Cuprins
Efecte negative asupra copiilor?
Imaginea de ansamblu dacă ținem cont de toate studiile
Ce spun sintezele/recenziile literaturii
Ce spun organizațiile profesionale
Studii care au găsit efecte negative
Cel mai popular: Studiul lui Regnerus din 2012
Cele trei studii ale lui Sullins din 2015-2016
Studiul lui Sarantakos din 1996
Devin homosexuali copiii dacă sunt crescuți de părinți homosexuali?
Sunt copiii molestați mai des în familiile homosexuale?
Ne întâlnim din nou cu Paul Cameron
Ce știm despre molestare și cei care molestează
Despre critici și tacticile lor
Ce spun criticii și cine sunt ei
Câteva tactici de distorsionare și cum să ne ferim de ele
Câteva probleme în partea cealaltă
Ce beneficii ar putea avea legalizarea căsătoriei pentru persoanele de același sex
Sumar
Campania făcută pentru referendum conține foarte multe referiri la „apărarea copiilor”. În acest articol mi-am propus să analizez sistematic cunoștințele pe care le avem despre efectul persoanelor homosexuale asupra copiilor. Concluziile mele sunt că totalitatea dovezilor nu arată că ar fi efecte negative de niciun fel dacă copiii sunt crescuți de părinți de același sex. Există câteva studii individuale care sunt contrare acestui consens (susținut și de evaluări sistematice, și recenzii făcute de organizații profesionale). Aceste studii sunt menționate în mod disproporționat de către cei care sunt împotriva persoanelor homosexuale, deși au mari probleme metodologice. Corectarea acestor probleme, în măsura în care este posibilă, face ca datele lor să nu mai arate efecte negative asupra copiilor. Felul în care aceste studii sunt promovate pentru a susține activismul politic este similar cu propaganda.
Despre ce este acest articol
Deși referendumul pentru definirea căsătoriei nu are în mod direct legătură cu copiii, o bună parte dintre argumentele din mediul online sunt despre copii: despre ce efecte negative o să aibă homosexualii asupra copiilor dacă nu le interzicem căsătoria (care oricum e interzisă) sau despre cum trebuie să „apărăm copii României”. Așa că în acest articol o să încerc să sistematizez și să explic ce informații științifice avem despre copiii crescuți de părinți de același sex. Cred că ignoranța este dăunătoare în orice situație și e important să o combatem încercând să ne informăm și să înțelegem ceea ce citim și auzim.
Înainte să ne uităm la cercetare o să dau câteva exemple de situații în care copiii sunt folosiți în argumentele celor care susțin referendumul. Nu cred că ăsta ar trebui să fie un argument relevant pentru referendum, dar din păcate este.
„Apără copiii României” este textul din imaginea de copertă pe care o folosește Coaliția pentru Familie (CpF) și subiectul unui scurt videoclip promovat de aceeași organizație.
Mesaje asemănătoare par să fi apărut peste tot – am găsit unul în cutia poștală, am văzut unele pe stradă, a fost chiar unul în centrul Timișoarei (între timp a fost dat jos). În mediul online sunt promovate pe site-uri religioase (ex.: Basilica.ro sau CulturaVietii.ro), în alte videoclipuri de la CpF care ne avertizează că dacă le spui copiilor că „e ok să fii gay”, o să devină gay când o să crească mari, în mesaje ale unor rapperi (ex.: Dragonu AK47 ne spune că „adopția de copii de către cuplurile homosexuale e demonstrat științific că va crea copii gay pentru că copilul copie [sic] comportamentul sexual al părinților”), ale unor reprezentanți CpF (ex.: Mihai Gheorghiu spune că „miza sunt copiii”), ale mitropolitului Ardealului (care afirmă că dacă nu mergem la referendum, homosexualii „vor lua copii noștri, pentru că ei nu pot face copii”) și exemplele pot continua.
Întotdeauna mă îngrijorează când într-o dezbatere argumentele direct relevante sunt ignorate și sunt înlocuite cu altele conexe. Este un semn de propagandă iar în acest caz exploatează principiul creării unui inamic comun („ei”, cei care vor să ne ia copiii sau să le pună în pericol dezvoltarea și siguranța, vor câștiga și trebuie opriți cu orice preț). În locul unei discuții calme și raționale în care să se cântărească argumentele relevante (este justificat să acceptăm căsătoria între două persoane de același sex?), oamenii sunt speriați cu lucrurile care aparent vin atașate de subiectul dezbătut (ex.: dacă nu votăm «da», creștinii o să fie persecutați).
Dar în acest articol o să discut ceea ce știm prin intermediul studiilor științifice despre efectele adopției de către cupluri gay, despre alte efecte negative asupra copiilor (promovate de diverse grupuri), un pic despre cei care le promovează și o să închei cu câteva cuvinte despre alte posibile efecte (unele pozitive) ale acceptării căsătoriei între persoane de același sex.
Efecte negative asupra copiilor?
Coaliția pentru Familie (CpF) și cei care îi susțin inițiativa au adus de mai multe ori în discuție subiectul copiilor crescuți în familii homosexuale. Ei afirmă că acești copii o să aibă probleme de dezvoltare și că n-o să crească normal, iar dacă legalizăm căsătoria gay, automat legalizăm și adopțiile gay. Chiar și cei care nu sunt de acord cu ceea ce spune CpF au anumite îngrijorări legate de adopții. Pentru a vedea dacă sunt justificate sau nu, trebuie să ne uităm în literatura științifică să vedem cum au crescut și cât de bine s-au dezvoltat copiii în familii cu doi părinți de același sex și să facem comparații cu copiii crescuți de un bărbat și o femeie sau de părinți singuri.
Asta propun să facem în continuare, uitându-ne la toate studiile care există, inclusiv la cele citate de CpF. O să vedem câteva exemple de studii reprezentative, apoi o să vedem ce ne spun sintezele care iau în considerare toate studiile care există și care este consensul științific și pe urmă o să ne uităm în detaliu la cele care sunt citate de CpF. Să începem.
Ce spun studiile?
S-ar putea să surprindă pe mulți, dar studiile care au comparat copii crescuți de părinți heterosexuali și copii crescuți de părinți homosexuali arată în majoritate covârșitoare că nu sunt efecte negative în ce privește dezvoltarea emoțională, performanța la școală, relațiile sociale ș.a.. Un proiect de la Columbia Law School a adunat toate studiile pe care le-a găsit și arată cam așa: 79 în total, dintre care 75 au ajuns la concluzia că nu există efecte negative, iar 4 au zis că există. Autorii scot în evidență că deși studiile sunt în general mici și câteva n-au grup de control, ele ne dau cele mai bune dovezi pe care le avem despre cum cresc copiii cu părinți de același sex. Fiecare studiu de unul singur nu poate răspunde la întrebare, dar luate împreună constituie dovezi puternice că orientarea sexuală a părinților nu are efecte negative. E important, nu doar în această situație, să nu tragem concluzii după un singur studiu, ci să ne uităm la totalitatea dovezilor.
Ca să ne facem o idee despre aceste studii, o să dau câteva exemple mai recente. Cercetarea există de peste 30 de ani, dar nu este ușor de făcut pentru că în majoritatea țărilor era ilegală căsătoria gay până de curând, iar cuplurile de același sex care cresc copii sunt greu de găsit.
Să începem cu un studiu din 2010 care a început în 1986 când au fost recrutate 154 de lesbiene care ulterior au crescut copii. Dintre acestea 70 au născut, 70 au fost partenerele lor, iar 14 au fost mame singure. Când copiii au avut 10 ani și apoi când au avut 17 ani au fost evaluați și comparați cu copii similari crescuți de familii heterosexuale. Copiii crescuți de lesbiene au avut o competență socială și academică un pic mai bună și mai puține probleme sociale, comportamente agresive sau alte manifestări problematice în comparație cu cei din grupul de control. Copiii crescuți de lesbiene au avut o dezvoltare psihologică sănătoasă.1
Oare copiii crescuți de lesbiene se dezvoltă mai bine decât cei crescuți de părinți heterosexuali, așa cum sugerează acest studiu? Cred că nu putem merge atât de departe și există riscul să avem de-a face cu un rezultat fals-pozitiv. E foarte important să nu tragem concluzii în urma unui singur studiu. Și mai e un detaliu important: toate aceste studii sunt observaționale, așa că ne pot arăta asocieri, dar nu cauze. Dacă avem în vedere aceste două lucruri deja am devenit mai pricepuți în a înțelege cercetarea științifică.
Un studiu din America a comparat 51 de adolescenți crescuți de lesbiene cu 51 crescuți de familii heterosexuale. Indiferent de tipul de familie, adolescenții au avut relații pozitive cu părinții lor și același nivel de bunăstare psihologică. În ce privește dezvoltarea psihologică, singurele diferențe au fost observate la stima de sine și problemele de comportament, unde adolescenții crescuți de lesbiene au avut un ușor avantaj (adică au avut mai puține probleme de comportament).6
Un alt studiu, realizat în Italia în 2015 a comparat bunăstarea psihologică a copiilor crescuți de 40 de familii de lesbiene și de 40 de familii heterosexuale. Din nou nu s-au observat diferențe în funcție de tipul de familie.5
Într-un alt studiu au fost comparați copiii crescuți de 95 de cupluri de lesbiene cu cei crescuți de 95 de cupluri heterosexuale. Nu s-au găsit diferențe semnificative în ce privește sănătatea copiilor. Singura diferență a fost că mamele lesbiene au zis că sunt mai stresate.8
Patru studii în care au fost incluse doar mame lesbiene. Putem generaliza rezultatele și la tații gay? Nu putem și e important să fim atenți la această limitare. Ca să tragem concluzii despre copiii crescuți de tați gay trebuie să ne uităm la studii care includ astfel de copii.
