Mit sau Real? Psi: Efectul Mozart

Revendicare:

dacă ascultăm muzică de Mozart devenim mai deștepți.

Mozart. W.A. Mozart
Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791). Sursa: Wikipedia.

Ce este?

Probabil ați auzit de mai multe ori ideea că muzica lui Mozart (sau orice tip de muzică) ne face mai deștepți, îi ajută pe copii să se dezvolte mai bine, ne ajută la examene, sau ne ține mintea ageră la bătrânețe – există nenumărate variații ale aceste idei. Înainte să aflăm mai multe, hai să fim în temă cu articolul și să ascultăm Mozart. Putem începe cu Agnus Dei.

Pe muzică barocă, neuronii capătă un ritm specific geniilor”? Cel puțin așa spune prof. dr. Iamandescu. Dacă e adevărat, deja sunteți mai deștepți decât înainte să începeți să citiți. Dacă e adevărat, o să pun câte o compoziție de Mozart la începutul fiecărui articol pe care o să-l scriu.

Continue reading Mit sau Real? Psi: Efectul Mozart

Vaccinurile și autoimunitatea – sumarul unei cărți

Recent a fost tradusă și lansată o carte de către o editură anti-vaccin (aceeași care a publicat și cartea scrisă de Christa Todea-Gross). Cartea se numește Vaccinurile și Autoimunitatea și îi are ca editori pe Yehuda Shoenfeld, Nancy Agmon-Levin și Lucija Tomljenovic. Acum ceva vreme am avut curiozitatea să citesc mare parte din carte în engleză și am fost surprins de două lucruri: (1) cartea nu este atât de anti-vaccin pe cât pare să fie promovată și (2) cartea pare să fie 2-în-1 pentru că are capitole destul de bune și echilibrate, dar e poluată de capitolele scrise de cei trei editori (și în special de Lucija Tomljenovic), care ignoră în mod constant cercetarea de calitate.

Vaccinurile și Autoimunitatea(Sursă imagine)

Intenția mea era să ignor publicarea în română, dar văd că e promovată într-un mod înșelător și ajunge să-i îngrijoreze pe unii părinți, așa că o să ofer un mic sumar al capitolelor, iar înainte de asta o să îmi spun părerea despre carte. Nu o să fac o evaluare sistematică a afirmațiilor din vreun capitol (ar fi prea complicat), dar având în vedere că doar câteva spun că există o legătură între vaccinuri și sindromul/boala studiată, cred că simpla prezentare a acestui lucru e suficientă ca să pună la îndoială felul în care a fost promovată cartea.

Continue reading Vaccinurile și autoimunitatea – sumarul unei cărți

Cine e Andrew Wakefield?

CDC. Andrew Wakefield
Andrew Wakefield (Sursa)

Oare nu e ironic că însuși șarlatanul Andrew Wakefield vorbește acum despre fraudă științifică (în Vaxxed)? El care a inventat datele despre 12 copii cu singurul scop de a face cât mai mulți bani? El care a strâns donații pentru „cercetare” legată de autism și le-a folosit să-și plătească salariu fără să cerceteze nimic? El care s-a folosit de justiție pentru a încerca să cenzureze informațiile neplăcute? El care plănuia să facă milioane de lire dintr-un vaccin monovalent?

Dacă nu sunteți familiari cu povestea lui Wakefield sau ați citit despre el doar de pe bloguri anti-vaccin, o să vi se pară exagerat ce am scris mai sus. În acest caz, vă invit să citiți întreaga poveste mai jos. De fapt, oricare ar fi cazul, vă invit să citiți – eu am descoperit multe căutând informații.

 

Cuprins

Articolul din 1998 și panica.

De ce a fost o fraudă.

Scopul principal al lui Wakefield: să facă bani.

Investigația.

Atacuri asupra celor care l-au demascat.

Atacuri în justiție.

Încercări de discreditare.

Mai e medic? Ce spun susținătorii săi?

Concluzii

Continue reading Cine e Andrew Wakefield?

