Alt articol irelevant contra vaccinurilor? Da, unul incredibil de prost!

Cuprins

Despre ce e vorba?

Jurnalul în care a fost publicat este prădător. Și ce dacă?

Cât de aiurea sunt puse referințele?

Două articole anti-vaccin și problemele lor

De ce este studiul irelevant?

Ce putem învăța din asta?

Idei cheie:

  • Avem un articol anti-vaccin intens promovat și considerat minunat în zone întunecate ale internetului;
  • Articolul e publicat într-un jurnal prădător, care pentru 1000$ publică orice fără să verifice;
  • Articolul are referințe care spun exact opusul a ceea ce cred autorii că ar spune;
  • Articolul descrie inadecvat un experiment care în cel mai rău caz e irelevant, iar în cel mai bun caz arată cât de puțină contaminare există în vaccinuri (vorbim despre contaminare la nivelul de câteva mii de atomi în condițiile în care un nanogram de apă are 33.000 de miliarde de molecule).

Despre ce e vorba?

Recent (23 ianuarie 2017) a fost publicat un articol1 care arată cât de multe substanțe chimice au vaccinurile. Imediat a fost popularizat pe bloguri, saituri și pagini de Facebook anti-vaccin pentru a speria lumea. Pentru că e cel mai slab articol despre vaccinuri pe care l-am întâlnit (până acum!) nu am putut să-l ignor. Așa că în continuare aveți analiza mea.

vax-gatti-pre
Partea de început a articolului.

Jurnalul în care a fost publicat este prădător. Și ce dacă?

Scopul publicării în sistem peer-review este să se asigure o calitate a articolelor pentru că acestea sunt publicate doar după ce sunt verificate de niște specialiști în domeniu. Să presupunem că X scrie un articol despre structura mitocondriilor la o specie de bacterii.

În prima situație articolul este publicat într-un jurnal științific specializat în biologie. Asta înseamnă că autorii au trimis articolul redactorului (care e și el cercetător din domeniul biologiei), acesta l-a citit și a considerat că are șanse să fie publicat, așa că a căutat doi (alți) specialiști în biologie și le-a cerut să citească articolul și să judece dacă este corect și poate fi publicat. Aceștia au zis că poate fi publicat și astfel articolul a ajuns în jurnalul de biologie. De aceea când un nespecialist îl citește poate să aibă încredere că detaliile tehnice (pe care ca nespecialist probabil nu le înțelege) sunt corecte. Bineînțeles, nu este o garanție absolută, dar este una necesară.

În a doua situație articolul este publicat pe un blog. Nimeni nu îl verifică și foarte puțini dintre cititorii nespecialiști o să poată să spună dacă articolul este de încredere sau nu. Cei mai mulți nici măcar n-o să observe greșeli evidente, cum ar fi de exemplu faptul că bacteriile nu au mitocondrii (bacteriile sunt procariote în timp ce mitocondriile apar doar la eucariote).

Cu aceste informații în minte, să ne uităm la articolul „New Quality-Control Investigations on vaccines: Micro- and Nanocontamination”. Cum știm că este de calitate dacă nu facem noi înșine cercetare cu microscoape și identificare de substanțe chimice? E un articol științific sau o postare pe un blog? Să vedem.

Am încercat să caut articolul pe PubMed și pe Google Scholar și nu l-am găsit (s-ar putea să apară pe Google Scholar în viitor pentru că ei indexează tot, char și unele postări pe bloguri). Apoi am încercat să caut informații despre jurnalul în care a fost publicat: International Journal of Vaccines and Vaccination. Jurnalul nu pare să fie indexat nici pe DOAJ (Directory of Open-Access Journals), nici pe SJR, nici pe SciJournal.org. Jurnalul ăsta nu există!

Dar chiar dacă nu există, să nu ne oprim aici. Să ne uităm pe saitul oficial. Găsim următoarea descriere (într-o engleză mai ciudată, pe care am tradus-o fără îmbunătățiri):

„MedCrave, este numărat printre Grupurile de Publicare Online de top care încearcă să împrăștie idei științifice și de cercetare tuturor. MedCrave îți dă putere prin informație nesfârșită de cercetare științifică și te ajută în progresul tău și în descoperirea lumii din jurul tău.”

Descrierea complet ruptă de realitate e tipică unui jurnal prădător.

