Mit sau Real? Med: Parașuta

Afirmație: Parașutele salvează vieți.

Parachutes open overhead
Sursa: adaptare după Flikr

Acest articol a fost redactat în forma originală în Evul Mediu, însă de atunci l-am modificat, completat, actualizat de multe ori, am adăugat multe linkuri și informații noi în speranța de a crea o bază de informare cât mai cuprinzătoare pentru toți cei care caută răspunsuri în marea controversă a parașutelor.

Cu toții am fost condiționați de societate să credem că parașutele sunt bune. Dar să fie oare așa? Totul este o minciună, dragilor! Nu m-am atins niciodată de vreo parașută și sunt încă în viață și sănătos tun. Cum se poate asta? „Oamenii «de» știință” ne spun că nu putem să supraviețuim unei căderi fără o parașută la îndemână. Oameni care memorează texte din cărți, fără să le înțeleagă, ne învață că e nevoie de câte o parașută pentru fiecare, că dacă nu avem, (vai, doamne!) murim. Dar tot mai multe persoane încep să vorbească și adevărul nu mai poate fi ascuns.

Sănătatea nu vine din exterior! Am înghițit suficient minciunile lor cum că nu putem trăi fără „produsele” lor. Citiți în continuare să vedeți care este adevărul.

Ni se spune că parașutele ne protejează împotriva căderilor cauzate de gravitație, dar nu există dpdv științific nicio dovadă a pericolului gravitației! Chiar și cuvântul gravitație ne spune ce se întâmplă dacă umblăm cu parașute: gravide + tați. Adică o bucurie. Gravitația nu produce căderi. Gravitația ajută corpul în multe feluri. De exemplu, cum ar ajunge mâncarea din gură în „stomac” fără gravitație? N-ar ajunge.

De-a lungul timpului au fost documentate foarte multe efecte adverse ale folosirii unei parașute. Este pueril și periculos (dar profitabil pentru companiile Big Para) ca un „instructor” să abordeze căzăturile la modul simplist „a parachute for every route (at least down)”, sau cum spunea cineva „mergi la instructor și ți se spune: vrei să sari din avion, ia parașuta asta”. Sănătatea nu poate veni niciodată din afară – organismul nostru este perfect capabil să se vindece dacă este lăsat în pace. Or, parașutele nu ne lasă în pace (mai mult pe voi, că eu v-am zis…). O mână ruptă este una dintre plăcerile copilăriei (ca orice accidentare, for God’s sake!).

Parașută Fractură
Radiografia mâinii unui om care a folosit parașuta! (Ng et al., 2003)

Parașutele produc „bolile” și „rănile” de care ar trebui să ne protejeze. Oamenii care au sărit cu parașuta și-au rupt picioarele. Sunt nenumărate exemple. Practic, dacă sari cu parașuta e garantat să te accidentezi. Un studiu din 1999 întreabă „Parachuting for charity: is it worth the money?” iar răspunsul este un categoric NU. Parașutele provoacă și hematoame epidurale la 74% din folosirile declarate de cercetători drept „ineficiente” (dar știm noi bine cum sunt făcute statisticile astea – accidentările sunt trecute de la parașute eficiente la parașute ineficiente și astfel sunt șterse cu pixul pe hârtie! Ce simplu!). Sunt studii însă care scapă de mâna  „binevoitoare” a Big Para. Doar acestea sunt credibile. Ele ne arată că folosirea parașutei duce la mielopatie cervicală sau la fracturi de gleznă. Un studiu observațional care a cuprins peste 100.000 sărituri cu parașuta a arătat că doar 155 de oameni nu au avut nevoie de spitalizare. Când au văzut, oamenii de știință s-au îngrozit și au schimbat datele. Chiar și așa, 6 oameni au murit din cauza parașutelor. Parașutele au efecte iatrogene dovedite negru pe alb.