Meta-știința și pseudoștiința: Acupunctura și homeopatia

Cuprins

Introducere

Acupunctura

Istorie

Calitatea studiilor

Studii de calitate

Homeopatia

Istorie

Este homeopatia eficientă?

Concluzii

 

Introducere

În acest articol propun să ne uităm la două dintre cele mai populare forme de medicină alternativă: acupunctura și homeopatia. De-a lungul timpului ambele au fost studiate foarte mult și e important să ținem cont de rezultate. Problema e că putem foarte ușor să găsim și articole care spun că homeopatia funcționează și care spun că nu funcționează. Asta cu siguranță creează confuzie, deci ce facem? Ne dăm bătuți și ne ghidăm după intuiție? Alegem ce ne convine? Soluția pe care o propun eu e să vedem ce spun studiile de cea mai înaltă calitate. E un principiu din medicina bazată pe dovezi și trebuie aplicat în toată medicina, inclusiv în medicina alternativă. Până la urmă ne dorim să aflăm ce funcționează și ce nu pentru ca atunci când o să avem nevoie de un tratament să putem să-l alegem pe cel mai bun.

Înainte să începem să vorbim despre acupunctură și homeopatie vreau să ilustrez importanța studiilor de calitate folosindu-mă de un exemplu din medicina convențională.

Continue reading Meta-știința și pseudoștiința: Acupunctura și homeopatia

Militanții anti-vaccin și Big Pharma

(acesta este un pamflet de 1 aprilie, nu-l luați în serios)

HALUCINANT! Secretul pe care ei nu vor să îl știi! Este INCREDIBIL cum ți se va SCHIMBA VIAȚA când vei afla CINE ÎI PLĂTEȘTE pe cei ce scriu ÎMPOTRIVA VACCINURILOR!

Deși este aproape IMPOSIBIL de crezut, în spatele blogurilor anti-vaccin stă chiar INDUSTRIA FARMACEUTICĂ! Ai curaj să citești mai departe?

 

Deși propaganda mainstream vrea să credem că Big Pharma susține campaniile de vaccinare, realitatea este cu totul alta. Pe ascuns, Farmafia plătește oameni pentru a scrie împotriva vaccinurilor. Motivul este unul foarte simplu, dar greu de crezut pentru mințile noastre calcificate: vaccinurile aduc pierderi pentru că reduc numărul de persoane bolnave care ar avea nevoie de tratament. Ce firmă vrea să lucreze în pierdere? Niciuna, c-așa-i lumea de azi. Iar pentru că Big Pharma e duplicitară a angajat dezinformatori profesioniști – răspândaci anti-vacciniști. Rolul lor e să creeze confuzie și să promoveze mituri care aduc profit companiilor farmaceutice. Pe ascuns Big Pharma îți ia banii lăsându-te să crezi că ești mai deștept decât ceilalți.

Continue reading Militanții anti-vaccin și Big Pharma

Meta-știință II: Publicarea selectivă

În articolul trecut am discutat despre problemele din cercetare pornind de la un studiu celebru de-al lui John Ioannidis și concentrându-ne pe importanța replicării rezultatelor. O altă problemă la fel de mare sunt și erorile sistematice de publicare –publication bias–, la care o să ne uităm mai în detaliu în acest articol.

Cuprins

Publication bias

Medicină

Psihologie și științe sociale

Neuroștiință

Psihiatrie

Alte domenii

Exemple

Wishful seeing

Ego depletion

Reboxetina

Soluții

Detecție

Prevenție

Concluzii

 

Publication bias

În luna martie în 2006, șase voluntari au ajuns la un spital din Londra ca să participe la un studiu clinic. Era prima dată când un medicament numit TGN1412 era dat oamenilor și fiecare a primit câte 2.000£ pentru a participa. După o oră, cei șase au început să aibă dureri de cap și mușchi, să aibă temperatură ridicată și să uite temporar cine și unde sunt. În scurt timp toți aveau frisoane, pulsuri foarte mari și tensiune foarte scăzută. Apoi unul dintre ei a intrat în insuficiență respiratorie și plămânii i s-au umplut cu lichid. Altul a ajuns să aibă o tensiune foarte mică, n-a mai respirat și a fost dus inconștient la urgențe. N-a trecut nici o zi și toți aveau probleme de acest tip. Până la urmă, cu mari eforturi din partea medicilor, toți au scăpat cu viață.1

