Mic dicționar ezoteric

Pentru că adepții new age-ului și ezoterismului exagerează cu folosirea unor cuvinte fără să le înțeleagă și ajung să creadă că au cu totul alte sensuri, o să încerc să explic câțiva termeni: ce înseamnă în realitate și ce înseamnă în contexte ezoterice.

Energie

– cel mai abuzat cuvânt, poate însemna cam orice; tot ce nu este înțeles este numit „energie” și este confundat cu energia cu sens științific.

Sensul real: abilitatea unui sistem de a efectua lucru mecanic, de obicei prin acțiunea unei forțe pe o distanță. Energia se măsoară în Jouli sau în alte unități de măsură echivalente.

Sensul ezoteric: esență. Energia este văzută ca un fel de nor magic care se plimbă dintr-un loc în altul (de ex. o casă bântuită se spune că este încărcată cu „energie negativă”) sau un spirit, o dublură a unui om (de fapt „esența” unui om), uneori numită qi sau chi sau ki, élan vital, life-force, spirit, lumină etc. Toate acestea sunt înțelese ca „energia” qi (citit [tɕʰî]) care „curge” prin corp. Aici apare o problemă: qi nu înseamnă „energie”, qi este un concept care a fost tradus așa din lipsă de alte cuvinte. Nu știu chineză, dar știu un pic de japoneză, iar în japoneză qi este numit ki, scris prin simbolul 気 (sau în chineza tradițională 氣) și tradus de obicei prin „minte, spirit, aer”. Ca să aveți o idée ce înseamnă vă dau câteva exemple de cuvinte formate cu acest simbol:

· 元気 genki = vitalitate, sănătate, rezistență fizică, vigoare etc. Primul simbol înseamnă origine, deci originea „spiritului” înseamnă sănătate.
· 冷気 reiki = aer rece; diferit de tehnica tradițională reiki, scrisă 靈氣. Primul simbol din „aer rece” este 冷 simbolul pentru frig/răcoare (tsumetai);
· 靈氣 reiki = tehnică de vindecare (care nu funcționează). Primul simbol înseamnă spirit sau putere mistică;
· 霊気 reiki = aură. Primul simbol înseamnă tot spirit sau putere mistică;
· 気圧 kiatsu = presiune atmosferică. Al doilea simbol înseamnă presiune/apăsare;
· 気違い kichigai = nebunie. Al doilea și al treilea simbol înseamnă greșit sau diferit, deci o minte greșită înseamnă nebunie.
· 気持ち kimochi = sentiment, senzație, stare. Al doilea și al treilea simbol înseamnă a avea, a poseda, deci a avea spirit înseamnă a simți emoție.

Așadar ki este înțeles ca aer sau „esență” și de aici s-a extins sensul la alte lucruri nevăzute cum ar fi „spiritul” sau vitalitatea, inițial ca o metaforă. Ki este practic „ceva bun care plutește în jurul cuiva” (poate fi sănătate, stare de bine, entuziasm etc.), nu este energie. Pentru termenul științific „energie” se folosește cuvântul エネルギー (enerugī), preluat din germanul Energie. În japoneză nu este nicio legătură între ki și enerugī, doar în occident se face confuzia.

De asemenea, am observat că de multe ori ezoteriștii pun în opoziție termenii „energie” și „materie” și vorbesc de parcă oamenii de știință au descoperit ieri cu mare uimire că materia și energia sunt echivalente și asta ar fi distrus toată știința și ar fi confirmat „soluțiile spirituale”. Aproape de fiecare dată când citesc texte scrise de cei ce se auto-declară „spirituali” dau peste impresia asta și îmi vine să le spun „da, știm asta, de pe vremea lui Einstein”, doar „marii maeștrii spirituali” mai insistă pe separarea artificială materie-energie pentru că sunt în urmă cu cunoașterea lumii și pentru că fac confuzie între energie și ki.

Dimensiune

– folosit mai mult cu sensul greșit decât cu cel corect.