Un astfel de studiu, din 2017, a comparat copiii crescuți de 43 de familii de lesbiene, 52 de familii de bărbați gay și 95 de familii heterosexuale. Nici acest studiu nu a găsit diferențe semnificative în ce privește relația părinte–copil sau bunăstarea copiilor.9
Un alt studiu, tot din 2017, a recrutat mai multe familii prin intermediul unor agenții de adopție. Astfel, au fost incluse 26 de familii de lesbiene, 29 de familii de bărbați gay și 81 de familii heterosexuale. Toate aceste familii au adoptat copii de mici, iar acești copii s-au dezvoltat asemănător – orientarea sexuală a părinților n-a avut efect asupra funcționării familiei, relațiilor părinte-copil sau asupra problemelor de comportament ale copiilor.10
Așa că par să se confirme rezultatele celor patru studii de dinainte. Dar sunt aceste rezultate decisive? Probabil ați observat că studiile conțin un număr mic de familii. Aceasta este o altă limitare a cercetării. Sunt multe astfel de studii și luate individual nu ne pot spune mare lucru pentru că sunt vulnerabile să dea rezultate fals-negative, adică să spună că nu există diferențe acolo unde de fapt există. Această problemă poate fi rezolvată prin studii mai mari sau prin combinarea mai multor studii într-o meta-analiză și o să discutăm mai multe despre asta în secțiunea „Imaginea de ansamblu…”. Până atunci, să ținem minte că numărul mic de participanți ne împiedică să tragem o concluzie decisivă.
O altă problemă este că unele studii recrutează participanți prin intermediul unor organizații sau agenții și din această cauză există riscul ca participanții să nu fie reprezentativi. Poate că organizațiile de adopție au recomandat părinți mai responsabili sau poate că doar părinții responsabili au vrut să participe. În termeni tehnici acest proces se numește eșantionare dirijată (neprobabilistică). Pentru a neutraliza astfel de distorsiuni trebuie să folosim eșantioane probabilistice.
În ultimii ani au început să apară și studii cu numere mai mari de participanți și studii cu eșantioane probabilistice. De exemplu, într-un studiu longitudinal din 2016 au putut fi identificați 155 de copii care au trăit în familii cu părinți de același sex. Starea lor psihologică a fost comparată cu cea a unor copii care au trăit în familii heterosexuale și, ținând cont de tranzițiile familiale, nu s-a observat nicio diferență semnificativă statistic.7 De ce este important să se țină cont de tranziții o să detaliem când discutăm studiile lui Sullins.
Un studiu din 2016 a inclus 216 copii crescuți de părinți căsătoriți de același sex, 417 copii crescuți de părinți de același sex care stăteau în concubinaj, 151.438 de copii cu părinți heterosexuali căsătoriți și 14.976 de copii cu părinți heterosexuali care stăteau în concubinaj. Au fost găsite diferențe în funcție de statutul părinților (căsătoriți vs. concubinaj), dar nu în funcție de orientarea lor sexuală. Avantajele căsătoriei par să se aplice și la persoanele de același sex.60
Un alt studiu a fost făcut în 2012, a plecat de la un eșantion de 19.000 de familii în care au fost identificate 150 de familii de același sex (două femei sau doi bărbați).3 Rezultatele școlare ale copiilor acestor familii au fost comparate și nu s-a găsit nicio diferență semnificativă. De fapt, a fost găsită o diferență atunci când nu s-a ținut cont de tranzițiile familiale (ex.: divorțuri) – un detaliu important la care o să revenim când o să discutăm despre studiile lui Sullins din 2015.
Un studiu din 2014 a fost realizat în Australia pe un eșantion dirijat. Din cauză că în Australia nu este legală căsătoria gay, studiul nu a investigat familii căsătorite, ci copii crescuți de cel puțin un părinte cu orientare homosexuală. Au fost 400 crescuți de mame lesbiene (dintre care 91 erau într-o relație la momentul studiului) și 91 crescuți de tați gay (toți fiind într-o relație la momentul studiului). Sănătatea fizică și mentală a acestor copii a fost în parametri normali, nimic ieșit din comun în comparație cu grupul de control (format din aproximativ 8.000 mii de copii tipici, reprezentativi pentru Australia).4
Un alt studiu a inclus un eșantion probabilistic de 149 de părinți homosexuali, 147 bisexuali și 20.807 heterosexuali. Copiii crescuți de părinți bisexuali au avut un scor un pic mai ridicat în ce privește dificultățile psihologice, dar cei crescuți de părinți homosexuali au avut un scor asemănător cu cei crescuți de părinți heterosexuali.109
Un alt studiu cu eșantion probabilistic a inclus 4.430 de copiii crescuți de părinți de același sex și un milion crescuți de părinți heterosexuali. Orientarea sexuală a părinților n-a fost asociată în niciun fel cu rezultatele școlare ale copiilor.11
Acestea sunt câteva exemple de studii care au încercat să vadă dacă orientarea sexuală a părinților are efecte negative asupra copiilor. Am încercat să scot în evidență cele mai importante probleme din acest domeniu. Să vedem în continuare imaginea de ansamblu.
Imaginea de ansamblu dacă ținem cont de toate studiile
Ce spun sintezele/recenziile literaturii
De-a lungul timpului au fost făcute mai multe recenzii ale studiilor despre copiii crescuți de părinți de același sex. Multe au fost sistematice, adică au căutat toate studiile care s-au încadrat în anumite criterii și le-au sintetizat. Unele au fost făcute de organizații profesionale. O să le menționez pe cele mai importante în continuare.
Să începem cu o recenzie veche, din 2002. În această recenzie au fost incluse 23 de studii care în totalitate au avut 615 copii crescuți de părinți de același sex și 387 de copii în grupul de control, pentru comparație. Din cele 23 de studii, 20 au fost despre copii crescuți de lesbiene și doar 12 au avut grup de control – acesta este motivul pentru care în grupul de control au fost doar 387 de copii. Au fost evaluate mai multe aspecte ale vieții copiilor: funcționarea emoțională, ajustarea comportamentală, preferința sexuală, stigmatizarea, funcționarea cognitivă ș.a.. Concluzia recenziei a fost că nu s-au găsit diferențe sistematice între copiii crescuți de părinți de același sex și cei crescuți de părinți heterosexuali.44
Așadar în 2002 informațiile care existau erau limitate, dar indicau într-o anumită direcție. Între timp, cunoștințele au devenit mai robuste. În 2008 a fost făcută o meta-analiză care a avut criterii mai stricte de calitate: n-a inclus decât studii cu grup de control și a avut grijă să evite duplicarea (adică atunci când două studii au folosit aceeași populație, doar unul a fost inclus). În final a ajuns să includă 19 studii, cuprinzând împreună 564 de copii cu părinți de același sex și 641 cu părinți de sex opus și a confirmat concluziile recenziei precedente (și ale altora făcute între timp), și anume că copiii crescuți de părinți de același sex se dezvoltă normal.45
O meta-analiză din 2015 a inclus 33 de studii (inclusiv studii nepublicate) și a adunat în total 5.272 de copii. Dintre aceștia, eu am numărat că au fost 1.021 de copii crescuți de părinți homosexuali (autorii nu dau acest număr, dar prezintă eșantioanele pentru fiecare studiu într-un tabel, așa că a trebuit doar să adun). Au fost evaluate mai multe aspecte: 1. Calitatea relației părinte–copil; 2. Dezvoltarea cognitivă a copiilor; 3. Comportamentul specific de gen al copiilor; 4. Identitatea de gen a copiilor; 5. Orientarea sexuală a copiilor; 6. Adaptarea psihologică a copiilor. Singura diferență observată a fost în ce privește comportamentele specifice genului, unde în mod surprinzător copiii crescuți de părinți de același sex au fost mai tipici. În rest nu au fost observate diferențe semnificative statistic.46
În 2017 o altă meta-analiză s-a uitat la cât de bine se dezvoltă psihologic copiii crescuți de tați gay în comparație cu cei crescuți de părinți heterosexuali. Au fost găsite 10 studii din ultimii 10 ani, care au avut în total 452 de copii crescuți de tați gay și 1.571 crescuți de părinți heterosexuali. Rezultatele arată că toți copiii se dezvoltă la fel de bine (a fost observat chiar un ușor un avantaj pentru cei crescuți de doi tați, avantaj care probabil e produs de faptul că fiind doi bărbați, părinții câștigă mai mulți bani decât un bărbat și o femeie.47
Ce spun organizațiile profesionale
Cele de mai sus nu sunt singurele evaluări sistematice ale literaturii. Mai există și cele făcute de asociații ale psihiatrilor sau ale psihologilor. Să vedem care e concluzia la care au ajuns experții în domeniu după ce au sintetizat ceea ce cunoaștem din studii.
