Fumatul pasiv și legea antifumat

În 1 februarie a fost adoptată o nouă lege antifumat care prevede restricții mai mari decât vechea. A intrat în vigoare din 16 martie și de atunci fumatul este interzis în spațiile publice închise, în locurile de joacă pentru copii sau la locul de muncă. În iunie, au fost propuse modificări care dacă ar fi trecut prin parlament ar fi neutralizat legea. Și înainte de adoptarea ei, și după, au fost multe discuții în contradictoriu și multe opinii exprimate în mediul online. Și odată cu asta, multe argumente proaste, greșite sau irelevante. O să încerc mai jos să le analizez pe cele mai importante. În 4 octombrie modificările au fost respinse, așa că legea rămâne în forma ei inițială, cea pentru care România a fost felicitată de Organizația Mondială a Sănătății.

Înainte să începem, trebuie să spun de ce parte sunt ca să știți dacă sunteți dezamăgiți sau nu. Sunt în favoarea legii antifumat și consider că este necesară. Și sunt nefumător. Dar asta nu înseamnă că nu cred în dreptul fiecăruia de a fuma, dacă dorește. De fapt, legea curentă mi se pare bună tocmai pentru că nu ia dreptul nimănui de a fuma. Problema este propoziția aia pe care toți o știm – tutunul dăunează grav sănătății – și faptul că fumul nu poate fi ținut în jurul celui care fumează, așa că înainte de această lege, în aproape orice bar sau club era plin de fum. De facto, se fuma peste tot, iar tutunul dăuna grav și sănătății celor care nu fumau. Dacă sunteți împotriva legii probabil aveți deja în minte câteva argumente („Scrie pe ușă că fumatul e permis. Nu-ți place, nu intra!”, „Unde-s nefumătorii? Dau barurile faliment!”). Așa că mai bine începem.

Cuprins

Argumente economice

O să fiți doar tu și chelnerița în bar

Fumătorii țin economia românească în viață

Impactul economic al fumatului

Fumatul pasiv și sănătatea

Efectele fumatului pasiv asupra sănătății

Strategia industriei

Lobby-ul din anii ’70

Campanii de discreditare a organizațiilor științifice

Crearea unei rețele de cercetători supuși industriei

De ce studiile produse de industria tutunului pot fi ignorate

Știință de diversiune

Asociațiile fumătorilor și alte grupuri-paravan

Prima înfrângere: restricționarea fumatului în avioane

Efectele legii antifumat asupra sănătății

Argumente politice sau retorice

Toți fumătorii se opun legii

Dacă acum interzicem fumatul, urmează să interzicem dulciurile, carnea…

Avem lege antifumat. Asta ne trebuie acum? În loc să rezolvăm celelalte probleme ale țării…

Mai periculoasă e poluarea decât fumul de țigară

Avem cea mai strictă lege din Europa!

Spania

Elveția

Olanda

Austria

Germania

Știți cine a mai interzis fumatul? Hitler! Coincidență?

Să aleagă fiecare bar dacă e pentru fumători sau nefumători

Dar ce facem cu dreptul la proprietate?

Bonus: Fumatul este mai sănătos decât fascismul

Concluzii

Argumente economice

O să fiți doar tu și chelnerița în bar

Unul dintre argumentele principale împotriva legii este că după ce se interzice fumatul în restaurante, baruri, cluburi, cafenele, acestea o să rămână goale pentru că fumătorii n-o să mai meargă acolo. O să renunțe în masă să mai iasă în oraș, iar nefumătorii oricum sunt niște ciudați care nu știu să se distreze. Sau în cuvintele unor membri ai Grupului fumătorilor împotriva legii antifumat:

tutun-baruri-goale

Astfel de opinii nu sunt izolate. „O să fii doar tu și chelnerița” e un citat dintr-un comentariu la un articol despre lege din EVZ. Iar în primele zile după ce s-a aplicat legea a fost foarte mult popularizată o știre despre patronul unui bar din Timișoara care se văita că în ziua respectivă n-are clienți și că de vină pentru asta e legea.

Alte știri ne spuneau că efectul legii antifumat e că se închid cârciumile, iar Asociația Organizatorilor de Cazinouri din România ne speria cu următoarea declarație:

„Încasările la buget din gambling vor scădea cu 400 milioane euro, din cauza legii antifumat”.     Sorin Constantinescu, preşedintele Asociaţiei Organizatorilor de Cazinouri din România (AOCR), susţine că Legea antifumat „va face un dezastru în industria jocurilor de noroc, pentru că cel puţin 80% dintre jucători fumează”. Domnia sa ne-a spus, recent, că, în Marea Britanie, când s-a interzis fumatul, au scăzut încasările la buget cu 40%, ceea ce se va întâmpla şi la noi…

De la Antena3 aflam că „Legea antifumat aduce falimentul patronilor de cafenele. Pierderile sunt uriașe!”, iar Adevărul ne avertiza încă de anul trecut că „Legea antifumat dăunează grav comercianţilor din oraşe…”. Liga Fumătorilor nu putea să spună altceva:

tutun-se-inchid-barurile

Aceleași tipuri de știri au început să apară din nou în septembrie, când se discuta despre schimbarea legii. În același stil, acum în locul unui patron de bar din Timișoara a apărut unul din Arad care se plângea că nu mai are clienți și atribuia problema asta legii antifumat. De asemenea, făcea niște afirmații foarte bizare, zicând că o soluție ar fi să se permită fumatul în cluburi doar noaptea pentru că „noaptea nimeni nu te obligă să mergi în club”. Și ziua te obligă? Sau zicând că alcoolul ar fi o problemă mai mare decât tutunul. Nu, nu este. O știre aproape identică a apărut și într-un ziar din Timișoara, din care aflăm cum niște patroni de baruri acuză legea antifumat că le-ar fi redus profiturile la jumătate și că „nefumătorii nu sunt amatori de baruri și cafenele”.

Aș putea continua, dar cred că e destul. Astfel de știri sunt peste tot. Mai bine să vedem de ce sunt greșite, de ce nu sunt nimic altceva decât propagandă și de ce singurul lor beneficiar e industria tutunului. Povestea asta e veche și a fost folosită cam în toate țările în care s-a dorit introducerea unor legi care să restricționeze fumatul. De exemplu, previziunile industriei în anii ’80 pentru Statele Unite:

tutun-minciuna-industriei-1
Previziunile industriei sunt rupte de realitate. Barurile și restaurantele nu au de suferit de pe urma legii antifumat.1:pg.34

Bun, un grafic… . Dar cum pot să fiu atât de sigur când zic că legea antifumat nu scade profitul barurilor și restaurantelor? Doar au fost atâtea știri care au spus exact opusul. Răspunsul e simplu: nu mă iau după știri din ziare, mă iau după literatura științifică pentru a veea ce s-a întâmplat în alte țări după introducerea unor legi asemănătoare.

Să ne uităm la Norvegia. Cred că e o alegere bună din moment ce legea e cam la fel de restrictivă ca la noi, iar clima e mai răcoroasă, motiv pentru care probabil fumătorilor nu le prea convine să iasă afară la o țigară. Deci dacă e să ne luăm după propaganda din presă și din grupurile fumătorilor, ne-am aștepta ca norvegienii fumători să nu mai meargă în baruri după introducerea legii. Ce s-a întâmplat de fapt vedeți mai jos:

tutun-norvegia-venituri-baruri
Veniturile barurilor din Norvegia înaine și după introducerea legii antifumat. Niciun efect negativ. Exact la fel e și pentru restaurante.2

Dar poate am ales eu special Norvegia pentru că acolo îmi convin rezultatele, nu? Hai să ne uităm și la alte țări. Să zicem, Cipru. În Cipru e un climat cald comparativ cu Norvegia, poate contează asta. Datele arată că profiturile barurilor, restaurantelor, cafenelelor și hotelurilor din Cipru n-au scăzut după ce s-a restricționat fumatul.3 Atunci poate în Belgia a fost afectat profitul… Nu, nici în Belgia.4 Dar în Ciudad de México? Nici aici legea antifumat n-a avut vreun efect negativ asupra câștigurilor barurilor și restaurantelor sau asupra nivelului salariilor angajaților. A fost chiar o ușoară îmbunătățire a situației, dar n-a fost semnificativă.5 Și nici multiplele studii făcute în diverse orașe și state din SUA nu au găsit vreo scădere a profiturilor sau vreo creștere a prețurilor (în unele locuri profiturile chiar au crescut).6,7,8,9,10,11 Iar recenziile sistematice arată clar că niciunde legile antifumat nu au dus la scăderea profiturilor barurilor sau restaurantelor.12

Pe de altă parte, pseudo-studiile finanțate de industrie încearcă să creeze confuzie. Aproape nicicunele nu sunt publicate în sistem peer-review și 94% dintre ele zic că efectul legii antifumat ar fi unul negativ. Absolut niciun studiu independent n-a găsit efecte negative.13,14

Singurele efecte negative ale legilor care restricționează fumatul sunt asupra profiturilor companiilor de tutun, iar acesta e adevăratul motiv pentru care încearcă atât de mult să le blocheze. Documentele interne arată clar care e motivația lor:

Impactul financiar al restricționării fumatului va fi colosal… Între trei și cinci țigări mai puțin pe zi pe fumător vor reduce profiturile producătorilor cu peste un miliard de dolari pe an. (document intern de la Philip Morris, Nr. Bates 2025771934/1995.)

Dar dacă știința e clară, de ce a fost plin de știri care au speriat oamenii? Strategia e una pe care industria tutunului practic a inventat-o: fear, uncertainty and doubt (frică, incertitudine și neîncredere).

Unele dintre acele articole (exemplu) citează direct opinia industriei tutunului, iar altele fac același lucru fără să știe. De exemplu, un articol citează datele oferite de un think tank numit Institute of Economic Affairs, care deși pare serios după nume (și chiar oficial, doar e institut), e o organizație finanțată de British American Tobacco, Philip Morris International, Japan Tobacco International… și oferă exact informațiile pe care le dorește industria – cum spuneam mai sus, pseudo-studii care nu sunt publicate în sistem peer-review (numite „rapoarte”) și toate afirmă că legea are efecte negative.

Alt exemplu e articolul care citează ce spune Asociația Organizatorilor de Cazinouri din România, al cărei președinte nu știu de unde scoate niște numere aberante. De asemenea mai sunt citate organizații ale restaurantelor și barurilor. Care e treaba cu ele? E clar că industria pe care o reprezintă ele (adică industria ospitalieră – baruri, restaurante, cafenele, hoteluri) nu are de pierdut de pe urma legii, atunci ce le-a venit să iasă și să facă astfel de declarații? Și aici explicația e destul de simplă: ori au fost deturnate de către industria tutunului, or chiar au fost create de industria tutunului. Surely, you’re joking mr. Feyn… Exagerez, nu?

Nu exagerez. Astfel de lucruri sunt documentate în jurnale științifice.15,16,17 Ilustrativ, uitați ce declara în curtea de judecată în anii ’90 președintele Asociației Restaurantelor din Beverly Hills:

„Nu exista Asociația Restaurantelor din Beverly Hills înainte de hotărârea antifumat. Am fost organizați de către industria tutunului. Industria tutunului a afirmat în mod repetat că restaurantele din Beverly Hills au suferit un declin de 30% în încasări în timpul celor cinci luni în care hotărârea antifumat a fost în vigoare. Informațiile de la State Board of Equalization folosind datele taxelor din vânzări, în schimb, au arătat o ușoară creștere în vânzările restaurantelor.” 1:pg.38

Și de cealaltă parte era clar că legea antifumat nu scade veniturile restaurantelor. În documentele interne, Tobacco Institute afirma despre legile antifumat pe care voia să le combată cu ajutorul Asociației Restaurantelor din Massachusetts:

„…în realitate, majoritatea acestor legi au fost în vigoare de câțiva ani” având „impact mic [asupra afacerilor restaurantelor] și nicio ramificație legală”.16

Cu toate acestea, și-a continuat planul de a manipula asociația și a o face să acționeze contrar intereselor restaurantelor pe care le reprezenta. Astfel, asociația a fost convinsă să își mobilizeze membrii pentru a protesta și a face presiune politică în vederea respingerii legii, a fost convinsă să facă propuneri legislative pentru a păstra iluzia că propunerile nu vin de la industria tutunului ci din dorințele deținătorilor de restaurante, a fost convinsă să accepte ca Tobacco Institute să cumpere „spațiu de reclamă” în cadrul organizației și astfel să poată trimite materiale de propagandă membrilor pentru a îi influența mai ușor și chiar a reușit să inducă ideea că restaurantele ar face cea mai bună alegere dacă ar investi în echipamente de ventilație (la vremea respectivă „soluția” propusă de industrie contra fumatului pasiv era ventilația).16

Strategia de a se folosi de asociațiile proprietarilor de restaurante și baruri n-a fost limitată la Massachusetts, ci a fost aplicată larg de către industria tutunului. Aceasta a încercat să coopteze cât mai multe asociații, iar acolo unde asociațiile au refuzat cooperarea, industria și-a creat propriile asociații. Prima dintre ele a fost cea din Beverly Hills, în 1987, despre care am zis mai înainte. Au urmat Asociația Restaurantelor și Afacerilor din California, Asociația Tavernelor din California, Asociația Restaurantelor și Negustorilor și multe altele – toate create de la zero de industria tutunului pentru a fi folosite în lupta contra legilor antifumat. Iar cele care existau deja și au fost păcălite sunt mult mai multe la număr. În 2002, un articol a identificat 72 doar din Statele Unite.15

O situație similară e și cu industria pariurilor, care de asemenea a fost cooptată pentru a se opune legilor antifumat pe motiv că ar afecta câștigurile din pariuri.22

În concluzie, legea antifumat nu va duce la nicio scădere a profiturilor, în ciuda propagandei industriei tutunului, fie direct (prin „rapoarte”), fie indirect (prin intermediul diverselor asociații care au fost deturnate și acționează împotriva intereselor propriilor membri).

Fumătorii țin economia românească în viață

Argumentul este că fumătorii plătesc accize, deci dacă se aplică legea antifumat aceștia o să fumeze mai puțin și o să plătească mai puține accize, ceea ce ar fi o mare problemă pentru stat pentru că industria tutunului este pe locul doi în topul contribuitorilor. Chiar și ministrul economiei a justificat cu acest argument respingerea unei directive europene antitutun în 2013.

Asta îmi amintește de o glumă, pe care îmi permit să o stric pentru că probabil o știe toată lumea. Pe scurt, un fumător și un nefumător discutau, iar nefumătorul a calculat că dacă fumătorul n-ar fi dat banii pe țigări, acum ar fi avut un Ferrari. Iar fumătorul bineînțeles că îl întreabă pe nefumător unde e Ferrari-ul său. Gluma ilustrează un lucru foarte simplu: un nefumător dă banii „de țigări” pe altceva, nu-i ține la saltea. Banii aceia își au rolul în economie și sunt și ei impozitați. Banii aceia ajută alte industrii să fie profitabile, industrii care s-ar putea chiar să producă ceva util.

Industria tutunului a popularizat argumentul acesta și a reușit să inducă o teamă în rândul oamenilor că dacă statul nu susține industria prin legi permisive, statul va avea mari probleme economice; că dacă industria tutunului ar înregistra pierderi, la fel ar face și statul. Ideea sună plauzibil, dar doar până ne dăm seama că dacă niște resurse (financiare) nu mai sunt dedicate unei industrii, ele sunt redistribuite – nu dispar. Dacă o persoană se oprește din fumat, banii pe care îi dădea pe țigări nu se evaporă, ci sunt cheltuiți pe altceva și vor stimula dezvoltarea altor industrii, la fel cum până acum au stimulat dezvoltarea industriei tutunului.23 Iar asta e exact ce se observă acolo unde prevalența fumatului scade – resursele sunt redistribuite, iar efectele negative asupra statului sunt nesemnificative.24,25 Chiar și unele rapoarte economice făcute pentru industria tutunului ajung la această concluzie, dar bineînțeles că industria n-o să atragă atenția asupra lor.23 E mai simplu dacă mitul este menținut pentru că poate fi folosit pentru a contracara inițiativele de control al tutunului.

A, și toate scenariile care încearcă să ne sperie fac presupunerea că dacă mâine se adoptă o măsură de control al tutunului, toți fumătorii s-ar lăsa de fumat, ceea ce este foarte departe de realitate. Scăderea numărului de fumători (sau de țigări fumate) este foarte lentă. De exemplu, în Statele Unite până în 1964 consumul de țigări era în creștere și ajunsese să depășească 4.000 de țigări pe cap de locuitor. Apoi a fost publicat primul raport făcut de U.S. Surgeon General și treptat au fost adoptate mai multe măsuri de descurajare a fumatului. Până în 2010 consumul a scăzut până la aproape 1.000 de țigări pe cap de locuitor.26 Deci a fost nevoie de 45 de ani ca să scadă consumul la un sfert. Iar dacă ne uităm strict la măsura de a interzice fumatul în locurile publice, nici nu e clar dacă are vreun efect asupra consumatorilor existenți,21 iar dacă are, efectul e mic.27 Oricum scopul legii este altul: protejarea nefumătorilor.

Impactul economic al fumatului

Un alt argument care a fost folosit în discuțiile despre cât de bună sau de rea e legea este legat de costurile pe care le are statul cu un fumător.

Pe de o parte cei care sunt împotriva legii spun că plătesc accize atât de multe încât acoperă orice costuri cu sistemul de sănătate. Problema cu acest argument e că acele accize ar trebui să aibă alt scop – să alimenteze programe care să-i ajute pe cei de doresc să se lase de fumat și, în general, să descurajeze fumatul. Faptul că statul îi folosește pentru altceva e o problemă separată.

Pe de altă parte cei care sunt în favoarea legii spun că sistemul de sănătate cheltuiește mai mult cu fumătorii și prin urmare legea este justificată. Aici lucrurile sunt un pic mai complicate și o să încerc să le explic pe scurt imediat. Dar înainte aș vrea să spun că argumentul sănătății ar trebui să fie cel mai important. Ar trebui ca în primul rând să ne dorim ca oamenii să fie sănătoși, iar legea antifumat de aici pornește. Chiar dacă ar impune niște costuri suplimentare nu ar însemna că e o lege greșită. Multe lucruri costă, dar important e să le fie justificat costul. De exemplu, la prima vedere o dictatură ar fi mai ieftină pentru că nu plătim decât un om în loc de două camere de parlamentari. În practică însă acel om ajunge să coste mult mai mult decât bani dacă este singurul care ia decizii. Asemănător, un sistem de sănătate ne costă, dar e un cost justificat pentru că ne ajută să scăpăm de ceva mult mai important, de boli, și uneori ne ajută să amânăm moartea. Bineînțeles, pot exista multe discuții despre detalii în ce privește ambele exemple, dar nu sunt importante pentru scopul nostru. Ambele ilustrează faptul că anumite costuri sunt justificabile.