Parașută Tabel
Doar câteva dintre efectele adverse ale parașutelor

Gravitația nu ucide! Oamenii care sar de la o înălțime de 17 etaje (atenție, fără parașută!) supraviețuiesc. Dacă ar sări cu parașuta s-ar lovi. Care să fie de fapt cauza accidentărilor? Una este folosirea parașutei, după cum am văzut, dar mai este una. Parașutologul Vasile Lanka spune că cel mai mare dușman al nostru suntem noi și apoi e noaptea (și abia pe locul trei parașutele). Iar dacă umblăm cu parașute noaptea e semn de retard mintal. Un studiu făcut pe 83 mii de oameni a descoperit că parașutele accidentau doar 4,62‰ dintre clienți ziua, în timp ce noaptea își făceau de cap cu 11,25‰. Ce poate fi mai clar de atât! Noaptea!

Parașută Lanka Logo

Alt studiu începe cu afirmația „parachuting is regarded as relatively safe” astfel că știm încă de la început că este o fraudă! Studiile observaționale și epidemiologice sunt fraude, știe toată lumea asta. Unde și când s-a demonstrat că parașutele sunt sigure? După cum spune și Vasile Lanka, acest lucru nu a fost demonstrat și nu poate fi vreodată demonstrat; pentru că parașutele sunt periculoase.

Nu mă credeți? În 2003 a fost făcută o meta-analiză (nu glumesc, citiți-o!) care a analizat toate studiile clinice, dublu-oarbe, randomizate, cu grup de control și a tras concluzia că eficiența parașutelor nu a fost supusă evaluării riguroase și nu poate fi dovedită! Să vă mai citez din ce zic autorii? Studiile observaționale făcute pentru parașute au un risc mare de erori sistematice. Una dintre cauze este că în general cei care sar din avioane sau de pe blocuri fără parașută au o prevalență ridicată a morbidității psihiatrice pre-existente. Cei care sar cu parașută nu au morbiditate psihiatrică la fel de prevalentă și sunt diferiți și din punctul de vedere al altor factori demografici, precum venitul sau numărul de țigări fumate. Mai mult, poate fi argumentat că presiunea exercitată asupra indivizilor de către societate pentru a folosi parașuta este un alt exemplu de situație perfect normală, transformată într-una de dependență și frică. Iar industria parașutelor a câștigat miliarde de dolari prin profiturile companiilor multinaționale care depind de credința oamenilor în eficiența produsului lor. Exact asta susținea și dr. Vasile Lanka: trebuie să fii nebun să sari fără parașută și asta te omoară, nu căderea propriu-zisă.

 

„Parașutele salvează vieți” – nu zău! Unde sunt dovezile științifice??

Mai sus am demonstrat că exact contrariul este adevărat!

„Parașutele protejeaza de accidentări grave” – nu zău! Unde sunt studiile randomizate dublu-orb, triplu-orb, care să compare pe 25 de ani pe cei care au sărit cu parașuta și pe cei care au sărit fără și să dovedească această afirmație goală? Cum poți să dovedești ceva care NU se întâmplă? Unde sunt acei oameni fără parașută care s-au accidentat grav și cum s-a demonstrat științific că parașutele le-ar fi oferit protecție?? Eu pur și simplu nu mai pot să înghit gogoșile acestor „așa-ziși” cercetători! În realitate, medicina alopată habar nu are care este mecanismul biologic al apariției accidentărilor.

„Parașutele au eradicat epidemii de accidentări” – Unde sunt studiile doveditoare, când statisticile oficiale dovedesc contrariul? O statistică despre decesele celor care fac skydiving ne arată clar că acestea sunt în scădere iar parașutele nu ajută la nimic. Ba chiar produc accidentări.

Parașută Grafic
Media deceselor în urma skydiving-ului, per 100.000 de sărituri. Sursa datelor: Skydiving Safety (2014).