În 2007, o analiză făcută de Societatea Psihologică Australiană nu a găsit diferențe semnificative între copiii crescuți de părinți de același sex și cei crescuți de părinți de sex opus.48 Această concluzie a fost confirmată și de o analiză făcută în 2010 de Asociația Psihologică Americană49 și de alta făcută în 2011 de Institute of Medicine.17 Și Asociația Psihologică Canadiană e de acord. În 2013 un raport întocmit de Comittee on Psychological Aspects of Child and Family Health (comitetul care se ocupă cu aspectele psihologice ale sănătății copilului și familiei din cadrul Academiei Americane de Pediatrie) a tras concluzia că orientarea sexuală a părinților nu are efecte negative asupra dezvoltării copiilor și că recunoașterea căsătoriei între persoane de același sex ar îmbunătăți accesul copiilor acestora la serviciile medicale.50
La toate acestea se adaugă analizele făcute de organizațiile profesionale pentru a fi prezentate în diverse cazuri în instanță (așa-numitele amici curiae). Astfel, printre organizațiile americane care susțin ideea că nu există motive să credem că părinții de același sex au efecte negative asupra copiilor se numără următoarele:51,52,53
Americal Psychological Association, American Psychiatric Association, Americal Sociological Association, American Medical Association, National Association of Social Workers, American Academy of Pediatrics, American Association for Marriage and Family Therapy, American Academy of Family Physicians.
Nu am găsit nicio organizație profesională care să afirme că părinții de același sex au efecte negative asupra copiilor (dacă vă gândiți să mă întrebați de Colegiul American de Pediatrie, aveți grijă că nu e o organizație profesională; o să zic mai multe mai târziu).
În concluzie, consensul științific e că părinții de același sex pot să fie părinți la fel de buni ca și cei de sex opus.
Care sunt limitările
Ca în orice domeniu, cercetarea are anumite limitări. Am menționat deja câteva, dar aici o să discut mai pe larg (o să menționez unele aspecte mai tehnice, așa că dacă vă plictisiți puteți sări la secțiunea următoare în care discut cercetarea promovată de CpF și asociații).
Existența limitărilor poate fi exploatată de cei care vor să promoveze ideologii sau să nege relevanța dovezilor și să dea impresia că e o dezbatere între două opinii la fel de justificate.
Strategia e folosită cu succes (cel puțin pentru o vreme) și în alte domenii. Poate că cel mai bun exemplu este cel al companiilor de tutun care au negat dovezile care arătau o legătură între fumat și cancer la plămâni. Deși încă de la mijlocul anilor ’50 comunitatea științifică știa de această legătură, industria tutunului a negat-o până în anii ’90 și probabil ar fi negat-o și în ziua de azi dacă n-ar fi fost obligată de curțile de judecată să o recunoască. Într-o mărturie din 1994, conducătorii marilor companii de țigări au declarat că dovezile că fumatul produce boli precum cancerul sau boli cardiovasculare sunt „neconcludente” și că țigările nu dau dependență. La mai puțin de o lună, mai multe documente confidențiale au ajuns publice și au arătat că industria știa de decenii de pericolul tutunului.54 În același timp, industria a încercat să promoveze o știință foarte strictă (pe care a numit-o „sound science”), atât de strictă încât să nu se poată dovedi că tutunul e dăunător.55 Asemănător, companiile de combustibili fosili au încercat să promoveze mesajul că încă nu știm dacă se încălzește clima. Scopul lor a fost să creeze incertitudine.56
Această strategie nu este folosită doar de industrie. De exemplu, o parte dintre cei care promovează mesaje anti-vaccin susțin ideea că virusurile nu există și că n-a fost demonstrată niciodată existența vreunui virus. Unii neagă existența virusului HIV, alții existența virusului pojarului (în mare parte sunt aceiași oameni). Motivele lor? Nu există studiul perfect sau nu există un singur studiu în care să fie totul demonstrat. Există mai multe care puse la un loc ne spun destul de clar că virusurile există, dar acești oameni nu sunt mulțumiți pentru că au așteptări imposibile. Criticile lor nu sunt constructive, ci sunt făcute pentru că se potrivesc cu ideologia pe care o au de promovat. Să nu cădem în aceeași capcană.
Să ne uităm mai în detaliu la câteva limitări ale cercetării despre copiii crescuți de persoane de același sex.
Eșantioane mici
Aceasta este o problemă prezentă în foarte multe studii pentru că este greu de găsit cupluri homosexuale care cresc copii. Căsătoriile gay sunt ilegale în cele mai multe țări, iar în cele în care sunt legale sunt uneori doar de câțiva ani.
Problema cu studiile cu puțini participanți este că dacă există diferențe între grupuri, sunt șanse mai mici ca acestea să fie descoperite. În termeni tehnici se numește putere statistică scăzută. În psihologie și în medicină este considerată standard o putere statistică de 80%. Asta înseamnă că dacă există un efect și facem 100 de studii cu putere de 80%, 20 dintre ele n-o să găsească acel efect (așa-numitele rezultate fals-negative). Dacă puterea e mai mică, șansele de a descoperi efecte reale scad. Însă puterea nu depinde doar de numărul de participanți. Dacă efectul pe care îl căutăm e mai mic, puterea este la rândul ei mai mică. Dacă pragul de semnificație statistică este mai mic, puterea este și ea mai mică.
Când sunt studiați copii crescuți de părinți de același sex, uneori puterea este mai mică, alteori mai mare. Important însă este că există studii cu putere rezonabil de mare. De exemplu, unul dintre acestea8 are 95 de participanți în fiecare dintre cele două grupuri. Dacă am face un test de comparație, puterea ar fi de 82% pentru un efect mic de 0,3 (am calculat folosind G*Power).57 În realitate puterea variază pentru diverse aspecte evaluate în studiu. Însă problema puterii scăzute nu e rezolvată printr-un singur studiu, ci prin realizarea de meta-analize. Atunci când avem 500 sau 1.000 de participanți într-un grup (copii crescuți de părinți de același sex) și mii în celălalt puterea este suficient de mare încât să ne dea încredere că o să găsim chiar și efecte mici.
Puterea statistică scăzută poate cauza însă și alte probleme: majoritatea efectelor descoperite sunt ori false, ori exagerate. Asta înseamnă că atunci când se descoperă diferențe semnificative între copiii crescuți de părinți homosexuali și cei crescuți de părinți heterosexuali, acele diferențe au mari șanse să fie false. E contra-intuitiv, dar e ceea ce se întâmplă în neuroștiință unde puterea de multe ori este sub 20%. Dacă șansa de a descoperi un efect (în caz că acesta există) este mică, majoritatea descoperirilor vor fi rezultate fals-pozitive, iar puterea pozitivă de predicție va fi mică. Dacă un efect nu există (ca să fie descoperit), în acele cazuri în care este descoperit, rezultatul va fi fals.58 Nu am văzut ca acest aspect al problemei să fie menționat de critici.
Eșantioane convenabile
Tot din cauză că părinții homosexuali care cresc copii sunt greu de găsit (mai exact, greu de identificat în studiile mari făcute cu alte scopuri), multe studii apelează la eșantioane dirijate, adică autorii caută astfel de părinți prin intermediul organizațiilor care ori promovează drepturile persoanelor LGBT, ori se ocupă de adopții. De aici apare riscul de a selecta mai mulți părinți homosexuali care își cresc bine copiii. Ideal, participanții în astfel de studii ar trebui selectați la întâmplare, identificați din populații mari.
Partea bună e că astfel de studii există. Am dat niște exemple în alte părți ale acestui articol.2,7,11,14,15,16,etc. Partea și mai bună e că rezultatele studiilor cu eșantion probabilistic (reprezentativ) sunt în concordanță cu cele ale studiilor cu eșantion dirijat.17 Așa că nu putem folosi acest argument pentru a susține că cercetarea este invalidă.
Majoritatea studiilor sunt despre lesbiene
Într-adevăr, cele mai multe studii au inclus copii crescuți de două mame, pe care i-au comparat cu copii crescuți de o mamă și un tată. Totuși, în ultimii ani s-au strâns suficiente studii cu tați gay astfel încât aceasta să nu mai fie o problemă. După cum am spus mai sus, o meta-analiză a inclus 452 de copii crescuți de doi tați și 1.571 crescuți de părinți heterosexuali.47
În unele studii părinții își evaluează copiii
Unele studii îi întreabă pe părinți diverse lucruri despre copiii lor, în loc să îi întrebe direct pe copii. Există astfel riscul ca părinții să exagereze bunăstarea copiilor. Câteodată cercetătorii aleg să îi întrebe pe părinți din cauză că copiii sunt prea mici (și nu știu să completeze chestionare), alteori e doar mai convenabil așa. Nici această limitare nu invalidează consensul. Pe de o parte, e posibil ca și părinții heterosexuali să exagereze. Pe de altă parte, există studii care întreabă direct copiii sau coroborează din mai multe surse și care au aceleași rezultate.1,2,6,7
Studii care au găsit efecte negative
Există șase studii care sunt aduse în discuție foarte des de către cei care se opun căsătoriilor de același sex, iar motivul este că aceste studii se potrivesc cu mesajul pe care vor să îl promoveze. E important să ne uităm și la acestea. Dintre toate, în mod disproporționat este citat studiul făcut de Mark Regnerus în 2012. L-am văzut citat atât de des încât atunci când aud despre „studii științifice care arată efectele negative asupra copiilor crescuți de doi tați sau două mame” sunt aproape sigur că este vorba de Regnerus. Așa că hai să fie cel dintâi în analiza noastră.
