Vaccinurile, partea a VI-a: Cum să faci „research”

Am observat că oamenii care consideră vaccinurile dăunătoare spun de multe ori că au făcut research, adică au petrecut mult timp căutând informații pe internet și astfel au ajuns la concluziile la care au ajuns. În general este un lucru foarte bun. E bine că lumea caută informații, că vrea să afle cât mai multe despre un subiect de interes. Încurajez asta. Și pentru a obține rezultate cât mai bune e important să nu cădem în unele capcane. Până la urmă, nimeni nu dorește să ajungă la informații greșite. Deci, cum le sortăm? De ce X e mai credibil decât Y? De ce Z nu ne spune nimic util?

Pe scurt, e nevoie de și mai mult research pentru a verifica research-ul inițial. Asta am încercat să fac în această serie despre vaccinuri, analizând argumentele anti și venind cu argumente pro, însă am acoperit doar o mică parte din discuțiile care există pe internet. Pentru că vreau să mai scriu și despre alte lucruri, acesta este ultimul articol din serie.

Să presupunem că faci research și dai peste niște articole științifice. Fără să fii specialist, cum știi cât de credibile sunt? Pentru început poți verifica unde sunt publicate.

Jurnale precum BMJ, The Lancet, Pediatrics, Vaccine, New England Journal of Medicine, JAMA sau Nature Medicine sunt mai credibile decât Journal of Australasian College of Nutritional & Environmental Medicine, Journal of American Physicians and Surgeons sau Medical Veritas. De unde știm asta? Din diverse clasamente făcute pe baza calității. Dacă găsiți un jurnal cu nume suspect, puteți face research. De exemplu, îl puteți găsi în diverse liste de publicații care acceptă orice pentru bani sau poate o să aflați că nu există. Să zicem că dați peste următorul articol:

Scheibner V (2004). „Shaken Baby Syndrome Diagnosis on Shaky Ground„. Journal of the Australasian College of Nutritional and Environmental Medicine 23 (3): 10–14.

Când căutați jurnalul aflați că este foarte obscur și nu este indexat pe PubMed. Prin urmare, nu inspiră prea multă încredere. Iar când vă uitați la articol, observați că este un review al unor articole predominant din anii ’70 despre sindromul bebelușului scuturat și că face multe afirmații pe care nu le susține cu nimic. Autoarea este o cunoscută anti-vaccinistă, fără specializare în medicină. Articolul nu se ridică în niciun fel peste o simplă postare pe un blog. În aceste condiții, o sursă mai bună de informare este chiar și Wikipedia. Același lucru este valabil și pentru Medical Veritas, un jurnal editat de Gary Goldman (specialist în calculatoare, nu în medicină), în care se publică orice ciudățenie. E ca și cum eu n-aș fi avut ce face cu banii și mi-aș fi făcut jurnal „științific” în care să public ce-mi place mie și pentru că sunt fan Wakefield, m-aș fi oferit să-i re-public celebrul articol despre autism, retras din The Lancet. A, stai, că Medical Veritas chiar s-a oferit să facă asta.

Să mergem mai departe. Să zicem că dai peste următoarele două studii, ambele despre purpura trombocitopenică în urma vaccinurilor:

Mantadakis, E., Farmaki, E., & Buchanan, G. R. (2010). Thrombocytopenic purpura after measles-mumps-rubella vaccination: a systematic review of the literature and guidance for management. The Journal of pediatrics, 156(4), 623-628.

O’Leary, S. T., Glanz, J. M., McClure, D. L., Akhtar, A., Daley, M. F., Nakasato, C., … & Ball, R. (2012). The risk of immune thrombocytopenic purpura after vaccination in children and adolescents. Pediatrics, 129(2), 248-255.

Ambele sunt publicate de specialiști în jurnale de calitate. Deci un început bun. Să ne uităm la ele pe rând. Primul este o recenzie sistematică, deci și mai bine. Nu este doar o recenzie obișnuită, ci una sistematică, adică autorii s-au uitat la toate studiile despre purpură tombocitopenică în legătură cu vaccinul ROR și au făcut o sinteză folosind date statistice. Care sunt rezultatele acestei analize? Copiii vaccinați cu ROR au un risc mai mare de a face purpură trombocitopenică decât cei nevaccinați. Mai exact, riscul e în medie de 4 cazuri la 100.000 vaccinuri. Concluzia nu este una pe care un susținător al utilității vaccinurilor, așa ca mine, ar vrea să o vadă. De fapt, cred că nimeni nu ar vrea o astfel de concluzie – poate cu excepția celor care așteaptă orice ocazie de a critica vaccinurile. Și ce facem dacă nu ne place? Nu, nu ignorăm studiul! Pentru că este de calitate. Nu este nici perfect, dar ăsta nu-i un motiv să nu-i acceptăm concluziile. Acceptăm realitatea: vaccinul ROR crește riscul de purpură trombocitopenică.