 

Numărul deceselor a scăzut fără să fie implementat vreun program special de dotare cu parașute. Alte statistici arată că din peste 100.000 sărituri, a fost doar un singur deces. Oricum aproape toată lumea supraviețuiește. Săritura de la înălțime nu a omorât pe nimeni! (parașutele, noaptea, mizeria, alimentația proastă și despărțirea de cei dragi, da). Parașutele au omorât oameni. De când au fost introduse, au început să apară decesele. Nu-mi spuneți altceva că nu vă cred. Câți oameni au murit în secolul al XIX-lea sărind din avion? Vă spun eu: ZERO! Dar odată ce s-au inventat parașutele a fost nevoie de o piață de desfacere și s-a făcut propagandă care a prins la proști. De ce să se cheltuie bani pe eradicarea mizeriei când se pot vinde parașute?

 

Istoria parașutismului dărâmă orice credibilitate a parașutelor

Eu am citit foarte multe despre istoria parașutei, ceea ce vă sfătuiesc și pe voi. Versiunea oficială este că prin anii 1780 doi francezi au inventat parașuta, dar totul este o fraudă. Unul dintre cei „doi”, Jean-Pierre Blanchard, a făcut o așa-zisă demonstrație publică, doar că n-a fost chiar publică și a fost cu un câine. El doar a mințit că a sărit cu parașuta, când de fapt nimeni n-a văzut asta. În realitate a aruncat un câine cu parașuta. Măi, să vezi, inventatorului parașutei i-a fost FRICĂ să sară cu parașuta! Câtă încredere să avem într-o astfel de fraudă? Și dacă nu era destul, înainte de Primul Război Mondial s-au făcut teste cu parașute. Când a fost aruncat un manechin, parașuta a funcționat (nu, zău!), dar când Franz Reichelt a sărit, n-a mai funcționat.

 

Gravitația este o fraudă de proporții

Fiziologii presupun că gravitația există, dar ei n-au observat vreodată un așa-zis „graviton”.

Gravitonii n-au fost niciodată observați! Dacă ar fi fost, n-au fost observați atunci când s-a accidentat cineva. Tot mai mulți fiziologi pun la îndoială existența gravitației. Uitați ce spun 51 de cercetători cu coloană vertebrală într-un articol: discrepanța dintre valoarea măsurată a ratei de creștere și valoarea calculată independent (presupunând că teoria relativității se aplică) pentru expansiunea unei supernove de tip Ia (zisă și antena 1) indică necesitatea modificării gravitației! Deci gravitația este greșită. Cercetătorii aceștia sunt așa de încurcați că nici ei nu mai știu ce spun acolo și le mai scapă câte un adevăr.

Cum spunea și dr. Vasile Lanka, pentru a crede că există gravitație, fiziologii ar trebui să prezinte următoarele: să identifice, să izoleze și să fotografieze un graviton exact în momentul în care o persoană cade din avion și se accidentează; să includă un grup de control în care gravitația nu este prezentă în momentul săriturii din avion; să caracterizeze dpdv cuantic particula identificată, inclusiv prezentând valorile exacte pentru poziție și moment. Până nu o să fie prezentat articolul științific publicat într-un jurnal peer-reviewed, gravitația rămâne de domeniul fantasticului.

Minciuna gravitației se poate observa încă de la începuturile ei, când Isaac Newton, un filozof mediocu, poreclit „tricky Isaac”, a propus teoriile sale fără să prezinte dovezi pentru ele. Să vedeți cum a fost știința construită pe minciună. Newton a furat ideile de la Leibniz și a susținut apoi că a inventat algebra. Iar toată „teoria gravitației” se bazează pe algebră. Dacă algebra e o minciună, oare ce este gravitația? Mai mult de atât, Newton nu doar că a furat idei din care s-a îmbogățit, dar era și nebun. Între anii 1692 și 1693, Newton a avut o cădere nervoasă care a durat 18 luni (doi ani și jumătate!), a suferit de insomnie, a avut idei paranoice (!), probleme cu memoria și neclaritate în gândire. În scrisorile sale către prieteni se vedeau semne de iraționalitate, iar relațiile lui sociale s-au prăbușit. Iar când era mic, își bătea colegii la școală. Newton a scris o carte în care a tăiat vreo 300 ani din istoria Greciei, că nu-i plăcea. Își falsifica datele cu cea mai mare ușurință. Și cel mai grav dintre toate, Newton a murit virgin. Cu toate neajunsurile lui, însă, înainte de a muri a recunoscut că „gravitonul nu e nimic, relieful e totul”.

