Superstiția și iluzia controlului I

Să vă povestesc o superstiție de-a mea.

Câteodată ascult muzică folosind Winamp și tot câteodată îmi place să ascult melodiile amestecate (adică pe Shuffle). În mod normal, asta ar însemna că Winamp-ul o să aleagă de fiecare dată următoarea melodie în mod întâmplător. Totuși, parcă unele melodii apar mai des decât altele. N-ar fi fain să apară mai des melodiile care îmi plac și mai rar sau deloc cele care nu îmi plac? N-ar fi fain să pot influența alegerile programului? Așa că după multă vreme în care am ascultat muzică în Winamp am început să manifest diverse comportamente. De exemplu, dacă ascultam o melodie și la sfârșit avea o parte de liniște mai lungă (sau, pur și simplu, o parte mai neinteresantă), treceam la următoarea melodie (foloseam tastele globale, astfel că nu trebuia să aduc Winamp-ul în prim plan; era destul să apăs trei taste). Dar vroiam să mai aud acea melodie în viitor, însă n-o mai auzeam (sau cel puțin nu așa de des pe cât aș fi vrut). În schimb, auzeam alte melodii pe care le mai ascultasem. Așa că m-am gândit că sigur trebuie să fie un algoritm mai complicat care să aleagă ce melodie urmează. Nu poate fi doar alegere la întâmplare. Cu siguranță algoritmul ține cont de ceea ce ascult, iar în modul shuffle acele melodii vor apărea mai des.

Winamp-logo

Așadar, cum pot să influențez subtil acest algoritm? Poate că dacă las melodia să cânte până la capăt, o să o aud mai des în viitor. Poate că Winamp-ul „crede” că dacă trec la următoarea înainte să se termine curenta, nu îmi place… curenta. Nu e logic? Adică, de ce să treci la următoarea dacă îți place cea pe care o auzi? Prin urmare, dacă dau next chiar și înainte cu 5 secunde de final, probabil melodia e marcată undeva printr-o bază de date cu atributul „n-o mai pune pe asta, că-i urâtă” și în viitor algoritmul o să o aleagă mai rar decât pe altele pe care le ascult până la capăt. Am făcut așa pentru o vreme și n-am mai sărit la următoarea chiar dacă la sfârșit erau câteva secunde de liniște. O singură problemă a fost: nu funcționa cum vroiam. Asta-i ciudat, nu? Dar am găsit soluția: sigur algoritmul folosit de Winamp este atât de complex încât ține cont și de alte lucruri. Am observat că făceam altceva: când nu îmi plăcea o parte dintr-o melodie săream peste partea care nu-mi plăcea (dădeam melodia cu câteva secunde în față), dar la sfârșit nu dădeam next, ca să nu ajungă pe lista neagră. Sigur algoritmul observă asta și dacă sar chiar și peste 5 secunde dintr-o melodie, o pune automat pe lista neagră. Așa că pentru o vreme am rezistat tentației și n-am mai sărit peste nicio parte din melodiile pe care vroiam să le aud mai des. Toate bune și frumoase până … până după un timp când am început să observ că parcă nu funcționează cum mă așteptam. Am început să mă gândesc cât de complicat au putut să facă algoritmul? Să țină oare cont și de alte lucruri? De exemplu, când îmi place mult o parte dintr-o melodie și sar înapoi câteva secunde să o ascult din nou… poate că algoritmul înregistrează orice salt ca semn că nu îmi place melodia și o pune automat pe lista neagră (o fi vreun bug). În momentul ăsta parcă aș fi descoperit Secretul: poate că Universul nu știe să citească „nu”-urile și le vede pe toate ca „da”.

Simțeam că melodiile nu sunt alese întâmplător și am ajuns să raționalizez asta încercând să găsesc un mod de control. Din cauză că superstiția mea este una strâns legată de tehnologie, probabil că n-o să o întâlnesc la multă lume, dar dacă înlocuiesc „algoritmul” cu o forță supranaturală și Winamp-ul cu natura parcă sună mai cunoscut. Eu am fost surprins când am observat că aveam tendințele pe care le-am descris mai sus pentru că mă așteptam să fiu mai atent la comportamentele superstițioase pentru că le observ repede pe ale altora. O să revin la sfârșit la algoritmul din Winamp.

Ce e cu superstiția asta?

