Mit sau Real? Psi: Efectul Mozart

Revendicare:

dacă ascultăm muzică de Mozart devenim mai deștepți.

Mozart. W.A. Mozart
Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791). Sursa: Wikipedia.

Ce este?

Probabil ați auzit de mai multe ori ideea că muzica lui Mozart (sau orice tip de muzică) ne face mai deștepți, îi ajută pe copii să se dezvolte mai bine, ne ajută la examene, sau ne ține mintea ageră la bătrânețe – există nenumărate variații ale aceste idei. Înainte să aflăm mai multe, hai să fim în temă cu articolul și să ascultăm Mozart. Putem începe cu Agnus Dei.

Pe muzică barocă, neuronii capătă un ritm specific geniilor”? Cel puțin așa spune prof. dr. Iamandescu. Dacă e adevărat, deja sunteți mai deștepți decât înainte să începeți să citiți. Dacă e adevărat, o să pun câte o compoziție de Mozart la începutul fiecărui articol pe care o să-l scriu.

Mediafax, la secțiunea „Știință/Sănătate” spune așa:

Cercetătorii de la Universitatea Sapienza, din Roma, susţin că rezultatele studiului evidenţiază faptul că muzica lui Mozart poate activa circuitele neuronale corticale asociate funcţiilor cognitive şi de concentrare, arată dailymail.co.uk.

Poate activa ce? Exprimarea asta îmi aduce aminte de cartea lui Steven Pinker, The Sense of Style, în care printre altele critică și limba prea academică – atât de academică încât devine greu de înțeles. În cuvinte mai simple, ceea ce spun cercetătorii citați de Mediafax e că muzica lui Mozart te face mai deștept.

Supermamici.ro scrie că „[e]xistă dovezi clare ce sugerează o mai bună dezvoltare a creierului copilului atunci când ascultă muzica lui Mozart”. Există nenumărate CD-uri cu „Mozart pentru copii”. În 1998, guvernatorul statului Georgia, Zell Miller, a propus o lege care spunea că 105.000$ de la bugetul statului o să fie folosiți pentru a distribui gratuit casete și CD-uri cu muzica lui Mozart pentru toate proaspetele mămici. „După cum știți, creierul are doi lobi”, începea Zell Miller o declarație în care încerca să justifice legea.2

Popularitatea ideii a crescut odată ce Don Campbell a început să publice cărți de psihologie populară/auto-educare în care spunea că dacă ascultăm muzica lui Mozart putem obține tot felul de beneficii, devenim nu doar mai deștepți, dar și mai sănătoși. Ultima carte din serie a fost publicată în 2011, se numește Healing at the Speed of Sound și cred că am văzut-o prin Cărturești, dar nu știu care e titlul în română.

Mozart. Campbell
Prima carte a lui Don Campbell. Efectul Mozart: cum să folosești puterea muzicii pentru a vindeca trupul, a întări mintea și a elibera spiritul creativ. Sursa: Amazon.

Aș fi foarte bucuros ca efectul să fie real – aș avea un mod plăcut și simplu să devin mai deștept pentru că oricum îmi place muzica clasică. Totuși, e bine să fim un pic sceptici.

Mit sau real?

Să vedem de unde a plecat totul. În 1993, o cercetătoare pe nume Frances Rauscher și încă doi colegi au publicat un articol în cel mai prestigios jurnal științific, Nature.1 În acest articol au descris efectele pe care le-a avut ascultarea Sonatei pentru două piane în Re major (K 448) asupra participanților. Au făcut rost de 36 de studenți și le-au dat trei seturi de teste de inteligență spațială (un subset al testelor IQ). Înainte de fiecare set, studenții au petrecut 10 minute în care ori au ascultat sonata lui Mozart, ori au ascultat o casetă de relaxare, ori au stat în liniște (și probabil s-au plictisit). Când au ascultat muzică de Mozart au fost mai buni la testele IQ spațiale comparativ cu celelalte două situații (casetă de relaxare sau liniște). Scorul lor a crescut de la 110 sau 111 la 119. Concluzia autorilor a fost că muzica lui Mozart crește abilitățile spațiale pe termen scurt (10-15 minute).