RAF Falcons Parachute Display Team
Sursa: adaptare după Flikr.

Deci, dragii mei, cum pot parașutele să protejeze împotriva încercărilor gravitației când gravitația nu există? Parașutele folosesc la două lucruri: să producă accidentări și să împrăștie chimicale pentru a ne otrăvi. Când o să termin de tradus o să vă spun și despre portanță, o altă fraudă de proporții pe care tocmai am descoperit-o.

Pe scurt, ideea că parașutele salvează vieți e un MIT!

Last but not least, pentru cei doritori de multe, multe, multe dovezi științifice, am compilat din multe surse o listă de studii despre pericolele parașutelor.

 

Bar-Dayan, Y., & Shemer, J. (1998). Parachuting injuries: a retrospective study of 43,542 military jumps. Military medicine, 163(1), 1-2. (Abstract)

Barrows, T. H., Mills, T. J., & Kassing, S. D. (2005). The epidemiology of skydiving injuries: World freefall convention, 2000–2001. The Journal of emergency medicine, 28(1), 63-68. (Abstract)

Bricknell, M. C. M., & Craig, S. C. (1999). Military parachuting injuries: a literature review. Occupational medicine, 49(1), 17-26.

Ellitsgaard, N. (1987). Parachuting injuries: a study of 110,000 sports jumps. British Journal of Sports Medicine, 21(1), 13–17.

Ellitsgaard, N., & Warburg, F. (1989). Movements causing ankle fractures in parachuting. British Journal of Sports Medicine, 23(1), 27–29.

Guzzo, L., Pierleoni, M., Meneux, B., Branchini, E., Le Fevre, O., Marinoni, C., … & Zamorani, G. (2008). A test of the nature of cosmic acceleration using galaxy redshift distortions. Nature, 451(7178), 541-544.

Hallel, T., & Naggan, L. (1975). Parachuting injuries: a retrospective study of 83,718 jumps. Journal of Trauma and Acute Care Surgery, 15(1), 14-19. (Abstract)

Lasczkowski, G., Hasenfuss, S., Verhoff, M., & Weiler, G. (2002). An unusual airplane crash—deadly life saver: Unintentional activation of an automated reserve opening device causing airplane accident. Forensic science international, 125(2), 250-253. (Abstract)

LAYTON, T. R., VILLELLA, E. R., & KELLY, E. G. (1981). High free fall with survival. Journal of Trauma and Acute Care Surgery, 21(11), 983-985. (Abstract)

Lee, C. T., Williams, P., & Hadden, W. A. (1999). Parachuting for charity: is it worth the money? A 5-year audit of parachute injuries in Tayside and the cost to the NHS. Injury, 30(4), 283-287. (Abstract)

Nelson, K. S., Brearley, A. M., & Haines, S. J. (2014). Evidence-based assessment of well-established interventions: the parachute and the epidural hematoma. Neurosurgery, 75(5), 552-559. (Abstract)

Newton, Isaac. „Chap. I. Of the Chronology of the First Ages of the Greeks.„. THE CHRONOLOGY OF ANCIENT KINGDOMS AMENDED. To which is Prefix’d, A SHORT CHRONICLE from the First Memory of Things in Europe, to the Conquest of Persia by Alexander the Great. Retrieved 2006-10-26. [Wiki] [EgoDeath]

Ng, A. B. Y., Alfred, A., Donaldson, D. Q., & Bale, R. S. (2003). Unusual limb injury associated with sport parachuting. British journal of sports medicine, 37(4), 363-365.