Cel mai popular: Studiul lui Regnerus din 2012
Am găsit studiul descris cu unele erori destul de importante în mai multe locuri în română. Pentru că multe articole par să preia ce scrie Pro Vita pe Cultura Vieții o să citez direct de acolo. Un articol numit Studiu: Copiii crescuti de părinți heterosexuali sunt mai sănătoși și mai fericiți decât cei crescuți de homosexuali declară în primul paragraf:
„Copiii crescuți de către părinți heterosexuali au calitate a vieții mai ridicată față de copiii crescuți în «familii» homosexuale, arată un studiu din SUA, având la bază indici de bunăstare personală. Cercetarea a fost clasificată de către susținătorii familiei tradiționale ca fiind cel mai științific și credibil studiu disponibil.”
Primul paragraf, prima denaturare. Studiul nu este despre copiii crescuți în familii homosexuale, ci despre copii cu un părinte care a avut o relație homosexuală la un moment dat. După cum o să vedem imediat, acesta este un detaliu foarte important care am impresia că s-a pierdut în relatări. Doar o parte dintre copiii din studiu au trăit cu părintele homosexual și cu partenerul acestuia. De asemenea, cercetarea n-a fost clasificată ca fiind „cel mai științific și credibil studiu disponibil” decât de către „susținătorii familiei tradiționale”. În general, oamenii de știință au avut altă părere.
Articolul de pe Cultura Vieții continuă să facă afirmații greșite despre studiu, cum este și următoarea:
„Procentajul infectării cu cel puțin o boală cu transmitere sexuală este de 20% între tinerii cu «două mame» și de 25% între cei cu «doi tați», comparat cu 8% din cei care au crescut în familia lor biologică.”
Greșeala e aceeași ca și înainte: studiul n-a comparat copii crescuți de două mame sau de doi tați. Această confuzie este făcută în mod repetat.
Un alt articol tot de pe Cultura Vieții, numit Căsătoriile între persoane de același sex au ca „victime colaterale” copiii ne spune despre „importanța enormă a studiului lui Regnerus (2012) [care] cu greu ar putea fi exagerată”. În mod ironic, importanța studiului este exagerată chiar în acest articol. De exemplu ni se spune că studiul lui Regnerus:
„Contine o bogatie imensa de date privind impactul nefast al «casatoriilor» homosexuale asupra copiilor si face referinta la o multitudine de studii publicate in anii 90 privind copiii crescuti de cupluri homosexuale, inainte de legalizarea casatoriilor homosexuale. E remarcabil ca rezultatele studiilor acelor ani sunt identice cu rezultatele studiilor publicate 20 de ani mai tarziu.”
Spre deosebire de cei care au scris articolul de pe Cultura Vieții eu chiar am citit studiul lui Mark Regnerus12 și știu că nu citează absolut niciun studiu din anii ’90 care să fi descoperit efecte negative asupra copiilor crescuți de părinți homosexuali. De fapt, Regnerus citează o mulțime de studii care îl contrazic pe al său (și încearcă să argumenteze că al său e mai bun). De exemplu, spune așa:
„[Î]nțelepciunea convențională care rezultă din studii comparative despre părinții de același sex este că există foarte puține diferențe notabile în urmările asupra copiilor părinților homosexuali (Tasker, 2005; Wainright and Paterson, 2006; Rosenfeld, 2010). Mai mult, o varietate de posibile avantaje ale unui cuplu de lesbiene ca părinți au apărut în studii recente (Crowl et al., 2008, Biblarz and Stacey, 2010; Gartrell and Bos, 2010; MacCallum and Golombok, 2004).”
Așa că e exact invers față de ceea ce scrie Cultura Vieții. Acea „multitudine de studii” conține de fapt 0 studii. Nu a existat o știință „pierdută” acum 20 de ani care să fie confirmată și scoasă la suprafață prin studiul lui Regnerus. Mă surprinde cu câtă ușurință distorsionează realitatea cei de la Cultura Vieții și în același timp mă întristează pentru că aceste distorsiuni sunt folosite pentru a stigmatiza o categorie de oameni care oricum e supusă stigmatizării.13
Am văzut cum e citat acest studiu, dar cel mai important e să vedem ce spune el de fapt. E un studiu care a inclus 919 copii crescuți de familii biologice intacte, 163 care au avut o mamă care la un moment dat a avut o relație cu o altă femeie, 73 care au avut un tată care la un moment dat a avut o relație cu un bărbat și încă niște categorii (copii crescuți de părinți care au divorțat, copii crescuți de un singur părinte, copii adoptați etc.). Copiii din aceste categorii au fost comparați în funcție de mai multe criterii, cum ar fi dezvoltarea psihologică, riscul de depresie, riscul de a fi șomer, riscul de a fi supus agresiunilor sexuale, performanța academică, relația cu părinții, impulsivitatea, riscul de a consuma diverse droguri, numărul de parteneri sexuali ș.a.. Rezultatele arată că în general copiii care au un părinte homosexual au mai multe probleme.
Cei ce se opun căsătoriilor între persoane de același sex afirmă că acest studiu este superior celorlalte. Eu sunt de altă părere: nu numai că nu este superior, dar este și defectuos și o să încerc să argumentez în continuare de ce cred asta.
Care sunt elementele care l-ar face superior? Susținătorii aduc în discuție două principale. Pe de o parte este un studiu cu un eșantion reprezentativ și pe de altă parte are un eșantion mare. Să le luăm pe rând.
Eșantion reprezentativ?
Atunci când sunt cercetate lucruri rare sau greu de identificat în populații mari se apelează la așa-numitele eșantioane dirijate sau convenabile, adică eșantioane care depind de ceea ce e disponibil. În cazul părinților de același sex aceștia sunt de multe ori identificați prin intermediul organizaților LGBT sau prin anunțuri. Astfel persoanele care participă la studii s-ar putea să nu fie reprezentative pentru populația generală pentru că nu sunt alese la întâmplare. Studiul lui Regnerus are avantajul că a ales o populație la întâmplare (adică folosește un eșantion reprezentativ, nu unul dirijat). Acesta este în mod clar un punct forte.
În altă ordine de idei, nu este singurul și nici măcar primul studiu care folosește un eșantion reprezentativ pentru a studia evoluția copiilor crescuți în familii de același sex. Există mai multe astfel de studii,2,7,11,14,15,16,etc. iar o analiză care s-a uitat și la efectele asupra copiilor, făcută de Institute of Medicine a concluzionat că rezultatele din studiile cu eșantion convenabil sunt în concordanță cu cele ale studiilor cu eșantion reprezentativ.17 Prin urmare, studiul lui Regnerus nu iese în evidență din acest punct de vedere.
Eșantion mare?
Uneori studiul lui Regnerus e citat ca având un eșantion de 3.000 de participanți, iar acest număr e comparat cu cele câteva zeci pe care le au alte studii. Avem parte aici de o exagerare. Numărul de copii cu părinți homosexuali este mai mic: 163 au o mamă care a avut o relație cu o femeie, iar 73 au un tată care a avut o relație cu un bărbat. Aceste numere nu sunt atât de mari, iar dacă vrem să ne uităm doar la copiii care au fost crescuți de către un cuplu de același sex, numerele sunt și mai mici. În răspunsul către critici,18 Regnerus a dezvăluit câți au fost crescuți de cupluri homosexuale: 85 crescuți o perioadă de două mame și 61 crescuți o perioadă de doi tați, iar dintre cei crescuți de două mame, doar 19 au fost crescuți pentru cel puțin 5 ani consecutivi. Aceste numere nu sunt diferite de numerele din alte studii, cum ar fi un studiu care a comparat 95 de copii crescuți de două femei cu 95 crescuți de părinți heterosexuali8 sau un alt studiu care a comparat 52 de copii crescuți de doi bărbați cu 95 crescuți de părinți heterosexuali.9 Așa că eșantionul folosit de Regnerus nu este unic sau ieșit din comun.
Mai există o problemă, un pic mai tehnică, dar pe care merită să o menționez. Un eșantion mare este de dorit pentru a da putere statistică studiului, care la rândul său reduce riscul de erori fals-negative (adică de a nu găsi diferențe acolo unde sunt). Problema este că Regnerus și-a făcut bucăți puterea statistică făcând foarte multe comparații. Dacă ne uităm la cele trei tabele (2-4) din articolul original,12 observăm că sunt 40 de măsuri și fiecare este făcută pentru mai multe categorii (fiecare pe câte o coloană). Chiar dacă ne facem că nu vedem toate coloanele și ne uităm doar la trei (familii biologice intacte [FBI], mame lesbiene, tați gay), tot avem 80 de comparații (FBI fiind referința). Asta înseamnă că ar trebui să corectăm pentru comparații multiple (ca să nu fim invadați de rezultate fals-pozitive; apropo, am scris mai demult un articol despre vaccinuri în care erau făcute 189 de comparații). Dacă folosim metoda Bonferroni, pragul pentru a declara un rezultat semnificativ scade de la p≤0,05 la p≤0,000625. Dar asta ne reduce automat și puterea studiului. Din păcate, Regnerus nu face nicio corecție, așa că rezultatele sale sunt cel mai probabil false.19
Acum să ne uităm la punctele slabe ale studiului.