Ce este un jurnal prădător? E un jurnal fals care practică taxe pentru cercetătorii care vor să publice în el și nu oferă serviciile pe care ar trebui să le ofere (ex.: peer-review). Mai simplu, este o escrocherie. Bineînțeles, cercetătorii care scriu articole foarte proaste pe care nu le pot publica în niciun jurnal serios se bucură de oportunitatea de a publica orice gunoi în schimbul unei sume de bani.

Câteodată jurnalele prădătoare spun că îi au ca redactori pe diverși cercetători care habar n-au că ar fi redactori. Așa că am fost curios dacă e la fel și pentru International Journal of Vaccines and Vaccination. Redactorul-șef este Susu M. Zughaier (care, surprinzător, există) și care e clar că a acceptat postul de bună voie pentru că și-a publicat cel puțin un articol în propriul ei jurnal. Ca să înțelegeți, ea (cercetătoarea) și-a trimis ei (redactorul) un articol, pe care ea (redactorul) l-a considerat corect și l-a publicat (de peer-review nici nu se pune problema).

MedCrave (editura) și prin urmare toate jurnalele sale, deci și International Journal of Vaccines and Vaccination sunt niște prădători și au fost catalogați așa de către Jeffrey Beall. Cine e Jeffrey Beall? Un bibliotecar care acum câțiva ani a început o listă cu jurnale pe care le suspecta că sunt prădătoare, iar lista a devenit foarte importantă pentru oamenii de știință. Jurnalele științifice serioase, inclusiv unul dintre cele mai prestigioase, Nature, au scris despre jurnalele prădătoare și efortul lui Beall,2,3,4 iar lista sa era des citată în literatura științifică. Problema e că acum câteva săptămâni Beall a decis să își șteargă lista în mod misterios și să nu dea nicio explicație (vezi Neuroskeptic, ScienceMag). E posibil să fi fost amenințat de o editură, așa cum a mai fost amenințat în trecut de Canadian Center for Science and Education sau de OMICS Group, dar în acest moment putem doar specula. Nu știm de ce nu mai există lista lui Beall.

Apropo de OMICS („the worst of the worst” conform lui Beall), după ce în 2013 l-au dat în judecată și i-au cerut un miliard de dolari daune, au fost și ei dați în judecată de către US Department of Health and Human Services pentru „marketing înșelător” și apoi în 2016 de către Federal Trade Commision pentru practici înșelătoare de publicare” (vezi RetractionWatch, STATNews, ScienceMag). Împotriva lui Beall, OMICS a pierdut și sper să piardă și procesele cu guvernul american.

Iar MedCrave este, conform lui Beall, o clonă a OMICS. În articolul său despre MedCrave detaliază de ce crede că e o clonă, iar comentariile cercetătorilor care au avut de-a face cu MedCrave întăresc suspiciunea. Din păcate, articolul nu mai există, dar cum nimic nu dispare de pe internet, îl putem accesa prin Internet Archive și puteam vedea și comentariile până la un punct. Articolul vă las să-l citiți singuri, dar o să ilustrez câteva experiențe pe care cercetătorii le-au avut cu OMICS:

I’ve just got a published article with medcrave… They are now asking me 1000dolars and I don’t know what to do! Help! (link)

Medcrave is completely a fraud journal. even i worked for that company 4 months and i resigned. […] the companies main aim is to collect articles and demand the authors for money after submitting the article. (link)

In fact, they’ve published my article before my final agreement. (link)

I have received already an acceptance, without them even seeing my article, titled “Perpetuum Mobile”. (link)

Less than 24 hours after approving her on Linkedin, she solicited me to become an honorary editor of the journal.  (link)

I was contacted on LinkedIn by a Rosie S. who in very florid and excited terms invited me to submit just about anything to the Journal of Dairy, Veterinary and Animal Research. (link)

[Răspuns când un autor n-a mai vrut să îi lase să publice manuscrisul trimis] „Well, We kindly request you to let us know the reason behind withdrawing the article at this stage, so that we can resolve from our end. Moreover, withdrawing the manuscript at this stage will impact our journal a lot and my ranking too, where we have already allotted reference number for your manuscript.” (link)

Puteți observa printre altele că jurnalele prădătoare sunt cele care insistă ca autorii să publice. De fapt, o sursă importantă de spam pentru cercetători sunt jurnalele prădătoare.5 Și mai puteți observa engleza stricată a celor înșelați – asta e din cauză că principala țintă a acestor jurnale sunt cercetătorii din țările sub-dezvoltate sau în curs de dezvoltare.