Sensul științific: o posibilitate de deplasare; și este înțeleasă mai bine prin modelări matematice decât prin intuiție.

Sensul ezoteric: o altă lume. Când ezoteriștii vorbesc despre „dimensiuni înalte” ei le înțeleg de obicei ca pe o lume spirituală, sau un univers alternativ, au impresia că lumea fizică are 3 dimensiuni și că orice dimensiune în plus înseamnă ceva „magic”; a patra dimensiune e lumea spiritelor, a cincea dimensiune e lumea altor spirite mai avansate etc. De asemenea, în ezoterism, pentru a ajunge într-o dimensiune superioară trebuie să ne „desprindem”, să „ieșim” din cele 3 dimensiuni fizice. Aici este făcută o confuzie asemănătoare cu cea energie-materie, tot din cauză că nu înțeleg știința.

Ar fi util, ca să ne putem înțelege unii cu alții, să se facă distincția între dimensiune și lume.

Frecvență

– termen folosit fără niciun sens.

Sensul științific: numărul de apariții ale unui eveniment într-o unitate de timp. Se măsoară în Hertzi, iar în cazul undelor este raportul dintre viteza de deplasare și lungimea de undă. Inversul frecvenței este perioada.

Sensul ezoteric: bunătate/răutate. De obicei, se folosește împreună cu „energia”: energie de frecvență înaltă/joasă înseamnă ceva bun sau ceva rău. Frecvența ridicată este felul complicat (și confuzant) prin care o persoană se referă la ceea ce ar vrea fără să știe ce vrea în mod concret. Termenul nu are absolut nicio legătură cu sensul științific, este doar un mod cool de a vorbi despre necunoscut.

Ar fi util să încercăm să înlocuim termenul frecvență cu perioadă sau cu lungime de undă și să vedem dacă „energia de frecvență mare” mai înseamnă ceva dacă îi spunem „energia de lungime de undă scurtă”. Câți micrometri are lungimea de undă?

Vibrație

– termen asemănător cu frecvență, adică folosit fără niciun sens real.

Sensul științific: oscilație mecanică în jurul unui punct de echilibru. Poate fi constantă, atenuată, neregulată etc.

Sensul ezoteric: bunătate/răutate, adică același sens ca frecvență. De obicei, se folosește expresia „vibrație de frecvență înaltă” care nu înseamnă altceva decât „e de bine”, ca în cazul „energie de frecvență înaltă”. Vibrația este percepută ca un fel de super-energie ca în desenele animate, care poate fi folosită pentru a face bine sau rău. Dacă energia este văzută ca un nor, atunci vibrația este văzută ca undele sonore și uneori se crééază confuzie când este asociată cu undele sonore care sparg pahare, uitând că de fapt mai mult nu înseamnă mai bine, pentru că paharele se sparg doar la anumite frecvențe (cele de rezonanță)… și am ajuns la rezonanță.

Rezonanță

– termen asociat cu frecvența și cu vibrația.

Sensul științific: tendința unui sistem de a oscila cu amplitudine mai mare la anumite frecvențe.

Sensul ezoteric: perfecțiune. În ezoterism când se vorbește de frecvența de rezonanță se înțelege de fapt cel mai bun lucru dintre toate. De exemplu, cea mai bună stare de sănătate poate fi exprimată ca rezonanța dintre energiile corpului, plantele care cresc mai mari se spune că au crescut pentru că au atins frecvența de rezonanță cu mediul etc.

Lumină

– un alt termen pentru energie.

Sensul științific: radiație electromagnetică cu lungimea de undă între anumite valori; fotoni.

Sensul ezoteric: la fel ca energie. Termenul este folosit pentru a vorbi despre lucruri necunoscute care sună bine, cum ar fi lucrătorii în lumină (care nu sunt orice fel de oameni care lucrează pe lumină și nu pe întuneric). Uneori se ajunge la situații absurde când se combină lumina cu frecvența și se vorbește despre „lumină de frecvență înaltă” care în mod normal ar trebui să fie la capătul spectrului sau să fie lumină ultravioletă, dar dacă exagerăm cu frecvența, atunci nu mai vorbim despre lumină, vorbim despre radiații γ, care sunt letale.