Bun, acum să ne uităm la problema complicată a costurilor. În 2012, Fundația Medicală „PNEUMA” a calculat impactul economic al fumatului asupra sistemului public de sănătate și a descoperit următoarele:

Sistemul sanitar a rămas în 2012 din cauza fumatului cu o ”gaură” în buget de cel puțin 113.720.747,6 lei, deficitul fiind în realitate cu mult mare deoarece nu au fost introduse 2 surse majore de cheltuieli: medicamentele compensate și investigațiile paraclinice făcute pentru diagnosticul și tratamentul bolilor provocate de fumat.

Studiul este corect și în concordanță cu cele mai multe studii internaționale care spun că un fumător are cheltuieli mai mari pentru sănătate.126,127,128,129,130,131 Totuși, lucrurile nu sunt atât de clare când includem și alte costuri: productivitatea pierdută pentru cei care se îmbolnăvesc din cauza fumatului și trebuie să-și ia concediu sau pentru cei care mor înainte să iasă la pensie, pensia care nu mai trebuie plătită pentru cei care mor la scurt timp după ce ies  la pensie, taxele pe care statul nu le mai încasează de la fumătorii care mor mai devreme, costurile date de fumatul pasiv, costurile date de poluare și incendii produse de țigări etc. Conform unei analize făcute de Tobacco in Australia studiile au rezultate variate și uneori contradictorii în ce privește costurile statului cu un fumător vs. un nefumător. Totuși, nici această analiză nu ia în considerare toate costurile. Singurul studiu pe care l-am găsit și care este suficient de complet e unul din Finlanda, care surprinzător pentru mine a găsit că sunt mai mari costurile cu nefumătorii pentru că fumătorii mor mai repede. Totuși, dacă sunt luați în considerare anii de viață pierduți și li se atribuie o valoare economică standard (lucru care se întâmplă în multe alte studii din sfera sănătății publice), efectul fumatului este o pierdere de 70.000€/persoană pentru fiecare fumător.132 Dar dacă ar fi să analizăm lucrurile strict economic, nicio intervenție nu este profitabilă și orice boală care omoară oamenii mai târziu în viață ar aduce profit societății pentru că oamenii muncesc și nu mai apucă să ia pensie. Deci ce facem, nu mai încurajăm alimentația sănătoasă și sportul? Nu mai încurajăm metodele de prevenție a diabetului sau a problemelor cardiovasculare? Bineînțeles că e bine să le încurajăm pentru că viața umană are valoare.

Una dintre metodele care reduc problemele de sănătate din a doua parte a vieții e descurajarea fumatului și e un lucru justificat pentru că salvează vieți. Așa că din punctul meu de vedere e irelevant dacă costurile financiare sunt mai mari cu un fumător sau cu un nefumător.

În plus, toată discuția de mai sus nu ia în considerare costurile date de fumatul pasiv, care sunt destul de greu de evaluat. Conform unei estimări din Hong Kong, cheltuielile cu fumatul pasiv sunt la nivelul de 23% din cele cu fumatul activ.133 Nu știu dacă acest număr poate fi generalizat, dar cel mai important e că fumatul pasiv îi îmbolnăvește pe cei care nu au ales să fumeze. Dacă s-ar fuma mai puțin, mai multă lume ar fi mai sănătoasă, motiv mai mult decât suficient pentru a justifica programele de descurajare a fumatului.

Fumatul pasiv și sănătatea

Efectele fumatului pasiv asupra sănătății

Industria tutunului a încercat și încă încearcă să nege efectele fumatului pasiv asupra sănătății. Consensul științific este că fumatul pasiv este periculos. Mai jos aveți rezultatele celei mai riguroase evaluări a literaturii științifice, raportul făcut de US Surgeon General. Pentru a stabili o relație de cauzalitate e nevoie de foarte multe dovezi (în lipsa studiilor clinice, care în cazul fumatului sunt aproape imposibil de făcut); e nevoie de studii care să arate o asociere între expunerea la fum de țigară și un risc crescut pentru boala în cauză, e nevoie să se observe o relație doză-efect, e nevoie de studii care să arate efectele patologice pe care expunerea la fum le are asupra țesuturilor, e nevoie de modele pe animale și e nevoie să fie măsurată prezența unor substanțe carcinogene (sau de altă natură) în fum. Evident că nivelul acesta de dovezi nu există pentru toate pericolele pe care le aduce expunerea involuntară la fum de țigară, dar asta nu înseamnă că le putem ignora. Și chiar dacă ne-am permite să le ignorăm, tot rămânem cu relații cauzale dovedite pentru cancer pulmonar și boli cardiovasculare.

tutun-surgeon-general-2nd-hand
Problemele de sănătate care sunt cauzate de expunerea involuntară la fumul de țigară. Sursa: Raportul făcut de US Surgeon General în 2014,18 pg. 5.

Conform raportului făcut de US Surgeon General în 2006 dedicat fumatului pasiv, știm următoarele despre efectele sale asupra sănătății:97

  • Dovezile științifice arată că nu există un nivel al expunerii la fumul de țigară lipsit de riscuri;
  • Eliminarea fumatului din spațiile închise îi protejează în totalitate pe nefumători de expunerea la fumul de țigară. Separarea fumătorilor de nefumători, filtrarea sau ventilarea aerului nu pot elimina expunerea nefumătorilor la fumul de țigară;
  • Mai mult de 50 de substanțe carcinogene au fost identificate în fumul de țigară;

Dovezile sunt suficiente pentru a arăta o relație de cauzalitate între fumatul pasiv și:

  • sindromul morții subite la sugari;
  • boli ale căilor respiratorii inferioare la copii (fumat parental);
  • boli ale urechii mijlocii la copii (fumat parental);
  • tuse, flegmă, răgușeală, dispnee în cazul copiilor (fumat parental);
  • astm în cazul copiilor (fumat parental);
  • cancer pulmonar (indiferent de locația în care are loc expunerea); în cazul conviețuirii cu un fumător, riscul crește cu 20-30%;
  • morbiditatea și mortalitatea produse de boala arterelor coronare; riscul este cu 20-30% mai mare din cauza expunerii la fumul de țigară;
  • iritație nazală;
  • atac cerebral; creșterea estimată a riscului e de 20-30%; [Raportul din 2014]18

Dovezile sunt sugestive dar nu suficiente pentru a arăta o relație cauzală între fumatul pasiv și:

  • nașterea prematură (expunere în timpul sarcinii);
  • cancerul infantil (expunere prenatală și postnatală);
  • leucemie infantilă (expunere prenatală și postnatală);
  • limfomă la copii (expunere prenatală și postnatală);
  • tumori cerebrale la copii (expunere prenatală și postnatală);
  • cancer la sân;
  • cancer al sinusurilor paranazale;
  • atac cerebral; [în 2014 dovezile au devenit suficiente]
  • ateroscleroză;
  • simptome respiratorii acute în cazul persoanelor cu astm;
  • simptome respiratorii acute în cazul persoanelor sănătoase;
  • simptome respiratorii cronice;
  • declin acut în funcționarea plămânilor la persoanele cu astm (chiar și după o expunere pe termen scurt);
  • o ușoară scădere a funcției pulmonare la persoanele sănătoase (după o expunere cronică în timpul vieții);
  • astm la adulți;
  • bronhopneumopatie obstructivă cronică;

Am zis mai devreme că există un consens științific în legătură cu pericolele fumatului pasiv. Mai jos aveți câteva organizații importante care în urma evaluării dovezilor au ajuns la concluzia că fumatul pasiv e dăunător:

International Agency for Research on Cancer (IARC), Centers for Disease Control and Prevention (CDC), Institute of Medicine (IOM), British Medical Association (BMA), American Cancer Society (ACS), National Cancer Institute (NCI), American Lung Association (ALA), American Heart Association (AHA), World Health Organization (WHO), Colaborarea Cochrane, Cancer Research UK, Scientific Committee on Tobacco and Health (UK), Australian National Health and Medical Research Council (NHMRC), Environmental Protection Agency (EPA), etc.

Bineînțeles, există multe alte studii și recenzii independente care au investigat diverse probleme de sănătate asociate cu fumatul pasiv, nu e nevoie să ne bazăm doar pe ce spune Surgeon General.20,40,60,98,99,100,101,102,103,104,105,etc.  Dar prefer să citez din raportul său pentru că e o evaluare riguroasă. Bineînțeles dacă raportul spune că dovezile sunt suficiente pentru a arăta o relație cauzală asta nu înseamnă că absolut toate studiile care există o găsesc. Cei care contestă legătura dintre fumatul pasiv și cancerul pulmonar, să zicem, obișnuiesc să dea pe post de contra-exemple unele studii care nu au găsit o legătură. Cele finanțate de industrie sau făcute de colaboratori ai industriei întotdeauna concluzionează că fumatul pasiv e inofensiv (ex.: o meta-analiză recentă făcută de P.N. Lee53). O să am mai multe de spus despre asta mai jos. Dar din când în când apare și câte unul independent care nu găsește o legătură.

Un exemplu popularizat de contestatarii pericolelor fumatului pasiv e un articol numit „No clear link between passive smoking and lung disease” din Journal of the National Cancer Institute,106 care de fapt e o știre despre un alt studiu publicat în ASCO Annual Meeting Proceedings.107 Acest studiu nu a găsit un risc crescut de cancer la plămâni pentru femeile expuse la fum. Ceea ce ar face un om de știință ar fi să pună aceste rezultate împreună cu toate celelalte pentru a evalua totalitatea dovezilor existente. Iar când se întâmplă asta am văzut că există o legătură clară între fumatul pasiv și cancerul la plămâni.103 Dacă ne-am uita doar la acest studiu și le-am ignora pe celelalte am face greșeala numită cherry-picking, pe care foarte mulți promotori ai pseudoștiinței o fac (ex.: cei anti-vaccin sau cei care promovează homeopatia sau alte metode alternative nefuncționale). A, și apropo, dacă e să ne luăm după un singur studiu, e amuzant cum aceeași cohortă de femei din studiul de mai sus a fost analizată pentru a se verifica dacă fumatul pasiv crește riscul de cancer la sân. Surpriză, îl crește.108 Așa că și dacă ne luăm doar după această cohortă, fumatul pasiv tot e periculos.

Strategia industriei

Dintre toate industriile, industria tutunului se pricepe cel mai bine să manipuleze oamenii și să îi facă să creadă că știința spune altceva decât spune. Efectele negative ale fumatului (activ) au fost negate până prin anii ’90, dar pentru că în acest articol m-am concentrat asupra fumatului pasiv, o să prezint pe scurt câteva dintre tacticile pe care industria le-a folosit ca să nege efectele fumatului pasiv și să blocheze orice fel de reglementare. Dacă sunteți interesați de mai multe detalii, vă recomand cartea The Cigarette Century de Allan Brandt.39 Tot din această carte sunt și unele dintre ideile care urmează. Dacă nu găsiți referință la ceva ce am scris mai jos, referința este capitolul 9 din carte.

În 1965 în Japonia a fost început un studiu cu 250.000 de adulți. Scopul său era să investigheze ce impact asupra sănătății au anumiți factori precum consumul de alcool, ocupația sau starea civilă. Printre altele a fost măsurat și impactul fumatului, dar nu doar asupra fumătorilor ci si asupra soțiilor lor nefumătoare. Rezultatele au arătat ceva surprinzător pentru vremea respectivă: riscul de cancer pulmonar al soțiilor fumătorilor era cu 40% mai mare decât pentru soțiile nefumătorilor dacă soțul fuma 14 țigări pe zi, și cu 90% mai mare dacă soțul fuma 1-2 pachete pe zi.40 Acesta este celebrul studiu al lui Hirayama, publicat prima dată în 1981 și actualizat periodic. În același timp, un epidemiolog grec, Dimitrios Trichopoulos, desfășura un studiu de tip caz-control în Atena, în care a identificat 51 de femei cu diagnostic de cancer pulmonar admise în spitale din 1978 până în 1980. Grupul de control a constat în 163 de femei fără cancer. Deși a avut puține participante, efectul fumatului pasiv a fost suficient de mare încât să fie detectat: femeile cu soț fumător aveau un risc crescut de cancer.41 În Statele Unite, un fizician și un chimist au încercat să măsoare nivelul de poluare din spațiile publice închise cauzat de fumat și au descoperit că nivelul legal de substanțe carcinogene era depășit de cel puțin 250 de ori. Au publicat în Science.42  Acestea au fost primele studii care au descoperit probleme cu fumatul pasiv și au fost urmate de altele care le-au confirmat rezultatele.43

Până în 1986 datele au fost suficiente pentru a arăta că fumatul pasiv e periculos pentru sănătate. Trei rapoarte importante de la US Surgeon General, US National Research Council și National Health and Medical Research Council (Australia) au confirmat acest lucru.

Lobby-ul din anii ’70

În anii ’70 au început să apară grupurile pentru drepturile fumătorilor, care cereau să fie date legi care să oblige restaurantele să ofere locuri speciale pentru nefumători sau să restricționeze fumatul la locul de muncă sau în alte locuri publice. Odată cu aceste inițiative a venit și opoziția industriei tutunului care prin lobby puternic a reușit să blocheze multe dintre ele. De exemplu, doar în 1978 a blocat 38 de inițiative de lege din cele 44 propuse de nefumători. Iar cele care au reușit să treacă nu au impus limite semnificative asupra fumatului. Tot în 1978 a fost propus un referendum în California cu o propunere care ar fi dus la unele restricții auspra fumatului. Și această inițiativă a fost învinsă de industria tutunului. Dar strategia industriei n-a funcționat chiar peste tot. De exemplu, în San Francisco au fost impuse restricții în 1983 asupra fumatului în locurile publice, iar 20% dintre companii au impus restricții voluntare asupra fumatului la locul de muncă.

Bineînțeles pentru a reuși să facă lobby, industria tutunului trebuia să aibă niște arme de care să se folosească. La fel ca și în cazul fumatului activ, strategia adoptată a fost să creeze confuzie. De exemplu, un raport făcut pentru Tobacco Institute recomanda încă din 1978 dezvoltarea și publicarea pe scară largă a dovezilor medicale care să arate că fumatul pasiv nu este periculos.44:pg.6 Un alt element important al strategiei era să discrediteze orice organizație care spune că fumatul pasiv este periculos. Să intrăm un pic în detalii.

Campanii de discreditare a organizațiilor științifice

În 1992 Environmental Protection Agency din Statele Unite a emis un raport în care punea fumul de țigară (inhalat pasiv) în categoria A de substanțe carcinogene. Obiectivul de prin rang al industriei era să discrediteze agenția, după cum dezvăluie documentele interne.46 Înainte de finalizarea acestui raport industria tutunului a plătit oameni de știință ca să trimită scrisori către diverse publicații (științifice sau nu) în care să critice raportul agenției. Cu toate acestea, raportul a văzut lumina zilei, moment în care industria a trecut la planul B: curtea de judecată. Planul B a dat rezultate pentru că în 1998 judecătorul care s-a ocupat de caz a decis că raportul făcut de EPA nu a stabilit că fumul inhalat pasiv ar fi un carcinogen. Cum era de așteptat, industria a avut grijă ca toată lumea să afle despre această decizie și uneori chiar și în prezent este folosit argumentul că judecătorii au decis că fumatul pasiv n-ar fi periculos. Bineînțeles, un judecător nu poate să țină loc de concluzie științifică, dar este o strategie folosită de mulți dintre cei care neagă știința în vreun fel sau altul (ex.: și anti-vacciniștii repetă la nesfârșit că o curte de justiție din Italia ar fi decis că vaccinul ROR produce autism). Decizia curții de judecată nu a disputat faptul că fumatul pasiv produce astm și alte probleme respiratorii, probleme cardiovasculare ș.a.m.d., ci doar a spus că în 1992 conform datelor din raport, acesta nu putea stabili că fumul ar fi carcinogen. În 2002 decizia a fost revocată din motive administrative, iar din 1992 până în prezent au fost făcute mai multe studii care au întărit concluzia.

Pe lângă acțiunile legale, Philip Morris a încercat să distrugă reputația pe care o avea EPA și s-a folosit de jurnaliști pentru asta. Strategia a fost relativ simplă: au fost plătite articole critice în cele mai importante ziare, au fost plătiți jurnaliști să lovească în EPA și să prezinte „varianta noastră a poveștii”, jurnaliștii asociați cu anumite think thank-uri critice față de EPA au fost „susținuți financiar” și chiar a fost înființată o școală de jurnalism (National Journalism Center).45

Nu doar EPA a fost vizată. Și consiliul de sănătate publică și cercetare medicală din Australia (NHMRC) a fost atacat. O analiză a documentelor interne ale industriei dezvăluie strategia:47

Industria tutunului a încercat să împiedice progresul Grupului de Lucru de la NHMRC lansând o campanie intensivă pentru a amâna și a discredita raportul. Principalele strategii folosite au fost încercări de a critica știința, folosirea extensivă a cererilor Freedom of Information pentru a monitoriza întreaga activitate a grupului, recuzări legale, atacuri la persoană față de credibilitatea membrilor din Grupul de Lucru, mobilizarea aliaților industriei și influențarea opiniei publice prin mass-media.”

Nici IARC (International Agency for Research on Cancer) nu a scăpat. Industria a încercat să interfereze cu felul în care au fost realizate studiile epidemiologice despre fumatul pasiv și riscul de cancer. În 1998 IARC a fost supusă unei încercări intense de defăimare prin articole produse de industrie, dar publicate fără ca cititorii să știe cine le-a produs. Doar cu ajutorul unor documente interne s-a putut descoperi că totul a fost pus la cale de industrie și că a făcut parte dintr-o strategie pe termen lung de a discredita legătura dintre fumatul pasiv și problemele de sănătate.48 Au existat și inițiative (foarte insistente) de a încerca să se reducă banii publici cheltuiți pe cercetarea legată de tutun, industria argumentând în stilul „avem noi alte probleme” și încercând chiar să interzică celor de la National Cancer Institute să facă vreo recomandare care să „influențeze legislația locală sau statală”. Cu alte cuvinte să nu mai spună că fumatul produce cancer.65 Din fericire industria n-a reușit ce și-a propus.