Întrebarea pe care și-a pus-o toată lumea a fost: putea fi anticipat acest dezastru? TGN1412 era un tratament experimental ce interacționa cu sistemul imunitar într-un mod puțin înțeles și greu de testat pe animale. Dar în acest caz exista o experiență cu o intervenție similară, doar că n-a fost publicată. Un cercetător a făcut un studiu pe o singură persoană înainte cu 10 ani, studiu în care a folosit un anticorp ce se ataşa de trei receptori, printre care şi CD28, cel de care se ataşa TGN1412. Şi participantului din acest studiu i s-a făcut rău, însă aceste rezultate n-au fost publicate. Cel care a condus experimentul s-a gândit că nu are rost să publice – până la urmă medicamentul testat n-a fost bun, deci cine ar putea fi interesat de el? În plus toată lumea făcea asta, nimeni nu publica toate experimentele. Și chiar dacă ar fi vrut să le publice, ce jurnal le-ar fi acceptat? Un studiu din 2009 a verificat câte dintre aceste experimente în care medicamentele sunt testate prima dată pe oameni sunt publicate. După ce autorii au luat în considerare toate experimentele aprobate de o comisie de etică într-un an, s-au uitat câte erau publicate după 4 ani: 9 din 10 erau nepublicate. După 8 ani? 4 din 5 erau încă nepublicate.1

Continue reading Meta-știință II: Publicarea selectivă

Dezvăluirile lui Jean-François Saluzzo

În ultima vreme mișcarea anti-vaccin a început să promoveze un videoclip mai vechi (exemplu) în care aparent un angajat al unei companii farmaceutice face niște dezvăluiri pe care n-ar fi trebuit să le facă despre cât de periculoase sunt vaccinurile. Să vedem ce zice de fapt.

Înainte să urmăriți, trebuie să țineți cont de două lucruri. 1). Traducerea e de cea mai proastă calitate pentru că traducătorul s-a gândit că ar fi bine să facă el interpretarea pentru noi în loc să traducă obiectiv ce spune Saluzzo. 2). Ceea ce spune nu este deloc un secret, sunt lucruri cunoscute. Urmăriți ce spune și pe urmă intrăm în detalii.

 

Cine este Jean-François Saluzzo?

Este într-adevăr un cercetător la Sanofi-Pasteur și a publicat de-a lungul timpului mai multe articole în jurnale de specialitate. Research Gate spune că are 105, iar Google Scholar a găsit 261 de rezultate după numele său (dar pot fi și citări, așa că numărul e un pic mai mare decât cel real). Cele mai multe articole sunt despre vaccinuri pentru că asta e specialitatea lui Saluzzo. Nu este anti-vaccin, ba chiar e pro-vaccin. Prezentarea din videoclip este făcută în mod informal unor studenți și e normal să îi avertizeze de pericolul contaminării pentru că unii dintre ei o să ajungă să lucreze în producția de vaccinuri. Ca să nu repete greșelile trecutului trebuie să le cunoască. Bineînțeles, Jean-François Saluzzo vorbește din punctul de vedere al unui angajat Sanofi-Pasteur, așa că pune accentul pe cerințele companiei și anume pe faptul că dacă nu se respectă cele mai înalte standarde și nu se iau precauții, firma ar putea să dea faliment. Prin urmare, e motivată foarte tare să facă vaccinuri bune.