Rose, G. E. (1984). Cervical myelopathy and transient tetraplegia during free-fall parachuting: a case report. Injury, 16(1), 9-10. (Abstract)

Salai, M., Israeli, A., Chechick, A., Horoszowski, H., & Farine, I. (1983). Lower limb injuries in parachuting. International journal of sports medicine, 4(4), 223-225. (Abstract)

United States. National Transportation Safety Board. (2001). Survivability of accidents involving part 121 U.S. air carrier operations, 1983 through 2000. Washington, D.C.: National Transportation Safety Board.

Young, K. W., Kim, J., Cho, J. H., Kim, H. S., Cho, H. K., & Lee, K. T. (2015). Paratrooper’s Ankle Fracture: Posterior Malleolar Fracture. Clinics in Orthopedic Surgery, 7(1), 15–21. doi:10.4055/cios.2015.7.1.15

Arroll, B., Goodyear-Smith, F., Moyes, S., & Kenealy, T. (2013). Being right or being happy: pilot study. Bmj, 347.

Ashdown, H. F., D’Souza, N., Karim, D., Stevens, R. J., Huang, A., & Harnden, A. (2012). Pain over speed bumps in diagnosis of acute appendicitis: diagnostic accuracy study. BMJ, 345, e8012.

Bauman, A., Gale, J., & Milton, K. (2014). Are “armchair socialists” still sitting? Cross sectional study of political affiliation and physical activity. BMJ, 349, g7073.

Bomers, M. K., van Agtmael, M. A., Luik, H., van Veen, M. C., Vandenbroucke-Grauls, C. M., & Smulders, Y. M. (2012). Using a dog’s superior olfactory sensitivity to identify Clostridium difficile in stools and patients: proof of principle study. BMJ, 345, e7396.

Briggs, A. D., Mizdrak, A., & Scarborough, P. (2013). A statin a day keeps the doctor away: comparative proverb assessment modelling study. Bmj, 347, f7267.

Buddingh, K. T., van Dam, G. M., & Crane, L. M. A. (2010). Pie sharing in complex clinical collaborations: a piece of cake?. BMJ, 341.

Cunningham, A. L., Jones, C. P., Ansell, J., & Barry, J. D. (2010). Red for danger: the effects of red hair in surgical practice. BMJ, 341.

Delamothe, T. (2008). Everything you know is wrong. BMJ, 337.

Delamothe, T. (2009). Thinking caps on. BMJ, 339.

Eley, K. A., & Watt-Smith, S. R. (2010). The IKEA pencil: a surprising find in the NHS. BMJ, 341.

Felding, U. A., Jørgensen, K. J., & Hróbjartsson, A. (2009). [A new scientific source of bias: SILLY bias. Analysis of citations of BMJ’s Christmas articles]. Ugeskrift for laeger, 171(51), 3784-3789. (Abstract)

Ferner, R. E., & Aronson, J. K. (2013). Laughter and MIRTH (Methodical Investigation of Risibility, Therapeutic and Harmful): narrative synthesis. BMJ, 347, f7274.

Firth, P. G., Zheng, H., & Biller, J. A. (2009). Ingested foreign bodies and societal wealth: three year observational study of swallowed coins. BMJ, 339, b5066.

Gajendragadkar, P. R., Moualed, D. J., Nicolson, P. L., Adjei, F. D., Cakebread, H. E., Duehmke, R. M., & Martin, C. A. (2013). The survival time of chocolates on hospital wards: covert observational study. BMJ, 347, f7198.

Granville-Chapman, J., & Dunne, R. L. (2007). Excuse me!. BMJ, 335(7633), 1293-1293.

Heinrich, H., Goetze, O., Menne, D., Iten, P. X., Fruehauf, H., Vavricka, S. R., … & Fox, M. (2010). Effect on gastric function and symptoms of drinking wine, black tea, or schnapps with a Swiss cheese fondue: randomised controlled crossover trial. BMJ, 341.