Crearea unei rețele de cercetători supuși industriei

Acum dacă vă mai zic și că industria tutunului a încercat să influențeze deciziile judecătorilor prin finanțarea secretă de seminarii de „educare” nu vă mai surprinde, nu?49 Totuși, cel mai intens efort a fost pentru cumpărarea cercetătorilor. Sau cum spun cei de la Philip Morris, „strategia globală asupra fumului de țigară din mediu” punea mare importanță pe stabilirea unor echipe regionale de experți „independenți”, supravegheați de către un „cercetător coordonator și avocați americani, pentru a recenza literatura științifică sau a desfășura muncă legată de ETS [fumatul pasiv] pentru a menține controversa vie”.50

„Nu vom găsi niciodată un cercetător imparțial care să concluzioneze că s-a dovedit că fumatul pasiv este sigur pentru nefumători.” (Philip Morris)56

Și nu doar s-au lăudat în documentele interne, ci chiar au realizat asta: controversa încă există în ochii publicului, iar unii cercetători chiar au fost cumpărați.51 Cea mai cunoscută operațiune este Proiectul Whitecoat, care a recrutat oameni de știință, le-a ținut secrete legăturile cu industria și i-a susținut financiar să încerce să inverseze „neînțelegerile științifice și populare cum că fumatul pasiv ar fi dăunător”.

O analiză a documentelor interne a dezvăluit că în Germania a fost dezvoltată o rețea extensivă de cercetători și instutuții științifice care au stabilit legături cu industria, legături care nu au fost dezvăluite. „Știința a fost distorsionată în 5 feluri: suprimare, diluare, distragerea atenției, ascundere și manipulare”. Autorii analizei concluzionează că nivelul la care a ajuns influența industriei tutunului asupra științei din Germania este profund.52

Bineînțeles, influența n-a avut loc doar în Germania. Au fost organizate grupuri locale în Asia și Europa, de exemplu, și funcționau după același principiu: implicarea industriei era ținută secretă, cercetătorii de acolo erau supravegheați, avocații decideau ce se poate publica și ce nu, apoi industria organiza (tot din umbră) simpozioane unde rezultatele erau publicate fără peer-review.53,54,55

Unul dintre oamenii de bază ai industriei este Peter N. Lee, care încă publică articole și în prezent. Și deși articolele sale trec prin peer-review, sunt de cele mai multe ori greșite în moduri pe care procesul de recenzie nu le descoperă. Mai demult declara că este independent. Acum nu mai are ce face și declară că este consultant la propria firmă, iar firma oferă servicii pentru diverse companii din industria chimică, industria farmaceutică și, întâmplător, industria tutunului. Este un mod lung de a spune că face studii plătite de industria tutunului. Iar când publică rapoarte „independente” nu zice nimic despre conflictele sale de interes.

tutun-p-n-lee
P.N. Lee, cercetător cumpărat de industrie, se declara independent în 1987.

Lee continuă și azi să creeze confuzie publicând articole înșelătoare. Un exemplu recent e un articol din 2005 unde a evaluat legătura dintre sindromul morții subite la sugari și fumatul în cazul mamei. Când a analizat prima oară datele a găsit o legătură, dar cum avocaților de la Philip Morris nu le-a convenit, Lee le-a făcut pe plac și a publicat cu ce concluzii au vrut ei.57  Bineînțeles, acesta nu este singura dată când Lee a fost expus pentru metodele proaste și încercările de a discredita știința în favoarea companiilor de tutun58 (sau când alții au fost expuși64), dar continuă să publice în același stil. De exemplu, anul acesta a făcut o meta-analiză în care a tras concluzia că asocierile între fumatul pasiv și cancer pulmonar sunt artefacte și o relație cauzală n-a fost demonstrată.59 Alte meta-analize la fel de recente, dar independente ajung la concluzii opuse – găsesc o legătură între fumatul pasiv și cancer.60

De ce studiile produse de industria tutunului pot fi ignorate

Poate o să vă întrebați de unde aceste diferențe. E simplu: dacă studiul e finanțat de industria tutunului, concluziile sale n-o să fie niciodată nefavorabile industriei. Metodele de a obține rezultatul dorit sunt variate: erori mai mult sau mai puțin intenționate în analiza datelor care întotdeauna trag rezultatul spre zero (adică nicio asociere între fumat și boala studiată), iar când câte un cercetător plătit de industrie nu știe să facă erorile potrivite este forțat să nu publice. Dacă totuși publică, industria își retrage finanțarea și începe o campanie de a discredita rezultatele.61 Și peste toate se adaugă avocați, firme de relații publice și alți cercetători care să spună ce vrea industria.62,63

Care e „efectul finanțării”? Știind doar că un studiu e finanțat de industria tutunului (direct sau indirect), putem spune ceva despre el? Putem spune ceva chiar fără să îl citim? Da! Distorsiunea și manipularea pe care companiile de tutun le practică sunt imense. Celelalte industrii nici măcar nu visează să se apropie de astfel de distorsiune. O analiză făcută de Lisa Bero (în prezent Co-Chair în Colaborarea Cochrane) a descoperit un efect al finanțării de 88.66 Ok, nu v-am spus nimic prin numărul ăsta. Ce înseamnă el de fapt?

Înseamnă că dacă alegem la întâmplare un studiu care spune că fumatul pasiv nu e dăunător pentru sănătate sunt de 88 de ori mai multe șanse ca acel studiu să fie făcut de cineva plătit de industrie.

Din 106 de recenzii găsite de Lisa Bero și colega ei, Deborah Barnes, 39 au concluzionat că fumatul pasiv nu este periculos. Dintre acestea, trei sferturi au fost finanțate de industrie.

Pentru comparație, o analiză sistematică făcută în 2012 tot de Lisa Bero (și alți colegi de la Cochrane) a descoperit că efectul finanțării de către companiile farmaceutice este între 1 și 2, cu o oarecare variație în funcție de domeniu, dar în niciun caz nu trece peste zece.67 Iar o analiză făcută tot de Lisa Bero, apărută foarte recent, în 8 septembrie, a găsit un efect de 17 în cazul industriei băuturilor îndulcite artificial (vorbim aici în special de cola).68 Numărul ăsta e cel mai mare pe care îl știu dintre toate industriile și nici el nu se apropie de efectul din domeniul tutunului. De asta spun că 88 e imens!

Cred că avem suficiente informații în momentul de față să ne permitem fără nicio remușcare să ignorăm complet orice studiu finanțat de industria tutunului. Din aceleași motive în 2013 Fiona Godlee, redactor-șef la BMJ, a scris un editorial în care anunța că jurnalul nu mai acceptă niciun fel de studiu realizat de autori plătiți de companiile de tutun (direct sau indirect).69 Nu e primul jurnal care face asta, dar e unul dintre cele mai mari.

Știință de diversiune

Ca și în cazul fumatului activ, industria tutunului a încercat să distragă atenția de la pericolele propriilor produse dând vina pe orice altceva. Una dintre țintele principale a fost poluarea. Cam așa arăta planul făcut de Philip Morris în 1986:70

Strategie:

  1. Mobilizați toate studiile științifice despre calitatea aerului interior (ex: radon, sobe cu lemne, aragazuri, formaldehidă, azbest etc.) într-o incriminare generală a aerului pe care îl respirăm în interior. Folosiți o asociație-paravan – în special vreun grup liberal de-al lui Nader.
  2. Folosiți acest material pentru a alimenta o ofensivă de relații publice despre calitatea scăzută a aerului din interior.
  3. […] Proiectul de lege va pune accentul pe ventilație, filtre, inspecții etc. Fumatul nu va fi menționat direct.
  4. Țineți prezentări tuturor asociațiilor breslelor […] despre adevărata problemă cu calitatea aerului din interior.
  5. Organizați firme ca ACVA într-un spectacol călător pentru a se năpusti cu articolele lor asupra guvernului și a afacerilor la fel cum cei anti[fumat] își vând sfaturile afacerilor și guvernului în legătură cu politicile pentru fumat.

Pentru a executa acest program e nevoie de bani, [timp] și o firmă de relații publice de primă mână.

Acest plan s-a materializat în 1988 când a fost înființat CIAR (Center for Indoor Air Research), care avea misiunea declarată de a studia calitatea aerului în interior, inclusiv a fumului de țigară. În realitate, CIAR a finanțat două tipuri de proiecte: 1. Cele „peer-reviewed”, adică proiecte aprobate după un proces de recenzie făcut de cercetători. Acestea aproape niciodată nu aveau treabă cu fumatul pasiv și erau folosite doar pentru ca CIAR să își mențină o falsă credibilitate. 2. Cele „speciale”, aprobate de către directorii companiilor de tutun (direct sau prin avocați). Acestea aveau de multe ori ca subiect fumatul pasiv și, deloc surprinzător, concluzionau că nu este periculos pentru sănătate.71,72 CIAR a folosit aceleași tactici pe care și TIRC (Tobacco Industry Research Committee) le-a folosit începând cu anii ’50, când companiile de tutun se declarau îngrijorate de sănătatea fumătorilor și promiteau că investesc bani pentru a cerceta problema, dar cercetau orice altceva în afară de efectele tutunului. Pe lângă CIAR au mai existat și alte organizații care funcționau după același principii; un exemplu este Indoor Air Pollution Advisory Group, folosit în special pentru a ataca raportul făcut de US Surgeon General despre fumatul pasiv.76

În 1998 CIAR a fost dizolvat după niște procese pierdute de companiile de tutun, iar în 2000 Philip Morris a înființat PMERP (Philip Morris External Research Program) care n-a fost nimic altceva decât o clonă a CIAR și a avut același obiective.73,74 Strategia industriei de a manipula prin organizații „externe” și „independente” a fost folosită extensiv de-a lungul timpului.75

Asociațiile fumătorilor și alte grupuri-paravan

Când au dorit influențarea științei, a opiniei publice sau a deciziilor politice, companiile de tutun au încercat să creeze iluzia că nu sunt implicate. Am văzut deja cum au fost create centre de cercetare declarate independente de industrie, cum au fost plătiți oameni de știință să publice doar ce aprobă industria (P.N. Lee e doar un exemplu) și cum au fost create sau deturnate asociațiile industriei ospitaliere pentru a părea că patronii de restaurante s-ar opune restricționării fumatului. Toate acestea sunt organizații-paravan de care industria s-a folosit cu succes.

În ce privește pericolele fumatului pasiv a fost mare nevoie de astfel de organizații pentru că industria știa că „bătălia științifică a fost pierdută odată cu raportul SG [Surgeon General] din ’86”. Sau mai direct, „Unde suntem–într-un mare căcat”, în cuvintele unui avocat al unei firme angajate de industria tutunului.77

În ciuda tuturor eforturilor, consensul științific este că fumatul pasiv este periculos pentru sănătate. Totuși, companiile de tutun nu s-au dat bătute și au continuat să lupte pentru a bloca orice inițiativă de control. Un posibil aliat ar fi fost chiar fumătorii, dar fumătorii nu se prea înghesuiau să se opună restricțiilor. Cercetări sociologice făcute pentru R.J. Reynolds în 1978 au ajuns la concluzii clare: „Fumătorii nu pot să se lase. Fumătorii ar vrea să se lase”78 și „Fumătorii nu sunt ușor de făcut aliați. Sunt defensivi și mulți ar vrea să se lase”.79 Companiile știau asta, dar bineînțeles că nu recunoșteau în mod public. Iar descoperirile lor secrete sunt în concordanță cu descoperiri independente mai recente. De exemplu, în Europa și în Australia în jur de jumătate dintre fumători au încercat să se lase; procentele variază, în unele țări fiind mai scăzute (Austria: 40%), în altele mai ridicate (Suedia: 84%).80,81

Prin urmare, fumătorii au trebuit să fie împinși de la spate de către industrie ca să se organizeze în asociații care să se opună controlului tutunului. În presă încă de prin anii ’70 au început să fie plasate mesaje care spuneau că drepturile fumătorilor sunt încălcate, că sunt făcuți cetățeni de mâna a doua sau că sunt tratați ca niște paria sociali doar pentru că nu pot să fumeze oriunde. Mesajele din partea industriei în numele fumătorilor sunau cam așa:39:pg.298

„Deja stăm în spatele autobuzului” sau

„Libertățile de bază ale celor 50 de milioane de fumători americani sunt astăzi în pericol. Mâine, cine știe ce comportament personal va deveni inacceptabil social, subiect al legilor restrictive și al ridiculizării publice?… Ar putea deplasarea cu mașina personală să ajungă pe lista inginerilor sociali pentru că este mai nesigură decât transportul public? Ar putea înghețata, tortul și prăjiturile să devină inacceptabile din punct de vedere social pentru că consumul lor duce la obezitate? Dar sky-diving-ul, cățărarea alpină, schiatul sau sporturile de contact? Cât de mult vom permite ca acest lucru să se răspândească? […] Discriminarea e discriminare, indiferent pe ce se bazează.”

A fost creată și o declarație a drepturilor care includea lucruri precum „dreptul de a alege să fumez”, dar bineînțeles nu și „dreptul de a ­alege să nu fumez”; „dreptul de a fi tratat cu curtoazie”, care în viziunea industriei însemna că nefumătorii și patronii restaurantelor nu au dreptul să se plângă de fumul de țigară; sau „dreptul de acomodare în locurile publice”, care înseamnă că localurile au datoria să îi facă pe plac oricărui fumător.39:pg.300

Una dintre organizațiile fumătorilor inventată de industria tutunului este FOREST (Freedom Organisation for the Right to Enjoy Smoking Tobacco) care printre altele a încercat să mute discuția despre fumatul pasiv din zona sănătății în zona politicii și să echivaleze măsurile de sănătate publică cu fascismul.

O altă organizație este National Smokers’ Alliance, creată de firma de relații publice Burston-Marsteller cu bani de la Philip Morris pentru a fi folosită ca paravan în lupta contra restricțiilor. Doar nu credeați că fumătorii chiar s-au organizat să lupte pentru un viciu de care jumătate dintre ei vor să scape? NSA a reușit să învingă unele inițiative antifumat, așa că investiția a meritat pentru industrie.82,83 Pretinzând că are trei milioane de membri a promovat o agendă pro-fumat afirmând că nu are nicio legătură cu industria și că ar reprezenta strict dorințele fumătorilor.

FOREST și NSA sunt unele dintre cele mai mari „asociații ale fumătorilor”, dar de-a lungul timpului au existat mai multe. Majoritatea au fost mici și n-au rezistat prea mult pentru că fumătorii nu s-au înghesuit să se înscrie în ele (ceea ce nu e deloc surprinzător). Acest lucru nu face decât să confirme că lupta contra restricțiilor fumatului e dusă aproape în totalitate de cei din industria tutunului, deși percepția publică a fost distorsionată încât pare că principala forță ar fi chiar fumătorii. Nu, nu sunt ei. Deviza industriei este „vom vorbi ca și când am fi fumătorul”.84

Prima înfrângere: restricționarea fumatului în avioane

În 1971, United Airlines a fost prima companie aeriană care a segregat locurile pentru fumători și nefumători (deși segregarea nu avea niciun efect pentru că unii stăteau în dreapta și ceilalți în stânga sau unii în față și ceilalți în spate). După doi ani, Civil Aeronautics Board (CAB) a făcut secțiunile pentru nefumători o obligativitate federală. Într-un articol din 1977 în Washington Post, CAB a fost criticată pentru că i-a făcut pe fumători să stea „în spatele avionului” și i s-a recomandat să nu se mai bage pentru că nu este nici treaba industriei aeronautice și nici a guvernului să le spună fumătorilor unde au voie să fumeze. O interzicere totală a fumatului în avioane nu era la orizont. Companiile aeronautice din Statele Unite erau speriate că ar fi puse în dezavantaj față de cele din alte țări care permit fumatul, iar împărțirea în locuri de fumători și nefumători nu era deloc eficientă pentru că toți erau în aceeași cabină. Un critic a făcut următoarea comparație: „o secțiune de fumat într-un avion… e ca o secțiune de urinare într-o piscină”.39:pg.303

Schimbarea a venit din partea asistenților de zbor. Din cauză că erau constant expuși fumului s-au coalizat și au cerut interzicerea fumatului în avioane. Industria tutunului s-a aliat cu cea aeronautică și a reușit să respingă mai multe astfel de propuneri de interzicere. National Academy of Sciences a produs în 1986 un raport care a evaluat riscurile fumatului în avioane și a concluzionat că asistenții de zbor sunt la fel de expuși ca și când ar trăi în aceeași casă cu un fumător și că fumatul în avioane ar trebui interzis. Alte organizații științifice s-au alăturat: American Medical Association, American Heart Association, American Lung Association, US Surgeon General; iar în 1988 a fost adoptată o lege (la limită, cu 198 la 193 de voturi, puteți ghici cât de puternic a fost lobby-ul industriei tutunului) care interzicea fumatul în avioane în cursele de cel mult două ore. Și era o lege temporară, ce urma să expire în doi ani. Dar pentru că s-a dovedit o măsură foarte populară a fost extinsă și la zborurile de durată mai mare și a fost adoptată voluntar și de alte companii aeriene.91 Probabil s-au prins în sfârșit că au fost înșelate de industria tutunului, la fel ca și industria ospitalieră. Bineînțeles, efectele restricțiilor au fost cât se poate de bune: oameni mai sănătoși, avioane mai curate și mai sigure la incendii și fumători care și-au dat seama că pot rezista fără o țigară mai mult decât credeau – lucru care nu era deloc pe placul companiilor de tutun.

Acestea sunt doar câteva dintre tacticile industriei tutunului folosite pentru a manipula pe toată lumea. Mult mai multe detalii puteți găsi în cărți dedicate subiectului.39,92

Efectele legii antifumat asupra sănătății

Scopul principal al legii este să îi protejeze pe nefumători de efectele negative ale fumatului. Reușește să facă asta? Experiența din alte țări arată că da.