Să începem cu celebrul experiment al lui B.F. Skinner.1 Aveți mai jos o descriere concisă:

Adică Skinner i-a învățat pe porumbei să dea cu ciocul într-un buton ca să primească mâncare. Apoi a schimbat un pic regulile, astfel că mâncarea venea la intervale aleatoare, indiferent de ceea ce făceau porumbeii. Acum porumbeii au început să repete diverse lucruri pe care se nimerea să le facă atunci când primeau mâncare, iar cum mâncarea venea aleator, comportamentul lor este asemănător superstiției.

Bine, dar ăștia-s porumbei! Oamenii s-ar prinde. Nu?

O cercetătoare japoneză s-a gândit să verifice asta, așa că a făcut un experiment2 în care a pus câte un participant într-o cabină unde erau trei mânere. Independent de ceea ce făcea participantul (dar fără ca el să știe asta), în fața lor apărea un numărător care le dădea câte un punct. După fiecare punct pâlpâia o lumină și se auzea un bâzâit. Punctele erau acordate după un interval variabil de 30 secunde în medie (cu o variație între 3 și 57 secunde) sau de 60 secunde în medie (cu o variație între 25 și 95 secunde). Înainte de experiment participanților li s-a spus că nu trebuie să facă nimic, dar dacă fac ceva s-ar putea să primească puncte și ar trebui să adune cât mai multe. Din moment ce participanții nu puteau prezice când o să fie acordate punctele (pentru că intervalul de livrare varia) și oamenii au o tendință naturală să tragă de mânere, unii dintre ei au făcut legătură între (A) tragerea mânerelor și (B) primirea punctelor. Și de aici începe să devină și mai interesant. Participantul 1, de exemplu, s-a întâmplat să primească un punct după ce a tras de mânere în ordinea stânga, mijloc, dreapta, dreapta, mijloc, stânga, așa că a repetat modelul încă de trei ori. Participantul nr. 5 a început trăgând ușor de fiecare mâner, iar punctele se acumulau indiferent de ceea ce făcea el. Dar apoi, din întâmplare, ținea mânerul din mijloc când a primit un punct, așa că de atunci încolo a executat ritualul superstițios de trei trageri scurte urmate de ținerea mânerului din mijloc. Bineînțeles, cu cât ținea mai mult de el, șansele să primească un punct creșteau. După 9 minute din cele 30 (cât dura experimentul), acest participant a devenit convins că a găsit metoda potrivită. Participanta 15 a găsit un ritual și mai ciudat: după 5 minute s-a întâmplat să atingă numărătorul de puncte și exact în acel moment s-a întâmplat să primească un punct. De atunci înainte a început să atingă tot ce putea prin jurul ei, iar cum punctele oricum veneau, și-a întărit încrederea în acest ritual. Pe la minutul 10 s-a întâmplat să primească un punct când a sărit, moment în care a schimbat ritualul de atingere cu ritualul de sărituri. Apoi a primit un punct când s-a întâmplat să atingă tavanul, motiv pentru care n-a rezistat cele 30 minute și a renunțat din cauza oboselii.

three levers

Trei mânere (nu cele din experiment) (sursa)

Un experiment asemănător, dar nu la fel de obositor a fost făcut în 1963 de doi colegi de-ai lui Skinner. Ei s-au gândit să verifice dacă și oamenii devin superstițioși ca porumbeii, așa că le-au zis participanților să apese un buton (dintre cele două pe care le aveau la dispoziție) de fiecare dată când se aprinde o lumină galbenă în fața lor, iar scopul era să acumuleze cât mai multe puncte. Când câștigau un punct, se aprindea și se stingea o lumină verde. Fără ca participanții să știe, doar butonul din dreapta dădea puncte, care erau acordate la un interval variabil (cu o medie de 30 secunde). Rezultatul a fost că oamenii sunt la fel de superstițioși ca porumbeii. Cei mai mulți și-au format câte o combinație între cele două butoane și au rămas cu ea până la sfârșit, deoarece dacă se întâmpla, să zicem, să apese pe butonul din stânga, apoi pe cel din dreapta și apoi să primească puncte, comportamentul era întărit.3