Și ca să continue în stilul clasic de editură prădătoare, MedCrave a început să facă spam pe internet. Mai exact, încearcă să ne convingă că nu este un prădător creând bloguri cum ar fi medcrave-is-not-predatory-publisher.blogspot.com (da, exact adresa asta o are) sau „Medcrave predatory publisher (Fake News and Rumors)” și articole cum ar fi „Medcrave never featured in predatory publisher list” sau „Medcrave predatory publisher (hoax)” unde își lasă comentarii precum următorul „Medcrave published great collection by authors […]. They work on distinct policies, which denies hoax about them of being «New Clone of Omics Publishing Group»”. Toate acestea sunt minciuni și ar trebui să fie destul de clar cu cine avem de-a face.

Dar putem privi și din direcția opusă: cercetătorii care nu pot publica altundeva au acum o soluție foarte simplă dacă sunt dispuși să plătească taxa de publicare. Indiferent cât de slab și greșit e un articol, aceste jurnale îl publică fără probleme. Nu e de mirare că cercetătorii serioși au criticat în mod repetat jurnalele prădătoare, le-au numit escrocherii și au cerut interzicerea lor.4,6,7,8,9,10 Problema e că nu există o metodă simplă de a scăpa de ele, singura soluție fiind să fim atenți și să ignorăm ce se publică în ele atunci când le descoperim.

În cazul nostru, Gatti & Montanari au plătit 989$ (atâta e tariful pentru cercetare din țările dezvoltate, cum e și Italia). Procesul de publicare e „complicat în sensul că cuprinde mai mulți pași”, cum ar fi editare, verificarea calității sau verificare să nu fie plagiat articolul (cu un program automat numit PlagScan). În mod interesant, în procesul de publicare nu e menționat niciunde peer-review-ul.

Înainte să trec la articolul despre vaccinuri vreau să vă mai prezint pe scurt un exemplu de publicare în jurnale prădătoare. În 2013, John Bohannon a publicat în jurnalul Science un articol în care a descris cum a trimis câte un articol fals la 304 jurnale și cum a fost acceptat de 157 dintre ele.11

Practic, Bohannon a scris un articol plin de greșeli, a inventat niște nume de autori precum Ocorrafoo Cogange și niște nume de instituții precum Wassee Institute of Medicine și le-a trimis unor jurnale open-access care practicau taxe de publicare. E important acest aspect pentru că toți prădătorii cer bani autorilor pentru a le publica articolele – așa își susțin afacerea. (Atenție, nu toți cei care cer bani autorilor sunt prădători). Aproape jumătate dintre jurnale au fost de pe lista de prădători a lui Jeffrey Beall și au avut o rată de acceptare de 82%. Celelalte doar 45%. Unul dintre ele, Journal of Natural Pharmaceuticals, se descrie astfel: „un jurnal cu peer-review care încearcă să comunice articole de cercetare de calitate înaltă, comunicări scurte și recenzii în domeniul produselor naturale cu activități farmacologice dorite”. Autorul acestui jurnal a acceptat articolul trimis de Bohannon după ce i-a cerut să facă doar modificări minore (abstract mai lung și alt stil de citare), deși articolul avea erori grave, cum ar fi că datele arătau ceva, iar descrierea spunea opusul. Sfârșitul articolului era următorul: „În următorul pas vom demonstra că molecula X este eficientă împotriva cancerului la animal și om. Tragem concluzia că molecula X este un promițător nou medicament pentru modalitatea-combinată de tratare a cancerului”. În niciun jurnal care chiar face peer-review nu ar fi fost acceptată o astfel de concluzie.

Ce putem învăța din asta? Că dacă un articol este publicat într-un jurnal nu înseamnă automat că are dreptate. Nu înseamnă nici măcar că e corect ce scrie în el. Și deși sistemul peer-review nu este perfect, ajută la eliminarea erorilor grave (și de multe ori invizibile pentru un nespecialist) din articole. Operațiunea lui Bohannon ne arată ce se întâmplă când jurnalele mint că ar face peer-review sau îl fac de formă.

După ce am acumulat aceste informații, să ne uităm care e calitatea articolului anti-vaccin.