Din moment ce fumatul pasiv e responsabil de multe boli, e foarte plauzibil ca reducerea lui să ducă la mai puține îmbolnăviri, iar studiile confirmă această presupunere. Să ne uităm de exemplu ce s-a întâmplat în Hong Kong. În primul an după adoptarea unei legi antifumat, numărul de copii spitalizați pentru probleme respiratorii a scăzut cu 47%.28 În Scoția s-a văzut un efect asemănător. Înainte de 2006 (când a fost adoptată legea) numărul de spitalizări din cauza astmului era în creștere cu 5% pe an, iar după a început să scadă cu 18%. Reducerea a fost observată și la școlari și la pre-școlari.29 În Anglia, legile antifumat au fost asociate cu o reducere imediată cu 7,6% a mortalității neonatale.30 Iar efectele pozitive nu sunt limitate la aceste țări. O recenzie sistematică publicată în The Lancet în 2014 a descoperit că legile antifumat în locuri publice au fost însoțite de o reducere a nașterilor premature și a spitalizărilor din cauza astmului.31

Dacă vorbim despre întreaga populație, nu doar despre copii, legile antifumat duc la scăderea rapidă a numărului de infarcturi miocardice32,33,34 (în medie cu 17%)35 sau la scăderea numărului de spitalizări din cauza bronhopneumopatiei obstructive cronice, în special după 12 luni.36 Evaluări sistematice arată că legile antifumat sunt asociate cu reducerea riscului de boli respiratorii, cerebrovasculare sau cardiace. Beneficiile sunt mai mari acolo unde legile sunt mai stricte și mai bine implementate.37,38,21 Raportul făcut de U.S. Surgeon General, actualizat în 2014 are de spus următoarele despre problemele cardiovasculare:18:pg.442

„1. Dovezile sunt suficiente pentru a arăta că există o relație cauzală între implementarea unei legi sau politici antifumat și reducerea sindroamelor coronariene acute la persoanele sub 65 de ani.

  1. Dovezile sunt sugestive, dar nu suficiente pentru a arăta că există o relație cauzală între implementarea unei legi sau politici antifumat și o reducere a numărului de evenimente cerebrovasculare.

  2. Dovezile sunt sugestive, dar nu suficiente pentru a arăta că există o relație cauzală între implementarea unei legi sau politici antifumat și o reducere a altor efecte ale bolilor de inimă, inclusiv angină pectorală și moarte subită cardiacă.”

Pe scurt, restricționarea fumatului în locurile publice funcționează. Mai puțin fum, mai mulți nefumători sănătoși.

Pe lângă aceste beneficii mai sunt unele: mai puțini copii care se apucă de fumat. Este un lucru cunoscut (sper) că majoritatea fumătorilor s-au apucat de fumat când erau copii sau adolescenți. E un detaliu inconvenient pe care companiile de tutun ar vrea să-l ascundă pentru că are implicații etice importante. Întotdeauna au spus că nu vând și nu promovează țigările în rândul copiilor, dar lucrurile stau altfel. Principala sursă de venit pentru industrie sunt cei care se apucă în copilărie sau adolescență. În cuvintele companiilor:85

„… trebuie spus că suntem în prezent, în opinia mea în mod nedrept, constrânși să nu promovăm țigările în piața de tineret… dacă compania noastră vrea să supraviețuiască și să prospere, pe termen lung trebuie să ne luăm partea din piața de tineret… Astfel ne trebuie mărci noi făcute să fie în mod special atrăgătoare pentru fumătorii tineri…”

„[Obiective de marketing:] Creșterea Francizei de Adulți Tineri: grupul de vârstă 14-24 în 1960 reprezenta 21% din populație […] Pe măsură ce se vor maturiza, vor deveni o cotă de piață cheie în volumul de țigări pentru următorii 25 de aniNe vom îndrepta publicitatea către acest grup de adulți tineri…”

Rata de creștere fenomenală pentru Marlboro în trecut a fost atribuită în mare parte penetrării mari a pieței de tineri fumători… între 15 și 19 ani.”

„Dovezile sunt acum disponibile să indice că grupul de vârstă de 14-18 ani este un segment în creștere în populația fumătoare. RJR-T [R.J. Reynolds Tobacco] trebuie să stabilească o marcă nouă de succes dacă vrem să ne menținem poziția în industrie pe termen lung.”

Companiile știau foarte bine că trebuie să îi convingă pe oameni să fumeze până sunt tineri, altfel o să rămână fără clienți. De aceea au făcut tot posibilul să asocieze țigările cu rebeliunea, să le pună în categoria lucrurilor „interzise” pe care tinerii le descoperă când cresc (la fel ca sexul, de exemplu) și să le facă să pară cool. Plus Joe Camel și restul marketingului pentru copii.

Când se apucă oamenii de fumat? Conform unui raport făcut de US Surgeon General în 2012, situația e următoarea: aproape 9 din 10 fumători s-au apucat înainte de 18 ani și 99% dintre fumători s-au apucat înainte de 26 de ani. Aproape nimeni nu se apucă de fumat după 25 de ani!86

Să punem asta în contextul unor argumente pro-fumat, și anume „responsabilitatea personală” cu care tot insistă industria. Dacă 9 din 10 se apucă de fumat înainte de a fi majori, deci înainte de a fi considerați responsabili, e alegerea lor cu adevărat liberă? Iar cum industria tutunului e imorală, datoria e a societății să reducă numărul de minori care iau această decizie greșită de a fuma. O metodă este prin adoptarea unor legi antifumat. În mod repetat studiile arată că adoptarea legilor care restricționează fumatul în baruri, restaurante etc. sau la locul de muncă este urmată de o scădere a numărului de tineri care se apucă de fumat, iar regiunile cu legi mai restrictive au mai puțini adolescenți fumători.27,87,88,90

Argumente politice sau retorice

Toți fumătorii se opun legii

O idee răspândită larg e că în dezbaterea asta despre legea antifumat sunt două tabere: fumătorii și nefumătorii. Iar fumătorii toți ar fi împotriva restricțiilor. În realitate, mulți fumători susțin legea.

tutun-fumatori-pro

Anticipez două reacții la colajul de mai sus. Probabil unii o să spuneți că mesajele sunt false, că probabil sunt de la niște nefumători frustrați care se dau fumători. În acest caz s-ar putea să trăiți într-o cameră de rezonanță (chiar și online), în care singurele păreri la care sunteți expuși sunt cele cu care sunteți deja de acord. Poate ar fi indicată o schimbare.

Probabil alții o să spuneți că sunt doar câteva exemple și dacă stau să caut suficient o să găsesc ce opinii doresc. În acest caz sunteți pe drumul cel bun spre scepticism. Bineînțeles că n-o să mă bazez doar pe patru opinii ca să aflu ce părere au fumătorii despre legile antifumat. Informația pe care o căutăm poate fi găsită în sondaje. Deși în general fumătorii nu susțin la fel de mult politicile de control al tutunului precum nefumătorii,93,94 o bună parte dintre fumători sunt de acord că interzicerea fumatului la locul de muncă și în baruri și restaurante este un lucru bun.

De exemplu, în Irlanda 83% dintre fumători considerau că legea antifumat este „bună” sau „foarte bună”, iar 46% considerau că legea îi va ajuta să se lase de fumat.95 În New York tinerii care merg în cluburi au fost întrebați dacă susțin legea care interzice fumatul în interior. 77% dintre nefumători și 58% dintre fumători au zis că o susțin. Cu alte cuvinte, peste jumătate dintre fumători cred că este o idee bună să nu se fumeze în cluburi.96

Dacă acum interzicem fumatul, urmează să interzicem dulciurile, carnea…

Pe scurt, nu.

Cei care folosesc astfel de argumente fac o confuzie. Fumatul nu este interzis – pot oricând să fumeze acasă, pe stradă sau pe terasa unui club și pot cumpăra oricând în mod legal tutun din aproape orice magazin. Canabisul e un exemplu de substanță interzisă, nu tutunul.

Scopul legii antifumat este în primul rând să îi protejeze pe nefumători de fumul pe care nu doresc să îl inhaleze. Este ușor de remarcat că analogia cu carnea sau dulciurile se dărâmă. Ne putem imagina situația în care un vegetarian merge într-un restaurant să mănânce bruschete cu humus și salată de fenicul și quinoa, iar la o altă masă cineva mănâncă friptură. Care ar fi echvalentul fumatului pasiv în analogia noastră? Ar fi „mâncatul pasiv”, adică situația în care persoana de la cealaltă masă ar veni la vegetarian și l-ar forța să mănânce niște carne din simplul motiv că se află în acel restaurant. Evident, astfel de situații absurde nu se întâmplă. În schimb, dacă un client își aprinde o țigară, fumul va fi inhalat și de către cei de la mesele din jur. De aceea e nevoie de o lege antifumat.

Avem lege antifumat. Asta ne trebuie acum? În loc să rezolvăm celelalte probleme ale țării…

În cuvintele unui membru al Grupului fumătorilor împotriva legii anti-fumat:

tutun-isterie-2

Florin Chilian face aceeași greșeală (fiind și nesimțit în același timp, dar nu discutăm caracterul omului, ci argumentele sale), acuzând-o pe inițiatoarea legii antifumat că n-a rezolvat alte probleme înainte.

Din mesajul de mai sus și din atitudinea unor oameni ca Florin Chilian pare că trebuie să rezolvăm toate problemele României înainte să îndrăznim să dăm o lege antifumat. Recunosc că astfel de argumente mi se par niște caricaturi, dar le-am întâlnit suficient de des încât mi-a trecut prin minte că cineva le-ar putea lua în serios. Mesajul de mai sus e un hering roșu, adică un argument greșit care constă în distragerea atenției prin punerea în discuție a unor lucruri irelevante sau fără legătură. Mai exact, legea antifumat n-are de-a face cu faptul că există probleme cu justiția, cu politicienii, cu spitalele… . Legea antifumat nu depinde de niciunul dintre lucrurile amintite mai sus. Nimic nu ne oprește să încercăm să le rezolvăm pe toate concomitent, de exemplu.

Pe de altă parte, fumatul este una dintre cele mai mari probleme de sănătate și e justificat să fie făcute eforturi pentru minimizarea ei. Legea antifumat e unul dintre aceste eforturi și are ca efect reducerea numărului de îmbolnăviri, în special reducerea numărului de probleme cardiovasculare, de cancer la plămâni și de probleme respiratorii.18,19,20,21

Mai periculoasă e poluarea decât fumul de țigară

Înainte de toate, fumul de țigară e poluare. Și fumul de țigară, și poluarea industrială sunt rele, iar argumentul că n-ar trebui să facem nimic împotriva fumatului pentru că oricum trăim într-o lume poluată e tot un hering roșu. Conform OMS, fumatul duce la decesul a 6 milioane de oameni anual, iar poluarea la 7 milioane. Dar doar 3,7 milioane din cele șapte sunt din cauza poluării exterioare (adică cea generată de mașini și industrie). În aceste condiții nu putem să spunem că poluarea exterioară este mai periculasă decât tutunul. Chiar dacă ar fi, nu o putem folosi ca pretext pentru a nu lua nicio măsură împotriva altor pericole.

Avem cea mai strictă lege din Europa!

Evident această afirmație este o exagerare. Chiar dacă n-ar fi, tot ar fi un argument greșit, argumentul din popularitate. Unele dintre țări au legi mai restrictive (ex.: Marea Britanie, Norvegia, Spania), altele mai puțin restrictive (ex.: Germania, Elveția, Austria). Cele care au legi restrictive au adoptat mai multe dintre prevederile Organizației Mondiale a Sănătății propuse prin Convenția Cadru privind Controlul Tutunului (Framework Convention on Tobacco Control). Scopul nostru ar trebui să fie să ne aliniem și noi cu aceste prevederi, nu pentru că ne-ar sancționa cineva, dar pentru că în acest fel populația este mai protejată de pericolele fumatului, iar propaganda industriei este limitată. Motivul pentru care unele țări nu au adoptat încă prevederile e unul foarte simplu (și sper că previzibil, dacă ați citit deja până aici): influența exercitată de industria tutunului. Și ca să nu fie niște vorbe goale, hai să ne uităm la câteva dintre aceste țări.

Spania

O să încep cu Spania, unde în 2006 a fost adoptată o lege antifumat care permitea să se fumeze de facto în toate barurile și restaturantele (pentru că se declarau pentru fumători sau aveau o secțiune pentru fumători). Acestă lege a fost acceptată în urma unei campanii media orchestrată de industrie, care să le spună spaniolilor cât de minunată e, prin manipularea industriei ospitaliere și prin promovarea unor metode ineficiente cum ar fi ventilația sau înțelegerile voluntare între industrie și guvern.109,110

Odată ce legea a fost adoptată a urmat partea a doua din planul industriei tutunului: promovarea „modelului spaniol” și în alte țări. Dacă spaniolii fac așa, puteți face și voi, nu? Prin tactici asemănătoare au reușit să manipuleze și alte țări să adopte acest model. În Europa a fost adoptat de Danemarca, Austria, Germania, Grecia (până în 2010), Olanda, Croația și Elveția.110,111

În 2011, cu eforturi din partea asociațiilor medicale a fost schimbată legea astfel încât acum nu se mai poate fuma nici în Spania în restaurante și baruri. E aproximativ cum e acum la noi. Cu ocazia asta aș vrea și eu să promovez noul „model spaniol”. Să păstrăm și noi legea antifumat asemănătoare cu a lor – de ce să o schimbăm? Dacă ei pot să o păstreze, de ce nu putem și noi?

Elveția

Elveția este una dintre țările care a fost convinsă să adopte modelul spaniol. Metodele au fost cele folosite de industrie în toate țările (inclusiv în România), fear, uncertainty and doubt: dau faliment localurile, beneficiile pentru sănătate nu există, e discriminare, etc. În plus au folosit și argumentul că se pierde autonomia locală a cantoanelor dacă se dă o lege valabilă în întreaga Elveție. La noi s-a folosit un argument asemănător: ne pierdem autonomia și facem ce zice UE. Ca și când n-am face asta pentru sănătatea noastră. Și în Elveția a fost influențată opinia publică prin promovarea argumentelor greșite în mass-media și prin păcălirea industriei ospitaliere. Prin urmare, nu e surprinzător că elvețienii au ales să nu adopte o lege antifumat eficientă.112

Olanda

Altă țară care a adoptat „modelul spaniol”, deși inițial a fost adoptată o lege mai restrictivă. Aici industria s-a mobilizat după adoptarea legii și a intoxicat presa cu știri în care deținătorii de baruri nu se conformau (încercând să promoveze mesajul că există nesupunere majoră și că dacă ei nu se conformează, de ce te-ai conforma tu, deținătorule de bar, vrei să-ți pierzi clienții?) sau în care se plângeau că le-au scăzut drastic profiturile (oare de ce sună cunoscut?). Prin urmare, politicienii au cedat în fața atacului mediatic și au modificat legea, permițând fumatul în barurile mai mici. Succes pentru industrie.113

Austria

În Austria a fost o opoziție puternică din partea industriei față de adoptarea prevederilor din Convenția Cadru privind Controlul Tutunului (CCCT). În 1992, un medic pe nume Michael Ausserwinkler a devenit ministrul sănătății și a propus o lege antifumat. Printre altele, aceasta prevedea o restricționare a reclamelor, dar ca să facă asta a fost obligat de guvern să demonstreze că reclamele la țigări ar avea vreo influență asupra consumului (ca și când asta n-ar fi evident). Și mai mult de atât, cel care a fost desemnat să determine acest lucru a fost un psiholog specialist în publicitate. A, o să ziceți că e foarte normal acest lucru. Da, dar acest psiholog e cel care a proiectat întreaga strategie de publicitate pentru Austria Tabak. E o idee excelentă să pui lupul paznic la oi. Campania anti-lege s-a desfășurat în presa austriacă, dar și în cea germană și reacția a fost puternică. Unul dintre cei mai importanți oamenii din industria ziarelor din Germania a cerut o întrevedere personală cu ministrul și l-a avertizat că dacă va continua, va avea de înfruntat o aversă puternică din partea presei internaționale. Au circulat zvonuri cum că echipele austriece de fotbal își vor pierde sponsorizările de la industria tutunului de care depind (celebrul argument „depindeți de noi” al industriei). Și pentru că toată campania nu l-a făcut să dea înapoi, a fost destituit.114

Cum era de așteptat, pentru o vreme nimeni n-a mai avut curajul să propună o astfel de lege. Abia în 2004 a fost o altă încercare. Ministrul sănătății de atunci, Maria Rauch-Kallat, a anunțat niște măsuri legate de fumatul în spații publice, măsuri care erau foarte permisive comparativ cu cerințele minime europene. Cu toate acestea, campania din mass-media a fost atât de puternică de parcă ar fi vrut să le interzică austriecilor să mai schieze sau să mănânce ștrudel. Industria deținătorilor de tutungerii a început să distribuie broșuri în care o atacau pe ministră și spuneau „Acestă femeie vă va lua drepturile. Astăzi va interzice unde (și ce) puteți fuma”, urmat de diverse afirmații absurde cum că va stabili ce au și ce nu au voie oamenii să bea, să mănânce etc. (cum vedem și în România, când ni se spune că va fi interzisă mâncarea de la fast-food sau cine știe ce).114

Din nou, nu cred că e surprinzător că austriecii au una dintre ratele cele mai mici de acceptare a legilor antifumat. De exemplu, conform IARC doar 31% sunt de acord cu restricția totală a fumatului în restaurante și 45% în baruri.115 Media europeană de susținere pentru aceste legi e de peste 50% chiar și în rândul fumătorilor. Nu degeaba Austria are reputația de „scrumiera Europei” și foarte mulți fumători tineri.116

Din fericire, a fost adoptată o nouă lege și din 2018 nu se va mai putea fuma în nicun bar sau restaurant nici în Austria. Dacă reușeam să întoarcem legea la noi, cred că puteam prelua titlul de „scrumiera Europei”, să nu rămână liber.

Germania

Am lăsat Germania la urmă pentru că aici e cea mai rea situație. Industria tutunului controlează tot – mediul de afaceri, guvernul, știința și societatea. Încă din anii ’70 toate companiile de țigări s-au unit într-o asociație, numită pe scurt Verband, care s-a ocupat în principal de influențarea științei. Cel puțin până în 2006 cercetarea legată de tutun era compromisă în Germania. Când a apărut problema fumatului pasiv, deși opinia publică era în majoritate în favoarea restricțiilor (iar sondajele secrete făcute de industrie indicau o susținere și mai mare), Verband a reușit să facă destulă propagandă contra încercărilor de a da legi antifumat încât a reușit să le blocheze pe toate. Urmările acestei influențe sunt că unul din trei nemți e fumător și în fiecare zi mor 9 din cauza fumatului pasiv. Cu toate astea, niciuna dintre agențiile de sănătate nu consideră că e important, iar politica de sănătate publică rămâne condusă de interesele industriei.52,117

Pentru că influența e atât de mare, Germania este o țară cheie pentru industria tutunului și e folosită în lupta contra CCCT. Prevederile CCCT sunt atacate în Uniunea Europeană prin intermediul Germaniei. Pentru a slăbi orice opoziție în interiorul țării, una dintre tactici e introducerea unor controverse între ministerul sănătății și alte ministere (cele care se ocupă de finanțe sau comerț), iar pentru a ataca prevederile CCCT, pe lângă folosirea guvernului, altă tactică este folosirea unor grupuri-paravan (în special asociații ale altor industrii) pentru a ataca în mod „independent”.118

Și dacă nu v-ați plictisit să auziți aceleași argumente, vă spun că și în Germania pentru a păstra legi care să nu interzică fumatul în locurile publice, industria încearcă să creeze frică afirmând că dacă se adoptă legi antifumat o să dea faliment barurile și o să fie consecințe economice adverse asupra statului, că singurul motiv pentru care se vrea adoptarea unei astfel de legi e că ar fi parte dintr-o agendă exterioară, că e un atentat la suveranitatea națională a Germaniei, că legea ar stabili un precedent care pe urmă s-ar extinde și la alte lucruri (mâncare, băutură, sporturi etc.) sau că responsabilitatea socială a mediului de afaceri ar fi o soluție suficient de bună. Este acaparată mass-media, sunt acaparați unii oameni de știință, sunt păcăliți patronii barurilor și restaurantelor și se face tot posibilul să se amâne cât mai mult adoptarea unei legi.119 The usual.