În experimentul de mai sus, cercetătorii au încercat să oprească formarea superstițiilor și au introdus un timp de „răcire”, astfel că dacă butonul din stânga era apăsat, cel din dreapta devenea inactiv pentru o perioadă de timp (adică degeaba îl apăsau, că nu primeau niciun punct). Într-adevăr, ritualurile superstițioase nu s-au mai format, dar la oameni a fost nevoie de un timp de „răcire” mai mare decât la porumbei. Oamenii țin minte mai mult timp. Oamenii sunt foarte buni la găsirea modelelor. Le găsesc chiar și unde nu sunt. Stuart Vyse i-a pus pe participanții la un studiu de-al său să joace un joc video în care tot ce aveau de făcut era să navigheze printr-un labirint și să găsească o ieșire.4 Unii dintre ei (primul grup) primeau puncte dacă găseau o ieșire din partea de jos a labirintului, iar alții (al doilea grup) primeau puncte la întâmplare. La sfârșit au fost întrebați cum cred că au fost distribuite punctele. Cei mai mulți din primul grup au găsit metoda de notare. Și cei din al doilea grup au găsit diverse metode de notare… doar că niciuna nu era corectă.

Toți avem tendința să căutăm modele pe care să le putem folosi pentru a controla lucrurile. Puși să adunăm puncte, căutăm regula după care sunt acordate și încercăm să o folosim. Asta e bine, de cele mai multe ori, doar că atunci când nu există nicio regulă, când ceea ce se întâmplă e doar întâmplător, găsim reguli care nu există și, mai mult de atât, devenim tot mai siguri că le-am găsit pe cele corecte. Eram sigur că am găsit cum să influențez algoritmul din Winamp! Aveam control asupra lui. Câți nu ne gândim că avem control asupra unor lucruri mult mai importante? Nu vrem să locuim la numărul 13 și nu facem lucruri importante într-o vineri, 13, facem trei pași înapoi dacă ne-a trecut o pisică neagră prin față, batem în lemn când am auzit ceva rău, apelăm la vrăji, rugăciuni și talismane norocoase. Totul ca să controlăm câte puncte o să primim, ca să ne controlăm norocul. Și ne dă o senzație plăcută iluzia controlului.

Iluzia controlului

Iluzia controlului apare când avem senzația că putem controla ceva ce nu putem. De exemplu, într-o serie de experimente din anii ’70, Ellen Langer i-a pus pe studenți de la Yale să joace un joc de cărți contra unui adversar. Jocul era simplu: fiecare trage o carte la întâmplare, iar cine a tras cartea mai mare câștigă. La fiecare rundă studenții puteau să pună pariu pe o sumă de la 0 la 25¢. Interesanți erau adversarii: unii dintre studenți au jucat contra unui adversar îmbrăcat frumos care emana încredere, iar alții au jucat contra unui adversar îmbrăcat neglijent în trening?. În ambele situații șansa de a câștiga era aceeași (pachetului de cărți nu-i pasă cu cine joci, nu?). Dar studenții se pare că n-au gândit la fel. Când au jucat contra celui îmbrăcat neglijent au fost mult mai încrezători și au făcut pariuri mai mari, adică s-au simțit în control, chiar dacă era clar că e un joc de noroc.

Un efect asemănător a fost găsit când studenților li s-a cerut să prezică rezultatul unei aruncări cu banul. Aruncarea era trucată: un „coleg” dădea cu banul, dar zicea rezultatele într-o anumită ordine, nu le zicea pe cele reale. Unor studenți li se spunea că au nimerit la primele încercări, altora că nu au nimerit. Succesul inițial a avut o foarte mare influență asupra încrederii studenților că pot prezice rezultatele. Cei care au ghicit la început câteva au devenit convinși că au talentul necesar să facă predicții corecte pentru mai mult de 50% dintre aruncări (cât e de așteptat din întâmplare). Și mai interesante au fost comentariile de după ale studenților: 40% dintre ei credeau că pot să-și îmbunătățească performanța prin antrenament și aveau impresia că sunt mai buni decât ceilalți, chiar dacă în realitate au ghicit la fel de rău.5

