De multe ori m-am întrebat, ca sceptic, de ce unii oamenii inteligenți cred lucruri prostești. Un psiholog din Canada, Keith Stanovich, propune explicația că rațiunea și inteligența sunt două lucruri diferite, iar oamenii inteligenți pot să aibă rezultate foarte slabe la testele de raționalitate. Disraționalia (dysrationalia) este incapacitatea de a gândi rațional, în ciuda inteligenței adecvate.
În continuare, prezint o traducere adaptată a articolului din SciAm al lui K. Stanovich. Linkul către articol îl găsiți la sfârșit.
Stanovich propune mai multe cauze ale gândirii iraționale. Una dintre ele este fenomenul „leneșului cognitiv” (cognitive miser), ce se manifestă prin tendința oamenilor de a simplifica raționamentele, de a renunța la unele detalii, de a aproxima rezolvarea unei probleme pentru a scuti din efort. Să facem un test.
Nelu se uită la Ana, dar Ana se uită la Gheorghe. Nelu este căsătorit, dar Gheorghe nu. Se uită o persoană căsătorită la o persoană necăsătorită?
A). Da B). Nu C). Nu putem ști.
Mai mult de 80% aleg C, dar răspunsul corect este A. De ce: Ana este singura persoană cu statut necunoscut. Dacă Ana este căsătorită, răspunsul este A: ea ar fi persoana căsătorită care se uită la o persoană necăsătorită (Gheorghe). Dacă Ana nu este căsătorită, răspunsul este tot A: Nelu este necăsătorit și se uită la ea. Faptul că problema nu dezvăluie dacă Ana este căsătorită sau nu le sugerează oamenilor că nu au destule informații și, în consecință, aleg C. Desigur, ei sunt capabili să înțeleagă raționamentul și ar apela la el, dacă ar fi constrânși să aleagă între A și B.
O altă problemă, propusă de Daniel Kahneman:
O bâtă (de baseball) și o minge costă împreună 1,10$. Bâta costă cu 1$ mai mult decât mingea. Cât costă mingea?
Cei mai mulți oameni dau primul răspuns care le vine în minte: 10 ¢enți. Dar dacă s-ar gândi un pic mai mult, și-ar da seama că nu este posibil, pentru că atunci bâta ar costa 1$+10¢ = 1,10$, deci în total, bâta și mingea, ar costa 1,20$. Kahneman și Frederick au aflat că mulți studenți de la universitări prestigioase (MIT, Princeton, Harvard) sunt leneși cognitivi, la fel ca restul populației.
O altă trăsătură a leneșilor cognitivi este tendința de a judeca din perspectivă proprie (myside bias sau confirmatiom bias; confirmarea prejudecăților). Într-un studiu, Stanovich și Richard West le-au dat studenților următoarea problemă:
Imaginează-ți că Departamentul de Transporturi din Statele Unite a descoperit că un anumit tip de mașină nemțească este de opt ori mai probabil să omoare pasagerii altei mașini în caz de accident, decât este o mașină obișnuită. Guvernul ia în considerare să restricționeze vânzările și folosirea acestei mașini germane. Răspundeți la următoarele două întrebări: Crezi că vânzarea mașinii germane ar trebui interzisă în S.U.A.? Crezi că mașina germană ar trebui să fie interzisă pe drumurile publice din America?
Apoi, au prezentat problema altfel unui alt grup de studenți, astfel că acum Departamentul de Transporturi din Germania a găsit un risc crescut la o mașină americană. Printre studenții americani, a fost găsită o susținere mare pentru interzicerea mașinii germane în America (78,4% au considerat că vânzările ar trebui interzise), dar doar jumătate (51,4%) au susținut interzicerea mașinii americane în Germania (și doar 39,2% au considerat că ar trebui interzisă pe străzi), deși mașina a fost prezentată ca având aceleași riscuri.
Altă sursă a disrațiunii sunt golurile din echipamentele mentale (mindware gaps). Echipamentele mentale sunt regulile, procedurile, informațiile, cunoașterea probabilităților, logica etc. Dintre ele, cunoașterea probabilităților influențează răspunsul la următoarea problemă:
Imaginează-ți că sindromul XYZ este o afecțiune serioasă care afectează o persoană din 1000. Imaginează-ți și că dacă testul pentru diagnosticarea bolii arată că o persoană are boala, atunci sigur o are. În final, să presupunem că testul identifică în mod greșit persoane sănătoase ca având XYZ. Testul are o eroare pozitivă de 5 procente, însemnând că testul indică greșit că virusul XYZ este prezent în 5% din cazurile în care persoanele nu au virusul.
Apoi, este aleasă o persoană la întâmplare, i se face testul și persoana este testată pozitiv. Presupunând că nu știm nimic despre istoricul medical al persoanei, care este probabilitatea (în procente) ca persoana într-adevăr să aibă XYZ? Cel mai frecvent răspuns este 95%. Oamenii tind să ignore prima parte a descrierii, care spune că doar o persoană din 1000 va avea XYZ. Dacă ceilalți 999 care nu au sindromul sunt testați, rata de detecție greșită de 5% înseamnă cam 50 dintre ei (0,05·999). Așadar, pentru fiecare 51 pacienți care sunt testați pozitiv, doar unul va avea de fapt sindromul. Răspunsul corect este, deci, că probabilitatea ca o persoană care fost testată pozitiv chiar să aibă XYZ este de 1 la 51, adică ≈2%.