Studiul nu e despre copii crescuți de cupluri gay
Aceasta este o limitare foarte importantă și este recunoscută și de Regnerus în răspunsul către critici:18
„…deși în descrierea categoriilor LM [mamă lesbiană] și GF [tată gay] din studiul original am detaliat cu atenție și exactitate ce participanți intră în aceste categorii, îmi dau seama că acronimele LM și GF sunt predispuse să confunde orientarea sexuală, lucru pe care studiul nu l-a măsurat, cu un comportament de același sex, lucru pe care l-a măsurat”.
În răspuns, Regnerus schimbă acronimele, folosind acum MLR (mamă care a avut o relație lesbiană) și GFR (tată care a avut o relație gay) și precizează câți copii au fost crescuți (cel puțin pentru o perioadă) de cupluri de același sex. Ceilalți au fost crescuți ori de celălalt părinte, ori de ambii părinți (în cazul în care aventura homosexuală a unui părinte nu a dus la divorț). Totuși, Regnerus a refăcut analizele și unele dintre asocieri au rămas.
Studiul nu a ținut cont de divorțuri
Pentru a vedea de ce e extrem de important să se țină cont de tranziții familiale (cum ar fi divorțurile) trebuie să ne amintim cum au fost selectați participanții. În categoria de referință au fost selectate doar „familii biologice intacte”, adică familii în care n-a existat divorț. Presupun că sunteți de acord că aceste familii nu sunt reprezentative pentru familiile heterosexuale în general. Divorțul există. De exemplu, în Statele Unite ale Americii rata divorțului este de 46% (adică aproape jumătate din căsătorii duc la divorț).
Cum au fost aleși părinții cu relații homosexuale? Păi exact așa: adulți căsătoriți cu persoane de sex opus, care au avut la un moment dat o relație cu o persoană de același sex. Ce credeți că s-a întâmplat când soții/soțiile lor au aflat? Eu aș presupune că au divorțat. Poate nu toți, dar mulți dintre ei. Prin urmare avem două grupuri diferite: un grup cu divorț 0 și un grup cu rată ridicată de divorț. Iar acesta este un efect direct al felului în care a fost proiectat studiul. Acest dezechilibru este by design.
Mai știm și că divorțul are efecte negative asupra copiilor20,21,22,23,24 și avem imaginea completă. Rezultatele lui Regnerus sunt garantate chiar și în situația în care orientarea sexuală nu are niciun efect negativ pentru că Regnerus a comparat un grup de părinți care nu au divorțat cu un alt grup de părinți care au divorțat în proporție ridicată și a găsit că divorțul are efecte negative asupra copiilor. Cum poate un astfel de studiu să fie valid?
Dar să zicem că aceste speculații nu sunt acceptabile și vrem să ignorăm efectul tranzițiilor familiale (așa cum face și Regnerus). Să ne uităm în tabelele din studiul original. De exemplu, valorile pentru copiii cu părinți care au avut o relație homosexuală sunt foarte asemănătoare cu valorile copiilor adoptați sau crescuți de părinți singuri. Regnerus a făcut doar comparația cu copiii crescuți de familii biologice intacte, dar datele sale în cel mai bun caz arată că copiii cu părinți care au avut o relație homosexuală se dezvoltă la fel de bine ca și cei crescuți de familii adoptive sau monoparentale. Cu alte cuvinte, în cel mai bun caz, dacă ignorăm defectul major, studiul arată că e greșit ca homosexualii să răpească copiii de la părinții lor biologici. Asta n-ar trebui să surprindă pe nimeni. Era nevoie de un studiu pentru asta? Are cineva impresia că dacă s-ar legaliza căsătoriile gay li s-ar da voie homosexualilor să răpească ce copii vor de la părinții lor biologici? Sper că nu.
Dar cum ziceam, există un defect major. Sau să fie doar presupuneri? Nu, nu sunt. În 2015, un cercetător a luat datele lui Regnerus și le-a reanalizat ținând cont de tranzițiile familiale și a descoperit că toate asocierile găsite de Regnerus ori au dispărut ori au fost puternic atenuate.25 Deci nu e doar speculație, e un fapt confirmat de datele lui Regnerus. Efectele negative sunt un artefact al metodologiei de slabă calitate.
Acum că am scos în evidență problemele care invalidează rezultatele,32,43 să vedem cum a fost publicat și care au fost reacțiile.
Povestea din spatele studiului
Studiul a fost publicat în 2012 în jurnalul Social Science Research împreună cu o analiză făcută de Marks, prin care critica un articol scris de American Psychological Association care a ajuns la concluzia că părinții de același sex pot crește copii la fel de bine ca și cei heterosexuali.26 Ambele articole au fost acceptate foarte rapid, ceea ce e ieșit din comun. Pentru ca un articol să fie publicat într-un jurnal științific, trebuie întâi să treacă prin peer-review, adică să fie analizat de niște specialiști din domeniu care apoi să accepte sau să respingă articolul. Felul în care s-a făcut peer-review pentru cele două articole (Regnerus și Marks) nu e în totalitate clar. O investigație a descoperit că au fost aleși șase recenzenți care să analizeze împreună cele două articole, iar dintre aceștia trei erau împotriva căsătoriilor gay, iar doi dintre ei au fost consultanți plătiți pentru studiul lui Regnerus. Dacă nu vă șochează, repet: doi dintre cei care au fost puși să verifice dacă articolul lui Regnerus e bun au lucrat cu el la proiect! Autorul investigației adaugă și că întreg procesul de peer-review pare să fi fost de formă („I see little serious engagement”), iar recenzenții nu doar că au ignorat defectele majore, dar le-au și lăudat. De asemenea, datele lui Regnerus care se presupune că sunt reprezentative au niște caracteristici ciudate. De exemplu, două treimi dintre participanți sunt femei, deși în populația generală există un raport de aproximativ 1:1 între bărbați și femei. Sau 20 de bărbați care au zis că au făcut sex cu 100 de femei, 20 de participanți care au zis că au făcut sex de peste 30 de ori în ultimele două săptămâni sau 10 care au zis că au făcut sex la vârsta de 0 ani. Aceste date bizare împreună cu practica lui Regnerus de a folosi participanții retrași doar într-unul dintre grupuri pun sub semnul întrebării încrederea în date.27
Nici articolul lui Marks nu pare să stea mai bine. Aceiași recenzenți s-au ocupat și de el și l-au acceptat deși este înșelător. Pare că face o analiză sistematică, dar nu e deloc sistematică.27 Marks și-a ales niște studii, le-a combinat statistic (meta-analiză) și a zis că analiza sa e mai bună decât ce a făcut American Psychological Association. Despre rapoarte nesistematice am mai vorbit și cu alte ocazii. Pot fi foarte ușor folosite pentru a distorsiona adevărul și a polua literatura științifică, motiv pentru care n-ar trebui făcute pentru a răspunde la întrebări controversate.
Dar măcar articolele lui Regnerus și Marks au fost publicate împreună cu comentarii critice, nu? Nu chiar. Comentariile au fost mai mult de formă. Au fost trei la număr28,29,30 și mai mult au lăudat decât au criticat. Toți cei trei care au fost aleși să comenteze au avut legături cu studiul lui Regnerus: Osborne a fost un „colaborator cheie” al studiului (și colegă de-a lui Regnerus), Amato a oferit consultanță, iar Eggebeen e un oponent al căsătoriilor gay și a fost martor în procese împotriva căsătoriilor gay.27 Putem spune că n-au fost cei mai potriviți pentru a critica studiul, iar în știință critica este foarte importantă. Cu toate acestea, au avut și niște critici bune. Spre exemplu, Cynthia Osborne a scos în evidență faptul că Regnerus n-a determinat câți copii chiar au fost crescuți de cupluri de același sex. A mai existat ulterior și o critică/laudă a lui Walter Schumm, un alt oponent al căsătoriilor gay.31
În final merită menționat și faptul că studiul lui Regnerus a fost comandat și co-sponsorizat cu 795.000$ de către Institutul Witherspoon, un think-tank conservator (deși are numele înșelător de institut) care se opune căsătoriilor între persoane de același sex. Regnerus a declarat că institutul nu a avut nicio implicare în desfășurarea studiului. Doar a dat banii, atât. În realitate nu e chiar așa. William Wilcox, directorul programului Family, Marriage and Democracy de la institut l-a „ajutat” pe Regnerus la analize, dar zice că nu l-a ajutat în calitate de director, ci doar așa, „colegial”. Asta e ca atunci când Victor Ponta a votat ca deputat împotrivă și ca ministru pentru proiectul de la Roșia Montană. Și ca să vezi cât de mică-i lumea, Wilcox e și unul dintre redactorii de la Social Science Research, jurnalul în care a fost publicat articolul lui Regnerus.
În concluzie, studiul lui Regnerus e departe de a fi un studiu ieșit din comun de bun, are serioase probleme metodologice pe care Regnerus le-a ignorat (sau le-a raționalizat când a răspuns criticilor), are conflicte de interese nedeclarate și a fost acceptat pentru publicare în urma unui proces suspect de peer-review. Dar cel mai important, rezultatele sale sunt contrazise de rezultatele sintezelor sistematice.