Mecanică cuantică

– explicația preferată pentru orice.

Sensul științific: o parte a fizicii, validată foarte precis prin experimente, înțeleasă cel mai bine prin modele matematice și contraintuitivă.

Sensul ezoteric: magie. Ezoteriștii abuzează de mecanica cuantică și nu o înțeleg. De fapt, când auziți „mecanica cuantică” nu are rost să vă gândiți la știință, pentru că în astfel de contexte înseamnă magie, sau că e posibil orice („Orice zic eu e bine!”).

Ar fi util să se folosească termenul mai vechi de „magie”.

Energii subtile, corpuri subtile

– versiunea modernă a spiritului (corp subtil) sau justificarea modernă a revelației –eu știu ceva ce tu nu știi– (energie subtilă).

Sensul științific: ?!? îîî… niciunul.

Sensul ezoteric:

· corp subtil: o parte nevăzută dintr-un om, care poate fi înțeleasă prin termenul mai vechi de suflet sau spirit, deși în ezoterism există mai multe tipuri de corpuri subtile (corp eteric, corp astral, corp mental etc.). De exemplu, fantomele sunt considerate corpuri astrale; spiritele naturii, zânele, nimfele sunt considerate corpuri eterice; puterea gândului din The Secret este probabil cel mai bun exemplu de corp mental; iar adevăratul suflet, sau spiritul cosmic este considerat corp cauzal, deși nimeni nu înțelege ce este cu adevărat (chiar dacă sunt unii care susțin că înțeleg).

· energie subtilă: „mi s-a părut”. Este explicația care sună bine (și științific) pentru situațiile când cineva nu poate să-și susțină o părere și în loc să spună „mi se pare”, spune „am simțit o energie subtilă”. Imediat îi crește credibilitatea în fața unui necunoscător.

Conștiință

– cuvânt care sună mai științific decât suflet.

Sensul științific: starea trează a unui om (sau posibil a altor animale), sinele, dar este încă un mister. vezi Wikipedia (pt. o definiție mai lungă).

Sensul ezoteric: spirit, minte și cam orice esență. Spiritul/sufletul unui om este uneori referit prin acest cuvânt, iar Dumnezeu este numit Supraconștiință. Popularitatea termenului se datorează probabil și faptului că oamenii superstițioși își imaginează agenți intenționali peste tot și, cum conștiința este încă un mister, cred că totul trebuie să fie rezultatul unei minți.

Ar fi util să i se spună în continuare suflet (ca în religiile tradiționale) ca să înțeleagă toată lumea despre ce e vorba și să nu confunde cu termenul științific conștiință.

 

Exemple traduse:

1.

Nu permiteti puternicelor forme de gand si energie sa se mute in tiparele vibrationale joase, care adauga si mai multa energie negativa norului intunericului.sursa

Prin înlocuirea cuvintelor fără sens obținem:

Nu permiteți puternicelor idei și spiritului să se mute în tiparele de răutate, care adaugă și mai multă răutate răutății.

2.

Potentialele sunt perle de constiinta. Ele pot fi activate prin realizare, constientizare.sursa

Traducerea și adaptarea:

Ce puteți face este ce vă vine în minte. Puteți realiza acest lucru dacă vă dați seama de acest lucru și sunteți conștienți de asta.

3.

Restul a fost inlaturat din liniile magnetice. La sfarsitul zilei, 389 de planete s-au format cu propria lor energie, dar acestea sant toate conectate. De fapt, acestea formeaza un urias camp. […] Toate cele 389 de planete ascensioneaza din nou…sursa

Traducerea și adaptarea:

Restul a fost înlăturat din dungile magice. La sfârșitul zilei, 389 de planete s-au format din ceea ce sunt formate, dar acestea sunt toate conectate. De fapt, acestea formează o uriașă adunătură. […] Toate cele 389 de planete se mișcă în sus din nou…

4.