Să ne uităm și la al doilea studiu. Din sumar aflăm că de data asta avem de-a face cu un alt tip de studiu – un studiu de cohortă – și că a inclus 1,8 milioane de copiii. Un număr așa de mare de participanți și faptul că a fost publicat în Pediatrics (și deci verificat de experți înainte să fie publicat) îi dă credibilitate. Care îi sunt concluziile? Purpura trombocitopenică este puțin probabilă după alte vaccinuri în afară de ROR. S-ar putea să fie un risc pentru copiii de peste 7 ani care primesc vaccinuri pentru hepatita A, varicelă sau DTP, dar din cauza numărului mic de astfel de participanți (2-3 cazuri pentru fiecare) nu pot fi trase concluzii clare. Din nou, nu avem niciun motiv să respingem concluziile studiului, cele despre copiii sub 7 ani cel puțin. Desigur, dacă avem o idee fixă și „știm noi” că vaccinurile sunt periculoase, o să avem tendința să ne luăm de orice. De exemplu, putem spune că unul dintre autori (Baxter) are un conflict de interese (a făcut cercetare mai demult pentru niște companii farmaceutice și a fost plătit pentru asta). Dar simpla existență a unor conflicte de interese la doar unul dintre cei 11 autori nu invalidează concluziile studiului. Iar datele sunt publice, nu sunt ascunse.

Să încercăm alt studiu:

Goldman, G. (2012). Comparison of VAERS fetal-loss reports during three consecutive influenza seasons: Was there a synergistic fetal toxicity associated with the two-vaccine 2009/2010 season? Human & Experimental Toxicology, 32(5), 464–475. doi:10.1177/0960327112455067

Avem un studiu făcut de Gary Goldman, cel care a inventat Medical Veritas, un jurnal care publica orice (în special articole anti-vaccin). Studiul de mai sus a folosit baza de date VAERS pentru a afla câte cazuri de avort spontan au fost raportate în trei sezoane consecutive de pandemie, începând cu 2008/2009. Și a mai folosit și datele dintr-un sondaj făcut de o organizație, National Coalition of Organized Women (NCOW). Concluzia studiului a fost că în sezonul 2009/2010 a fost o creștere a numărului de avorturi spontane și această creștere e din cauza vaccinurilor (A/H1N1 + Vaccinul trivalent pentru influenza). Deja avem trei lucruri suspecte: folosirea datelor din VAERS, folosirea unui sondaj și sugestia de cauzalitate. Să le luăm pe rând.

VAERS este un sistem de raportate pasiv din Statele Unite, unde oricine poate înregistra un efect advers apărut după primirea unui vaccin, indiferent că e sau nu e de la vaccin. VAERS n-a fost făcut pentru a fi folosit în studii științifice, dar Goldman îl folosește. Problemele legate de VAERS sunt multe. Vreau să scot în evidență doar faptul că multe dintre efectele raportate nu sunt cauzate de vaccinuri. M-am gândit să fac o căutare să văd dacă există efecte adverse raportate care în mod clar nu sunt de la vaccinuri și am obținut foarte repede lista de mai jos. Am căutat doar pentru raportări în care efectul advers a fost decesul. Puteți verifica (și citi detaliile fiecărui caz) intrând aici și introducând numărul de identificare (ar fi fost mai simplu dacă puteam să dau link, dar nu se poate). Aveți mai jos numărul de identificare, vaccinul admnistrat și detalii despre efectele adverse.

  • 206893-1: DTaP, caz de înec în piscină;
  • 197704-1: HepB, deces după multe probleme ce au urmat unei nașteri premature;
  • 209245-1: DTaP, accident de mașină;
  • 288181-1: Pneumococic, accident ce a dus la sufocare;
  • 367379-1: H1N1, accident de mașină;
  • 296240-1: TIV, cauza morții este cancerul hepatic;
  • 217395-1: VPI, deces cauzat de cancer și stop cardiorespirator. Persoana a fost expusă la asbest (avea și azbestoză și probleme de respirație);
  • 277175-1: Pentavalent, omucidere;
  • 325648-1: Hexavalent+Pneumococic, malformație congenitală (dinainte de vaccin, dacă e nevoie să specific);
  • 237516-1: Pentavalent, un copil a avut reacții adverse ușoare (strănuturi, nas înfundat etc.), părinții au refuzat să îi dea medicamentele prescrise de medic, i-au dat în schimb paracetamol și a murit;
  • 159207-1: Pentavalent, vaccinul este acuzat de otrăvire cu mercur, dar nicio informație relevantă nu este oferită;
  • 186486-1: Hexavalent, tot acuzații, de data asta despre timerosal, acțiune legală;
  • Majoritatea rapoartelor legate de „otrăvire” sunt făcute fie de avocați, fie de alte persoane care au dat în judecată pe cineva pentru „mercury poisoning” (termeni foarte des întâlniți: legal complaint, attorney/lawyer, litigation);

Mai multe despre VAERS puteți citi și aici. Se vede că printre datele din VAERS sunt tot felul de cazuri care nu au nicio legătură cu vaccinurile și sunt multe raportări făcute de avocați pentru a putea da în judecată. Prin urmare, orice studiu care se folosește de aceste date trebuie să își ia precauții foarte mari pentru a nu obține rezultate complet greșite din cauza unor raportări precum cele despre omucidere sau accidente. Cu alte cuvinte, e foarte ușor să iei datele din VAERS și să le folosești pentru a zice că vaccinurile sunt periculoase. E însă mult mai greu să obții informații relevante. Pentru a obține informații utile care nu exagerează pericolul vaccinurilor e nevoie neapărat de o sursă de comparație.