Cele trei studii ale lui Sullins din 2015-2016
Al doilea studiu ca popularitate este unul făcut de Paul Sullins în 2015. O să ajungem imediat la el, dar înainte de asta să ne uităm la un alt studiu de-al său, din 2016, și el destul de popular. Să vedem cum îl descrie Cultura Vieții. Într-un articol numit Căsătoriile între persoane de același sex au ca „victime colaterale” copiii sunt prezentate studiul lui Regnerus și cel al lui Sullins. Despre cel al lui Sullins aflăm următoarele:
Sullins este singurul de pina acum care reflecta impactul stilului de viata homosexual al parintilor asupra copiilor odata ajunsi adulti. […] Consecintele sunt distrugatoare.
…studiul lui Sullins este longitudinal si include mii de copiii crescuti atit de heterosexuali cit si de homosexuali.
…e clar ca stilul de viata al homosexualilor se reflecta in situatia mai putin avantajoasa social a copiilor lor cind acestia ajung adulti.
Având în vedere ce a scris despre studiul lui Regnerus cred că e bine să fim precauți și să nu luăm de bun ce scrie Cultura Vieții. Nici acest articol nu dezamăgește. De exemplu, ni se spune că include mii de copii crescuți atât de heterosexuali cât și de homosexuali. Autorii nu par să fi citit studiul.33 Deși a plecat de la US National Survey of Adolescent to Adult Health care a inclus 15.701 participanți, Sullins a ales doar douăzeci de adolescenți cu părinți homosexuali. În cuvintele sale:
Eșantionul de comparație a conținut 20 de cazuri neponderate de adolescenți cu părinți de același sex, constând în 17 cu mame lesbiene și 3 cu tați gay.
Acest studiu a fost folosit ca sursă pentru un poster făcut de grupuri de genul Coaliției pentru Familie din Australia care se opun căsătoriei între persoane de același sex. Acel poster avea mesajul homofob „Opriți poponarii” („Stop the fags”), însoțit de niște statistici din studiul lui Sullins: „92% dintre copiii crescuți de părinți gay sunt abuzați / 51% au depresie / 72% sunt obezi”. Reamintesc, eșantionul studiului a fost de 17 adolescenți crescuți de mame lesbiene și 3 crescuți de tați gay și e un studiu ales cu grijă din zecile care există și ajung la concluzii opuse.
Mai mult de atât, în poster apar două mâini care țin două curele în culorile curcubeului. Să nu ne ascundem după deget – posterul transmite mesajul că bărbații homosexuali își bat copiii. Și pe lângă faptul că informațiile sunt luate dintr-un studiu care a avut doar trei adolescenți crescuți de tați gay, procentul de 92% e o minciună pentru că a fost obținut punând laolaltă abuzuri de mai multe feluri, inclusiv cel verbal. Dacă un părinte sau un îngrijitor a zis „lucruri care ți-au rănit sentimentele sau te-au făcut să te simți nedorit sau neiubit”, copilul a fost inclus la „abuz fizic, verbal sau sexual”. Chiar Sullins menționează în articol că „Patru cincimi (79%) dintre abuzurile raportate au fost abuzuri verbale”.
Așa că avem un studiu cu 20 de adolescenți, care contrazice consensul științific (format în urma a zeci de studii), care suprapune abuzul fizic și sexual cu cel verbal și care este citat de opozanții căsătoriilor între persoane de același sex ca pretext pentru a își împrăștia mesajele homofobe.
Să mergem mai departe. Ajungem acum la studiul cel mai popular al lui Sullins. Cultura Vieții a scris despre el într-un articol numit Părinții de același sex și daunele emoționale: o critică la adresa criticilor. Citez din partea de început:
„Cel mai recent studiu care constată probleme emoţionale la copiii crescuţi de părinţi de acelaşi sex face mare vâlvă în lumea ştiinţifică […]. După cum era de aşteptat, criticile nu au întârziat să apară, dar sunt ele fundamentate? Aflăm că nu dintr-un editorial…”.
„Este însă un pic surprinzător faptul că asociaţiile academice şi-au criticat colegul, pe Paul Sullins, pentru că nu ar fi luat măsuri pe care acesta le-a asigurat în mod evident în studiul său şi pentru că ar fi beneficiat, chipurile, de un proces precar de evaluare academică („peer review”) – acest proces fiind, de fapt, cu mult mai riguros şi mai transparent decât orice evaluare la care au fost supuse studiile promovate de instituţiile proprii.”
Procesul de peer-review
În ciuda a ceea ce spune Cultura Vieții, criticile sunt fundamentate și o să vedem imediat de ce, dar înainte vreau să-mi îndrept atenția asupra afirmației că procesul de evaluare (peer-review) a fost foarte riguros și transparent. Studiul în cauză34 a fost publicat în 2015 în jurnalul British Journal of Education, Society and Behavioural Science, un jurnal prădător de la editura prădătoare ScienceDomain.35,36 Dacă nu sunteți familiari, jurnalele prădătoare sunt acele jurnale care publică aproape orice dacă autorii dau suficienți bani și nu își bat capul cu peer-review. Toate declară că fac peer-review, dar îl fac de formă sau nu-l fac deloc.
Ca să vă faceți o idee despre ce publică jurnalele prădătoare, o să vă dau un exemplu. În iulie anul trecut un blogger pe nume Neuroskeptic a scris un articol despre „midicloriene” (organelele celulare imaginare din Războiul Stelelor) în care le-a descris funcția și cum mediază ele relația cu Forța și a trimis acest articol la niște jurnale prădătoare. Autorul articolului a fost „McGeorge Lucas”. Trei jurnale au acceptat publicarea dar au cerut banii înainte, iar cum Neuroskeptic nu a plătit, nu au mai publicat; iar celelalte patru au publicat doar pe promisiunea că o să fie plătite. Toată povestea e descrisă pe blogul lui Neuroskeptic. Recent, tot Neuroskeptic a prezentat un alt exemplu: un articol despre paraziți intergalactici, inspirat din niște desene animate. Dacă vreți mai mult decât un exemplu, am scris în ianuarie un articol în care am vorbit mai pe larg despre jurnalele prădătoare. Vă recomand să-l citiți dacă nu sunteți familiari cu ele.
Jurnalele prădătoate sunt o caricatură a științei și trebuie boicotate. Sullins dacă vrea să fie luat în serios ar trebui să facă tot posibilul să le evite. Iar cei care spun că procesul de peer-review a fost superior ar trebui să mai citească despre jurnalele prădătoare.
Acum să revenim la conținutul studiului. În mod normal pur-și-simplu ignor articolele din jurnale prădătoare, dar cum acesta e așa de popular e clar că lumea îl ia în serios și mă simt nevoit să vorbesc despre el.
Conținutul articolului
Este un studiu longitudinal care include 512 copii cu părinți de același sex și care găsește mai multe efecte negative, cum ar fi de exemplu că riscul de probleme emoționale e dublu la cei cu părinți de același sex comparativ cu cei crescuți de părinții biologici.34 Asta nu ar trebui să fie deloc surprinzător pentru că, după cum am văzut deja când am vorbit despre studiul lui Regnerus, divorțul și alte forme de tranziție familială au efecte negative asupra copiilor. Ca și în cazul studiului lui Regnerus, și aici avem un studiu care by desing folosește ca grup de referință copiii crescuți în familii biologice intacte, deci compară copiii crescuți de părinți care au rămas împreună cu copiii crescuți de părinți care uneori s-au despărțit. Studiul ajunge astfel să măsoare efectul divorțului asupra copiilor, indiferent de orientarea sexuală a părinților. Aceeași problemă ca și în cazul studiului lui Regnerus.
Sullins dă impresia că ia în calcul instabilitatea familială, dar dacă ne uităm atent observăm că o definește în funcție de disponibilitatea unei case (dacă familia are o casă sau stă în chirie, e „stabilă”; dacă nu, e „instabilă”). Evident că și acest lucru are un efect asupra copiilor (după cum chiar și Sullins descoperă (vezi modelul 4.3 din articolul său)), dar nu e același lucru cu instabilitatea unei relații între părinți. Într-unul dintre modele (5.2) descoperă că riscul de probleme emoționale la copiii crescuți de părinți de același sex este mai mare decât la cei crescuți în familii biologice intacte, dar mai mic decât la cei crescuți în alte tipuri de familii (adoptive, monoparentale etc.). Într-un alt model (5.3) ia în calcul factorul biologic și descoperă că faptul că părinții sunt biologici explică toate diferențele dintre copii, indiferent de orientarea sexuală a părinților. Probabil că acest factor biologic mediază influența tranzițiilor familiale din moment ce jumătate dintre părinții biologici sunt aleși să fie în familii intacte, iar trei sferturi dintre părinții de același sex sunt în familii în care sunt singurii părinți biologici (deci, la fel ca în cazul studiului lui Regnerus, o bună parte dintre aceștia au fost căsătoriți cu o persoană de sex opus, au făcut un copil, au divorțat și acum își cresc copilul cu sau fără ajutorul unui partener de același sex). O altă explicație ar fi că Sullins a măsurat de fapt efectul adopției, iar acest efect a dispărut când a ținut cont de factorul biologic. Este cunoscut că, în comparație cu copiii crescuți de părinții lor biologici, cei adoptați au mai multe probleme.59
Ceea ce ar fi trebuit să facă Sullins era să țină cont de tranzițiile familiale, având în vedere că și-a ales grupul de referință astfel încât să conțină 0 divorțuri. Înainte să trecem mai departe vreau să ne uităm la un exemplu bun de cercetare.