Altă trăsătură a mindware-ului este capacitatea de a gândi științific. Și aceasta lipsește din testele IQ standard, dar poate fi măsurată.
Un experiment este făcut pentru a testa eficiența unui nou tratament medical. Imaginează-ți că rezultatele sunt următoarele (verde=îmbunătățire; roșu=nicio îmbunătățire):
Tratament administrat: 200 75
Niciun tratament administrat: 50 15
Explicație: Dintre cei care au primit tratament, la 200 a avut efect (s-au însănătoșit) și la 75 nu. Dintre cei care nu au primit tratament, 50 s-au însănătoșit (din motive necunoscute) și 15 nu s-au însănătoșit.
Înainte de a citi mai departe, răspunde cu da sau nu: A fost tratamentul eficient?
Cei mai mulți vor spune că da. Ei se concentrează pe numărul mai mare de pacienți (200) la care tratamentul a adus ameliorări; și pe faptul că dintre cei ce au primit tratament, mai mulți (200) au avut îmbunătățiri decât cei ce nu au avut îmbunătățiri (75). Pentru că probabilitatea îmbunătățirii (200 din 275 tratați, adică 200/275=0,727) pare mare, oamenii tind să creadă că tratamentul funcționează. Dar asta arată o deficiență în gândirea științifică: inabilitatea de a considera un grup de control. În grupul de control au fost îmbunătățiri chiar și când nu a fost administrat niciun tratament, probabilitatea fiind de 0,769 (adică 50 din 65), deci mai mare decât cea din situația când a fost administrat tratament.
O altă problemă ține de testarea ipotezelor, și este rar testată în testele de inteligență. Încercați să rezolvați următorul puzzle:
După cum se vede în poză, patru cărți sunt așezate pe o masă. Fiecare carte are o literă pe o parte și o cifră pe partea opusă. Regula ce trebuie testată este asta: pentru aceste patru cărți, dacă o carte are litera A pe o parte, atunci are cifra 3 pe partea opusă. Trebuie să indici care carte sau cărți trebuie întoarsă(e) astfel încât să afli dacă regula este adevărată sau falsă.
Cei mai mulți oameni greșesc răspunsul, și le este foarte greu să-și dea seama de ce. Jumătate dintre ei spun că ar trebui întoarse A și 3 (A pentru a vedea dacă are un 3 pe verso și 3 pentru a vedea dacă are un A). Alte 20 de procente aleg să întoarcă doar cartea cu A și alte 20 de procente aleg alte combinații greșite. Asta înseamnă că 90% greșesc. Soluția problemei este A și 7. A pentru a confirma regula și 7 pentru a o infirma. Dacă sub 7 se află A, atunci regula este greșită. Cartea care are 3 pe o parte este indiferentă, pentru că regula spune doar că sub A se află 3, nu și că sub 3 se află A.
În mod surprinzător, raționalitatea poate fi separată de inteligență. Indiferent de IQ, oamenilor trebuie să li se spună că o gândire complet disjunctivă e necesară pentru a rezolva problema din primul exemplu (cu căsătoria), altfel vor sări direct la concluzia cea mai simplă. Despre cealaltă problemă asociată cu disraționalia –goluri în echipamentul mental–, se poate spune că este slab corelată cu inteligența și că ține mai mult de educație. Oamenii trebuie învățați ce e gândirea științifică sau cum funcționează probabilitățile.
Articolul îl puteți citi aici în original. A apărut în Scientific American în noiembrie/decembrie 2009 și este disponibil pe saitul lui Keith Stanovich.
Mi se pare interesantă problema cu cărțile de joc pusă un pic altfel (în termeni de moralitate/relații sociale):
Regula este: Dacă bei alcool, atunci trebuie să ai peste 18 ani. Noile cărți au următoarele informații: pe o parte vârsta persoanei, iar pe partea opusă băutura consumată.
Ai patru cărți: 17 | bere | 28 | cola.
Ce verifici? Aici e mult mai simplu, toți știm că trebuie să verificăm (întoarcem cartea) ce bea cel de 17 ani și să verificăm câți ani are cel care bea bere. Acest exemplu arată că mecanismele ce țin de relații sociale sunt mai dezvoltate decât cele ce țin de rațiune, ceea ce era de așteptat în urma evoluției; relațiile sociale au fost mai importante decât logica generală.
Alte articole:
Un blog: Less Wrong – despre mindware problems;
Un articol mai lung al lui Stanovich despre raționalitate (nu l-am citit încă, dar o să-mi fac timp; oricum, sigur e interesant);
O lectură a lui Stanovich despre disraționalia (video) (poate fi plictisitoare uneori din cauza prezentării nu prea atractive);
O Privire Sceptică 