Și în alte țări, industria tutunului a reușit să blocheze inițiative de restricționare a fumatului folosind același tactici și argumente greșite.120,121,122,123,124,125

Așa că argumentul că în alte țări legea nu e la fel de restrictivă e unul greșit dacă ne uităm la motivele pentru care se întâmplă asta: industria tutunului a reușit să-și exercite influența mai mult și să amâne sau să împiedice adoptarea prevederilor recomandate de Organizația Mondială a Sănătății, prevederi care sunt făcute pentru a proteja nefumătorii și a reduce numărul de noi fumători (care, după cum am văzut, în proporție de 90% sunt minori).

Dacă e să ne luăm după o țară, propun Australia, care din 1991 până în 2013 a reușit prin măsuri de prevenție să reducă numărul fumătorilor de peste 14 ani la jumătate (de la 24,3% la 12,8%).

Știți cine a mai interzis fumatul? Hitler! Coincidență?

Un alt argument pe care industria îl răspândește peste tot este argumentul fascismului. De exemplu, senatoarea Cristiana Anghel spunea în 2015 în parlament:

„I-aș ruga pe toți să se uite în istorie și să vadă cine a interzis prima dată în istorie în Europa fumatul. Hitler, domnilor, Hitler. Pentru că voia copii sănătoși pentru front.”

Un articol din Adevărul afirma că „[n]oua legislație anti-fumat […] are un puternic iz fascist”. Iar comentarii de genul „nefumătorii combat fumatul de parcă ar fi copiii lui Hitler” sunt la ordinea zilei.

Înainte să trecem mai departe, să clarificăm cine e senatoarea Cristiana Anghel. Pentru asta e suficient să o citez. În martie, după punerea în aplicare a legii antifumat spunea așa:

Nu va ascund ca eu voi sustine propunerile producatorilor de tutun din Romania, pentru ca mi se pare norma sa nu-i omoram. Oamenii astia platesc taxe si impozite la bugetul de stat de aproape 1 miliard de euro pe an. Daca omoram si pe ala si pe ala si pe ala, pana la urma bugetul de stat din ce se tine, salariile la invatamant, la sanatate din ce se dau daca ii omoram pe toti?”

Iar reprezentanții companiilor de tutun „erau disperați” și au venit la ea să îi ajute, săracii de ei, că n-are cine-i reprezenta. Așa că senatoarea aleasă de popor s-a gândit să susțină interesele unor companii private care îmbolnăvesc populația:

„In Parlament a venit o singura doamna care mi-a dat sa citesc materialele si m-a intrebat daca sunt de acord sa sustin punctul lor de vedere, pentru ca nu aveau pe nimeni. (…) Era tanara, 30 de ani, Alexandra sau asa ceva, dar nu stiu mai mult.”

Multă lume a adoptat ideea că legea antifumat înseamnă nazism sau fascism pentru că industria a avut grijă să o popularizeze. Eticheta de „nazist al sănătății” (Health Nazi) a fost inventată de industria tutunului pentru a discredita eforturile de încurajare a sănătății publice. Astfel, cei care sunt îngrijorați de sănătate în loc să fie văzuți ca persoane bine-intenționate, sunt văzuți ca monștri care vor să ne distrugă drepturile. Victor Crawford, lobbyist pentru industria tutunului, a spus că scopul creării acestui termen a fost neutralizarea celor în favoarea controlului tutunului. „Am atacat mesagerul pe motiv că ar încerca să distrugă libertățile civile… că ar încerca să își impună valorile lor asupra publicului general și ar încerca să le impună asupra muncitorului de rând… și să distrugă libertatea de alegere”.89

Sloganurile cu nazismul și fascismul par rezonabile la prima vedere pentru că naziștii au avut campanii foarte puternice împotriva cancerului, una dintre măsuri fiind reducerea fumatului, iar Hitler și Mussolini erau nefumători, în timp ce inamicii lor, Roosevelt și Churchill, erau fumători. Industria se folosește de aceste fapte pentru a vinde cât mai multe țigări, nu pentru altceva. Argumentul este infantil (oare pentru că industria ne consideră niște copii care au nevoie de o dădacă?), superficial și este o eroare de logică numită „reductio ad Hitlerum”. Aceasta funcționează cam așa:

(1) X face un lucru;

(2) și naziștii au făcut acel lucru;

(3) deci X este nazist!

Hai să-l testăm. (1) toate asociațiile medicale recomandă activitatea fizică pentru o sănătate mai bună; (2) și naziștii au recomandat activitatea fizică; (3) deci asociațiile medicale sunt naziste. Apropo, naziștii chiar recomandau sportul.

Mai sunt niște detalii pe care companiile de tutun nu le menționează. De exemplu, industria nazistă a tutunului a colaborat foarte mult cu guvernul (primind cadou fabricile de țigări din țările ocupate), iar Cămășile brune (batalioanele de asalt) aveau propria marcă de țigări: Sturm-Zigarette.134

tutun-sturm-zigaretten
Sturm-Zigarette, marca de țigări a batalioanelor naziste de asalt. (Sursă imagine)

Deși statul nazist a impus niște restricții legate de publicitate și a interzis fumatul în birourile naziste, consumul a continuat să crească, iar transporturile de țigări pe front pentru soldați erau comune. Și, oarecum ironic, pe vremea nazismului, industria tutunului îi caricaturiza pe cei antifumat ca fiind „muradiști”, cu referire la sultanul Murad al IV-lea din Imperiul Otoman despre care se spune că ar fi vrut să omoare pe oricine era prins fumând. Asemănător cu acuzația de nazism, RJ Reynolds a lansat în 1994 „o campanie masivă, fără precedent de relații publice” în care a încercat să lege eforturile anti-tutun de activismul din vremea prohibiției.134

Sloganurile cu nazismul au fost folosite cel mai mult când s-a încercat introducerea unor legi anti-tutun în Germania. Toată presa a fost mobilizată pe promovarea ideii că orice restricționare a fumatului ar fi echivalentul întoarcerii la nazism. Campania a inclus, de exemplu, oferirea unor tricouri cu steaua galbenă a lui David în care scria „Raucher” (fumător), cu sugestia că fumătorii ar fi prigoniți de noua lege la fel cum evreii au fost prigoniți de naziști. În ofensivă au fost folosite ca paravan organizații libertariene și „organizații pentru drepturile fumătorilor”. În America încă din anii ’60 a început să fie folosită retorica nazismului. Chiar și American Cancer Society a fost comparată cu un blitzkrieg nazist. Primul raport făcut de Surgeon General (care nu spunea decât că fumatul activ e periculos pentru sănătate, conform datelor științifice) a fost comparat cu propaganda nazistă, afirmându-se că „fiind victime din 1964, și chiar mai demult, ale abuzului propagandistic verbal violent este evident posibil ca în viitor afacerile să devină victime ale violenței reale”. Victime ale violenței din cauza unui raport? Se pare că da. În 1988, directorul executiv de la Philip Morris avertiza că „dacă fascismul vine în America, va veni sub forma unei campanii de sănătate… Dar se poate să nu fie un pas atât de mare de la țigări la carnea roșie și fast food…”. În Europa, în campanii de relații publice au fost folosite imagini cu ceea ce părea un ghetou, etichetat „Zonă pentru fumători”. De asemenea, Philip Morris a lansat o campanie prin care succesele anti-fumat din SUA au fost denigrate, caricaturizate și comparate cu nazismul, încercând să stârnească frica printre oameni (a fost prezentată toată povestea cu „ce o să urmeze, carnea, sporturile…?”).135

tutun-anti-smoking-league
Campanie de propagandă făcută de grupurile-paravan ale industriei, în care o ligă anti-fumat fictivă este prezentată drept nazistă. (Sursa: Schneider & Glantz, 2008)

În Marea Britanie în 1992, de ziua națională fără tutun, suporterii grupului-paravan FOREST s-au îmbrăcat în uniforme naziste și i-au mulțumit secretarului de stat pe probleme de sănătate pentru continuarea lucrurilor bune făcute de predecesorii săi din Germania nazistă. Unul dintre scopurile acestor campanii era să prezinte fumătorii pe post de victime, după cum recunoștea un raport de marketing pentru industrie („Partea isteață a ideii campaniei este că îl face pe fumător victimă ale cărui drepturi trebuie protejate, în loc de cele ale nefumătorului.”). În ultimii ani industria a început să profite de altă temere a oamenilor – terorismul. Astfel, propaganda include acum comparații ale celor antifumat cu ayatollahi sau cu „teocrația Talibanilor Tutunului”.135

Acum, sper să nu vă surprindă că toată campania asta a fost construită având la bază niște exagerări istorice. Deși naziștii au fost în general împotriva fumatului, măsurile pe care le-au luat au fost destul de blânde și n-au fost aplicate aproape deloc. Nu a existat nicio politică generală pentru combaterea fumatului, ci doar unele pre-existente. Măsuri extreme au fost luate doar în cazuri izolate de către membri de partid prea zeloși, în timp ce la nivel înalt era o ambivalență față de fumat  și chiar dacă Hitler nu fuma, mulți dintre subalternii săi fumau. Multe politici erau contradictorii, de multe ori nici măsurile existene nu erau aplicate, iar țigările erau des distribuite grupurilor „care meritau”.136

Încercările de a îi caricaturiza și denigra pe cei care vor legi antifumat țin de decenii și sunt făcute cu mulți bani de la industrie prin intermediul unor grupuri aparent independente, sub îndrumarea unor companii de relații publice. Ironic, industria se folosește de același tip de propagandă ca și una pe care o foloseau naziștii (caricaturizarea), dar îi numește pe alții naziști. În plus, modul în care tratează suferințele celor persecutați și omorâți de naziști este fără niciun respect. Punerea pe același nivel a evreilor din lagăre cu fumătorii care acum trebuie să se deplaseze zece metri până afară ca să fumeze merită întreg disprețul nostru. Al tuturor, fumători și nefumători.

Să aleagă fiecare bar dacă e pentru fumători sau nefumători

O propunere rezonabilă în teorie, dar un dezastru în realitate. Motivul pentru care industria tutunului insistă să fie lăsați patronii să aleagă dacă barul lor e pentru fumători sau nu și motivul pentru care OMS insistă invers e că metoda nu funcționează. Dacă patronii de baruri sunt lăsați să aleagă, aproape toți o să se declare pentru fumători pentru e decizia cea mai inclusivă. „Pentru fumători” e înțeleasă ca fiind „pentru toată lumea”, în timp ce „pentru nefumători” e pentru un grup mai mic din toți posibilii clienți.

Pentru a ilustra situația o să mă folosesc de experiența personală (în acest moment ar trebui să vi se declanșeze niște alerte, dar stați liniștiți că vin și cu datele statistice imediat). Locuiesc în Timișoara și înainte de legea antifumat existau foarte puține locuri unde aș fi putut să merg dacă aș fi fost foarte strict în a îmi proteja sănătatea. Singura soluție era să nu fiu atât de strict și să merg în locurile unde se fuma. Ori asta, ori să stau acasă. Apropo, dacă toți cei ca mine ar fi stat acasă, acum fumătorii ar fi zis că oricum barurile sunt pentru fumători și că oricum nu sunt nefumători pe-acolo, deci nu e nevoie de lege.

Nu am statistici despre Timișoara (sau despre alt oraș din România), dar există un sait care listează locurile unde nu se fumează (evident, situația e de dinainte de adoptarea legii). Pentru Timișoara am găsit listate 13 locuri, dintre care majoritatea sunt restaurante, una e librărie și doar vreo două s-ar încadra la pub-uri. Nu există niciun club printre ele. Acum, lista nu e una completă, dar e ilustrativă. Pentru București am găsit listate 49 de locuri. În București par să fie în total 3.400 de baruri, restaurante, cafenele, deci cele pentru neumători reprezintă cam 2,5% din total. Hai să să zicem că din listă lipsesc foarte multe și că în realitate ar exista de vreo 3-4 ori mai multe locuri pentru nefumători. Tot n-am trece de 10%. Într-o țară în care doar în jur de o treime din populație fumează, aproape toate cluburile, barurile, cafenelele sunt pentru fumători.

Și înainte să trecem la statistici, un ultim exemplu ilustrativ:

tutun-reddit
„Odată a venit un prieten în Berlin și m-a întrebat unde se poate distra, dar era foarte astmatic. N-am știut ce să-i spun” (Sursa: Reddit)

Ok, acum statistici.

Care e situația în realitate? Dacă lăsăm patronii să aleagă dacă barul lor e pentru fumători sau pentru nefumători, câte vor fi pentru nefumători? Să începem cu Australia. În 1993, din peste 300 de restaurante incluse într-un sondaj, mai puțin de 2% erau fără fum. În Spania, în 2006 înainte chiar și de adoptarea „modelului Spaniol”, doar în jur de 10% erau fără fum.1:pg.14 În Anglia în 2005 în Londra doar 0,5% dintre baruri și pub-uri erau fără fum, iar în regiunea de nord-vest a țării, din 1150 incluse în sondaj doar în jur de 2,5%. Încă 44% aveau restricții parțiale (care nu funcționează, ajung imediat și la asta).137,138 În Germania, într-un studiu care a avut ca scop măsurarea particulelor specifice fumului de țigară în restaurante și baruri alese aleator, din 78 se fuma în 76.139 Asta înseamnă că 97,5% sunt pline de fum, deci exemplul de mai sus de pe Reddit e foarte ilustrativ. În Boston prin 2004 înainte de adoptarea unei legi antifumat se fuma în 100% dintre baruri și în fiecare bar în jur de 22,5% dintre clienți fumau. După restricții s-a mai observat fumatul doar în 2,5% dintre baruri.140 În Noua Zeelandă în 2004-2005 înainte de legea antifumat se fuma în 95% dintre baruri.141

Ziceam că unele baruri au spații pentru fumători și pentru nefumători. Această soluție este ineficientă pentru că fumul circulă și ajunge în zona nefumăturilor chiar și dacă vorbim de camere separate. Și chiar dacă nu e atât de rău încât să poți tăia fumul cu cuțitul, tot este un nivel ridicat în zonele pentru nefumători. Știm asta din multiple studii care au analizat calitatea aerului și cantitatea de particule specifice fumului de țigară în diverse baruri și restaurante și au detectat niveluri prea mari. Împărțirea unui bar, restaurant, club, cafenea în secțiuni pentru fumători și nefumători nu reușește să protejeze nefumătorii de expunerea la fum și de efectele sale negative.142,143,144,145

Deci, drepturile cui sunt încălcate când aproape nu există locuri în care oamenii să poată merge fără să renunțe la sănătate?

Sumarizând cele de mai sus: nici dacă lăsăm patronii să aleagă, nici dacă îi obligăm să aibă și secțiuni pentru nefumători nu eliminăm expunerea nefumătorilor la fumatul pasiv și prin urmare nu le protejăm sănătatea. De aceea astfel de propuneri nu sunt promovate de Organizația Mondială a Sănătății, pentru că nu funcționează. De aceea singura soluție este interzicerea completă a fumatului în locurile închise unde se află și nefumători.

Dar ce facem cu dreptul la proprietate?

Într-o scrisoare deschisă adresată lui Raed Arafat și Vlad Voiculescu, Liga Fumătorilor insista că „Legea Antifumat […] încalcă flagrant dreptul de proprietate şi alte drepturi ce decurg din acesta” și aminteau „faptul că înseşi legislaţiile antifumat foarte aspre din alte state, invocate adeseori, ţin seamă de dreptul sacru şi inviolabil al proprietăţii.” La fel, mulți apărători ai fumatului argumentează că restaurantele, barurile, cluburile sunt proprietăți private și e dreptul patronului să aleagă dacă permite fumatul și să scrie la intrare că înăuntru se fumează, deci „dacă nu-ți place, nu intri!”.

tutun-reclama-1
Reclamă din intensa campanie a industriei de a scăpa de reglementări: „Mirosul de țigară mă enervează, dar nu la fel de mult ca atunci când guvernul îmi spune ce să fac”. Sursa: ziarul The News, ediția din 26 iulie 1994.

Acest argument e unul de tip libertarian și este dus la extrem. Din punctul meu de vedere există două probleme. Prima este că argumentul poate fi folosit pentru a bloca intervenția statului în orice situație atât timp cât ne aflăm pe o proprietate privată. A doua este că barurile și restaurantele nu sunt spații private în același sens în care locuința personală este spațiu privat. Să intrăm în detalii.

Într-un bar în care se fumează, clienților și angajaților (fie ei fumători sau nefumători) le este încălcat dreptul la sănătate pentru că sunt expuși la fum de țigară în mod pasiv, iar acesta duce la îmbolnăvire și deces. Patronul afirmă că el dorește ca pe proprietatea sa să permită această încălcare a drepturilor tuturor celor care aleg să intre și că dacă o persoană nu vrea să-i fie încălcat acest drept, să nu intre. Nelămurirea mea este de ce ar avea patronul această licență de a lua un drept atât de important și cât de departe poate să meargă. Dacă, de exemplu, un patron ar declara că la el în bar sunt permise bătăile și crimele? Folosind același raționament ar trebui să-i permitem unui patron să facă asta. Până la urmă, e pe proprietatea sa și are licența de a le lua clienților săi orice drept atâta timp cât scrie la intrare că face asta. Bun, o să ziceți că e ilegal să omori pe cineva, dar nu e ilegal să fumezi. Să nu ne grăbim.