Herring, A. H., Attard, S. M., Gordon-Larsen, P., Joyner, W. H., & Halpern, C. T. (2013). Like a virgin (mother): analysis of data from a longitudinal, US population representative sample survey. BMJ, 347.

Hoffman, S. J., & Tan, C. (2013). Following celebrities’ medical advice: meta-narrative analysis. BMJ, 347, f7151.

Howard, S., Adams, J., & White, M. (2012). Nutritional content of supermarket ready meals and recipes by television chefs in the United Kingdom: cross sectional study. BMJ: British Medical Journal, 345.

Ince, C., van Kuijen, A. M., Milstein, D. M., Yürük, K., Folkow, L. P., Fokkens, W. J., & Blix, A. S. (2012). Why Rudolph’s nose is red: observational study. BMJ, 345, e8311.

Johnson, G., Guha, I. N., & Davies, P. (2013). Were James Bond’s drinks shaken because of alcohol induced tremor?. BMJ, 347, f7255.

Kaplan, Eric (2014). Does Santa Exist?: A Philosophical Investigation. Dutton, ISBN-13: 978-0525954392.

Karhausen, L. R. (2010). Mozart’s 140 causes of death and 27 mental disorders. BMJ, 341.

Keaney, J. J., Groarke, J. D., Galvin, Z., McGorrian, C., McCann, H. A., Sugrue, D., … & O’Neill, J. (2013). The Brady Bunch? New evidence for nominative determinism in patients’ health: retrospective, population based cohort study. BMJ, 347, f6627.

Ludman, S., Daya, H., Richards, P. S., & Fox, A. (2012). The tooth fairy and malpractice. BMJ, 345.

McLachlan, J. C. (2010). Integrative medicine and the point of credulity. BMJ, 341.

Nair, B. R., Attia, J. R., Mears, S. R., & Hitchcock, K. I. (2001). Evidence-based physicians’ dressing: a crossover trial. The Medical Journal of Australia, 177(11-12), 681-682.

Norton, S. A. (2000). Tokelau on Naboo. BMJ: British Medical Journal, 321(7276), 1619.

Patton, D., & McIntosh, A. (2008). Head and neck injury risks in heavy metal: head bangers stuck between rock and a hard bass. BMJ, 337, a2825.

Payne, G. C., Payne, R. E., & Farewell, D. M. (2008). Rugby (the religion of Wales) and its influence on the Catholic church: should Pope Benedict XVI be worried?. BMJ, 337.

Ramagopalan, S. V., Knight, M., Ebers, G. C., & Knight, J. C. (2007). Origins of magic: review of genetic and epigenetic effects. Bmj, 335(7633), 1299-1301.

Scott, G., & Presswood, E. (2012). Case report of ET—The Extra-Terrestrial. BMJ, 345.

Scrimshire, A. B., & Holt, E. M. (2013). Watching cement dry: a necessary but costly irritation in lower limb orthopaedics. BMJ, 347.

Shaw, Q. (2010). Reflections of Father Christmas’s GP. BMJ, 341.

Smith, G. C. S. and Pell, J. P. (2003), ‘Parachute use to prevent death and major trauma related to gravitational challenge: Systematic review of randomised controlled trials’, British Medical Journal, 327: 1459–61.

Trilla, A., Aymerich, M., Lacy, A. M., & Bertran, M. J. (2006). Phenotypic differences between male physicians, surgeons, and film stars: comparative study. BMJ, 333(7582), 1291-1293.

Wiles, R. J., Gulati, A., Dwivedi, R., Avula, S., Curtis, J., & Abernethy, L. (2013). We wish you a merry x-ray-mas: Christmas signs in radiology. BMJ, 347.

Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare.

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Mit sau Real? Med: Parașuta&8221;

  1. Jos palaria! Dar oups, din moment ce nu exista gravitatie, inseamna ca nici macar nu-mi statea pe cap :))). N-am mai ras atat de nici nu mai stiu cand. Foarte fain!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s