De aici, lucrurile au fost exagerate în presă și în cărți populare. De la „efect temporar” s-a ajuns la efect permanent, de la abilități spațiale s-a ajuns la inteligență generală, memorie mai bună sau creativitate sporită, iar de la beneficii cognitive s-a ajuns chiar la beneficii pentru sănătate. Se pare că avem deja o primă problemă cu efectul Mozart.

În psihologie e întotdeauna foarte important ca efectele observate de un grup de cercetători să poată fi observate și de alții în mod independent. Asta se obține prin repetarea experimentului. Dacă nu credeți că e importantă repetarea, profit de ocazie să vă spun că anul trecut un grup mare de cercetători a publicat un articol în care au luat 100 de experimente și au încercat să le repete ca să vadă dacă obțin aceleași rezultate ca autorii originali. Din aceste 100 de experimente, doar 39 au avut rezultate suficient de asemănătoare cu cele originale – ceea ce e un număr foarte mic.3 Dacă într-o astfel de încercare mai puțin de jumătate dintre rezultate au putut fi confirmate, e important să nu credem orice rezultat după primul experiment.

Așadar, a încercat cineva replicarea efectului Mozart? Din fericire da. Să vedem care au fost rezultatele.

Prima replicare independentă –cel puțin prima pe care am găsit-o eu– e din 1995. Experimentul a fost simplu: 114 studenți au fost testați cu un test specific pentru abilitățile spațiale, pe urmă au fost împărțiți în trei grupe. Cei din grupa A au ascultat 8 minute muzică de Mozart, cei din grupa B au ascultat instrucțiuni de relaxare, iar cei din grupa C au așteptat în liniște. La final au făcut testul din nou (nu cu aceleași întrebări, cu unele asemănătoare). Toți s-au descurcat mai bine a doua oară, ceea ce nu e deloc surprinzător, dar efectul Mozart n-a fost de găsit. Toate cele trei grupe s-au descurcat la fel de bine.4

Am putea să ne gândim că poate au fost prea puțini studenți și prin urmare studiul n-a avut puterea să descopere efectul. E posibil, dar dacă ne gândim că în studiul original al lui Rauscher au fost doar 36, ne-am aștepta ca efectul să fie suficient de mare ca să poată fi descoperit cu 114.

În 1997, o altă echipă de psihologi a încercat o replicare conceptuală. Au luat 36 de studenți, și i-au pus să asculte timp de 10 minute ori muzică de Mozart, ori sunetul ploii, ori liniște. Fiecare le-a ascultat pe toate trei (doar că nu toți în aceeași ordine). După cele 10 minute au primit șiruri de câte 9 numere și au trebuit să și le amintească în ordine inversă. Apoi s-a repetat situația pentru celelalte două condiții. Ce s-a observat a fost că antrenamentul are un efect – a treia oară toți și-au amintit mai bine șirurile de numere decât prima dată. Ce nu s-a observat a fost o memorie mai bună după ce au ascultat Mozart.5

O încercare asemănătoare a fost făcută tot în 1997, de data asta participanții fiind puși să îndoaie hârtii (pentru a le fi testate abilitățile spațiale). Această replicare a reușit. Totuși, a avut puțini participanți (doar 32), iar autorii menționează la sfârșit că mai au un studiu nepublicat în care n-au găsit niciun efect al muzicii asupra performanței spațiale.22

Așa că atunci când alți cercetători au încercat să obțină „efectul Mozart” nu prea au reușit. Cu toate astea, în 1998 deja efectul a devenit celebru: se vindeau cărți, se vindeau CD-uri cu muzica lui Mozart, iar politicienii propuneau legi și cheltuiau bani ca și când efectul ar fi sigur.