Sunt unele studii care compară datele din VAERS cu mortalitatea în populația generală, de exemplu, pentru a vedea dacă există o diferență. Un astfel de studiu a fost publicat în 2015, a folosit datele din perioada 1997-2013 și a concluzionat că mortalitatea ce rezultă din VAERS nu este diferită de cea din populația generală, iar majoritatea efectelor adverse raportate nu sunt cauzate de vaccinuri.1 Un alt studiu, tot din 2015 a investigat riscul de invaginație intestinală după vaccinul Rotarix și a concluzionat că este de 1,6/100.000, o valoare care se potrivește cu ceea ce au găsit alte studii mai mari și care nu folosesc sisteme de raportate pasivă. Dar acest studiu în sine nu poate să tragă o concluzie de cauzalitate. Doar datorită celorlalte studii știm că într-adevăr e o relație de cauzalitate.2 Deci datele din VAERS pot fi foarte ușor folosite greșit și trebuie întotdeauna coroborate cu alte studii, mai bune. Faptul că Goldman a folosit VAERS ridică mari dubii legate de rezultatele obținute.

Trecând mai departe, ajungem la datele din sondajul NCOW. O simplă căutare pe net ne dezvăluie că această „coaliție” este una anti-vaccin. Încrederea în date scade și mai mult, aproape la zero. Practic, e ca și cum pe grupul anti-vaccin de pe Facebook, Felicia le-ar fi cerut mamelor să spună care a avut probleme în sarcină și ce vaccinuri își amintește că a primit. Fără nicio altfel de verificare. Dacă folosirea datelor din VAERS este o problemă, folosirea datelor din acest sondaj este una și mai mare.

Având în vedere aceste lucruri, încercarea de a stabili o relație de cauzalitate este absurdă. Datele folosite sunt pur-și-simplu prea slabe pentru a face ceva cu ele.

În plus, există un alt studiu care a analizat datele din VAERS (de data asta fără sondaje dubioase) din perioada 1990-2009 pentru persoanele care au primit aceleași două vaccinuri în timpul sarcinii și n-a descoperit nimic suspect.3 Goodman discută și despre acest studiu, dar reușește să-l distorsioneze ca să-i fie favorabil lui. În rest, nu zice nimic de niciun studiu care a evaluat siguranța vaccinurilor contra influenzei. Probabil că trăiește într-un turn de fildeș.

O să menționez patru studii de o calitate mult mai mare decât studiul lui Goldman. Primul e din 2012, folosește datele din 2009-2010 de la 55.000 de femei însărcinate, dintre care 23 de mii au fost vaccinate contra influenzei. Dintre acestea, 21 de mii au primit doar vaccinul A/H1N1, iar aproape două mii au primit ambele vaccinuri (A/H1N1+TIV). Concluzia studiului este că vaccinarea scade riscurile în timpul sarcinii.4

Al doilea studiu, tot din 2012, publicat în BMJ, a folosit datele de la 54.585 de femei însărcinate, dintre care 7062 au fost vaccinate contra influenzei în 2009. În total au fost înregistrate 1818 decese perinatale, dintre care 1785 la femei nevaccinate și 27 la femei vaccinate. După analiza statistică, autorii trag concluzia că riscul nu este crescut după vaccinare.5

Al treilea este din 2013, publicat în New England Journal of Medicine, folosește datele din Norvegia din 2009. Aici 54% (în jur de 26.000) dintre toate femeile gravide au fost vaccinate contra influenzei. Datele arată că infecția cu virusul influenzei în timpul sarcinii crește riscul de avort spontan, iar vaccinarea reuce riscul de infecție și nu aduce niciun risc în plus de avort spontan.6

Al patrulea, publicat în 2014 în BMJ vine cu aceeași concluzie, și anume că riscul de deces perinatal nu este mai mare la femeile vaccinate.7

Bineînțeles că studiul extrem de slab al lui Goldman a fost popularizat de către saiturile anti-vaccin și că de celelalte au auzit doar specialiștii sau cei care au căutat și surse primare, nu doar ce scrie pe VaxTruth. Asta e una dintre problemele de care ne lovim când încercăm să facem „research”. Informația proastă și incompletă este foarte ușor de găsit și pare convingătoare.

Situația îmi amintește de povestea dintr-un film care mi-a plăcut. E japonez, e din 2007, se numește I Just Didn’t Do It și e despre un tânăr care e acuzat (pe nedrept) că a agresat sexual o fată într-un metrou aglomerat. Când ajunge la poliție, înainte să primească un avocat, este pus să recunoască și i se prezintă situația: în cazuri precum al său, rata de condamnare este de 99,9% așa că ar fi mai bine să pledeze vinovat. Fiindcă știe că nu e vinovat, refuză să facă asta, în ciuda șanselor slabe de a scăpa. Mai târziu alfă de la avocatul său că într-adevăr rata de condamnare e de 99,9% pentru cei ce pledează vinovat. Pentru ceilalți e de doar 3%. Ce diferență mare poate face cunoașterea informațiilor reale!

Făcând „research” în partea aia a internetului care este împotriva vaccinurilor putem rămâne cu impresia că riscul de efecte adverse de la vaccinuri este de 99,9% și că 99,9% dintre studiile „oneste” arată că vaccinurile sunt ineficiente și periculoase. Stând doar pe grupurile anti-vaccin și interacționând doar cu oameni care sunt împotriva vaccinurilor putem rămâne cu impresia că 99,9% dintre „oamenii informați” sunt împotriva vaccinurilor. Imaginea pe care ne-o formăm despre lume e foarte ușor de distorsionat. Pentru a evita această distorsionare cel mai ușor e să ne luăm după consensul științific pentru că acest consens e stabilit după ce studiile existente sunt analizate, criticate și verificate de specialiști.

Să mai încercăm un exemplu, un pic mai lung.