Dreptul la sănătate este elementar. Dreptul de a fuma nu este menționat explicit niciunde (în afară de pamfletele industriei tutunului), dar rezultă dintr-un drept general de a face orice atât timp cât nu încalci drepturile altcuiva. La fel cum, de exemplu, nici dreptul de a bea lapte nu este menționat niciunde, dar toată lumea are dreptul să bea lapte pentru că bând lapte nu încalcă drepturile nimănui. Diferența este că „dreptul de a fuma” este determinat de circumstanțe pentru că fumul nu poate fi ținut să nu îi afecteze și pe alții (în special în spații închise), așa cum laptele poate fi băut fără să fie aruncat pe alții.

Unul dintre principiile libertariene spune că dreptul meu de a da cu pumnul se oprește acolo unde începe nasul tău. Reformulând, aș putea spune că toată lumea are dreptul de a da cu pumnul, un drept rezultat din același drept general care spune că putem face ce vrem cât timp nu încălcăm drepturile altora. Dreptul de a da cu pumnul nu e menționat explicit în nicio declarație a drepturilor omului, dar el exsită, însă nu poate fi aplicat oriunde și oricând. Deși există „dreptul meu de a da cu pumnul”, nu există „dreptul meu de a da cu pumnul în nasul tău”. Raționamentul e la fel și pentru dreptul de a fuma: oricine are dreptul de a fuma (pentru că nu își face rău decât sieși), dar nimeni nu are dreptul de a expune pe altcineva la fum de țigară pentru că îi încalcă dreptul la sănătate.

Bun, și acum anticipez că ne-am întors la „dar tu nu înțelegi că dacă accepți să intri într-un bar unde scrie că se fumează, renunți la dreptul tău la sănătate?”. Dacă am ajuns în acest punct înseamnă că principiul care are prioritate este cel care spune că patronul are libertatea totală de a stabili regulile pe proprietatea sa privată și dispune de o licență de a elimina drepturile oricui se află acolo, dacă l-a anunțat în prealabil. În mod logic rezultă că un patron poate să scrie la intrare că în barul său e permisă crima. În această situație există două tipuri de libertarieni: cei care nu merg atât de departe și zic că patronul nu are o licență de a da și lua drepturi cum dorește; și cei care merg atât de departe. Cei din prima categorie nu pot folosi argumentul că dreptul la sănătate poate fi luat printr-un simplu anunț la intrare. Cei din a doua categorie sunt forțați să accepte ca orice drept să fie luat, inclusiv dreptul la sănătate și dreptul la viață, tot printr-un simplu anunț la intrare.

Dacă sunteți din prima categorie, nu puteți folosi argumentul cu „e proprietatea mea, fac ce vreau” pentru a vă opune legii antifumat și nici n-ar trebui să o faceți. Restricțiile asupra fumatului sunt măsuri de sănătate publică făcute pentru a proteja dreptul la sănătate al cetățenilor. Un bar nu poate să permită fumatul înăuntru la fel cum un un magazin de carne nu poate să vândă carne infestată sau stricată, iar o companie farmaceutică nu poate să vândă un medicament pentru care nu a primit aprobare. Cu toții avem beneficii pentru sănătate nepermițând barurilor să scrie pe ușă că înăuntru fumatul este permis, nepermițând măcelăriilor să scrie pe ușă că nu-și asumă răspunderea pentru calitatea cărnii și nepermițând companiilor farmaceutice să vândă medicamente netestate (deci posibil ineficiente și posibil periculoase) scriind pe etichetă „acesta este un supliment alimentar”. Bine, la ultima mai avem de lucrat. Tot din cauza lobby-ului industriei (altă industrie),146 dar asta e altă poveste. Dacă sunteți în această categorie înțelegeți că în anumite situații e nevoie de reglementări. Important e să fie cât mai puține.

Dacă sunteți din a doua categorie, succes în a-i convinge pe ceilalți că o lume în care poți fi omorât în mod legal într-un bar sau chiar și acasă de carnea infestată dintr-o măcelărie e o lume pe care să ne-o dorim.

Acum poate o să ziceți că toată argumentarea de mai sus e invalidată de faptul că nimeni n-ar intra într-un bar unde scrie pe ușă că înăuntru e interzis omorul, deci nimeni n-ar scrie asta sau dacă ar scrie ar da faliment. În primul rând e o presupunere că nimeni n-ar intra. Pot destul de simplu să-mi imaginez că dacă așa ceva ar fi permis, s-ar întâmpla în unele zone sărace (ghetouri, țări subdezvoltate) unde infracționalitatea ar fi la un nivel ridicat. În al doilea rând, e irelevant pentru că în cazul fumatului pasiv am văzut că majoritatea covârșitoare a barurilor și restaurantelor se declară pentru fumători, deci nu e ca și cum nu s-ar întâmpla, iar folosirea situațiilor ipotetice (cum e cea cu permiterea crimelor) este permisă într-o argumentare logică.

Bonus: Fumatul este mai sănătos decât fascismul

O să închei cu o imagine care ilustrează cât de puțin verifică informațiile cei de la Liga Fumătorilor. Imaginea lor de copertă este următoarea:

tutun-liga-fumatorilor
(Sursă imagine)

Un exemplu perfect de oameni care au fost păcăliți de propaganda industriei cu „fascismul”. Au ales să folosească acest mesaj pentru că transmite ușor o idee – la fel cum reușește un slogan – deși comparația dintre fascism și fumat este nepotrivită. Chiar mai mult de atât: este falsă și poate fi ușor demontată.

Numărul total de pierderi omenești din Cel De-Al Doilea Război Mondial (deci nu doar cele produse de fascism – toate!) este de 70-85 milioane, în timp ce fumatul a omorât 100 de milioane de oameni doar în secolul al XX-lea.147 Iar OMS estimează că în secolul al XXI-lea fumatul va omorî un miliard de oameni. Asta dacă nu se continuă cu metodele de control al tutunului. Foarte puține lucruri au omorât sau omoară mai mulți oameni decât tutunul.

Concluzii

Industria tutunului știe că nu poate bloca adoptarea legilor antifumat, așa că scopul său este să le amâne cât mai mult și pentru asta are o strategie foarte bine pusă la punct. Din fericire această strategie este bine documentată în literatura științifică, iar oamenii de știință nu sunt așa de ușor de păcălit. Unii dintre ei se lasă cumpărați, dar cei mai mulți rezistă și scot la iveală încercările de distorsionare. Opinia publică este mai ușor de manipulat. După cum am văzut mai sus, în toate țările în care s-a încercat introducerea unor legi care nu le conveneau companiilor de tutun, opoziția a venit pe mai multe căi: mass-media, înființarea unor grupuri-paravan, influențarea politicienilor. Ce s-a întâmplat la noi în țară nu este deloc nou. Peste tot s-a creat confuzie prin negarea efectelor fumatului pasiv, a fost indusă frica prin știri care spuneau că legea o să falimenteze barurile și o să distrugă economia țării și au fost convinși politicieni să reprezinte industria. După adoprarea legii lupta nu s-a încheiat, industria încercând să încurajeze nesupunerea (așa cum a făcut cu succes în Olanda) și să modifice legea.

Deputata Aurelia Cristea, cea care a inițiat legea antifumat, a fost și ea ținta unor atacuri. O să vă dau un exemplu de pe NașulTV (a se citi zero credibilitate) care devine amuzant dacă încercați să îl citiți cu vocea lui Corneliu Vadim Tudor. Pregătiți? „…submediocră agramată care se crede buricul pământului dar care este amanta celebrului fost milițian…”. Destul, că și lui Vadim i se mai tăia microfonul. Strategia de a îi ataca personal pe cei antifumat este și ea parte din repertoriul industriei.148,149 În schimb, eu vreau să o felicit pentru legea antifumat. Nu mi se întâmplă prea des să apreciez un politician, dar dacă merită, merită.

Voiam să mai dau niște date despre fumat, dar cred că am dat destule în întreg articolul, așa că o să închei cu un exemplu de negaționism. În anii ’50 industria tutunului făcea tot posibilul să nege efectele negative ale fumatului și a ajuns să susțină chiar și idei pseudoștiințifice. De exemplu, un psihanalist pe nume Helmuth Aschenbrenner considera cancerul o boală de natură psihogenică. În jurnalul pe care chiar el îl edita a publicat mai multe articole în care spunea cum cancerul este o „boală psihogenică”, iar neurastenicii sunt afectați mai mult de cancer la plămâni, în timp ce istericii sunt afectați de cancer de sistem digestiv sau reproducător. Orice, dar numai de la țigări să nu fie. În perioada imediat de după război Aschenbrenner s-a bucurat de o carieră de succes apărând piața de tutun și psihoanalizând activiștii anti-tutun, pe care îi plăcea să-i numească psihopați paranoici speriați de „marele foc” (se referea la războiul nuclear, deși probabil că doar el vedea legătura).92:pg.168 Industria se bucură când apare câte unul ca Aschenbrenner și neagă toată medicina modernă. Din nefericire nu ducem lipsă de astfel de oameni. Pe de altă parte mă bucur că discuția despre legea antifumat n-a fost la un nivel atât de jos ca în următorul exemplu.

tutun-nmg-3
Susținătorii NMG (Noua Medicină Germană) sunt fără să vrea aliații industriei. Niciunii nu cred în medicina modernă. (Sursă comentariu)

Recomandări:

Tobacco: Last Week Tonight with John Oliver

Documentar din Australia despre fumatul în țările sărace

Allan Brandt – The Cigarette Century: The Rise, Fall and Deadly Persistence of the Product that Defined America [2007]

The health consequences of smoking—50 years of progress: a report of the Surgeon General [2014]

Conflict de interese: Sunt un nefumător care merge prin baruri și cluburi, deci sunt afectat de fumatul pasiv. În plus, am o părere proastă despre industria tutunului.

Referințe:

1: World Health Organization, & Tobacco Free Initiative (World Health Organization). (2007). Protection from exposure to second-hand tobacco smoke: policy recommendations. World Health Organization, pg. 34.

2: Melberg, H. O., & Lund, K. E. (2012). Do smoke-free laws affect revenues in pubs and restaurants?. The European Journal of Health Economics, 13(1), 93-99.

3: Talias, M. A., Savva, C. S., Soteriades, E. S., & Lazuras, L. (2014). The effect of smoke-free policies on hospitality industry revenues in Cyprus: an econometric approach. Tobacco control, 24:e199-e204. (Abstract)

4: De Schoenmaker, S., Van Cauwenberge, P., & Vander Bauwhede, H. (2012). The influence of a smoking ban on the profitability of Belgian restaurants. Tobacco control, doi:10.1136/tobaccocontrol-2011-050283. (Abstract)

5: López, C. M. G., Ruiz, J. A. J., Shigematsu, L. M. R., & Waters, H. R. (2011). The economic impact of Mexico City’s smoke-free law. Tobacco Control, doi:10.1136/tc.2010.036467. (Abstract)

6: Mandel, L., Alamar, B., & Glantz, S. (2005). Smoke-free law did not affect revenue from gaming in Delaware. Tobacco Control, 14(1), 10.

7: Alamar, B. C., & Glantz, S. A. (2004). Smoke-free Ordinances Increase Restaurant Profit and Value. Contemporary economic policy, 22(4), 520-525.

8: Bartosch, W. J., & Pope, G. C. (1999). The economic effect of smoke-free restaurant policies on restaurant business in Massachusetts. Journal of Public Health Management and Practice, 5(1), 53-62. (Abstract)

9: Alamar, B., & Glantz, S. A. (2007). Effect of smoke-free laws on bar value and profits. American Journal of Public Health, 97(8), 1400-1402.

10: Boles, M., Dilley, J., Maher, J. E., Boysun, M. J., & Reid, T. (2010). Smoke-free law associated with higher-than-expected taxable retail sales for bars and taverns in Washington State. Prev Chronic Dis, 7(4), A79.

11: Loomis, B. R. (2013). The economic impact of smoke-free laws on restaurants and bars in 9 States. Preventing chronic disease, 10.

12: Cornelsen, L., McGowan, Y., Currie-Murphy, L. M., & Normand, C. (2014). Systematic review and meta-analysis of the economic impact of smoking bans in restaurants and bars. Addiction, 109(5), 720-727. (Abstract)

13: Eriksen, M., & Chaloupka, F. (2007). The economic impact of clean indoor air laws. CA: A Cancer Journal for Clinicians, 57(6), 367-378.

14: Scollo, M., Lal, A., Hyland, A., & Glantz, S. (2003). Review of the quality of studies on the economic effects of smoke-free policies on the hospitality industry. Tobacco control, 12(1), 13-20. (Abstract)

15: Dearlove, J. V., Bialous, S. A., & Glantz, S. A. (2002). Tobacco industry manipulation of the hospitality industry to maintain smoking in public places. Tobacco control, 11(2), 94-104.

16: Ritch, W. A., & Begay, M. E. (2001). Strange bedfellows: the history of collaboration between the Massachusetts Restaurant Association and the tobacco industry. American journal of public health, 91(4), 598.

17: Drope, J., & Glantz, S. (2003). British Columbia capital regional district 100% smokefree bylaw: a successful public health campaign despite industry opposition. Tobacco Control, 12(3), 264-268. (Abstract)

18: US Department of Health and Human Services. (2014). The health consequences of smoking—50 years of progress: a report of the Surgeon General. Atlanta, GA: US Department of Health and Human Services, Centers for Disease Control and Prevention, National Center for Chronic Disease Prevention and Health Promotion, Office on Smoking and Health, 17.

19: Institute of Medicine. Washington, DC. (2010). Secondhand Smoke Exposure and Cardiovascular Effects: Making Sense of the Evidence. National Academies Press.

20: Barnoya, J., & Glantz, S. A. (2005). Cardiovascular effects of secondhand smoke nearly as large as smoking. Circulation, 111(20), 2684-2698.

21: Frazer, K., Callinan, J. E., McHugh, J., van Baarsel, S., Clarke, A., Doherty, K., & Kelleher, C. (2016). Legislative smoking bans for reducing harms from secondhand smoke exposure, smoking prevalence and tobacco consumption. The Cochrane Library. (Abstract)

22: Mandel, L. L., & Glantz, S. A. (2004). Hedging their bets: tobacco and gambling industries work against smoke-free policies. Tobacco Control, 13(3), 268-276.

23: Warner, K. E. (2000). The economics of tobacco: myths and realities. Tobacco control, 9(1), 78-89.

24: Irvine, I. J., & Sims, W. A. (1997). Tobacco control legislation and resource allocation effects. Canadian Public Policy/Analyse de Politiques, 259-273.

25: McNicoll, I., & Boyle, S. (1992). Regional economic impact of a reduction of resident expenditure on cigarettes: a case study of Glasgow. Applied Economics, 24(3), 291-296. (Abstract)

26: Warner, K. E., Sexton, D. W., Gillespie, B. W., Levy, D. T., & Chaloupka, F. J. (2014). Impact of tobacco control on adult per capita cigarette consumption in the United States. American journal of public health, 104(1), 83-89.

27: Song, A. V., Dutra, L. M., Neilands, T. B., & Glantz, S. A. (2015). Association of smoke-free laws with lower percentages of new and current smokers among adolescents and young adults: an 11-year longitudinal study. JAMA pediatrics, 169(9), e152285-e152285.

28: Lee, S. L., Wong, W. H. S., & Lau, Y. L. (2016). Smoke-free legislation reduces hospital admissions for childhood lower respiratory tract infection. Tobacco control, tobaccocontrol-2015. (Abstract)

29: Mackay, D., Haw, S., Ayres, J. G., Fischbacher, C., & Pell, J. P. (2010). Smoke-free legislation and hospitalizations for childhood asthma. New England Journal of Medicine, 363(12), 1139-1145.

30: Been, J. V., Mackay, D. F., Millett, C., Pell, J. P., van Schayck, O. C., & Sheikh, A. (2015). Impact of smoke-free legislation on perinatal and infant mortality: a national quasi-experimental study. Scientific reports, 5.

31: Been, J. V., Nurmatov, U. B., Cox, B., Nawrot, T. S., van Schayck, C. P., & Sheikh, A. (2014). Effect of smoke-free legislation on perinatal and child health: a systematic review and meta-analysis. The Lancet, 383(9928), 1549-1560. [Child Elf]

32: Lightwood, J. M., & Glantz, S. A. (2009). Declines in acute myocardial infarction after smoke-free laws and individual risk attributable to secondhand smoke. Circulation, 120(14), 1373-1379.

33: Hurt, R. D., Weston, S. A., Ebbert, J. O., McNallan, S. M., Croghan, I. T., Schroeder, D. R., & Roger, V. L. (2012). Myocardial Infarction and Sudden Cardiac Death in Olmsted County, Minnesota, Before and After Smoke-Free Workplace Laws. Archives of Internal Medicine, 172(21), 1635–1641.

34: Sipilä, J. O. T., Gunn, J. M., Kauko, T., Rautava, P., & Kytö, V. (2016). Association of restaurant smoking ban and the incidence of acute myocardial infarction in Finland. BMJ open, 6(1), e009320.

35: Meyers, D. G., Neuberger, J. S., & He, J. (2009). Cardiovascular effect of bans on smoking in public places: a systematic review and meta-analysis. Journal of the American College of Cardiology, 54(14), 1249-1255.

36: Hahn, E. J., Rayens, M. K., Adkins, S., Simpson, N., Frazier, S., & Mannino, D. M. (2014). Fewer hospitalizations for chronic obstructive pulmonary disease in communities with smoke-free public policies. American journal of public health, 104(6), 1059-1065.

37: Tan, C. E., & Glantz, S. A. (2012). Association between smoke-free legislation and hospitalizations for cardiac, cerebrovascular, and respiratory diseases a meta-analysis. Circulation, 126(18), 2177-2183.

38: Jones, M. R., Barnoya, J., Stranges, S., Losonczy, L., & Navas-Acien, A. (2014). Cardiovascular events following smoke-free legislations: an updated systematic review and meta-analysis. Current environmental health reports, 1(3), 239-249.

39: Brandt, A. (2009). The cigarette century: the rise, fall, and deadly persistence of the product that defined America. Basic books. Cap. 9: Your Cigarette Is Killing Me.

40: Hirayama, T. (2000). Non-smoking wives of heavy smokes have a higher risk of lung cancer: a study from Japan. Bulletin of the World Health Organization, 78(7), 940-942.

41: Trichopoulos, D., Kalandidi, A., Sparros, L., & Macmahon, B. (1981). Lung cancer and passive smoking. International journal of cancer, 27(1), 1-4. (Abstract)

42: Repace, J. L. (1980). Indoor air pollution, tobacco smoke, and public. Science, 208, 464.