 

Contaminarea cu SV40

E o contaminare din anii ’50 a vaccinului oral anti-polio. Am scris într-un alt articol despre această contaminare, așa că o să fac un rezumat aici. La începuturile producerii acestui vaccin, din cauză că formaldehida folosită în producție la neutralizarea agenților patogeni nu era suficient de puternică, în unele doze a supraviețuit virusul SV40. Milioane de oameni au primit acest vaccin infectat până să se descopere asta. Unele studii au sugerat că ar produce cancer la oameni (pentru că producea cancer la rozătoare), așa că de-a lungul timpului au fost făcute multe alte studii. Acestea nu au reușit să găsească vreo creștere a cazurilor de cancer din cauza vaccinului contaminat. Studiile nu sunt de cea mai bună calitate, dar sunt cele mai bune dovezi pe care le avem și nu le putem ignora. După zeci de studii, nu a fost descoperită nicio legătură. Prin comparație, când cineva afirmă că că există o legătură între vaccinurile contaminate și cancer nu se bazează pe nimic și doar speculează. Așa că nu vă lăsați speriați.

Ar putea să mai existe o astfel de contaminare în prezent? Nu, pentru că între timp au aprut metode mult mai bune de detectare a contaminărilor (ex. Polymerase Chain Reaction în anii ’80). Infecția cu SV40 a avut loc în anii ’50 când erau folosite proceduri și echipamente cu o precizie mult mai mică. Tocmai pentru că a existat un astfel de incident, companiile producătoare au mult mai mare grijă. Nimeni nu vrea să dea faliment.

 

Contaminarea cu circovirus

Mai departe, Saluzzo vorbește despre o contaminare recentă cu circovirus a vaccinurilor contra rotavirusului și spune că „am avut noroc”. În ce constă acest noroc? În faptul că firma producătoare n-a trebuit să abandoneze vaccinul. Mai exact, contaminarea s-a produs încă de la început, dinainte să fie făcute studiile clinice pentru aprobare, dinainte să fie lansat pe piață. Asta înseamnă că atunci când a fost testat, a fost testat de fapt vaccinul contaminat. Dacă ar fi fost periculos, acest lucru ar fi fost descoperit în faza de testare. Tocmai pentru că n-a fost o contaminare periculoasă a trecut de faza de testare! Chiar și Saluzzo spune că infecția cu circovirus nu este periculoasă pentru că circovirusul nu se poate reproduce în celulele umane.

Există un articol care descrie în detaliu această contaminare (Dubin et al., 2013). O să citez câteva afirmații relevante din articol:

Analiza retrospectivă a eșantioanelor din ser și fecale de la copiii care au primit Rotarix nu a prezentat dovezi de infecție cu PCV1 [adică circovirusul porcin].

Când banca de celule a fost generată inițial în 1983, tripsina derivată din material porcin nu a fost supusă iradierilor de rutină

La momentul investigației, mai mult de 69 de milioane de doze de Rotarix au fost distribuite în întreaga lume, iar cercetarea post-marketing nu arată niciun semnal că ar fi vreun risc din cauza ADN-ului de PCV1 din vaccin.

Rezultatele investigației sunt în concordanță cu lipsa de patogenicitate a virusului PCV1 la porci și la oameni.

Infecția cu PCV1 este foarte răspândită la porci, iar oamenii sunt frecvent expuși la PCV1 prin consumarea produselor din porc infectate cu PCV1. Cu toate astea, PCV1 pare incapabil să infecteze productiv celule umane.

Descoperirile noastre confirmă prezența la niveluri scăzute a particulelor virale de PCV1 în toate stadiile de producție a vaccinului Rotarix. Totuși, infectarea productivă cu PCV1 nu a fost observată în celule umane și nu există nicio dovadă clinică sau imunologică de infecție cu PCV1 la copiii care au primit Rotarix în studii clinice.

Spus altfel, virusul există în porci și prin urmare în multe proudse de porc și dacă ar fi avut vreun efect negativ asupra noastră am fi observat mult mai demult. Din fericire, circovirusul în cauză nu ne afectează, așa că nici cel din vaccinurile contaminate nu a fost un pericol.

De reținut: o astfel de contaminare n-ar fi trecut neobservată dacă ar fi fost periculoasă!

 

Contaminarea cu virusul leucozei aviare

În 1962 a fost descoperită contaminarea vaccinului contra febrei galbene cu virusul leucozei aviare. Deși au fost temeri, acest virus nu produce cancer la oameni (Waters et al., 1972). Ba mai mult de atât, nici nu infectează celule umane (Schat & Erb, 2014).