Am menționat la început un studiu de-al lui Potter & Potter și vreau să ne uităm din nou la el.7 Este asemănător cu cel al lui Sullins, conține 155 de copii crescuți în familii cu părinți de același sex și a avut mai multe modele de analiză a datelor. Atunci când nu s-a ținut cont de tranzițiile familiale, copiii crescuți de părinți de același sex au avut rezultate mai slabe la măsurile de bunăstare psihologică. Asta este din cauză că majoritatea copiilor din astfel de familii ajung acolo după ce familia în care s-au născut se destramă. Ca în studiul lui Regnerus: doi părinți heterosexuali fac un copil, unul dintre părinți are o aventură, divorțează, iar copilul ajunge să crească cu unul dintre părinți și eventual cu noul partener al acestuia. Acest partener poate fi de sex opus sau de același sex. Regnerus și Sullins au ales în mod explicit ca grupul de referință să nu conțină divorțuri, dar au permis aceste divorțuri pentru părinții de același sex. Aceasta este o distorsiune introdusă în studii direct din felul în care au fost proiectate. Și am văzut că atunci când această distorsiune este corectată, datele lui Regnerus nu mai arată efecte negative. Pentru studiul lui Sullins n-a făcut nimeni încă o astfel de analiză, dar ne putem uita la studiul lui Potter & Potter, unde efectele negative asupra copiilor au dispărut când a fost corectată distorsiunea.7 La fel și într-un alt studiu, tot de-al lui Potter, efectele negative au dispărut după ce s-a ținut cont de tranzițiile familiale.3
Corecția pentru tranzițiile familiale poate fi făcută ușor în cele mai multe cazuri, dar opozanții căsătoriilor gay refuză să o facă – probabil din motive ideologice.
Sullins a mai publicat un studiu în 2015 în care folosește aceeași strategie și în care afirmă că riscul de ADHD este mai mare la copiii crescuți de părinți de același sex.37 Nu merită să pierdem prea mult timp cu acest studiu pentru că e aceeași poveste: nu corectează pentru tranziții familiale și este publicat într-un jurnal prădător (de data asta British Journal of Medicine & Medical Research tot de la ScienceDomain). Procesul de peer-review e făcut superficial, cum era de așteptat. În acest articol a descoperit că riscul de ADHD e de 2,4 ori mai mare la copiii cu părinți de același sex (comparativ cu populația generală), dar are și niște rezultate interesante de care nu vorbește nimeni: riscul de ADHD a fost de 7 ori mai mare acolo unde a fost prezentă stigmatizarea. Dacă ar fi să luăm în serios acest studiu, concluzia logică ar fi că trebuie să facem eforturi ca homosexualii și copiii crescuți de ei să nu mai fie stigmatizați. Dar să nu uităm că studiul este slab, are aceleași defecte ca și precedentele și nu putem trage concluzii pe seama lui.
Studiul lui Sarantakos din 1996
Un alt studiu citat uneori de opozanții căsătoriei persoanelor de același sex e cel făcut de Sarantakos în 1996.38 Este probabil singurul studiu cu efecte negative care nu a fost făcut de cineva finanțat de organizații conservatoare din Statele Unite. Studiul a conținut câte 58 de copii în fiecare dintre cele trei categorii: crescuți de părinți heterosexuali căsătoriți, crescuți de părinți heterosexuali în concubinaj și crescuți de părinți homosexuali în concubinaj. Studiul pare să sufere de aceeași problemă ca și cele anterioare: toți copiii crescuți de persoane de același sex au trecut printr-un divorț, în timp ce ceilalți probabil că nu au trecut. Astfel, nu putem ști sigur dacă efectele negative observate sunt din cauza orientării sexuale a părinților sau din cauza divorțului. Pe lângă asta, copiii crescuți de părinți homosexuali au fost foarte mult ostracizați și stigmatizați. Și nu în ultimul rând, părinții lor n-au fost căsătoriți pentru că nu era legală căsătoria între persoane de același sex. Toți acești factori fac grea interpretarea rezultatelor.39
Chiar dacă rezultatele sunt corecte, acest studiu trebuie pus alături de cele peste 70 de alte studii pe același subiect. E greșit să îl scoatem din context așa cum fac cei care au o ideologie de promovat.
Studiile lui Allen din 2013
În 2013, Douglas Allen a publicat două studii asemănătoare care au găsit performanțe școlare mai slabe pentru copiii crescuți de părinți de același sex.
Primul
Într-unul dintre studii s-a uitat la ratele de absolvire a liceului în Canada și a găsit următoarele:40
| Copiii crescuți de | Câți au absolvit |
| Părinți heterosexuali căsătoriți | 72% |
| Părinți heterosexuali căsătoriți neoficial | 59% |
| Tați gay | 60% |
| Mame lesbiene | 52% |
| Tată heterosexual singur | 62% |
| Mamă heterosexuală singură | 61% |
Și aici în timp ce grupul de referință a fost ales să aibă 0 divorțuri, celelalte grupuri au avut divorțuri/despărțiri, iar asta nu a fost luat în considerare. A fost luată în considerare mobilitatea familiei (de câte ori a schimbat reședința). Când mobilitatea a fost limitată la ultimul an, efectele au fost semnificative, dar când a fost extinsă la ultimii 5 ani, diferențele au devenit nesemnificative pentru copiii crescuți de două mame. Allen a ales să prezinte doar primul set de analize și pe celelalte le-a mutat în anexă și în mare parte le-a ignorat.39 Dar poate mai important de atât, nici Allen nu ține cont de numărul de divorțuri pentru că datele nu-i permit să țină cont. O altă problemă este faptul că Allen a exclus toți adolescenții de 17-22 ani care nu mai locuiau cu părinții lor. Faptul că nu mai locuiesc cu părinții poate fi un semn de reușită (ex.: poate s-au dus la facultate), așa că nu putem ști dacă nu cumva copiii crescuți de părinți de același sex au avut mai mult succes la facultate. Ar fi fost util ca Allen să nu-i excludă din analize sau măcar să facă analize separate.
Oricum, în cel mai rău caz, acest studiu arată că adolescenții care trăiesc în familii cu părinți de același sex au performanțe asemănătoare cu cei care sunt crescuți de părinți necăsătoriți (concubini) sau de părinți singuri.
Al doilea
Celălalt studiu al lui Allen41 este o re-analiză a unui studiu făcut de Rosenfeld în 2010.2 Rosenfeld a descoperit că performanțele școlare ale copiilor nu sunt afectate de orientarea sexuală a părinților. Allen a considerat că Rosenfeld a folosit criterii prea restrictive așa că a re-analizat datele folosind criterii mai permisive. A concluzionat că performanțele școlare ale copiilor cu părinți homosexuali sunt cu 35% mai scăzute decât pentru cei cu părinți heterosexuali.
Rosenfeld a răspuns și a argumentat că rezultatele sale inițiale sunt corecte și că Allen greșește. Pentru asta a scos în evidență că trebuie să analizăm copiii care chiar au fost crescuți de familiile respective, nu pe cei care s-a nimerit să se afle în acele familii la momentul recensământului. Relaxarea criteriilor de includere pe care Allen o propune introduce incertitudine despre câți copii au fost de fapt crescuți de familii gay. În plus, cei mai mulți copii crescuți de părinți de același sex au ajuns în această situație după ce părinții lor au divorțat (iar unul i-a luat să-i crească împreună cu noul partener). E aceeași problemă ca și la Regnerus și Sullins și trebuie să ținem cont de ea. Dacă nu ținem cont, o să ajungem să măsurăm efectul divorțului asupra performanțelor școlare indiferent de orientarea sexuală a părinților.42
Allen în realitate a confirmat faptul că pentru familiile stabile performanțele copiilor nu sunt afectate de orientarea sexuală a părinților, iar Rosenfeld a refăcut calculele pentru toți ținând cont de statutul socioeconomic și a găsit același răspuns, și anume că performanțele nu sunt afectate de orientarea părinților:42
Nu este nicio diferență semnificativă statistic în ceea ce privește progresul normal la școală între copiii crescuți de cupluri de același sex și cupluri heterosexuale căsătorite dacă starea socioeconomică a familiei este luată în considerare.
Devin homosexuali copiii dacă sunt crescuți de părinți homosexuali?
Ca să aflăm trebuie să ne uităm la sinteze ale literaturii științifice, așa cum am făcut și mai devreme când am discutat despre efectele negative asupra copiilor. Dar pentru că în discuție sunt de multe ori folosite studii problematice, e nevoie să discutăm întâi despre dovezile pe care le aduc oponenții căsătoriilor gay – iar aceste dovezi sunt aproape în exclusivitate produse de Paul Cameron (mai este citat și Regnerus câteodată).
Vi-l prezint pe Paul Cameron
Paul Cameron este un psiholog care a fondat Family Research Institute, o organizație neguvernamentală anti-gay. Cercetarea sa este considerată de slabă calitate și motivată ideologic, motiv pentru care Cameron a fost exclus din și criticat de mai multe organizații profesionale, cum ar fi Asociația Psihologilor Americani sau Asociația Psihologilor Canadieni.