Oamenilor le place să exercite control asupra mediului din jurul lor. De aceea oameni care se urcă la volan după o sticlă de wiskey, tremură când avionul în care sunt are turbulențe minore. Senzația de control este însă foarte importantă pentru noi. Psihologul Bruno Bettelheim a observat, de exemplu, că supraviețuirea în lagărele de concentrare naziste „a depins de capacitatea de a aranja și păstra câteva zone de acțiune independentă, pentru a menține controlul asupra unor aspecte importante din viața fiecăruia, în ciuda unui mediu care părea copleșitor”. Alte studii au arătat că senzația de neajutorare și de lipsa de control corelează cu stresul. Într-un studiu șobolanii au fost deprivați de orice control asupra mediului lor și după scurt timp au încetat să mai încerce și au murit. Într-un alt studiu, niște studenți au dat o serie de teste. Chiar și puterea de a controla ordinea testelor le-a redus anxietatea. Ellen Langer, despre care am mai scris mai sus, a mai făcut un experiment cu persoane din căminele de bătrâni. Celor dintr-un grup li s-a spus că pot să decidă cum să-și aranjeze camera și să aleagă o plantă de care să aibă grijă. Cei din alt grup au avut camerele deja aranjate și plantele deja alese și îngrijite de altcineva. După câteva săptămâni cei din primul grup aveau scoruri mai mari la un test de bunăstare. După 18 luni, cei din primul grup aveau o rată a mortalității de doar 15% comparativ cu cei din grupul al doilea (30%).6 Iluzia controlului poate chiar să diminueze durerea percepută. Oamenii tolerează mai multă dacă li se spune că o pot opri oricând, decât dacă cred că nu o pot opri.7

Nevoia noastră de control ne aduce beneficii, însă ne poate și încurca atunci când avem de-a face cu procese întâmplătoare. Ne poate face să încurcăm norocul cu talentul sau acțiunile inutile cu controlul. Cere-le oamenilor să controleze niște lumini apăsând un buton (care nu face nimic) și vor crede că au reușit, deși luminile se aprind la întâmplare. Arată-le oamenilor un cerc de lumini care pâlpâie la întâmplare și spune-le că dacă se concentrează vor reuși să le facă să pâlpâie în direcția acelor de ceas și vor fi uimiți că au reușit. Pune simultan două grupuri de oameni să se concentreze să controleze ordinea în care se aprind luminile (un grup într-o direcție, celălalt în direcția opusă) și li se va părea tuturor că au reușit.6

Cum rămâne cu muzica?

Senzația că în Winamp sunt alese unele melodii mai des decât altele a fost foarte puternică, așa că am încercat să găsesc codul-sursă al programului. Din nefericire, n-am găsit, pentru că Winamp este software proprietar, însă am găsit alte informații. Nu pot să nu observ că de cele mai multe ori la fel se întâmplă și în cazul superstiției: e imposibil să găsești dovada supremă că un comportament este superstițios pentru că întotdeauna pot fi găsite raționalizări bazate pe „forțe supranaturale misterioase”.

Ziceam că am găsit, totuși, ceva. Nu sunt singurul care a ajuns să creadă că redarea aleatoare a melodiilor nu este aleatoare. Oameni pe forumuri ziceau că funcția shuffle din Winamp nu este bună. Dar cel mai interesant e că imediat după ce a fost lansat iPod-ul, foarte mulți utilizatori s-au plâns că melodiile nu sunt redate aleator cu adevărat. Un utilizator zicea:

Primul meu iPod îl iubea pe Steely Dan. La fel și eu. Dar nu așa de mult ca iPod-ul. În 2003, printre cele vreo 3000 melodii din librăria mea iTunes, aveam cam 50 de melodii de la Steely Dan. Dar de fiecare dată când ascultatm «aleator», parcă Steely Dan era ultra-prezent.8

Atât de puternică a fost reacția utilizatorilor încât Steve Jobs a declarat „O să o facem [redarea] mai puțin întâmplătoare, ca să pară mai întâmplătoare”.9 Așa că cei de la Apple au scris un algoritm mai complicat care să facă redarea aleatoare să pară mai aleatoare decât dacă ar fi fost în totalitate… aleatoare. Toate astea pentru că noi, oamenii, nu înțelegem întâmplarea. Ca lucrurile să pară întâmplătoare, trebuie să nu se repete prea des. Dacă dăm de patru ori cu banul și pică pe aceeași parte încercăm să găsim o „explicație” pe care n-am căuta-o dacă am obține, să zicem, BSSB (B=ban, S=stemă). La fel se întâmplă și cu melodiile: dacă auzim mai des o melodie, în timp ce pe alta n-o auzim niciodată, nu pare deloc o întâmplare. Dar este.