43: Fielding, J. E., & Phenow, K. J. (1988). Health effects of involuntary smoking. New England journal of medicine, 319(22), 1452-1460. (Abstract)

44: The Roper Organization, Inc. (1978). “A Study of Public Attitudes Toward Cigarette Smoking and the Tobacco Industry in 1978, Vol. I”. Bates No. 966071061/1341: 1067.

45: Muggli, M. E., Hurt, R. D., & Becker, L. B. (2004). Turning free speech into corporate speech: Philip Morris’ efforts to influence US and European journalists regarding the US EPA report on secondhand smoke. Preventive medicine, 39(3), 568-580. (Abstract)

46: Merlo, E. „The Czarina’s Edict,” Philip Morris. January 11, 1993, Bates No. 2023920140.

47: Trotter, L., & Chapman, S. (2003). “Conclusions about exposure to ETS and health that will be unhelpful to us”: How the tobacco industry attempted to delay and discredit the 1997 Australian National Health and Medical Research Council report on passive smoking. Tobacco Control, 12(suppl 3), iii102-iii106.

48: Ong, E. K., & Glantz, S. A. (2000). Tobacco industry efforts subverting International Agency for Research on Cancer’s second-hand smoke study. The Lancet, 355(9211), 1253-1259.

49: Friedman, L. C. (2006). Tobacco industry use of judicial seminars to influence rulings in products liability litigation. Tobacco control, 15(2), 120-124.

50: Boyse S (1988). Note on a special meeting of the UK Industry on Environmental Tobacco Smoke. London. February 17th 1988. Philip Morris. Bates No. 2063791193/1188.

51: Muggli, M. E., Forster, J. L., Hurt, R. D., & Repace, J. L. (2001). The smoke you don’t see: uncovering tobacco industry scientific strategies aimed against environmental tobacco smoke policies. American Journal of Public Health, 91(9), 1419-1423.

52: Grüning, T., Gilmore, A. B., & McKee, M. (2006). Tobacco industry influence on science and scientists in Germany. American Journal of Public Health, 96(1), 20-32.

53: Drope, J., & Chapman, S. (2001). Tobacco industry efforts at discrediting scientific knowledge of environmental tobacco smoke: a review of internal industry documents. Journal of epidemiology and community health, 55(8), 588-594.

54: MacKenzie, R., & Collin, J. (2008). “A good personal scientific relationship”: Philip Morris scientists and the Chulabhorn Research Institute, Bangkok. PLoS Med, 5(12), e238.

55: Barnoya, J., & Glantz, S. A. (2006). The tobacco industry’s worldwide ETS consultants project: European and Asian components. European Journal of Public Health, 16(1), 69-77.

56: Philip Morris (1987). „The ETS Issue: Science and Politics”. Bates No. 2023551401-1404.

57: Tong, E. K., England, L., & Glantz, S. A. (2005). Changing conclusions on secondhand smoke in a sudden infant death syndrome review funded by the tobacco industry. Pediatrics, 115(3), e356-e366.

58: Yano, E. (2005). Japanese spousal smoking study revisited: how a tobacco industry funded paper reached erroneous conclusions. Tobacco Control, 14(4), 227-235.

59: Lee, P. N., Fry, J. S., Forey, B. A., Hamling, J. S., & Thornton, A. J. (2016). Environmental tobacco smoke exposure and lung cancer-a systematic review. World J Meta-Anal, 4(2), 10-43.

60: Hori, M., Tanaka, H., Wakai, K., Sasazuki, S., & Katanoda, K. (2016). Secondhand smoke exposure and risk of lung cancer in Japan: a systematic review and meta-analysis of epidemiologic studies. Japanese Journal of Clinical Oncology.

61: Tong, E. K., & Glantz, S. A. (2007). Tobacco industry efforts undermining evidence linking secondhand smoke with cardiovascular disease. Circulation, 116(16), 1845-1854.

62: Ong, E. K., & Glantz, S. A. (2001). Constructing “sound science” and “good epidemiology”: tobacco, lawyers, and public relations firms. American journal of public health, 91(11), 1749-1757. (Abstract)

63: Muggli, M. E., Hurt, R. D., & Blanke, D. D. (2003). Science for hire: a tobacco industry strategy to influence public opinion on secondhand smoke. Nicotine & Tobacco Research, 5(3), 303-314. (Abstract)

64: Neilsen, K., & Glantz, S. A. (2004). A tobacco industry study of airline cabin air quality: dropping inconvenient findings. Tobacco Control, 13(suppl 1), i20-i29.

65: White, J., & Bero, L. A. (2004). Public health under attack: the American Stop Smoking Intervention Study (ASSIST) and the tobacco industry. American Journal of Public Health, 94(2), 240-250.

66: Barnes DE, Bero LA (1998). Why Review Articles on the Health Effects of Passive Smoking Reach Different Conclusions. JAMA; 279(19):1566-1570. doi:10.1001/jama.279.19.1566. (Abstract)

67: Lundh, A., Sismondo, S., Lexchin, J., Busuioc, O. A., & Bero, L. (2012). Industry sponsorship and research outcome. Cochrane Database of Systematic Reviews 2012, Issue 12. Art. No.: MR000033. DOI: 10.1002/14651858.MR000033.pub2 (Abstract)

68: Mandrioli, D., Kearns, C. E., & Bero, L. A. (2016). Relationship between Research Outcomes and Risk of Bias, Study Sponsorship, and Author Financial Conflicts of Interest in Reviews of the Effects of Artificially Sweetened Beverages on Weight Outcomes: A Systematic Review of Reviews. PloS one, 11(9), e0162198.

69: Godlee, F. (2013). Journal policy on research funded by the tobacco industry. BMJ;347:f5193. (Abstract)

70: Philip Morris (1986). “Indoor Air Quality Alternative Strategy,” March 21, 1986, Bates No. 2025858759.

71: Barnes, D. E., & Bero, L. A. (1996). Industry-funded research and conflict of interest: an analysis of research sponsored by the tobacco industry through the Center for Indoor Air Research. Journal of Health Politics, Policy and Law, 21(3), 515-542. (Abstract)

72: Bero, L., Barnes, D. E., Hanauer, P., Slade, J., & Glantz, S. A. (1995). Lawyer control of the tobacco industry’s external research program: the Brown and Williamson documents. JAMA, 274(3), 241-247. (Abstract)

73: Hirschhorn, N., Bialous, S. A., & Shatenstein, S. (2001). Philip Morris’ new scientific initiative: an analysis. Tobacco control, 10(3), 247-252.

74: Hirschhorn, N., Bialous, S. A., & Shatenstein, S. (2006). The Philip Morris External Research Program: results from the first round of projects. Tobacco control, 15(3), 267-269.

75: Bero, L. A. (2005). Tobacco industry manipulation of research. Public health reports, 120(2), 200.

76: Klausner, K., Landman, A., & Taketa, R. (2014). “Create a Bigger Monster:” Tobacco industry actions to neutralize three landmark Surgeon Generals’ Reports. Center for Tobacco Control and Research, San Francisco.

77: Assunta M, Fields N, Knight J, Chapman S (2004). ‘‘Care and feeding’’: the Asian environmental tobacco smoke consultants programme. Tobacco Control, 13(Suppl II):ii4–ii12. doi: 10.1136/tc.2003.005199.

78: R.J. Reynolds (1978) AHF Marketing Research. SOSAS Developmental Stage Summary. Bates No. 500850921-500851010. Pg. 41.

79: R.J. Reynolds (1978). “Introduction to the SOSAS Recommended Action Programs”. Bates No. 500009897–920. Pg. 23.

80: Boyle, P., Gandini, S., Robertson, C., Zatonski, W., Fagerstrom, K., Slama, K., … & Gray, N. (2000). Characteristics of smokers’ attitudes towards stopping: survey of 10,295 smokers in representative samples from 17 European countries. The European Journal of Public Health, 10(suppl 3), 5-14.

81: Smith, A. L., Chapman, S., & Dunlop, S. M. (2013). What do we know about unassisted smoking cessation in Australia? A systematic review, 2005–2012. Tobacco control, 24:18-27 doi:10.1136/tobaccocontrol-2013-051019.

82: Givel, M. S., & Glantz, S. A. (2001). Tobacco lobby political influence on US state legislatures in the 1990s. Tobacco control, 10(2), 124-134.

83: Givel, M. (2007). Consent and counter-mobilization: The case of the National Smokers Alliance. Journal of health communication, 12(4), 339-357.

84: Smith, E. A., & Malone, R. E. (2007). ‘We will speak as the smoker’: the tobacco industry’s smokers’ rights groups. The European Journal of Public Health, 17(3), 306-313.

85: Bates, C., & Rowell, A. (2004). Tobacco Explained… The truth about the tobacco industry… in its own words. World Health Organisation.

86: US Department of Health and Human Services. (2012). Preventing tobacco use among youth and young adults: a report of the Surgeon General. Atlanta, GA: US Department of Health and Human Services, Centers for Disease Control and Prevention, National Center for Chronic Disease Prevention and Health Promotion, Office on Smoking and Health, 3. Factsheet.

87: Siegel, M., Albers, A. B., Cheng, D. M., Hamilton, W. L., & Biener, L. (2008). Local restaurant smoking regulations and the adolescent smoking initiation process: results of a multilevel contextual analysis among Massachusetts youth. Archives of pediatrics & adolescent medicine, 162(5), 477-483. (Abstract)

88: Shang, C. (2015). The effect of smoke-free air law in bars on smoking initiation and relapse among teenagers and young adults. International journal of environmental research and public health, 12(1), 504-520.

89: Katz, J. E. (2005). Individual rights advocacy in tobacco control policies: an assessment and recommendation. Tobacco Control, 14(suppl 2), ii31-ii37.

90: Siegel, M., Albers, A. B., Cheng, D. M., Biener, L., & Rigotti, N. A. (2005). Effect of local restaurant smoking regulations on progression to established smoking among youths. Tobacco control, 14(5), 300-306.

91: Holm, A. L., & Davis, R. M. (2004). Clearing the airways: advocacy and regulation for smoke-free airlines. Tobacco Control, 13(suppl 1), i30-i36.

92: Proctor, R. (2011). Golden holocaust: origins of the cigarette catastrophe and the case for abolition. Univ of California Press. (Google Books)

93: Lazuras, L., Rodafinos, A., Panagiotakos, D. B., Thyrian, J. R., John, U., & Polychronopoulos, E. (2009). Support for smoke-free policies in a pro-smoking culture: findings from the European survey on tobacco control attitudes and knowledge. International journal of public health, 54(6), 403-408. (Abstract)

94: Lam, T. H., Janghorbani, M., Hedley, A. J., Ho, S. Y., McGhee, S. M., & Chan, B. (2002). Public opinion on smoke-free policies in restaurants and predicted effect on patronage in Hong Kong. Tobacco Control, 11(3), 195-200. (Abstract)

95: Fong, G. T., Hyland, A., Borland, R., Hammond, D., Hastings, G., McNeill, A., … & Howell, F. (2006). Reductions in tobacco smoke pollution and increases in support for smoke-free public places following the implementation of comprehensive smoke-free workplace legislation in the Republic of Ireland: findings from the ITC Ireland/UK Survey. Tobacco control, 15(suppl 3), iii51-iii58. (Abstract)

96: Kelly, B. C., Weiser, J. D., & Parsons, J. T. (2009). Smoking and attitudes on smoke-free air laws among club-going young adults. Social work in public health, 24(5), 446-453.

97: US Department of Health and Human Services. (2006). The health consequences of involuntary exposure to tobacco smoke: a report of the Surgeon General. Atlanta, GA: US Department of Health and Human Services, Centers for Disease Control and Prevention, Coordinating Center for Health Promotion, National Center for Chronic Disease Prevention and Health Promotion, Office on Smoking and Health, 709.

98: Fischer, F., & Kraemer, A. (2015). Meta-analysis of the association between second-hand smoke exposure and ischaemic heart diseases, COPD and stroke. BMC public health, 15(1), 1.

99: Jayes, L., Britton, J., Vardavas, C., & Leonardi-Bee, J. (2014). Systematic reviews and meta-analyses on the effects of active and passive smoking on respiratory health outcomes: the SmokeHaz online resource. The Lancet, 384, S42. (Abstract)

100: Taylor, R., Najafi, F., & Dobson, A. (2007). Meta-analysis of studies of passive smoking and lung cancer: effects of study type and continent. International journal of epidemiology, 36(5), 1048-1059.

101: Cao, S., Yang, C., Gan, Y., & Lu, Z. (2015). The Health Effects of Passive Smoking: An Overview of Systematic Reviews Based on Observational Epidemiological Evidence. PloS one, 10(10), e0139907.

102: Patra, J., Bhatia, M., Suraweera, W., Morris, S. K., Patra, C., Gupta, P. C., & Jha, P. (2015). Exposure to Second-Hand Smoke and the Risk of Tuberculosis in Children and Adults: A Systematic Review and Meta-Analysis of 18 Observational Studies. PLoS Med, 12(6), e1001835.

103: Jayes, L., Haslam, P. L., Gratziou, C. G., Powell, P., Britton, J., Vardavas, C., … & of the European, T. C. C. (2016). SmokeHaz: Systematic reviews and meta-analyses of the effects of smoking on respiratory health. Chest. 150(1):164-79. doi: 10.1016/j.chest.2016.03.060.

104: Oono, I. P., Mackay, D. F., & Pell, J. P. (2011). Meta-analysis of the association between secondhand smoke exposure and stroke. Journal of Public Health, 33(4), 496-502.

105: Pan, A., Wang, Y., Talaei, M., Hu, F. B., & Wu, T. (2015). Relation of active, passive, and quitting smoking with incident type 2 diabetes: a systematic review and meta-analysis. The Lancet Diabetes & Endocrinology, 3(12), 958-967. (Abstract)

106: Peres, J. (2013). No clear link between passive smoking and lung cancer. Journal of the National Cancer Institute, 105(24), 1844-1846.

107: Wang, A., Kubo, J., Luo, J., Desai, M., Henderson, M. T., Chlebowski, R. T., … & Cote, M. L. (2013). Active and passive smoking in relation to lung cancer incidence in the Women’s Health Initiative prospective cohort study. In ASCO Annual Meeting Proceedings (Vol. 31, No. 15_suppl, p. 1504). (Abstract)

108: Luo, J., Margolis, K. L., Wactawski-Wende, J., Horn, K., Messina, C., Stefanick, M. L., … & Rohan, T. E. (2011). Association of active and passive smoking with risk of breast cancer among postmenopausal women: a prospective cohort study. BMJ, 342, d1016.

109: Hernández-Aguado, I. (2013). The tobacco ban in Spain: how it happened, a vision from inside the government. Journal of epidemiology and community health, doi:10.1136/jech-2012-201933.

110: Muggli, M. E., Lockhart, N. J., Ebbert, J. O., Jiménez-Ruiz, C. A., Miranda, J. A. R., & Hurt, R. D. (2010). Legislating tolerance: Spain’s national public smoking law. Tobacco control, 19(1), 24-30. (Abstract)

111: Schneider, N. K., Sebrié, E. M., & Fernández, E. (2011). The so-called „Spanish model” – Tobacco industry strategies and its impact in Europe and Latin America. BMC Public Health, 11(1), 1.

112: Durham, A. D., Diethelm, P., & Cornuz, J. (2014). Why did Swiss citizens refuse a comprehensive second-hand smoke ban?. Swiss Med Wkly, 144, w13983.

113: Gonzalez, M., & Glantz, S. A. (2013). Failure of policy regarding smoke-free bars in the Netherlands. The European Journal of Public Health, 23(1), 139-145.

114: Simpson, D. (2005). Austria: small but deadly. Tobacco control, 14(1), 3-4.

115: International Agency for Research on Cancer. (2009). IARC Handbooks of Cancer Prevention, Tobacco Control, Volume 13, Evaluating the Effectiveness of Smoke-free Policies; Chapter 5. Public attitudes towards smoke-free policies – including compliance with policies. IARC.

116: Muttarak, R., Steiber, N., & Gallus, S. (2015). Smoking ban in Austria: a long overdue step but still a lot to be done. The Lancet, 385(9972), 941-942.

117: Bornhäuser, A., McCarthy, J., & Glantz, S. A. (2006). German tobacco industry’s successful efforts to maintain scientific and political respectability to prevent regulation of secondhand smoke. Tobacco control, 15(2), e1-e1.

118: Grüning, T., Weishaar, H., Collin, J., & Gilmore, A. B. (2011). Tobacco industry attempts to influence and use the German government to undermine the WHO Framework Convention on Tobacco Control. Tobacco Control, tc-2011.

119: Weishaar, H., Collin, J., Smith, K., Grüning, T., Mandal, S., & Gilmore, A. (2012). Global health governance and the commercial sector: a documentary analysis of tobacco company strategies to influence the WHO Framework Convention on Tobacco Control. PLoS Med, 9(6), e1001249.

120: Mamudu, H. M., Hammond, R., & Glantz, S. A. (2008). Project Cerberus: tobacco industry strategy to create an alternative to the Framework Convention on Tobacco Control. American Journal of Public Health, 98(9), 1630-1642. (Abstract)

121: Sebrié, E. M., Barnoya, J., Pérez-Stable, E. J., & Glantz, S. A. (2005). Tobacco industry successfully prevented tobacco control legislation in Argentina. Tobacco Control, 14(5), e2-e2.

122: Sebrié, E. M., & Glantz, S. A. (2007). “Accommodating” smoke-free policies: tobacco industry’s Courtesy of Choice programme in Latin America. Tobacco Control, 16(5), e6-e6.

123: Apollonio, D. E., & Bero, L. A. (2007). The creation of industry front groups: the tobacco industry and “get government off our back”. American Journal of Public Health, 97(3), 419-427. (Abstract)

124: Barnoya, J., & Glantz, S. (2002). Tobacco industry success in preventing regulation of secondhand smoke in Latin America: the “Latin Project”. Tobacco Control, 11(4), 305-314. (Abstract)

125: World Health Organization. (2009). Tobacco industry interference with tobacco control. Tobacco Control.

126: Max, W. (2001). The financial impact of smoking on health-related costs: a review of the literature. American Journal of Health Promotion, 15(5), 321-331.

127: Lightwood, J., & Glantz, S. A. (2013). The effect of the California tobacco control program on smoking prevalence, cigarette consumption, and healthcare costs: 1989–2008. PloS one, 8(2), e47145.

128: Rasmussen, S. R., Prescott, E., Sørensen, T. I., & Søgaard, J. (2004). The total lifetime costs of smoking. The European Journal of Public Health, 14(1), 95-100.

129: Xu, X., Bishop, E. E., Kennedy, S. M., Simpson, S. A., & Pechacek, T. F. (2015). Annual healthcare spending attributable to cigarette smoking: an update. American journal of preventive medicine, 48(3), 326-333.