Un articol românesc

Acum ceva vreme am văzut un articol românesc promovat de Felicia Popescu pe un grup de discuții pro și anti vaccin. Strategia a fost următoarea: Feli a blocat pe toată lumea, după cum îi e obiceiul, apoi a postat linkul spre un studiu care spunea că vaccinurile care conțin aluminiu sunt toxice. Și pe urmă s-a plâns că nu-i răspunde nimeni argumentat. Exact efectul de 99,9% de care vorbeam mai sus. Cum să-i răspundă când toți erau blocați și nici nu vedeau postarea? Până la urmă cineva și-a făcut un cont fals și i-a răspuns, moment în care a început să plouă cu acuzații că de ce e cont fals. V-aș da link, dar acel grup nu mai există, așa că propun să analizăm studiul aici. Studiul este următorul:

Sîrbu, C. A., Sîrbu, O. M., Constantin, C., & Sandu, A. M. (2015). NEUROIMUNOTOXICITY OF ALUMINUM. FARMACIA, 63(1), 8-10.

Observăm că este vorba de o recenzie care, pe baza mai multor studii, încearcă să prezinte o imagine de ansamblu despre neurotoxicitatea aluminiului. Ne uităm la concluzia autorilor unde vedem că „aluminiul poate cauza probleme severe de sănătate” și că „nu este chibzuit să presupunem că schemele pediatrice de vaccinare din prezent sunt lipsite de riscuri în absența dovezilor experimentale”. Adică autorii spun că aluminiul ar trebui studiat mai mult, nu că aluminiul din vaccinuri produce probleme neurologice, deși unele studii pe care le folosesc ca surse asta spun. Așa că o următorul pas pentru a înțelege acest articol e să ne uităm la acele surse. Relevante sunt referințele 6, 15, 19, 20, 21 și 22 pentru că sunt despre vaccinuri. Să ne uităm întâi la primele trei, scrise de aceeași autori, Lucija Tomljenovic și Christopher Shaw.

Shaw C.A., Tomljenovic L. (2013). Aluminum in the central nervous system (CNS): toxicity in humans and animals, vaccine adjuvants, and autoimmunity. Immunol. Res.; 56(2-3): 304-316

Shaw, C. A., Li, Y., & Tomljenovic, L. (2013). Administration of aluminium to neonatal mice in vaccine-relevant amounts is associated with adverse long term neurological outcomes. Journal of inorganic biochemistry, 128, 237-244.

Tomljenovic, L., & Shaw, C. A. (2012). Mechanisms of aluminum adjuvant toxicity and autoimmunity in pediatric populations. Lupus, 21(2), 223-230.

Primul articol este o sinteză a efectelor pe care le are aluminiul asupra sistemului nervos central. De interes este tabelul 1, în care e estimată expunerea la aluminiu din diverse surse. Sare în ochi rândul cu vaccinuri pentru că pe coloana „Amount delivered daily into systemic circulation” aici este valoarea cea mai mare. Aici și la produse farmaceutice. În rest sunt valori de sute sau mii de ori mai mici. De ce sunt valori așa mari pentru vaccinuri? Să ne lăsăm duși de curiozitate. Ne uităm la sursa pentru acest tabel și vedem că este referința 9, adică articolul Aluminum and Alzheimer’s disease: after a century of controversy, is there a plausible link? tot de Lucija Tomljenovic, publicat în 2011 în Journal of Alzheimer Disease. În acest articol găsim tabelul, iar de data asta afirmațiile despre vaccinuri sunt susținute de câteva referințe:

„0.51–4.56 [312]” [pentru „Daily Al intake (mg/day)”]

 „A single dose of vaccine delivers the equivalent of 204–1284 mg orally ingested Al (0.51–4.56 mg), all of which is absorbed into systemic circulation [117, 118]. Al hydroxide, a common vaccine adjuvant has been linked to a host of neurodegenerative diseases, it also induces hyperphosporylation of MAP tau in vivo [87, 129, 314].” [pentru justificarea valorii de 510-4560 μg în coloana „Amount delivered daily into systemic circulation (at 0.25% absorption rare)”]

Să ne uităm întâi la referința 312, un articol de Flarend din 2001, numit Absorption of aluminum from antiperspirants and vaccine adjuvants. Găsim în tabelul 2 o estimare a conținutului de aluminiu din fiecare vaccin, cu valori maxime și valori minime. Cea mai mică valoare este de 0,51 mg, iar cea mai mare este de 4,56 mg (și apare la vârsta de 5 ani), deci valorile date de Lucija Tomljenovic sunt corecte. Cel puțin pentru anul 2001, pentru că valorile actualizate arată un maximum de 1,2 mg, nu de 4,56.8 Ce mă derutează este însă că prezintă aceste valori ca fiind „consumul zilnic”, deși vaccinurile nu se fac zilnic. Se fac de câteva ori și gata. Pe de altă parte consumul de alimente este într-adevăr zilnic.

Mai departe, Tomljenovic dă valori pentru cantitatea de aluminiu care ajunge în sistemul circulator „zilnic”. De exemplu, din alimentație ajung 2,5-25 μg. De la vaccinuri ajung „510-4560 μg”, adică 0,51-4,56 mg, ceea ce înseamnă 100%, nu 0,25% cum scrie în numele coloanei („at 0.25% absorption rare”). Să vedem de ce apare această diferență. Sursele date de Tomljenovic sunt nr. 117 și 118. Să ne uităm la ele.