Toatea acestea au atras atenția psihologilor, iar anul 1999 a fost un an plin de replicări – și niciuna n-a reușit să confirme că efectul Mozart ar exista.6,7,8,9 Au fost și două articole care au sintetizat ce se știe despre acest efect, ambele în Nature.9,10 Concluzia acestor eforturi a fost clară pentru comunitatea științifică: efectul Mozart e un artefact – o iluzie. Asta n-a oprit însă vânzătorii de cărți și CD-uri să continue să îl promoveze ca și când ar fi real.

În 1998, echipa lui Rauscher a făcut și un studiu cu animale și a descoperit că șoarecii care au fost expuși la muzica lui Mozart înainte să se nască, au fost mai abili când au trebuit să parcurgă labirinturi complicate.13 Deci avem efect Mozart la șoareci? Să nu ne grăbim. O reanaliză a arătat că efectul nu este real. Nici nu prea are cum să fie pentru că șoarecii se nasc surzi – un lucru pe care Rauscher probabil nu l-a știut.14,15

În anii care au urmat au mai fost încercate niște replicări, tot fără succes11,12 și au fost publicate mai multe sinteze și concluzii.16,17,18,19,20 În cel mai bun caz există un efect al stării de spirit – când te plictisești 10 minute așteptând în liniște nu mai prea ai chef să faci teste de inteligență, pe când dacă ai ascultat Mozart s-ar putea să fi un pic mai binedispus.

În 2010 a fost publicată o meta-analiză în jurnalul Intelligence. A inclus 40 de studii cu un total de peste 3000 de participanți. A descoperit că efectele expunerii la muzica lui Mozart nu diferă de efectele expunerii la alte tipuri de muzică și nu sunt cu mult diferite nici de efectele expunerii la stimuli non-muzicali sau la niciun stimul. În plus mai există indicii și de publicare selectivă (studiile cu rezultate pozitive probabil au fost publicate mai des decât cele cu rezultate negative). Prin urmare, concluzia este una singură: nu există dovezi suficiente care să ne facă să credem că efectul Mozart ar exista.21

Cum efectul n-a fost găsit după atâtea încercări, putem fără probleme să-l considerăm un mit.

Mozart. Antonio Salieri2
Efectul Mozart? Un mit.

De final

Deși meta-analiza din 2010 a stabilit că efectul Mozart e un artefact, oamenii continuă să încerce replicări și, deloc surprinzător, nu reușesc să observe efectul.23 Pentru mine astfel de studii sunt o risipă de resurse și n-ar trebui făcute, având în vedere că resursele sunt limitate.

Ar mai fi câteva lucruri de spus pentru a clarifica potențiale confuzii.

Efectul Mozart se referă doar la ascultatea muzicii, nu și la practicarea ei.24 Dacă copiii sunt învățați să cânte la un instrument e posibil ca asta să le îmbunătățească abilitățile și în alte domenii sau inteligența generală. Totuși, în momentul de față e greu de spus dacă într-adevăr se întâmplă asta sau nu.25

De asemenea, muzica pare să aibă un efect pozitiv asupra persoanelor cu epilepsie. Mai multe tipuri de muzică, nu doar cea a lui Mozart, doar că nu se știe exact care.26,27

Bun, și acum că am terminat cu efectul Mozart, putem să o luăm de la capăt cu efectul Vivaldi. Un studiu din 2013 i-a pus pe participanți să asculte Anotimpurile de Antonio Vivaldi:

Datele arată că „Primăvara”, în special binecunoscuta primă mișcare […] a avut abilitatea de a îmbunătăți vigilența mentală și măsurătorile la nivelul creierului pentru atenție și memorie.28

Dacă un studiu spune așa, trebuie să fie adevărat.29

 

Recomandări:

Gorman, A. (1999). The «Mozart Effect»: Hard Science or Hype. Institute of Cognitive Science, University of Colorado.

Swaminathan, Nikhil (2007). Fact or Fiction?: Babies Exposed to Classical Music End Up Smarter. Scientific American.

The Mozart Efect: A Closer Look

 

Referințe:

1: Rauscher, F. H., Shaw, G. L., & Ky, K. N. (1993). Music and spatial task performance. Nature, (365), 611.