…facand asta, veti crea o coloana de frecvente ale luminii inalt dimensionale ale sigurantei in jurul vostru, a casei voastre si a celor iubiti.Asa cum castigati abilitatea de a magnetiza catre voi a unor cantitati din ce in ce mai mari ale substantei Luminii Divine…sursa

Traducerea și adaptarea:

…făcând asta, veți crea o să apară un nor magic strălucitor în jurul vostru, a[l] casei voastre și a celor iubiți. Așa cum câștigați abilitatea de a … ok, I give up!

5.

astfel incat sa puteti impartasi la [maxim] cantitatea de Lumina, speranta si armonia din CENTRUL PUTERII VOASTRE SOLARE inafara, in planurile astrale haotice ale constiintei si in jos, in miezul inimii mamei voastre Pamant. Voi, Semintele Stelare, santeti capabile in asistarea pamantului de se elibera dintr-o inchisoare a negativitatii, asa cum acesta se straduieste sa Ilumineze incarcatura sa si sa-si armonizeze campul auric, pentru a-si revendica noua pozitie destinata in sistemul solar.sursa

Traducerea și adaptarea:

astfel încât să faceți cât mai mult bine, de la voi către ceilalți, în mintea voastră, pe planeta Pământ. Voi, care sunteți făcuți din substanțe produse în stele prin fuziune nucleară, puteți face bine, să nu fie rău, ca să fie bine pe Pământ, chiar dacă acum e rău, pentru a se mișca așa cum trebuie planeta Pământ în sistemul solar.

Am încercat să dau câteva exemple de exprimări ezoterice și să spun ce înseamnă, dar n-am reușit pentru că, pe lângă cuvintele folosite cu alte sensuri, frazele sunt în cea mai mare parte fără niciun înțeles chiar dacă înlocuim cuvintele cu sensul lor real. Exprimările ezoterice sunt vorbe fără sens, la fel ca poeziile scrise alegând cuvinte la întâmplare, din care fiecare înțelege ce vrea și care nu au nicio legătură cu realitatea. În artă sunt interesante astfel de tehnici, dar când vrem să cunoaștem realitatea nu reușesc altceva decât să ne confuzeze.

Știu că adepții ezoterismului se simt mai „iluminați” când citesc fraze fără sens pentru că au impresia că fac parte dintr-un grup restrâns de oameni speciali care înțeleg, în timp ce alții (categorie din care fac parte și eu) nu înțeleg. Am un mesaj: fiți sinceri cu voi și deschiși la minte încât să aveți curajul să recunoașteți că NU înțelegeți nici voi și doar aveți impresia că înțelegeți.

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Mic dicționar ezoteric&8221;

  1. Mi-a placut foarte mult ce ai scris. Voi trimite link catre pagina asta catre toti cei care ma bat la cap cu energii, ezoterism, new age, etc.

    Ar fi util un astfel de dictionar si pt crestinism.

    1. Ha ha, atunci să mă aștept la comentarii în care mi se spune că nu înțeleg eu, că sunt limitat de lumea materială și de propria minte. 🙂

      Pentru creștinism nu știu dacă s-ar putea face pentru că nu prea sunt folosiți termeni științifici. „Suflet”, de ex., nu are niciun sens științific, așa cum are energia.