Cât de aiurea sunt puse referințele?

Înainte de descrierea experimentului în sine (cel care a detectat nanoparticule), să ne uităm la restul afirmațiilor. Cât de corecte sunt și cât de bine sunt referențiate? Ca să fie mai simplu, am făcut un tabel cu cele mai grave abateri. În coloana din stânga am extras citate din articol (pe care le-am tradus), cu tot cu referințele pe care le citează, iar în coloana din dreapta am detaliat ce spun de fapt acele referințe citate.

Ce scrie în articol (Gatti & Montanari)

Ce spun referințele citate

Efecte secundare au fost întotdeauna raportate, dar în ultimii ani se pare că au crescut în număr și gravitate, în special la copii, după cum raportează Academia Americană de pediatrie [1,2]. [1]: HealthyChildren.org, sait produs într-adevăr de AAP, dar care nu spune că sunt mai multe efecte secundare. Spune că asta afirmă criticii, dar studiile arată altceva.

[2]: Articol de la CDC din 1996, vorbește despre evenimente adverse care nu sunt din cauza vaccinurilor.

De exemplu, vaccinul diftero-tetano-pertussis (DTaP) a fost legat de cazuri de sindromul morții subite la sugari (SIDS) [3]; [3]: un studiu de caz (un singur caz!) în care e vorba despre vaccinul hexavalent, nu despre DTaP.
vaccinul rujeolă-oreion-rubeolă [a fost legat] de autism [4,5]; [4]: articol numit „Autismul și vaccinul ROR: nicio dovadă epidemiologică pentru o legătură cauzală”. Gatti & Montanari probabil că nu au citit nici măcar titlul articolului pe care îl citează!

[5]: recenzie Cochrane care spune că e improbabil ca vaccinul ROR să fie asociat cu autismul.

imunizări multiple [au fost legate] de tulburări imune [6]; [6]: un articol despre vaccinul monovalent pentru A(H1N1).
vaccinurile pentru hepatita B [au fost legate] de scleroza multiplă, etc. Aici n-au mai dat referințe. Trebuie să-i credem pe cuvânt.
…în 2011 National Academy of Medicine (fostul IOM) a admis: „Vaccinurile nu sunt fără efecte secundare sau efecte adverse” [7]. [7]: raportul IOM (care nu este citat, este citată o prezentare PowerPoint despre raport) spune că există efecte secundare (cum ar fi trombocitopenie sau reacții anafilactice), dar nu cele enumerate Gatti & Montanari (autism, sindromul morții subite la sugari, celulită, encefalopatie etc.).
…teste in-vivo și studii epidemiologice au demonstrat o posibilă corelație [între adjuvanții din vaccinuri (cum ar fi sărurile de aluminiu) și] boli neurologice [10,11]. [10]: un studiu cu șoareci (deci in vivo) despre miofasciita macrofagică (o boală musculară, nu neurologică).

[11]: un studiu de caz despre un pacient care a băut apă poluată cu mult aluminiu

Niciunul dintre cele două nu este studiu epidemiologic.

Studii specifice au comunicat existența simptomelor legate de sindroame nedescrise-până-acum, apărute după ce vaccinul a fost administrat. Spre exemplu, Complex Regional Pain Syndrome, Postural Orthostatic Tachycardia Syndrome și Chronic Fatigue Syndrome [13]. [13]: articolul (o serie de cazuri) nu menționează deloc Complex Regional Pain Syndrome, iar celelalte două nu sunt „nedescrise-până-acum” (de exemplu, Postdural Orthostatic Tachycardia Syndrome există încă din 1982).
[Despre nanoparticulele din vaccinuri:] În unele cazuri, de ex. cum se întâmplă cu fierul și unele aliaje ale sale, pot să corodeze și produsele de coroziune exercită o toxicitate afectând țesuturile [24-26]. [24-26]: trei articole despre implanturile de proteze de șold metalice și implanturile dentare și cum pot acestea să corodeze, afectând țesuturile din jur. Gatti & Montanari consideră că fierul în cantități infime în vaccinuri funcționează la fel ca o bucată de metal implantată în șold.
Prezența [nanoparticulelor străine] în mușchi, din cauza unei extravazăridex din sânge, poate deteriora grav funcționalitatea mușchilor [30,31]. [30]: un articol care nu are nicio legătură cu mușchii și nu e despre efecte negative ale extravazării.