Vaccinul contra febrei galbene a fost produs în mod grăbit și folosit încă dinainte de a primi aprobarea pentru că în timpul Celui De-Al Doilea Război Mondial exista temerea că inamicii o să folosească arme biologice, printre care și infectarea cu febră galbenă, iar singura soluție pentru a proteja soldații era vaccinarea (Link; Frierson, 2010). Așa că vorbim despre o contaminare ce a avut loc probabil prin anii ’30 și care a fost descoperită prin anii ’60.

Ca să nu mai fie riscul de contaminare, în prezent toate vaccinurile ce folosesc celule aviare trebuie neapărat să fie dezvoltate folosind un stoc limitat de păsări care au fost testate riguros (Hussain et al., 2003).

 

Celulele MDCK

Saluzzo spune că celulele MDCK (Madin-Darby canine kidney, traduse greșit ca MDSK), folosite pentru producerea vaccinului antigripal sunt tumorigene.

Pentru producerea unui vaccin e nevoie de cele mai multe ori de o linie de celule care să fie „nemuritoare”. Dacă sunt celule obișnuite, mor după câteva ture de replicare a virusului (dacă nu chiar din prima), ceea ce nu e bine. Dacă vorbim despre virusuri vii din vaccinuri, ele trebuie să fie slăbite ca să nu mai poată produce boala, dar să fie în stare să alerteze sistemul imunitar. O metodă de slăbire (atenuare) a virusurilor să să fie trecute în mod repetat prin anumite celule astfel încât să se adapteze la acele celule și să devină astfel dezadaptate la a infecta oameni. Celulele nemuritoare sunt de mai multe tipuri, unul dintre ele fiind reprezentat de celule tumorigene precum MDCK. Bineînțeles, aceste celule nu fac parte din produsul final pentru că produsul final este purificat! (Aubrit et al., 2015)

Vaccinul antigripal nu conține celule tumorigene, ele sunt folosite doar în anumiți pași ai producției apoi sunt distruse. Iar folosirea acestor celule a fost testată foarte mult și s-a descoperit că e sigură. Vaccinurile produse pe celule MDCK sunt sigure (Medema et al., 2005; Onions et al., 2010; Gregersen et al., 2011). Nu vă lăsați speriați de anti-vacciniști.

 

Contaminarea cu hepatita B

O altă contaminare despre care vorbește Saluzzo este contaminarea vaccinurilor contra febrei galbene cu virusul hepatitei B în timpul Celui De-Al Doilea Război Mondial. Cum am zis și mai sus în discuția despre contaminarea cu virusul leucozei aviare, vaccinul a fost dat soldaților înainte să fie aprobat. Ba chiar mai mult, acest lucru a fost făcut deși s-au înregistrat cazuri multe de efecte adverse. A fost o decizie militară din timpul războiului. Condițiile de atunci sunt cu totul altele decât condițiile din prezent când niciun vaccin nu ajunge să fie administrat populației fără să treacă prin studii clinice și să primească aprobare.

 

Cum să facem un vaccin?

Saluzzo spune că nu știm cum să facem un vaccin. Bineînțeles că se referă la faptul că deși avem vaccinuri contra anumitor virusuri, nu știm automat să facem vaccinuri contra tuturor virusurilor. Avem vaccinuri contra poliomielitei, dar nu știm cum să facem unul contra HIV. Însă traducerea tendențioasă vrea să ne facă să înțelegem altceva. Vrea să ne facă să credem că nu știm nimic despre cum ar putea funcționa un vaccin, ceea ce este fals. Știm multe despre cum funcționează vaccinurile (Milligan & Barrett, 2015; Pulendran & Ahmed, 2011; Siegrist, 2008). Dar mai sunt și lucruri de învățat (Lambert et al., 2005), motiv pentru care încă nu avem un vaccin contra HIV sau contra cancerului sau unul mai bun contra tuberculozei.