2: Bangerter, A., & Heath, C. (2004). The Mozart effect: Tracking the evolution of a scientific legend. British Journal of Social Psychology, 43(4), 605-623.

3: Open Science Collaboration. (2015). Estimating the reproducibility of psychological science. Science, 349(6251), aac4716.

4: Newman, J., Rosenbach, J. H., Burns, K. L., Latimer, B. C., Matocha, H. R., & Vogt, E. R. (1995). An Experimental Test of ‘the Mozart Effect’: Does Listening to His Music Improve Spatial Ability?. Perceptual and Motor Skills, 81(3f), 1379-1387. (Abstract)

5: Steele, K. M., Ball, T. N., & Runk, R. (1997). Listening to Mozart does not enhance backwards digit span performance. Perceptual and motor skills, 84(3c), 1179-1184.

6: Steele, K. M., Bass, K. E., & Crook, M. D. (1999). The mystery of the Mozart effect: Failure to replicate. Psychological Science, 10(4), 366-369.

7: Nantais, K. M., & Schellenberg, E. G. (1999). The Mozart effect: An artifact of preference. Psychological Science, 10(4), 370-373.

8: Steele, K. M., Brown, J. D., & Stoecker, J. A. (1999). Failure to confirm the Rauscher and Shaw description of recovery of the Mozart effect. Perceptual and Motor Skills, 88, 843-848.

9: Chabris, C. F. (1999). Prelude or requiem for the ‘Mozart effect’?. Nature, 400(6747), 826-827.

10: Steele, K. M., Dalla Bella, S., Peretz, I., Dunlop, T., Dawe, L. A., Humphrey, G. K., Shannon, R. A., Kirby Jr., J. L., & Olmstead, C. G. (1999). Prelude or requiem for the ‘Mozart effect’? Nature, 400, 827.

11: McCutcheon, L. E. (2000). Another failure to generalize the Mozart effect. Psychological Reports, 87(1), 325-330. (Abstract)

12: Thompson, W. F., Schellenberg, E. G., & Husain, G. (2001). Arousal, mood, and the Mozart effect. Psychological science, 12(3), 248-251.

13: Rauscher, F. H., Robinson, K. D., & Jens, J. J. (1998). Improved maze learning through early music exposure in rats. Neurological Research, 20, 427–432.

14: Steele, K. M. (2003). Do rats show a Mozart effect? Music Perception, 21, 251-265.

15: Steele, K. M. (2006). Unconvincing evidence that rats show a Mozart effect. Music Perception, 23, 455-458.

16: Jenkins, J S. (2001) “The Mozart Effect.” Journal of the Royal Society of Medicine 94.4: 170–172. Print.

17: Steele, K. M. (2001). The „Mozart Effect”: An example of the scientific method in operation. Psychology Teacher Network, 11, 2-5.

18: Abbott, A. (2007). Mozart doesn’t make you clever. Nature. doi:10.1038/news070409-13.

19: Waterhouse, L. (2006). Multiple intelligences, the Mozart effect, and emotional intelligence: A critical review. Educational Psychologist, 41(4), 207-225.

20: Schellenberg, E. G., Nakata, T., Hunter, P. G., & Tamoto, S. (2007). Exposure to music and cognitive performance: Tests of children and adults. Psychology of Music, 35(1), 5-19.

21: Pietschnig, J., Voracek, M., & Formann, A. K. (2010). Mozart effect–Shmozart effect: A meta-analysis. Intelligence, 38(3), 314-323. (Abstract)

22: Rideout, B. E., & Taylor, J. (1997). Enhanced spatial performance following 10 minutes exposure to music: A replication. Perceptual and Motor Skills. (Abstract)

23: Lin, H., & Hsieh, H. Y. (2011). The effect of music on spatial ability. In International Conference on Internationalization, Design and Global Development (pp. 185-191). Springer Berlin Heidelberg.