[31]: articol din același jurnal prădător, International Journal of Vaccine and Vaccination.

Comparație între ce spune articolul anti-vaccin și ce spun referințele pe care le citează pentru a justifica ceea ce spune.

Un nivel atât de mare de greșeli este nepermis și nu face decât să confirme că avem de-a face cu un articol dintr-un jurnal prădător. Pe lângă greșelile din tabelul de mai sus, mai există încă cel puțin 7 referințe care duc la articole anti-vaccin de-ale lui Lucija Tomljenović, Christopher Shaw sau Stephanie Seneff. Mai jos aveți o aproximare a proporției de referințe citate greșit, articole anti-vaccin, auto-citări/articole din jurnale prădătoare și referințe citate probabil corect (aici nu am stat foarte mult să le analizez și am suspiciuni că unele dintre ele sunt citate greșit sau irelevant).

vax-referinte-grafic
Situația referințelor din articol

Acum, probabil o să întrebați de ce nu am pus articolele anti-vaccin împreună cu cele citate corect. Doar pentru că nu-mi plac mie nu e motiv să le exclud. Într-adevăr, însă din experiența mea, articolele scrise de anti-vacciniștii profesioniști (cum sunt Tomljenović, Shaw sau Seneff) sunt pline de greșeli și nu sunt de încredere.

Două articole anti-vaccin și problemele lor

Vreau să ilustrez de unde vine neîncrederea mea. Să ne uităm de exemplu la referința 29 (nu se găsește niciunde altundeva în afară de Sci-Hub pentru că saitul jurnalului a dispărut). Avem un articol de Stephanie Seneff (o specialistă în știința calculatoarelor), despre patologia glandei pineale, publicat într-un jurnal despre agricultură (Agricultural Sciences). Nu se poate o nepotrivire mai mare de atât! Jurnalul n-are nimic de-a face cu subiectul articolului, iar articolul n-are nimic de-a face cu specializarea autoarei (mai este încă un autor, descris ca „cercetător independent”, dar să ne concentrăm pe Seneff). Atunci cum se face că a fost publicat? Dacă ați citit până aici nu e greu să ghiciți că Agricultural Research e un jurnal prădător. Într-adevăr, e un jurnal publicat de editura prădătoare Scientific Research Publishing. E destul de clar cum a decurs procesul de publicare: Seneff a trimis articolul și banii, iar jurnalul l-a publicat fără să-l verifice. La fel cum un alt jurnal de la aceeași editură a publicat un articol lipsit complet de sens, generat de un program (îl puteți citi aici dacă vreți).

Aceeași poveste e și cu referința 28 din articolul lui Gatti & Montanari, un articol de Christopher Shaw, Stephanie Seneff și alții publicat în jurnalul Imunomme Research, un jurnal din grupul prădător OMICS, despre care deja am vorbit.

Relația dintre cercetătorii anti-vaccin și jurnalele prădătoare e una de simbioză. Cercetătorii reușesc să își publice articolele pe care jurnale serioase le-ar refuza și apoi se pot folosi de acestea pentru a promova ideologia anti-vaccin. Jurnalele fac bani. Mulți bani. În 2015 au făcut vreo 75 milioane de dolari.12

Chiar și când nu se folosesc de jurnale prădătoare, anti-vacciniștii publică în jurnale de foarte joasă calitate și off-topic. Strategia este să trimită un articol despre vaccinuri unui jurnal de chimie sau altă specializare oarecum apropiată, dar nu pe subiectul articolului. Redactorul de la acel jurnal trebuie apoi să găsească specialiști care să facă peer-review, dar pentru că el e, să zicem, chimist nu prea știe specialiști în vaccinuri, așa că alege niște chimiști să facă peer-review. Nefiind pe specializarea lor directă, e mai probabil să nu observe toate greșelile. În felul acesta articolele slabe au mai multe șanse să fie publicate. Am vorbit și cu alte ocazii despre studiile slabe, așa că nu mai detaliez aici.

De ce este studiul irelevant?