 

Concluzii

Saluzzo prezintă mai multe cazuri din trecut în care au fost contaminate unele vaccinuri, cazuri reale din care s-a învățat de fiecare dată. Atunci când cade un avion, inginerii încearcă să afle cum a fost posibil accidentul și apoi propun îmbunătățiri. La fel e și cu vaccinurile. Când se întâmplă un accident, este investigată situația și se propun soluții care să nu permită repetarea ei. Astfel, vaccinurile –și avioanele– devin din ce în ce mai sigure. Toate acestea accidente au fost publice și tratate în mod transparent. Toate au produs schimbări (Petricciani et al., 2014). Cele mai periculoase au fost acum mai mult de jumătate de secol. Contaminările care au avut loc de atunci până în prezent nu au avut urmări negative. Bineînțeles, nimeni nu poate garanta că n-o să se întâmple niciodată o contaminare periculoasă, dar riscul e atât de mic încât nu ar trebui să ne influențeze deloc deciziile.

Iar traducerea este un exdemplu bun de încercare de manipulare. Afirmațiile sunt scoase din context, traducerea e înlocuită cu opiniile traducătorului și încearcă să facă totul să pară o mare dezvăluire.

 

Referințe:

Aubrit, F., Perugi, F., Léon, A., Guéhenneux, F., Champion-Arnaud, P., Lahmar, M., & Schwamborn, K. (2015). Cell substrates for the production of viral vaccines. Vaccine, 33(44), 5905-5912.

Dubin, G., Toussaint, J.-F., Cassart, J.-P., Howe, B., Boyce, D., Friedland, L., … Debrus, S. (2013). Investigation of a regulatory agency enquiry into potential porcine circovirus type 1 contamination of the human rotavirus vaccine, Rotarix™:  Approach and outcome. Human Vaccines & Immunotherapeutics, 9(11), 2398–2408. http://doi.org/10.4161/hv.25973

Frierson, J. G. (2010). The Yellow Fever Vaccine: A History. The Yale Journal of Biology and Medicine, 83(2), 77–85.

Gregersen, J. P., Schmitt, H. J., Trusheim, H., & Bröker, M. (2011). Safety of MDCK cell culture-based influenza vaccines. Future microbiology, 6(2), 143-152.

Hussain, A. I., Johnson, J. A., da Silva Freire, M., & Heneine, W. (2003). Identification and Characterization of Avian Retroviruses in Chicken Embryo-Derived Yellow Fever Vaccines: Investigation of Transmission to Vaccine Recipients. Journal of Virology, 77(2), 1105–1111. http://doi.org/10.1128/JVI.77.2.1105-1111.2003

Lambert, P. H., Liu, M., & Siegrist, C. A. (2005). Can successful vaccines teach us how to induce efficient protective immune responses?. Nature medicine, 11, S54-S62.

Medema, J. K., Meijer, J., Kersten, A. J., & Horton, R. (2005). Safety assessment of Madin Darby canine kidney cells as vaccine substrate. Developments in biologicals, 123, 243-50. (Abstract)

Milligan, G. N., & Barrett, A. D. (2015). Vaccinology: An Essential Guide. John Wiley & Sons.

Onions, D., Egan, W., Jarrett, R., Novicki, D., & Gregersen, J. P. (2010). Validation of the safety of MDCK cells as a substrate for the production of a cell-derived influenza vaccine. Biologicals, 38(5), 544-551. (Abstract)

Petricciani, J., Sheets, R., Griffiths, E., & Knezevic, I. (2014). Adventitious agents in viral vaccines: lessons learned from 4 case studies. Biologicals, 42(5), 223-236.

Pulendran, B., & Ahmed, R. (2011). Immunological mechanisms of vaccination. Nature Immunology, 12(6), 509–517.

Schat, K. A., & Erb, H. N. (2014). Lack of evidence that avian oncogenic viruses are infectious for humans: a review. Avian diseases, 58(3), 345-358. (Abstract)

Siegrist, C. A. (2008). Vaccine immunology. Vaccines, 5, 1725.

Waters, T. D., Anderson, P. S., Beebe, G. W., & Miller, R. W. (1972). Yellow fever vaccination, avian leukosis virus, and cancer risk in man. Science, 177(4043), 76-77. (Abstract)