24: Rauscher, F. H., & Hinton, S. C. (2006). The Mozart effect: Music listening is not music instruction. Educational Psychologist, 41(4), 233-238.

25: Jaschke, A. C., Eggermont, L. H., Honing, H., & Scherder, E. J. (2013). Music education and its effect on intellectual abilities in children: a systematic review. Reviews in the Neurosciences, 24(6), 665-675.

26: Dastgheib, S. S., Layegh, P., Sadeghi, R., Foroughipur, M., Shoeibi, A., & Gorji, A. (2014). The effects of Mozart’s music on interictal activity in epileptic patients: systematic review and meta-analysis of the literature. Current neurology and neuroscience reports, 14(1), 1-11.

27: Verrusio, W., Moscucci, F., Cacciafesta, M., & Gueli, N. (2015). Mozart Effect and Its Clinical Applications: A Review. British Journal of Medicine and Medical Research, 8(8), 639-650.

28: Riby, L. M. (2013). The joys of spring: Changes in mental alertness and brain function. Experimental psychology, Vol 60(2), 71-79. (Abstract)

29: Ioannidis, J. P. (2005). Why most published research findings are false. PLoS Med, 2(8), e124.

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Mit sau Real? Psi: Efectul Mozart&8221;

    1. Nu știu care e relevanța comentariului la articolul ăsta, dar profit de ocazie să zic câteva lucruri.
      1. Vrei să sugerezi că efectul Mozart e real pentru că cei care au făcut studii care nu l-au găsit aveau un interes să nu-l găsească? Ar fi o interpretare foarte trasă de păr.
      2. Health Impact News nu este deloc o sursă bună de informații. De fiecare dată când citești ceva acolo trebuie să faci efortul de a verifica dacă e adevărat sau fals, deci poți să sari peste pasul de a citi Health Impact News.
      3. În legătură cu cola au dreptate că nu e bună pentru sănătate și că studiile finanțate de industrie tind să aibă concluzii favorabile industriei, dar puteau să ofere o critică mai bună. De exemplu, autorii recenziei ar fi putut să verifice dacă există un efect al finanțării, dar bineînțeles că n-au făcut asta din moment ce și ei sunt finanțați de industrie.

      Dacă vrei să citești mai multe despre cola poți încerca următoarele:

      O opinie:
      Nestle, M. (2016). Corporate Funding of Food and Nutrition Research: Science or Marketing?. JAMA internal medicine, 176(1), 13-14. http://www.foodpolitics.com/wp-content/uploads/JAMAIntMed_Viewpoint_15.pdf

      Niște studii care arată că există o influență a sursei de finanțare asupra rezultatelor (studiile finanțate de către companii au tendința să aibă rezultate favorabile lor într-o măsură mai mare decât studii asemănătoare finanțate din alte surse):
      Lesser LI, Ebbeling CB, Goozner M, Wypij D, Ludwig DS (2007). Relationship between Funding Source and Conclusion among Nutrition-Related Scientific Articles. PLoS Med 4(1): e5. doi:10.1371/journal.pmed.0040005 http://journals.plos.org/plosmedicine/article?id=10.1371/journal.pmed.0040005
      Massougbodji, J., Le Bodo, Y., Fratu, R., & De Wals, P. (2014). Reviews examining sugar-sweetened beverages and body weight: correlates of their quality and conclusions. The American journal of clinical nutrition, 99(5), 1096-1104. http://ajcn.nutrition.org/content/99/5/1096.short

      O analiză a unor documente interne care arată cum a încercat industria să blocheze niște recomandări clare din partea institutului național de cercetare în stomatologie. Unul dintre autori e Stanton Glantz, cunoscut pentru lupta lui cu companiile de tutun:
      Kearns, C. E., Glantz, S. A., & Schmidt, L. A. (2015). Sugar industry influence on the scientific agenda of the National Institute of Dental Research’s 1971 National Caries Program: a historical analysis of internal documents. PLoS Med, 12(3), e1001798. http://journals.plos.org/plosmedicine/article?id=10.1371/journal.pmed.1001798

      Și dacă vrei mai mult de atât, poți încerca și cartea Soda Politics: Taking on Big Soda (And Winning) de Marion Nestle, apărută la sfârșitul anului trecut.