Bun, acum să trecem la cercetarea efectivă inclusă în articol. Este vorba despre o analiză chimică a mai multor vaccinuri, 44 la număr. „În jur de” (sic!) 20 µℓ de vaccin dintr-o seringă au fost puși pe un filtru de celuloză, iar după  ce apa s-a evaporat au fost studiați cu un anumit tip de microscop. În rest, secțiunea de metode și materiale lasă multe detalii pe dinafară. De exemplu, nu se vorbește despre ce tip de seringi au fost folosite (e posibil să fi folosit aceeași seringă de mai multe ori, caz în care ar fi fost necesară o descriere a felului în care au curățat-o), nu se spune nimic despre aerul din laborator (aerul de peste tot are diverse particule în el care ar putea contamina eșantioanele) și nu există niciun grup de control. Dacă ar fi analizat și 20 µℓ de apă pură (pe post de control) am fi știut care e nivelul de contaminare. Așa nu știm. Având în vedere cât de neclară e secțiunea de metode și materiale nu pot să am prea mare încredere în rezultate. Mai ales că aceeași autori într-un alt articol cred că wolframul și tungstenul sunt substanțe diferite.

Ce a fost găsit? Au fost găsite mai multe substanțe sub formă de elemente individuale sau agregate. Nu știu dacă e OK să punem la un loc particulele și agregatele, dar așa le prezintă autorii, așa că n-avem altă soluție. Să ne uităm la un vaccin. Am ales Varilix pentru că e ultimul de pe prima pagină a tabelului 3 și e cel cu cele mai multe reziduuri: 2723. Ce sunt aceste reziduuri? Păi tabelul 2 ne spune că pentru Varilix s-au găsit urmăroarele substanțe: FeZn, FeSi, AlSiFe, SiAlTiFe, MgSi, Ti, Zr, Bi; deci sunt atomi din aceste substanțe (unele par să fie aliaje, deși n-am auzit niciodată de SiAlTiFe și nici pe internet nu găsesc nimic despre acest aliaj, dar n-are ce să fie altceva decât un aliaj). Bun, ce înseamnă efectiv aceste 2723 de reziduuri? Din ce ne spune articolul nu putem să ne dăm seama. Totuși, pentru a ilustra cât de nesemnificative sunt aceste reziduuri o să fac niște presupuneri, iar ca să nu existe suspiciunea că încerc să ascund vreun pericol, o să fac toate presupunerile în favoarea celor anti-vaccin, adică o să exagerez cantitățile. Am ales deja vaccinul cu cele mai multe reziduuri, iar acum o să presupun că toate reziduurile constau în bismut pentru că este substanța cu cea mai mare masă (208,98 g/mol). În caz că vă întrebați cât are SiAlTiFe, are doar 158,78 (aveți un calculator aici). Așadar, presupunând că toate reziduurile descoperite în Varilix sunt atomi de bismut, să vedem câte părți pe milion înseamnă. Nu vă speriați, urmează un pic de chimie de școală generală.

Au fost 20 µℓ de vaccin în care au fost descoperite 2723 de reziduuri care presupunem că sunt toate de bismut. Un mol de bismut conține 208,98 de grame. În plus, mai știm de la Avogadro că un mol din orice substanță conține 6,022×1023 particule (în cazul nostru atomi de bismut). Noi avem 2723 de atomi. Câți moli înseamnă asta?

2723/(6,22 · 1023) = 4,377 · 10-21 moli

Și cât înseamnă asta în grame?

4,377 · 10-21 · 208,98 = 9,15 · 10-19 g

În micrograme înseamnă:

9,15 · 10-13 µg sau 0,000000000000915 µg

Și dacă am mers până aici, să mai calculăm încă o valoare. E vorba de concentrația de bismut măsurată în părți pe milion (ppm) sau miligrame pe litru (mg/ℓ).13 Avem 9,15·10-16mg de bismut în 20µℓ (adică 2·10-5ℓ) de soluție (vaccin). Asta înseamnă că avem:

(9,15·10-16mg) / (2·10-5ℓ) = 4,575 · 10-11 mg/ℓ

sau 0,00000000004575 ppm

sau 0,000000000000004575%

Oricum am calcula, cantitatea este infimă. Nu contează. Nu are niciun efect biologic.

Bun, dar de ce au găsit chiar și aceste cantități infitezimale? Pentru că nimic nu e pur, iar acele metale găsite în vaccinuri se găsesc în cantități mult mai mari în sânge sau în mâncare, sau în apa de băut sau… . Să vă dau un exemplu.