Referința 117 este un articol scris de Flarend et al. în 1997, numit In vivo absorption of aluminium-containing vaccine adjuvants using 26Al. Hai să-l citim. Autorii au făcut un experiment pe iepuri, injectându-le intramuscular adjuvanți cu aluminiu și măsurând concentrații (în sânge, în urină) la anumite intervale (prima dată la o oră, ultima dată la 28 zile). Deci au verificat cum este absorbit aluminiul în sânge după o injecție, cât rămâne acolo, pentru cât timp, cât e eliminat în urină ș.a.m.d. E un studiu foarte interesant, dar ca să nu pierdem vremea, să trecem la rezultatele relevante. Valoarea normală a concentrației de aluminiu din sânge la iepuri este de 30 ng/ml. După ce au fost injectate 0,85 mg aluminiu, s-a observat o creștere a concentrației din sânge până la un maximum de circa 32 ng/ml. Nu mai mult. De asemenea, s-a observat o eliminare a aluminiului în urină, astfel că după 28 de zile, 6% a fost eliminat și asta s-a realizat într-un ritm constant fără semne că s-ar opri. Autorii estimează că dacă aceeași cantitate de aluminiu ar fi administrată unui om, ar fi observată o creștere de 0,04 ng/ml a concentrației din plasmă, ceea ce ar însemna o creștere de 0,8% a concentrației normale de 5 ng/ml specifice oamenilor. De asemenea, autorii concluzionează că „dizolvarea, absorbția, distribuirea și eliminarea adjuvanților ce conțin aluminiu după o administrare intramusculară au fost demonstrate…”. De reținut de aici: aluminiul din vaccinuri nu ajunge în sânge tot deodată, ci în timp; și nu rămâne pentru totdeauna în corp, ci este eliminat după o vreme.

Referința 118 este un articol scris de Yokel & McNamara în 2001, numit Aluminium toxicokinetics: an updated minireview. Informațiile care ne interesează sunt în Tabelul 1. Observăm că procentul estimat de Tomljenovic pentru aluminiul absorbit de la vaccinuri e de 100, număr bazat pe Flarend et al. (1997), despre care tocmai am discutat. Dar dacă ne uităm atent (ceea ce tind să cred că Tomljenovic n-a făcut), mai e o coloană în tabel, una care se numește „Daily Al absorbed (μg/kg)”. Și aici există riscul să ne încurcăm, așa că fiți atenți. În tabelul 1 din articolul lui Tomljenovic valoarea de 100% (adică 510-4560 μg) este prezentată ca „absorbție zilnică”, dar în tabelul 1 din articolul citat de ea ca sursă a numerelor, în coloana de absorbție zilnică nu este valoarea de 100%. Mai exact, în acest tabel pentru valoarea totală de aluminiu introdusă în corp prin vaccinuri avem 150-850 μg/doză, iar la absorbția zilnică avem 0,07-0,4 (μg/kg). Numerele astea sunt diferite. Absorbția zilnică nu este egală cu cantitatea de aluminiu dintr-o doză. Așa că ar trebui să corectăm calculele făcute de Tomljenovic. Să încercăm cu regula de trei simplă. Dacă în articolul lui Yokel & McNamara pentru 150 μg de aluminiu administrat, absorbția zilnică este de 0,07 μg/kg, atunci pentru datele lui Tomljenovic (510-4560 μg), absorbția zilnică este de … 0,238-2,128 μg/kg. Iar cum calculele făcute de Yokel & McNamara sunt pentru un copil de 20 kg, putem să obținem cantitatea totală de aluminiu absorbit prin simpla înmulțire cu 20. Obținem astfel aproximativ o absorbție zilnică a aluminiului din vaccinuri de 4,7-42,6 μg, adică o cantitate comparabilă cu cea obținută din alimentație (conform datelor lui Tomljenovic).

Așadar, numerele greșite oferite pentru cantitatea de aluminiu absorbită din vaccinuri erau de vreo 100 ori mai mari decât realitatea.

Dacă la toate astea mai punem și că valoarea de 4,5 mg nu este de actualitate și că o valoare de 1,2 mg ar fi mai corectă, atunci numerele oferite de Tomljenovic sunt de 407 ori mai mari decât cele reale.

Oare cum de au făcut autorii această greșeală exact la vaccinuri, în timp ce la cosmetice au știut să aplice rata de absorbție? Suspect…

Revenind la articol, mai erau trei referințe în ceea ce am citat. Două erau referințe către alte articole scrise de unul dintre autori (Shaw), iar a treia era un articol franțuzesc care pare să spună că un anumit sistem de raportate din Franța subestimează efectele adverse. Nu văd în ce fel ar fi relevant.

Să continuăm însă cu articolul românesc. Mai erau două articole de la Tomljenovic și Shaw, tot despre aluminiu și vaccinuri. Dintre acestea, primul se numește Administration of aluminium to neonatal mice in vaccine-relevant amounts is associated with adverse long term neurological outcomes și este un experiment cu șoareci împărțiți în trei categorii: două care au primit injecții cu adjuvanți ce conțin aluminiu și una care a primit injecții cu soluție salină (deci a servit drept control). Să vedem cum a fost făcut.