  1. Am ajuns pe blogul acesta din click în click, pentru că unul dintre cititorii blogului meu (text în care o ironizam pe O.Steer) mi-a sugerat un link către un anume domn Radu Iliescu, care scrie mult și dens și filosofic pentru ca în final să-ți spună că e din grupa antivaccin. 🙂
    Cumva, nu mai contează cum, am ajuns aici, la articolul cu piersicuța, focar de dezinformare etc.
    Felicitări pentru răbdare, documentare și claritatea informației.
    Felicitări și mie că am avut răbdare să citesc și comentariile de sub articolul cu pricina. 🙂
    Următoarea mutare, o să te pun la „de citit de câte ori scrie”.

    Revenind la Mozart. Excelentă observația că ascultatul muzicii poate nu, dar studiul ei „…e posibil ca asta să le îmbunătățească abilitățile și în alte domenii sau inteligența generală.” Studiul muzicii și cântatul la un instrument dezvoltă (dacă există) înclinații spre artă în general, te ajută să gândești și să vorbești sau să scrii mai coerent decât alții, fiindcă fraza clasică muzicală, construită pe modelul întrebare – răspuns (4+4 măsuri muzicale) e foarte asemănătoare cu fraza gândită/scrisă. Aș merge până acolo încât să susțin că o persoană care a studiat muzica e mai ferit de anacoluturi în vorbire/scriere. 🙂
    Te-ai întrebat de ce s-a ales Mozart pentru a face acest tip de studiu? Pentru că pare facil și pare că gâdilă plăcut pe la urechi. Melomanii de duminică (să le zic așa prin analogie cu șoferii de duminică) au senzația că Mozart a compus o muzică ușurică și – ce să vezi? – veselă. Nu-i plictisește, nu-i deranjează, dar nici nu-i împiedică să se gândească la ale lor. Fiindcă una e să asculți muzică și alta e să auzi muzică. Un sincer iubitor de muzică (poate și școlit nițel în domeniul muzical) lasă orice treabă, gând deoparte, dacă ascultă Mozart. Dar tot așa procedează și dacă ascultă Dvorak, Sibelius, Brahms, Diabelli.
    Deci studiul ăla cu Mozart (identică discuție și pentru Vivaldi) care e, cum zici, un artefact a pornit de la o premisă selectată intenționat pentru a conduce la concluzia dorită. Orice adept ulterior al ideii că punându-i copilului muzică de Mozart pe fundal o să-l facă mai deștept, a luat de bună afirmația asta pentru că el însuși a fost obligat să asculte în paralel cu micuțul aceeași muzică. Ia să fi făcut cercetătoarea același studiu cu muzică dodecafonică, să vezi că nu se mai vindeau cd-ri pentru dezvoltat inteligența copiilor și nimeni n-ar fi crezut „tâmpeniile” alea te fac mai deștept.

    1. Mersi. Asta e și credința mea, că studiul muzicii și cântatul la un instrument dezvoltă anumite înclinații și e în general un lucru foarte bun. De fapt, sunt de acord și cu restul comentariului, nu cred că am ceva de adăugat.

  2. Mereu imi pun intrebarea, mai ales ca imi place foarte mult, de ce se spune ca Bach ajuta la concentrare si la analiza, ca muzica lui foloseste si exprima constructii matematice etc, iar pe mine ma indeamna la visare, si la delasare, ba mai mult, cu ajutorul ei imi pot reface stari si emotii din memorie. As numi acest efect asupra mea pozitiv. Asa ca sunt de acord cu analiza Dvs, totul e relativ, si as adauga, din fericire.

  3. Mie nici nu-mi place Mozart…. nu gasesc nimic deosebit la el….. cel mai mult pana acum imi plac Nocturnele de Chopin… si probabil asa o sa ramana pana la sfarsit. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s