În serul sangvin avem cupru, fier sau zinc în proporție de 1 ppm; avem nichel în proporție de 0,05 ppm; avem rubidiu în proporție de 0,02 ppm; avem magneziu în proporție de 21,2 ppm; avem sodiu în proporție de 3162 ppm.14 În sânge putem găsi următoarele elemente:15

Câteva elemente chimice găsite în sânge

Simbol

Denumire

Cantitate (mg/ℓ)

Al

Aluminiu 100–720

As

Arsenic

2,5–190

Ba

Bariu

41–95

Cd

Cadmiu

1,1–7,4

Cr

Crom

6,5–107

Hg

Mercur

<5–20

Pb

Plumb

88–400

Se

Seleniu

57–320

Ti

Titan

0,47

Zn Zinc

4.800–9.300

Să comparăm asta cu elementele „nedeclarate” din vaccinuri, care apar cu o concentrație de ordinul a 10-11 mg/ℓ.

Și încă ceva: unele vaccinuri (printre care Varilix sau MMRVaxPro) folosesc albumină (o proteină găsită și în sânge). Prin urmare e normal să găsim în vaccinuri cantități infime din diverse metale care se găsesc și în sângele uman. Atât timp cât cantitățile sunt infime (aproape imposibil de detectat) nu trebuie să intrăm în panică și nu trebuie să ne speriem când auzim de zinc, fier sau crom. E bine să fim conștienți că totul în jurul nostru și chiar noi suntem formați din elemente chimice.

Asta nu înseamnă că nu trebuie să fim precauți sau că nu ar exista substanțe chimice periculoase/toxice. De exemplu, există un consens științific în legătură cu azbestul: e periculos.16,17 La fel și tutunul sau plumbul sau arsenicul. Așa că încercăm să limităm expunerea la ele, dar e inutil și chiar dogmatic să încercăm să nu avem nici măcar un atom în noi sau în mâncare sau în apă. Doza contează, mai ales când vorbim despre cantități care aproape nu sunt detectabile.

Îndemnul meu e să încercăm să înțelegem chimia mai bine și să nu ne speriem de orice. Frica de orice are un nume „chimic” ne poate face rău pentru că putem fi speriați foarte ușor să evităm lucruri bune pentru sănătate. De exemplu, dacă am citi lista de ingrediente de mai jos și n-am ști că e o piersică, am mai mânca-o?

vax-chimie-piersica
Compoziția chimică a unei piersici. Sursa: Pseudoștiința.

În concluzie, studiul făcut de Gatti & Montanari nu ne spune nimic util pentru că nu ne spune clar ce cantitate din acele reziduuri a fost găsită în vaccinuri și dacă are vreo relevanță. Tind să cred că modul foarte prost în care sunt raportate rezultatele este intenționat pentru că dacă le-ar fi prezentat inteligibil și-ar fi dat lumea seama că e vorba de cantități irelevante. Așa, a fost perfect ca să fie folosit pentru a stârni panică.

Ce putem învăța din asta?

Dacă ne uităm în ce fel (cu ce laude) a fost împrăștiat acest articol de către zona anti-vaccin a internetului ne dăm seama că nimeni nu verifică nimic și continuă în iluzia că ar înțelege cercetarea. Acest articol e cel mai prost pe care l-am văzut din domeniul vaccinurilor și cred că am reușit să explic mai sus de ce e atât de prost. E un articol publicat într-un jurnal prădător (adică unul care publică orice atâta timp cât autorii plătesc), se vede asta foarte clar (referințele sunt puse aleator în speranța că n-o să verifice nimeni, iar experimentul în sine e descris astfel încât să nu înțelegi nimic din el), pare să fie pe post de reclamă pentru firma autorilor și e genul de experiment pe care mi-aș imagina că l-ar face Piersicuța dacă i s-ar da un microscop.

Poate că nivelul foarte (foarte) jos la care este articolul se explică și prin faptul că autorii nu sunt tocmai cercetători serioși. De exemplu, Antonietta Gatti nu e străină de jurnalele prădătoare, fiind redactor la un alt jurnal publicat de MedCrave (Journal of Nanomedicine Research) și se consideră „expertă în Războiul din Golf, Balkani și 11 septembrie”. La fel ca orice alt conspiraționist de pe internet. Nici Stefano Montanari nu e departe, el fiind expert în chemtrails (sau scie chimiche, cum se spune în italiană).