Autorii au calculat cam cât aluminiu ar trebui să injecteze în șoareci ca să simuleze cantitatea pe care o primesc copiii în programul de vaccinare. Pentru asta au estimat în μg/kg corp și au folosit două programe, unul cu mai mult aluminiu (adaptat după schema de vaccinare din SUA, după cum susțin) și celălalt cu mai puțin aluminiu (adaptat după schema din Suedia). Și-acum vine partea interesantă. Autorii au zis că primele trei săptămâni din viața unui șoarece corespund cu primii 6 ani din viața unui om, așa că toate vaccinurile pe care le primește un copil în 6 ani au fost primite de șoareci în aceste trei săptămâni. De fapt, dacă ne uităm mai exact (tabelul 2 din articol) nici măcar n-au fost 3 săptămâni. Au fost doar 15 zile (primul vaccin în ziua 3, ultimul în ziua 17). Tocmai am văzut mai devreme când discutam despre celălalt articol de la Tomljenovic și Shaw că durează câteva săptămâni până aluminiul este eliminat din corp, așa că o astfel de accelerare a programului de vaccinare este cel puțin suspectă. Aș zice că și aici avem un prim semn de întrebare. Dar să citim mai departe.

Șoarecii au fost cântăriți și puși să facă niște teste pe durata exprimentului. Cei care au primit mai mult aluminiu au fost un pic mai mari, ceea ce bănuiesc că-i un lucru bun. În plus, după cum chiar autorii declară, „nu a fost observată nicio mortalitate sau morbiditate evidentă nici la grupurile injectate cu aluminiu, nici la cel injectat cu soluție salină”. Deci șoarecii n-au murit și nici nu s-au îmbolnăvit chiar dacă au primit un program accelerat de injecții.

Au fost făcute și două teste, light/dark box test și open field test, ambele având ca scop determinarea anxietății. Rezultatele de la light/dark box au arătat că șoarecii injectați cu mult aluminiu au fost mai anxioși decât cei din grupul de control, iar femelele au fost cele mai afectate, chiar și cele injectate cu mai puțin aluminiu fiind mai anxioase decât grupul de control. Rezultatele de la open field au arătat că doar masculii injectați cu mult aluminiu au fost mai anxioși, nu și femelele. Deci au făcut două teste care au ca scop măsurarea anxietății și au obținut două rezultate diferite. Cu toate acestea, autorii trag concluzia că expunerea la aluminiul din vaccinuri este asociată cu „efecte neurologice și metabolice adverse pe termen lung” și fac legătura cu tulburarea de spectru autist. Numai mie mi se par exagerate concluziile astea?

Continuând cu articolul românesc, următoarea referință relevantă este tot de Tomljenovic și Shaw și se numește Mechanisms of aluminum adjuvant toxicity and autoimmunity in pediatric populations. Acesta este un review care spune că sunt motive de îngrijorare în legătură cu vaccinurile și încearcă să lege vaccinurile de autism (din nou). Ca să nu mai pierdem vremea, puteți citi pe ScienceBlogs despre cum acest articol este aproape la fel ca un articol mai vechi și plin de probleme al acelorași doi autori.

Uitându-mă prin articolele publicate de Tomljenovic și Shaw am observat că aproape toate au ceva în comun: sursa de finanțare.

The authors thank the Dwoskin Family Foundation and the Katlyn Fox Foundation for their financial support.

Nu sunteți curioși ce-i cu fundațiile astea? Eu sunt. După o scurtă căutare pe internet am aflat că fundația aparține soților Dwoskin, iar Claire Dwoskin este membră a National Vaccination Information Center, o organizație anti-vaccin. Dacă vreți să aflați cât de dezinteresați sunt Tomljenovic și Shaw, citiți articolul ăsta. Practic sunt plătiți să scoată articole anti-vaccin pentru că cei care dau banii știu deja care este „adevărul”, le mai lipsesc doar experimentele care să le dea dreptate.

De multe ori am văzut că dacă un articol favorabil vaccinurilor are un autor care cândva a primit niște bani de la o companie farmaceutică, tabăra anti-vaccin nu vrea nici măcar să-l citească. Oare atunci când articolele anti-vaccin sunt finanțate în mod direct de opozanți ai vaccinării nu este nicio problemă? Oare când Tomljenovic și Shaw primesc 125.000 $ ca să facă experimente de calitate scăzută cu șoareci, forțează concluzii și inventează numere, mai sunt de încredere?

Pentru claritate, nu orice studiu finanțat de cineva este automat greșit. Existența unui conflict de interese nu invalidează automat niște rezultate. Dar când studiile sunt slabe, au probleme metodolgice și fac parte dintr-o minoritate care ignoră constant vasta literatură științifică atunci când spune altceva decât își doresc autorii, sursa de finanțare e doar picătura care umple paharul.

Și ca să încheiem cu referințele articolului românesc, acestea sunt ultimele trei relevante:

DeLong, G. (2011). A positive association found between autism prevalence and childhood vaccination uptake across the US population. Journal of Toxicology and Environmental Health, Part A, 74(14), 903-916.

Gallagher, C. M., & Goodman, M. S. (2010). Hepatitis B vaccination of male neonates and autism diagnosis, NHIS 1997–2002. Journal of Toxicology and Environmental Health, Part A, 73(24), 1665-1677.

Hewitson, L., Houser, L. A., Stott, C., Sackett, G., Tomko, J. L., Atwood, D., … & White, E. R. (2010). Delayed acquisition of neonatal reflexes in newborn primates receiving a thimerosal-containing hepatitis B vaccine: influence of gestational age and birth weight. Journal of Toxicology and Environmental Health, Part A, 73(19), 1298-1313.

Nu o să le mai parcurgem în detaliu pentru că deja au făcut-o alții. Articolul lui DeLong a fost demontat aici și aici, printre altele. Articolul lui Gallagher & Goodman a fost demontat aici și aici. Iar articolul lui Hewitson ascunde ceva… unul dintre autori e chiar celebrul Andrew Wakefield. A, și a fost retras, deci n-ar mai trebui citat. Mai multe despre acest articol aici, aici sau aici. Despre articolele lui Shoenfeld (referințele 17 și 18) o să aflați mai multe făcând „research” (puteți începe de la aceste comentarii).