130: Miller, L. S., Zhang, X., Rice, D. P., & Max, W. (1998). State estimates of total medical expenditures attributable to cigarette smoking, 1993. Public Health Reports, 113(5), 447.

131: American Cancer Society. Tobacco: The True Cost of Smoking.

132: Tiihonen, J., Ronkainen, K., Kangasharju, A., & Kauhanen, J. (2012). The net effect of smoking on healthcare and welfare costs. A cohort study. BMJ open, 2(6), e001678.

133: McGhee, S. M., Ho, L. M., Lapsley, H. M., Chau, J., Cheung, W. L., Ho, S. Y., … & Hedley, A. J. (2006). Cost of tobacco-related diseases, including passive smoking, in Hong Kong. Tobacco control, 15(2), 125-130.

134: Proctor, R. N. (2008). On playing the Nazi card. Tobacco control, 17(5), 289-290.

135: Schneider, N. K., & Glantz, S. A. (2008). “Nicotine Nazis strike again”: a brief analysis of the use of Nazi rhetoric in attacking tobacco control advocacy. Tobacco control, 17(5), 291-296.

136: Bachinger, E., McKee, M., & Gilmore, A. (2008). Tobacco policies in Nazi Germany: not as simple as it seems. Public health, 122(5), 497-505. (Abstract)

137: Southwark Environmental Health (2005). A survey of licensed pubs and bars in the London Borough of Southwark.

138: Tocque, K., Edwards, R., & Fullard, B. (2005). The impact of partial smokefree legislation on health inequalities: Evidence from a survey of 1150 pubs in North West England. BMC public health, 5(1), 1.

139: Gleich, F., Mons, U., & Pötschke-Langer, M. (2011). Air contamination due to smoking in German restaurants, bars, and other venues—before and after the implementation of a partial smoking ban. Nicotine & Tobacco Research, ntr099.

140: Skeer, M., Land, M. L., Cheng, D. M., & Siegel, M. B. (2004). Smoking in Boston bars before and after a 100% smoke-free regulation: an assessment of early compliance. Journal of Public Health Management and Practice, 10(6), 501-507.

141: Thomson, G., & Wilson, N. (2006). One year of smokefree bars and restaurants in New Zealand: Impacts and responses. BMC Public Health, 6(1), 1.

142: Cains, T., Cannata, S., Poulos, R., Ferson, M. J., & Stewart, B. W. (2004). Designated “no smoking” areas provide from partial to no protection from environmental tobacco smoke. Tobacco control, 13(1), 17-22.

143: German Cancer Research Center (2010). The failure of partial smoking bans in hospitality venues: The example of Germany and Spain. Heidelberg, Germany: German Cancer Research Center.

144: Huss, A., Kooijman, C., Breuer, M., Böhler, P., Zünd, T., Wenk, S., & Röösli, M. (2010). Fine particulate matter measurements in Swiss restaurants, cafés and bars: What is the effect of spatial separation between smoking and non‐smoking areas?. Indoor air, 20(1), 52-60. (Abstract)

145: Neuberger, M., Moshammer, H., & Schietz, A. (2013). Exposure to ultrafine particles in hospitality venues with partial smoking bans. Journal of Exposure Science and Environmental Epidemiology, 23(5), 519-524. (Abstract)

146: Price, C. (2015). Vitamania: our obsessive quest for nutritional perfection. Penguin.

147: Asma, S., Song, Y., Cohen, J., Eriksen, M., Pechacek, T., Cohen, N., & Iskander, J. (2014). CDC grand rounds: global tobacco control. MMWR Morb Mortal Wkly Rep, 63(13), 277-280.

148: Cardador, M. T., Hazan, A. R., & Glantz, S. A. (1995). Tobacco industry smokers’ rights publications: a content analysis. American Journal of Public Health, 85(9), 1212-1217.

149: Landman, A., & Glantz, S. A. (2009). Tobacco industry efforts to undermine policy-relevant research. American Journal of Public Health, 99(1), 45-58.

Anunțuri

8 gânduri despre &8222;Fumatul pasiv și legea antifumat&8221;

  1. Este adevărat că există fumători care sunt de acord cu legea. Însă ar trebui să menţionezi că există foarte mulţi nefumători care NU sunt de acord cu ea. Eu mă număr printre ei. Nu am fumat niciodată, nu suport mirosul sau fumul, şi sunt un duşman declarat al fumatului, inclusiv prin profesia pe care o am (medic).
    Argumentaţia care ţine de sănătate nu poate fi pusă la îndoială. Cea economică este de discutat, însă nu abordez acel capitol. Însă cea care ţine de drepturile elementare ale individului este slabă şi nu trebuie să fii un mare libertarian pentru a sesiza acest lucru. Problema se pune în felul următor: dacă fumatul este legal, dreptul de asociere este legal, şi dreptul de proprietate este de asemenea legal, rezultă în mod obligatoriu că oamenii au dreptul să se adune pe o proprietate privată şi să fumeze acolo. Niciun soi de gimnastică intelectuală nu poate ocoli această concluzie. Nu poţi vorbi despre dreptul sau lipsa dreptului unui patron de a afecta sănătatea cuiva, atâta vreme cât acel individ ia hotărârea pentru el însuşi că plăcerea fumatului depăşeşte riscul eventualelor îmbolnăviri. Dacă are voie să fumeze la el acasă, ar trebui să aibă voie şi cu încă 3 prieteni într-un local destinat celor care au acelaşi viciu.
    În acelaşi mod, nu poţi interzice piscinele pentru că pot duce la deces prin înec. Cei care intră acolo îşi asumă riscurile, ştiu ce fac. Nu poţi interzice un bar de striptease pentru că unii considră imaginile cu femei dezbrăcate imorale. Acest pampering social, care presupune că individul este imatur şi nu poate face o alegere în cunoştinţă de cauză, este absolut ridicol.
    În fine, contraargumentul conform căruia libertatea de a alege între a face un local de fumători şi unul de nefumători duce la o situaţie în care toţi patronii aleg varianta fumători, este împotriva oricărei logici economice elementare, împotriva mecanismului cerere ofertă. Dacă în oraşul X există doar localuri pentru fumători, şi există o cerere pentru localuri de nefumători, ar trebui ca potenţialii patroni să fie idioţi pentru a nu profita de nişa creată pentru a se îmbogăţi, deschizând localuri pentru nefumători.
    În concluzie, deschiderea unui local pentru fumători, semnalizat clar ca atare, nu încalcă dreptul absolut nimănui. Cei care nu doresc să fie intoxicaţi nu intră în acel aşezământ, aşa cum oricare dintre noi nu intră în sute de aşezăminte din diferite motive. Cei care nu au o problemă cu intoxicarea, pot intra şi o fac pe propria răspundere.

    1. Mulțumesc pentru răspuns, ai punctat niște lucruri interesante.
      Nu am zis că toți nefumătorii ar fi toți în favoarea legii, dar nici nu am specificat explicit că n-ar fi. Poate ar fi bună o clarificare.

      Partea de argumente filozofice/politice despre drepturi e clar cea mai ușor de atacat și cred că sunt slabe șanse să ne putem pune de acord. În general n-aș insista pe o lege care să interzică barurile de fumători dacă în practică ar fi puține și aș avea suficiente opțiuni unde să merg fără să fiu expus fumului. Problema este că în practică în lipsa unei reglementări aproape toate locurile sunt pentru fumători deși doar o treime dintre oameni sunt fumători. Clar ceva aici nu funcționează. Știu că e în contradicție cu logica economică, dar în practică asta se întâmplă.

      Prin urmare sunt nevoit să insist cu „gimnastica intelectuală”. Exemplul cu piscina e diferit din mai multe motive. O piscină nu este un agent, deci nimeni nu îți încalcă drepturile înecându-te. E ca atunci când alegi să fumezi unde nu-i afectezi pe ceilalți – țigara nu este un agent, deci nu îți încalcă drepturile. Echivalentul fumatului pasiv ar fi ca la piscină să fie permis ca din când în când altcineva să poată să te înece. Ai fi de acord în principiu să existe astfel de piscine (presupunând că sunt informați clienții la intrare de această posibilitate)? În plus, mai există o diferență, și anume că la piscină mergi să înoți sau să stai în apă, iar activitatea asta nu poate fi separată de riscul de înot. Poți, de exemplu să mergi și să stai pe margine să bei un suc sau să te bronzezi, activități care pot fi separate de riscul de înec. Pe de altă parte, într-un bar în care se fumează nu poți să eviți fumul chiar dacă ai mers pentru alte activități.
      Iar barul de stripease nu încalcă niciun drept, e vorba doar de preferințe acolo. La fel și un club de manele/rock/house. Ca să intri nu trebuie să renunți la niciun drept.

  2. Cei care intră într-un bar de fumători o fac pentru că doresc să fumeze, nu se pune problema că ar fi agresaţi împotriva voinţei lor. La fel cum cei care sar în apa de 2 metri a piscinei o fac pentru că aşa doresc ei, şi îşi asumă toate riscurile (slab la înot, cârcel, criză epileptică etc.). Însă dacă exemplul cu piscina ţi se pare nepotrivit, consideră o sală de box sau chiar una de jocuri violente pe consolă/calculator. Există destule studii care arată că vizionarea unor imagini violente poate avea efecte nocive asupra privitorului. Tânărul poate fi afectat psihic şi emoţional de sângele ţâşnind dintr-o faţă tumefiată. Cu toate acestea, sălile de box nu sunt interzise, şi nici emisiunile TV care transmit asemenea imagini. Pentru simplul motiv că nu este nimeni obligat să intre acolo, sau să se uite la aşa ceva.
    La modul cel mai general, dacă Vasile are voie să desfăşoare activitatea X la el acasă, şi Gheorghe are voie şi el să facă X la el acasă, nu se poate găsi un motiv raţional pentru care Vasile şi Gheorghe nu au voie să facă acel lucru împreună într-o entitate privată care este destinată acelui scop. Opresc aici intervenţia mea, am considerat că e necesar să fie auzit şi acest punct de vedere.

    1. De acord, e important să fie auzit și un punct de vedere contrar. Cei care citesc articolul o să aibă de câștigat dacă citesc și această discuție.

      Bun, acum o să vin cu niște contrargumente.
      Nu sunt de acord că cei care intră întrun bar de fumători intră pentru că vor să fumeze. Eu și mulți oameni pe care îi cunosc am intrat în baruri unde era permis fumatul din diverse motive. De exemplu, am vrut să consum alcool, sau am vrut să văd trupa preferată cântând. Dacă în peste 95% din baruri se fuma, aveam de ales între a sta acasă sau a mă expune la fum.

      „La modul cel mai general, dacă Vasile are voie să desfăşoare activitatea X la el acasă, şi Gheorghe are voie şi el să facă X la el acasă, nu se poate găsi un motiv raţional pentru care Vasile şi Gheorghe nu au voie să facă acel lucru împreună într-o entitate privată care este destinată acelui scop.” – de acord, dacă e vorba doar despre Gheorghe și Vasile. Și pot să facă asta la unul dintre ei acasă sau într-un apartament pe care îl închiriază. În aceste cazuri, proprietatea lor este privată și închisă publicului. Atunci când publicul are acces, deținătorul proprietății trebuie să respecte niște reguli. De exemplu, nu poate să deschidă un club și să nu ia nicio măsură contra incendiilor. De aceea exisă reglementări care spun că trebuie să existe extinctoare, trebuie să fie ieșiri suficiente, trebuie să existe o aprobare specială pentru spectacole pirotehnice etc. Toate astea se poate argumenta că sunt încălcări ale dreptului la proprietate. Dacă Gheorghe și Vasile sunt fani ai focului și vor să se joace cu torțe, se pot aduna la unul dintre ei acasă și se pot juca cu torțe fără să li se impună să aibă extinctoare sau ieșiri marcate sau să nu aibă obiecte inflamabile în locul unde se joacă cu torțele. Dar dacă vor să facă asta într-un loc unde în principiu orice membru al publicului poate să intre, nu pot să facă asta fără să ia măsuri de siguranță. La fel e cu orice măsură de sănătate publică, inclusiv cu fumatul.

  3. Eu (ipotetic) sunt Gheorghe și am un căsoi mare. Am voie să fumez în el cu Vasile. OK. Unde apare limitarea și din ce motiv? 1. La numărul de persoane (ex. peste 7 devine interzis)? 2. La relația dintre proprietar și ceilalți (e OK dacă sunt prieteni și rude de gradul 2, nu e OK dacă e un prieten al unui prieten sau un doritor de pe stradă)? 3. La tipul de proprietate (e OK dacă e casa lui Gheorghe, nu e OK dacă e SRL-ul lui Gheorghe)?
    Faptul că o unitate trebuie să aibă extinctoare, paratrăznet sau prize cu împământare este cu totul altceva, și sunt sigur că realizezi diferența. Persoana care intră la piscină/striptease/bar de fumători își asumă riscurile legate de ACELE activități (înot, femei goale, fum de țigară), nu și riscurile de incendiu sau electrocutare. Eu, dacă intru într-un bar pe care scrie FUMĂTORI, accept că orice neplăcere sau boală legată de fumul de țigară nu se poate imputa patronului. Însă dacă are loc un incendiu, el este răspunzător, acela nu a fost un risc asumat de mine. De aceea îl obligă statul să respecte normele de pază contra incendiilor.
    Eu cred că nu trebuie să ne limităm doar la problema fumatului, ci să avem o viziune globală, de principiu. Putem lua cazul profesiilor. Oricare are riscuri. Minerul știe că poate face boli pulmonare sau i se poate prăbuși galeria în cap. Medicul știe că există risc de malpraxis, că stresul și nopțile nedormite din gărzi îi vor scurta probabil viața, că orele lungi la spital îi pot dăuna vieții de familie și sociale. Programatorul știe că atâtea ore cu ochii în ecran pe un scaun pot duce la probleme cu vederea, surmenaj, probleme de coloană, necazuri date de sedentarism etc.. Cu toții își asumă riscurile respective, întrucât consideră beneficiile mai importante. Datoria organizatorului/patronului/statului este ca riscurile să se limiteze doar la cele asumate.
    Vrem o societate cu cât mai puțin fumat, chiar deloc dacă se poate? Eu chiar aș dori așa ceva. Însă nu cred că scopul scuză mijloacele. Putem concepe programe de educație mult mai bine țintite. Putem crește taxele pe țigări. Putem crește contribuția la asigurări la fumători, sau refuza decontarea bolilor produse ca urmare a fumatului. În caz extrem îl putem chiar interzice (deși se știe foarte bine că prohibițiile au efecte nedorite). Însă nu putem avea magazine pline de țigări, jumuli taxe din țigări, după care să interzicem oamenilor să aibă un locșor al lor în care să stea de vorbă la o țigară, împreună.
    Cu asta chiar închei intervenția mea și felicit autorul blogului pentru articolele excelente ca subiect și ținută (se întâmplă să nu fiu de acord cu cel de mai sus, dar întotdeauna respect puncte de vedere opuse exprimate decent și documentat).

    1. Personal consider că ar fi o problemă mai mare dacă s-ar interzice tutunul complet (și nu din cauza efectelor nedorite ale prohibiției) decât dacă dacă s-ar interzice fumatul în anumite locuri (cum e acum).

      Dacă dorești să închei intervenția n-o să mai continui nici eu (dacă aș continua te-aș tenta să revii și deja am făcut asta o dată). Comentariile tale mi-au dat niște lucruri la care să mă gândesc. În rest, mulțumesc pentru aprecieri.

  4. Acceptați și opinia unei fumătoare care le sudează?
    Legea antifumat e foarte bună. În primul rând pentru noi, fumătorii. Pentru că reduce numărul de țigări pe zi. Dacă poți evita să mergi la bar și restaurant (deși uneori e musai, că nu poți refuza o invitație pe motiv că acolo nu se fumează. Ar fi o mârlănie să-i spui celui/celei care te invită în oraș că te lipsești de prezența lui mult mai ușor decât de țigările tale), nu poți renunța la serviciu, unde până mai ieri fumai la locul pentru fumat și acum vei fuma pe stradă, unde e foarte incomod, chiar și pe vreme frumoasă, deci amâni cît poți următoarea ieșire la țigară.
    La început a fost frustrant, apoi m-am obișnuit.
    Scumpirea țigărilor nu schimbă mult situația, renunți la o pereche de pantofi noi și s-a rezolvat.
    Cât despre campania pozelor horror cu cancer laringian și morți cu eticheta de identificare legată de degetul de la picior, ce să mai zic? O prostie! Dacă te impresionează neplăcut poza, pui pachetul pe masă cu partea aia în jos sau îți muți țigările în tabacheră.
    Eu detest faptul că am ajuns dependentă de țigări. Am trăit 25 de ani într-o casă de fumători și n-am avut niciodată curiozitatea să fur o țigară din pachetul părinților, să văd cum e. În anul doi de facultate eram sacul de box al tuturor colegilor mei fumători (ironii, provocări, marginalizare), așa că m-am apucat.
    Ceea ce face un fumător moderat să fumeze mai mult, nu e doar toleranța la nicotină, care apare și crește, ca la orice medicament, ci faptul că – ce să vezi? – în locurile unde tai fumul cu cuțitul, ca să-l suporți (pe al celorlalți, evident), îți aprinzi o țigară, chiar dacă abia ai stins una acum 5 minute și chiar nu simțeai nevoia de următoarea.
    Așa că, deși la apariția legii mi se părea o încălcare a drepturilor celor care au acest viciu, acum mi se pare că aveam nevoie de ea.

  5. Foarte bun articolul, mai ales ca arata lipsa totala de scrupule, lacomia, inconstienta si nu in ultimul rind cruzimea producatorilor de tigari, niste indivizi care trebuie sa fie priviti cu o neincredere desavarsita, ei si cu toate produsele pe care incearca sa le vinda populatiei. A cumpara tigari inseamna a umfla cu bani buzunarele acestor indivizi perversi, care ar trebui cel mai probabil sa fie judecati pentru crime impotriva umanitatii.

    Intr-o societate care se vrea a fi rationala, preventia bolilor si a mortii premature trebuie sa fie pe post de fundament moral, si nu „libertatea” individului de-a se intoxica pe el si pe altii si de-a se otravi pana la moarte. Mai ales ca aceasta libertate este o gluma, avind in vedere efectele propagandei pentru fumat (facuta dealtfel stiintific, deci eficient) si efectul drogului, care anihileaza ratiunea omului si influenteaza covarsitor procesul de luat decizii al individului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s