Articolul lor e ceea ce se întâmplă când simulezi știința, când faci știință falsă – și de-aia o numim pseudoștiință.

Recomandări:

Tom Spears, Ottawa Citizen: Respected medical journal turns to dark side

Articolul a mai fost analizat și de:

Skeptical Raptor: Another anti-vaccine article – bad journal, bad data

Orac: I love it when an antivax ”study” meant to show how ”dirty” vaccines are backfires so spectacularly

Montanari îl atacă pe Orac, iar Orac răspunde: A co-author od an antivax study attacks Orac for criticizing it. Hilarity ensues

Referințe:

1: Gatti AM, Montanari S (2016). New Quality-Control Investigations on Vaccines: Micro- and Nanocontamination. Int J Vaccines Vaccin 4(1): 00072. DOI: 10.15406/ijvv.2017.04.00072.

2: Beall, J. (2012). Predatory publishers are corrupting open access. Nature, 489(7415), 179.

3: Butler, D. (2013). The dark side of publishing. Nature, 495(7442), 433.

4: Beall, J. (2016). Predatory journals: Ban predators from the scientific record. Nature, 534(7607), 326-326.

5: Grey, A., Bolland, M. J., Dalbeth, N., Gamble, G., & Sadler, L. (2016). We read spam a lot: prospective cohort study of unsolicited and unwanted academic invitations. BMJ, 355, i5383.

6: Ferguson, C., Marcus, A., & Oransky, I. (2014). The peer-review scam. Nature, 515(7528), 480.

7: Eriksson, S., & Helgesson, G. (2016). The false academy: predatory publishing in science and bioethics. Medicine, Health Care and Philosophy, 1-8.

8: Moher, D., & Moher, E. (2016). Stop Predatory Publishers Now: Act Collaboratively. Annals of internal medicine, 164(9), 616-617.

9: Caplan, A. L. (2015). The problem of publication-pollution denialism. In Mayo Clin Proc (Vol. 90, No. 90, pp. 565-6).

10: Clark, J., & Smith, R. (2015). Firm action needed on predatory journals. BMJ, 350, h210-h210. [PDF]

11: Bohannon, J. (2013). Who’s afraid of peer review. Science, 342(6154).

12: Bohannon, J (2015). Predatory publishers earned $75 million last year, study finds. Science News. DOI: 10.1126/science.aad4652.

13: 1 ppm = 1 mg/ℓ dacă vorbim despre soluții în care solventul este apă pură la 4°C și presiune normală pentru că 1 litru de apă = 1 kilogram de apă. Aveți aici niște explicații de la Milwakee Instruments. În situația noastră (vaccin la o temperatură un pic mai mare, probabil) putem echivala 1 ppm cu 1 mg/ℓ fără probleme.

14: Woittiez, J. R. W. (1983). Elemental analysis of human serum and serum protein fractions by thermal neutron activation (Doctoral dissertation, Universiteit van Amsterdam). International Atomic Energy Agency, pg. 22-23.

15: Datele sunt luate din tabelul 2, unde sunt exprimate în µg/ℓ. Eu le-am transformat în mg/ℓ. Sursa: May, J. C., Rains, T. C., Maienthal, F. J., Biddle, G. N., & Progar, J. J. (1986). A survey of the concentrations of eleven metals in vaccines, allergenic extracts, toxoids, blood, blood derivatives and other biological products. Journal of biological standardization, 14(4), 363-375. (Abstract) [Sci-Hub]

16: Kameda, T., Takahashi, K., Kim, R., Jiang, Y., Movahed, M., Park, E. K., & Rantanen, J. (2014). Asbestos: use, bans and disease burden in Europe. Bulletin of the World Health Organization, 92(11), 790-797.

17: Smith, Dorsett D (2015). The Health Effects of Asbestos: An Evidence-based Approach. CRC Press. (Google Books)

Anunțuri

Un gând despre &8222;Alt articol irelevant contra vaccinurilor? Da, unul incredibil de prost!&8221;

  1. Ăla nu e articol științific, e advertorial. Cum să nu investești 1000 de Euro, când știi că hoarde de stupizi stau gata pregătite să-ți facă reclamă, rostogolind articolul pe facebook și exclamând cu o naivă autosuficientă cât de îndreptățiți sunt ei să refuze vaccinarea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s