Ok, articolele anti-vaccin nu demonstrează vreun pericol al aluminiului, dar dacă totuși există un pericol? Ar trebui să ne întrebăm și asta. Pentru a afla trebuie să căutăm articole de calitate mai mare, care din fericire există. Am citat deja unul mai sus,8 despre cantitatea de aluminiu administrată prin vaccinuri care nu este mai mare decât cea din alte surse, cum ar fi alimentația. Mai sunt o grămadă de alte articole care discută felul în care sunt folosiți adjuvanții, ce se știe despre cum funcționează, de ce sunt necesari în unele vaccinuri și cel mai important cât de siguri sunt.9 Aș scoate în evidență doar unul dintre ele, o recenzie sistematică despre potențialele riscuri ale aluminiului asupra sănătății. În secțiunea despre vaccinuri spune că nu au fost găsite efecte secundare grave produse de aluminiul din vaccinuri și că expunerea, modul de administrare și sursele de aluminiu din vaccinuri nu s-au schimbat semnificativ față de acum patru decenii.10

***

Concluzii

La ce concluzii putem ajunge dacă facem research? Există două căi pe care putem merge.

Prima cale este să plecăm de la niște dubii și să căutăm ce zice lumea. Șansele sunt să găsim mai multe opinii negative față de vaccinuri, să le citim și încet-încet să ajungem să nu mai citim altceva. Sau poate atunci când încercăm să citim altceva găsim tot simple opinii. Aflăm că vaccinurile n-au eradicat boli în trecut, așa cum credeam, aflăm că Big Pharma ascunde efectele adverse ale vaccinurilor și că nu există studii care să compare persoane vaccinate cu persoane nevaccinate, sau dacă există atunci e verificat doar titrul de anticorpi. Aflăm că există chiar studii științifice care arată pericolele vaccinurilor și că tot mai mulți oameni de știință încep să recunoască faptul că vaccinurile nu sunt așa de sigure cum credeam. Aflăm niște informații incredibile la care nu ne așteptam.

A doua cale este să plecăm de la niște dubii și că căutăm ce zice lumea. Șansele sunt să găsim mai multe opinii negative față de vaccinuri, să le citim, să păstrăm o minte deschisă și să vedem dacă sunt și alte opinii și ce au de zis cei care au alte opinii. Pentru că sunt multe informații am putea să ne alegem la început o bucată, una care ni se pare nouă mai interesantă, și să găsim tot ce putem despre ea. De exemplu, ce de unii copii care sunt vaccinați fac totuși boala? E important să aflăm ce spun specialiștii, care este explicația medicală. După ce ne lămurim cu bucata asta, ne putem alege alta și tot așa. S-ar putea ca unele lucruri să fie prea greu de înțeles (că nu suntem medici, nu?) și să fie nevoie să învățăm ceva înainte sau poate sunt pur-și-simplu prea complicate pentru un nespecialist. Și mai presus de toate, trebuie să ne educăm gândirea critică.

Dacă ați citit acest articol și altele din această serie, probabil ați întâlnit unele argumente care păreau foarte greu de combătut. De exemplu, ideea că poliomielita a fost redenumită în paralizie acută flască și că în loc ca oamenii să fie mai sănătoși, doar s-au inversat niște numere în statistici. Pentru a afla dacă într-adevăr așa s-a întâmplat a trebuit să fac research pentru o vreme. Pentru a afla dacă numerele din studiul lui Tomljenovic & Shaw sunt corecte a trebuit să merg pe firul referințelor și să fiu atent. Nu întotdeauna greșelile sunt ușor de descoperit și cred că ar fi bine să ținem cont de asta.

Părerea mea după ce am petrecut mult timp investigând afirmații despre vaccinuri este că cel mai simplu ar fi să ignorăm articolele publicate de cei <10 oameni care publică doar studii anti-vaccin și mai bine ar fi să ne concentrăm pe literatura științifică serioasă. Dar dacă totuși vreți să le citiți, asigurați-vă că le citiți cu atenție, le verificați de greșeli și determinați corect cât de relevante sunt ținând cont și de celelalte studii din domeniu. Uneori ne pot fi de ajutor cei care le-au analizat deja, cum ar fi cei de pe ScienceBlogs, Science-Based Medicine, Left Brain, Right Brain sau Skeptical Raptor.

Și nu uitați, adevăratul research e făcut de specialiști.

Vax Research
Sursa: Refutations of Anti-Vaccine Memes

Recomandări:

Vaccines work, here are the facts! (istoria vaccinurilor, ilustrată)

Listă de articole despre vaccinuri, analizate

Note:

1: Moro et al. (2015);
2: Haber et al. (2015);
3: Moro et al. (2011);
4: Fell et al. (2012);
5: Pasternak et al. (2012);
6: Håberg et al. (2013);
7: Trotta et al. (2014);
8: Mitkus et al. (2011);
9: Krewski et al. (2007); Fritsche et al. (2010); Alving et al. (2012); HogenEsch (2012); Mohan et al. (2013); Pérez et al. (2013); Reed et al. (2013); Lee & Nguyen (2015); Pasquale et al. (2015);
10: Willhite et al. (2014);

Referințe:

Alving, C. R., Peachman, K. K., Rao, M., & Reed, S. G. (2012). Adjuvants for human vaccines. Current opinion in immunology, 24(3), 310-315.