Din dorința mea de a mă convinge că algoritmul este aleator, mi-am scris propriul program care ia numele fișierelor dintr-un director (directorul meu cu muzică) și simulează redarea aleatoare folosind funcția Random() din C#. După ce a rulat un pic am observat câteva melodii care au fost „redate” de 6-7 ori, în timp ce multe altele doar 1 dată sau chiar deloc. Mai târziu, aveam melodii redate de 13-14 ori și încă mai existau melodii care n-au fost redate niciodată. După și mai multă vreme, aveam melodii redate de 70 ori, dar și melodii redate doar de 40 ori. Prin acest program nu am redat efectiv melodiile ci doar am vrut să aflu rezultatele funcției random. Așa că probabil algoritmul ăla super-complex din Winamp pe care mi-l imaginam eu este mult mai simplu.

 random_number

(Sursa: xkcd)

Referințe:
1: B.F. Skinner, ”’Superstition’ in the pigeon”, Journal of Experimental Psychology 38 (1948): 168-172;
2: Koichi Ono, “Superstitious Behavior in Humans,” Journal of the Experimental Analysis of Behavior 47 (1987): 261–71.;
3: Charles Catania and David Cutts, “Experimental Control of Superstitious Responding in Humans,” Journal of the Experimental Analysis of Behavior 6, no. 2 (1963): 203–8;
4: Michael Shermer, Why Darwin Matters: The Case Against Intelligent Design [2007], EPUB, Holt Paperbacks, pg. 52;
5: Langer, Ellen. 1975. The Illusion of Control. Journal of Personality and Social Psychology 32 (2), pp. 311-28.;
6: Leonard Mlodinow, The Drunkard’s Walk: How Randomness Rules Our Lives [2008], Pantheon Books, pg. 185-187;
7: T. V. Salomons, T. Johnstone, M.-M. Backonja, and R. J. Davidson, “Perceived controllability modulates the neural response to pain,” Journal of Neuroscience, 24 (2004), 7199–7203. In Hood, Bruce (2012-04-25). The Self Illusion: How the Social Brain Creates Identity (Kindle Locations 5042-5043). Oxford University Press. Kindle Edition.;
8: Articol pe Gagetopedia: Steely Dan and the perceived randomness of the iPod Shuffle;
9: Articol în DailyMail: And now for something completely random;
Info: Generatoarele software de numere aleatoare nu sunt cu adevărat aleatoare și sunt denumite pseudo-random pentru că se bazează pe diverși algoritmi. Funcția (de fapt clasa) Random() din C# folosește un algoritm de-al lui Donald Knuth (subtractive number generator). Mai multe despre algoritm aici (pg. 28) și aici, iar despre Random() aici.
Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Superstiția și iluzia controlului I&8221;

  1. Îmi place că invoci studii pentru absolut tot ceea ce scrii. Felicitări pentru răbdare & co. Btw, am adus şi eu în discuţie superstiţia la porumbei în ultimul meu articol, unde am abordat originile religiei.

    Cât despre muzică, de când cu You Tube-ul, n-am mai ascultat în Winamp nimic de-un car de vreme, şi nici când o făceam nu prea mă omoram cu funcţia ‘shuffle’, deci nu am ajuns să-mi pun probleme de genul asta. Aşa, şi pentru că sunt inebunit după muzică, o să te întreb ce muzică asculţi. Din moment ce ai zis că la unele piese ‘derulai’, aş zice că nu eşti străin de trance. Zic trance, pentru că acolo ai cele mai multe şanse să dai de melodii interminabile, unde pasaje absolut superbe sunt combinate cu intro-uri care mai de care mai penale şi alte alea. 🙂

  2. Străin nu sunt de trance (și, da, ai dreptate cu intro-urile), dar ascult destul de rar. Mai mult ascult drum’n’bass și diverse forme de rock. Nici eu nu mai ascult prea multă muzică în Winamp, dar a fost destul cât să-mi amintească de superstiția asta.

  3. Ok, mulţam de lămurire. Şi eu mai ascult metale din când în când. Cel mai des, însă, bag proiecte de world music, experimental, ambient şi dark-ambient. Cam atât despre muzică, că risc să-ţi poluez secţiunea de comentării cu discuţii de genul.

  4. Cea mai nociva latura a iluziei de control este faptul ca este doar o iluzie. Si oamenii multumiti cu iluziile nu pot sa procedeze la a investiga daca nu pot obtine cumva un control real asupra unui fenomen.

    Daca acestia sunt convinsi ca pot controla moartea, boala sau seceta rugandu-se la dumnezei vor fi impiedicati sa caute solutii reale pentru controlarea acestor fenomene. De aceea iubesc eu atat de mult religia, adica superstitia organizata si cizelata.

    Daca tot ati vorbit de metal am sa va las vreo 3 piese scrise de metalistii mei preferati, niste polonezi numiti Lux Occulta:
    1
    2
    3

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s