  2. TOATE COMENTARIILE TALE DESPRE EZOTERISM AU ESENTA MATERIALISTA SI SINT MATERIALIST CONCRET .CONSTINTA SI LOGICA FAPTULUI IMPLINIT PRIN STRUCTURAREA MATERIALA CE DENOTA CUNOSTINTE LOGICE EVOLUTIVE ,ARATA CONSTIINTA CREATIVA LA NIVELUL INTREGULUI UNIVERS .DECI EXISTA UN MODEL INFORMATIONAL PREMERGATOR ACTIUNI MATERIALE FOLOSIT REPETATIV ,DE LA ASA NUMITA „MATERIE MOARTA” LA MATERIA VIE (EVOLUATA) DIN CARE FACEM SI NOI PARTE ,DE LA ELEMENTELE SUB ATOMICE SI ATOMICE CE AU INFORMATI STRUCTURALE ,LA CELULELE VI FORMATOARE DE ORGANISME FOARTE COMLEXE CE POARTA CU ELE INFORMATIA MATERIEI VI CONSTIENTE .TOATA MATERIA SE BAZEAZA PE INFORMATI NE ALEATORII IN MILIARDELE DE POZITI DEFINITORI PENTRU FIECARE STRUCTURA IN PARTE >INTREBARE :CINE DETINE INFORMATIA UNIVERSALA PRE ACTIVA SI INMAGAZINATA ,PRIN CARE TOT CE APARE ESTE CA UN FACUT ? TI-AM EXPLICAT CREDINTA EXISTENTEI IN SINE ,IN CEL NUMIT DUMNEZEU ,DAR ASA CUM MI-L IMAGINEZ EU .IN PRIVINTA ENERGIILOR AI INTRAT IN CAPCANA EZOTERICILOR .ENERGIILE SINT PUR MATERIAL FIZICE SI NU AU LEGATURA CU NICI UN EZOTERISM .ENERGIILE POT FI DOVEDITE FIZIC ,PRIN DESCOPERIRI MATERIALE ,SAU TEORETIC CALCULATE ,RESTU SINT FANTEZII POSIBILE NEDOVEDITE… EU AM VAZUT SEPARINU-SE „SUFLETUL”DE TRUPUL A MAI MULTOR CADAVRE LA UN LOC SI TREABA CU ENERGII NEGATIVE SI POZITIVE ESTE REALA .”SUFLETELE” SINT VIZIBILE UNELE SINT CA UN ABUR ALB
    COMPACT IN FORMA DE PICATURA PRELUNGITA LUNGA DE 100 cm. GROASA LA BAZA MARE DE 30cm.ACEASTA FIIND SI SPRE SENSUL DEPLASARILOR ,DECI FARA FORMA UMANA ,IAR CELELALTE SINT NEGRE SAU STRAVEZII .CELE ALBE SINT SPERIOASE SI SE RIDICA IN SUS SPRE CUPOLA CAPELEI ,IAR CELE NEGRE SINT FOARTE VIOLENTE ,INCEARCA SA TE PATRUNDA IAR DACA NU REUSESC TISNESC SI PATRUND IN CENTRUL PODELEI CAPELEI PROVOCIND UN SUNET GROS ZGOMOTS FACIND SA TREMURE PUTIN PODEAUA SI CAPELA .SUFLETUL TREBUIE CERCETAT SI APOI EXPLICAT FIE SI IN TERMENI STIINTIFICI .SINT ATITEA DE DESCOPERIT PE PAMINT SI NOI NE UITAM PRINTRE STELE…

  3. Si acum ca am reusit sa termin de citit.
    Noi chiar intelegem , eu sunt unul dintre cei cu un vocabular extins ce imi permite prin sinonimizarea cuvintelor sa inteleg ceea ce tu nu poti. Mana pe dictionar o meditatoare pe materia Logica si „ice bice si carice” tata ca nu se poate. Trezirea

    1. Aș putea spune că articolul a fost scris de altcineva pentru că l-am scris acum mulți ani. Mai sunt eu același de atunci? N-aș zice. Sinele e ca un râu care curge în continuu. Dacă l-aș fi scris acum, l-aș fi scris altfel, dar criticile cele mai importante rămân: ar trebui să avem grijă cum folosim cuvintele ca să nu creăm confuzie și ar trebui să facem diferența dintre adevărata înțelegere și simpla folosire a unui vocabular (vezi Sutra Diamantului).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s