Fell, Deshayne B., Ann E. Sprague, Ning Liu, Abdool S. Yasseen III, Shi-Wu Wen, Graeme Smith, Mark C. Walker, and for Better Outcomes Registry & Network (BORN) Ontario (2012).  H1N1 Influenza Vaccination During Pregnancy and Fetal and Neonatal Outcomes. American Journal of Public Health: Vol. 102, No. 6, pp. e33-e40. doi: 10.2105/AJPH.2011.300606

Flarend R (2001). Absorption of aluminum from antiperspirants and vaccine adjuvants. In Aluminium and Alzheimer’s Disease: The Science that Describes the Link, Exley C, ed., Elsevier Science, Amsterdam, pp. 75-97. (Gogle Books)

Flarend, R. E., Hem, S. L., White, J. L., Elmore, D., Suckow, M. A., Rudy, A. C., & Dandashli, E. A. (1997). In vivo absorption of aluminium-containing vaccine adjuvants using 26Al. Vaccine, 15(12), 1314-1318.

Fritsche, P. J., Helbling, A., & Ballmer-Weber, B. K. (2010). Vaccine hypersensitivity–update and overview. Swiss Med Wkly, 140(17-18), 238-46.

Haber, P., Parashar, U. D., Haber, M., & DeStefano, F. (2015). Intussusception after monovalent rotavirus vaccine—United States, Vaccine Adverse Event Reporting System (VAERS), 2008–2014. Vaccine. (Abstract)

Håberg, S. E., Trogstad, L., Gunnes, N., Wilcox, A. J., Gjessing, H. K., Samuelsen, S. O., … & Stoltenberg, C. (2013). Risk of fetal death after pandemic influenza virus infection or vaccination. New England Journal of Medicine, 368(4), 333-340.

HogenEsch, H. (2012). Mechanism of Immunopotentiation and Safety of Aluminum Adjuvants. Frontiers in Immunology, 3, 406. doi:10.3389/fimmu.2012.00406

Krewski, D., Yokel, R. A., Nieboer, E., Borchelt, D., Cohen, J., Harry, J., … & Rondeau, V. (2007). Human health risk assessment for aluminium, aluminium oxide, and aluminium hydroxide. Journal of Toxicology and Environmental Health, Part B, 10(S1), 1-269.

Lee, S., & Nguyen, M. T. (2015). Recent Advances of Vaccine Adjuvants for Infectious Diseases. Immune network, 15(2), 51-57.

Mitkus, R. J., King, D. B., Hess, M. A., Forshee, R. A., & Walderhaug, M. O. (2011). Updated aluminum pharmacokinetics following infant exposures through diet and vaccination. Vaccine, 29(51), 9538-9543.

Mohan, T., Verma, P., & Rao, D. N. (2013). Novel adjuvants & delivery vehicles for vaccines development: a road ahead. The Indian journal of medical research, 138(5), 779.

Moro, P. L., Arana, J., Cano, M., Lewis, P., & Shimabukuro, T. T. (2015). Deaths reported to the Vaccine Adverse Event Reporting System (VAERS), United States, 1997-2013. Clinical Infectious Diseases, civ423. (Abstract)

Moro, P. L., Broder, K., Zheteyeva, Y., Walton, K., Rohan, P., Sutherland, A., … & Vellozzi, C. (2011). Adverse events in pregnant women following administration of trivalent inactivated influenza vaccine and live attenuated influenza vaccine in the Vaccine Adverse Event Reporting System, 1990-2009. American journal of obstetrics and gynecology, 204(2), 146-e1. (Abstract)

Pasquale, A. D., Preiss, S., Silva, F. T. D., & Garçon, N. (2015). Vaccine Adjuvants: from 1920 to 2015 and Beyond. Vaccines, 3(2), 320-343. [PDF]

Pasternak, B., Svanström, H., Mølgaard-Nielsen, D., Krause, T. G., Emborg, H. D., Melbye, M., & Hviid, A. (2012). Vaccination against pandemic A/H1N1 2009 influenza in pregnancy and risk of fetal death: cohort study in Denmark. BMJ, 344.

Pérez, O., Romeu, B., Cabrera, O., González, E., Batista-Duharte, A., Labrada, A., … & Lastre, M. (2013). Adjuvants are key factors for the development of future vaccines: lessons from the Finlay adjuvant platform. Frontiers in immunology, 4.

Reed, S. G., Orr, M. T., & Fox, C. B. (2013). Key roles of adjuvants in modern vaccines. Nature medicine, 19(12), 1597-1608. (Abstract)

Trotta, F., Da Cas, R., Alegiani, S. S., Gramegna, M., Venegoni, M., Zocchetti, C., & Traversa, G. (2014). Evaluation of safety of A/H1N1 pandemic vaccination during pregnancy: cohort study. BMJ, 348.

Yokel, R. A., & McNamara, P. J. (2001). Aluminium toxicokinetics: an updated minireview. Pharmacology & toxicology, 88(4), 159-167.

Willhite, C. C., Karyakina, N. A., Yokel, R. A., Yenugadhati, N., Wisniewski, T. M., Arnold, I. M., … & Krewski, D. (2014). Systematic review of potential health risks posed by pharmaceutical, occupational and consumer exposures to metallic and nanoscale aluminum, aluminum oxides, aluminum hydroxide and its soluble salts. Critical reviews in toxicology, 44(sup4), 1-80.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Vaccinurile, partea a VI-a: Cum să faci „research”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s