Derren Brown Investigates 1

Un alt documentar de-al lui Derren Brown. De data asta investighează un om care susține că poate vorbi cu morții și în felul acesta poate spune detalii despre o persoană pe care n-ar avea cum să o cunoască. Și impresionează din prima citire. Dar poate să aibă rezultate constante? Poate să repete această reușită sau a fost doar o întâmplare? Și dacă vă uitați la partea a 2-a o să vedeți că și Derren poate.

Prin partea a 3-a Joe (cel ce susține că vorbește cu morții) organizează o „adunare” –un spectacol– la care vin mulți oameni pentru a vorbi cu morții prin intermediul lui Joe. Văzând asta mă sperie (nu, nu pentru că „vorbește cu morții”, eu nu cred asta), pentru că sunt oameni care merg la întâlniri de-astea de mai mult de un an de zile. Pentru ei e ca un drog. De fapt, nu! Nu e „ca”, e chiar un drog. Și „dealer-ii” trăiesc exploatând dependența oamenilor și suferința. Acei oameni au nevoie ca cineva să le spună că morții îi iartă și-i iubesc și nu sunt supărați și îi îndeamnă la iubire și înțelepciune și spiritualitate.. și, indirect, la încredere în medium. Oamenii vor ca lucrurile ce li se spun să fie adevărate. Ei au nevoie să fie adevărate. Exact ca un drog… au nevoie de el.

Partea a 3-a conține o și explicație sumară a tehnicilor de lectură rece (cold reading) pe care le folosesc spiritiștii.  Cele mai evidente forme de înșelare mi se par metodele de ascundere a greșelilor: dacă omul spune „nu, nu mi se potrivește ce-mi spui, nu cred”, spiritistul spune „gândește-te bine, a fost demult, gândește-te”; dacă clientul tot nu poate face nicio legătură cu ceva din viața lui, spiritistul spune „ok, mai gândește-te” și trece la altceva/altcineva, lăsând impresia că a ghicit, dar clientul e de vină că nu-și amintește. Întotdeauna e altcineva de vină! Iar felul în care reacționează spiritiștii când cineva le contestă „puterile” dă mult de bănuit. Întotdeauna se simt amenințați ca și când sunt pe punctul de a fi descoperiți. Nu e onest.

Nu vă povestesc mai multe, dar vă recomand să vedeți documentarul ăsta! Ori sunteți sceptici, ori credeți în vorbitul cu morții, ori sunteți nedumeriți, uitați-vă!

Derren Brown Investigates – The Man Who Contacts The Dead

[ 2 3 4 5 ]

Legat de subiect:

Mesia (alt documentar de Derren Brown, în care convinge paranormali că și el are puteri);
Balaurul din garaj (mostră de gândire critică din The Demon-Haunted World de Carl Sagan). Descrie exact atitudinea mediumului din documentar: „Am un balaur în garaj, dar nimeni nu-l poate vedea sau detecta în vreun fel, dar trebuie să mă credeți! Dacă nu mă credeți sunteți răi și închiși la minte!”;
Cold Reading (inclusiv o carte în care puteți citi tehnicile detaliate de lectură rece);

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s