Subiectele lui preferate sunt în mare parte trei: să arate că copiii crescuți de homosexuali devin homosexuali, să arate că homosexualii molestează copiii și să arate că homosexualii sunt bolnavi (de la HIV, la cancer, la boli mentale). De primul subiect o să ne ocupăm aici, iar de al doilea în secțiunea următoare. Al treilea nu e legat direct de căsătorie și creșterea copiilor, așa că sărim peste. Dar dacă sunteți interesați, vă recomand raportul făcut de Institute of Medicine în 2011.13
Pentru a arăta că homosexualii cresc copii care devin homosexuali, Cameron a făcut în 2006 un studiu.65 Din sumar aflăm că au fost 77 de copii crescuți de părinți homosexuali care s-au oferit voluntari pentru trei investigații diferite și cel puțin 23 (adică 30%) erau homosexuali. Sună convingător, nu? Într-adevăr, sună, dar doar până citim mai în detaliu în ce a constat studiul (lucru pe care nu cred că l-au făcut prea mulți dintre cei care îl citează). Inițial am crezut că e o glumă, că n-are cum să fie luat în serios un astfel de studiu. Cei 77 de copii au fost luați din… pregătiți-vă: trei cărți cumpărate de pe Amazon în 2004.
Da, Cameron a cumpărat trei cărți de pe Amazon care conțineau interviuri cu sau eseuri scrise de copii cu părinți homosexuali. De acolo a extras 77 de cazuri din care 23 au părut să aibă orientare homosexuală. În plus, articolul e plin de acuzații, judecăți morale și dezumanizare, așa cum îi stă bine lui Cameron. De exemplu, chiar de la început ni se spune că „homosexualitatea e contagioasă” și că e o „corupere a tineretului”, iar homosexualii sunt asemenea „dependenților”.
În 2007, a fost publicat un răspuns la articolul lui Cameron în care au fost scoase în evidență câteva dintre probleme,66 dar nu e nevoie de prea multe critici pentru că e evident că abordarea de a citi trei cărți e una complet invalidă. În 2010, Schumm a extins pseudo-studiul lui Cameron citind zece cărți de pe Amazon (inclusiv cele trei inițiale).67 „În ciuda numeroaselor încercări de a [trage rezultatul spre ipoteza că nu sunt diferențe] și permițând până la 20 de erori de codare, ipoteza lui Cameron […] a fost confirmată”. Nici Schumm nu pare să se prindă că oamenii descriși în cărți nu corespund întotdeauna cu cei din realitate. De exemplu, una dintre cărți spune în mod explicit că a ales intenționat copiii astfel încât să fie jumătate heterosexuali și jumătate homosexuali „pentru ca ambele păreri să fie reprezentate în mod egal, nu pentru că este reprezentativ statistic”. Chiar și fără ca autorii să scrie asta în mod explicit, nu e evident că în cărți ajung cazurile mai ieșite din comun sau cazurile selectate de autori pentru a exprima un punct de vedere? Și e destul și să ne uităm la cât de „tipice” sunt cazurile lui Cameron: 52% dintre băieți au furat din magazine, 20% dintre fete au avut câte un avort, 22% dintre băieți au fost arestați pentru o infracțiune etc.
Să faci generalizări în viața reală pe baza unor cărți e ca și cum te-ai uita la știrile de la ora cinci, ai vedea că jumătate sunt despre crime și violuri și ai concluziona că jumătate dintre români sunt criminali și violatori.
Să ne uităm un pic și la studiul lui Regnerus, la partea despre orientarea sexuală a copiilor. După cum am zis deja, studiul are multe probleme. După reanaliză,18 când Regenerus a făcut distincția între copiii crescuți de cupluri de același sex și cei care doar au avut un părinte homosexual (dar n-au locuit împreună cu acel părinte și partenerul său), a descoperit niște lucruri interesante. De exemplu în tabelul 1 din articolul său se poate vedea că dintre copiii crescuți în familii biologice intacte, doar 90% se identifică drept heterosexuali; dintre cei cu o mamă lesbiană, dar care nu au fost crescuți de acea mamă și partenera ei, doar 45% se identifică drept heterosexuali; iar dintre cei care au avut o mamă lesbiană și au fost crescuți de acea mamă împreună cu partenera ei, 68% s-au identificat drept heterosexuali. Ce înțelegem din asta? Pe de o parte înțelegem că până și copiii crescuți de familii biologice intacte (mamă și tată, părinți biologici care nu s-au despărțit niciodată!) sunt la risc crescut de a fi homosexuali: prevalența homosexualității este în general de 3%, iar în datele lui Regnerus avem o prevalență de 10%. Dacă vrem să exprimăm asta în procente senzaționale, putem spune că riscul de a deveni homosexual crește cu 300%. Datele astea n-au niciun sens.
Pe de altă parte, observăm că șansa de a fi homosexual este de 55% pentru copiii cu o mamă lesbiană, crescuți de părinții biologici (și pe urmă probabil de un părinte singur) și de doar 32% pentru cei crescuți de cupluri de lesbiene. Cum vine asta? Faptul că sunt crescuți de un cuplu de lesbiene le scade probabilitatea de a deveni homosexuali? Asta par să spună datele dacă le luăm în serios.
OK, cum a obținut Regnerus datele astea? Păi, a folosit scara lui Kinsey și i-a considerat heterosexuali doar pe cei care au avut scor minim („în totalitate heterosexual”). Hai să facem un experiment. Aici puteți să vă aflați scorul pe scara Kinsey. Vă propun următoarele răspunsuri: 1. Sunt atras doar de persoane de sex opus, dar recunosc când o persoană de același sex e atrăgătoare; 2. Am făcut sex doar cu persoane de sex opus; 3. Am fantezii doar cu persoane de sex opus; 4. Am prieteni și băieți și fete; 5. Îmi place să socializez cu persoane de ambele sexe; 6. Majoritatea prietenilor mei sunt heterosexuali, dar sunt și câțiva gay; 7. Mă identific ca heterosexual; 8. Mă consider heterosexual, dar sunt deschis la lucruri noi. Surpriză, dacă ați fi răspuns așa, ați fi fost încadrat de Regnerus la ne-heterosexuali (adică homosexuali pentru că Regnerus n-a stat să facă diferențieri între homosexuali și bisexuali). Deci o persoană care nu e atrasă de persoane de același sex (dar e conștientă când acestea arată bine), n-a făcut niciodată sex cu persoane de același sex, nici măcar în vis, se identifică drept heterosexuală, dar e deschisă la lucruri noi și cunoaște cel puțin o persoană gay e „homosexuală” conform lui Regnerus. Sper că acum e mai clar de ce datele n-au niciun sens.
Și ne mai putem uita la ceva. Regnerus a verificat și câte persoane sunt într-o relație homosexuală și a descoperit următoarele: 4% dintre copiii crescuți de familii biologice intacte, 12% dintre cei cu o mamă lesbiană (dar nu crescuți de ea și partenera ei) și 2% dintre cei care au fost crescuți de o mamă lesbiană și partenera ei. Aici se vede mai clar că orientarea sexuală a părinților nu influențează orientarea sexuală a copiilor. Mai avem niște date interesante: 14% dintre cei crescuți de tați gay și 23% dintre cei adoptați de părinți heterosexuali au fost în relații homosexuale. Am putea zice că adopțiile sunt cele care îi fac pe copii homosexuali, dar am greși. Datele ne arată doar niște asocieri șubrede care probabil sunt artefacte ale unor factori de confuzie (cum ar fi tranzițiile familiale, unul dintre lucrurile pe care opozanții căsătoriilor gay insistă să le ignore), iar asocierile nu arată cauza.
Ce spune cercetarea reală
Există studii care au comparat orientarea sexuală a copiilor crescuți de părinți de același sex sau de părinți de sex opus. Deși există mai multă variație în rezultate decât în secțiunea precedentă despre dezvoltarea psihologică, concluzia după ce ne uităm la toate studiile e că orientarea sexuală a copiilor nu pare să fie influențată de cea a părinților. O să dau câteva exemple și apoi o să vedem ce spun sintezele.
Unul dintre primele studii care a încercat să răspundă la această întrebare a fost făcut în 1996 și a inclus doar 25 de copii crescuți de mame lesbiene și 21 crescuți de mame singure heterosexuale. A descoperit că aceia cu mame lesbiene au explorat mai des relații de același sex, dar majoritatea s-au identificat drept heterosexuali.68 Adică au fost deschiși să încerce, dar asta nu i-a făcut să și devină homosexuali.
Într-un alt studiu, din 2004, cu 44 de copii crescuți de mame lesbiene și 44 crescuți de părinți de sex opus nu s-au observat diferențe în ce privește orientarea sexuală sau numărul de relații cu persoane de același sex. Au fost și aici mai deschiși la posibilitatea de a fi gay, dar nu au fost efectiv nici în felul în care s-au identificat, nici în felul în care s-au comportat (relații).16
Într-un studiu din 2011, cu 78 de adolescenți crescuți de mamele lor biologice care erau lesbiene, aproape 1 din 5 fete s-au considerat bisexuale (dar 0 s-au declarat lesbiene). În cazul băieților, 2,7% s-au declarat bisexuali și 5,4% homosexuali.69 Un rezultat surprinzător în cazul fetelor, motiv pentru care acest studiu este citat de opozanții căsătoriilor gay. Trebuie spus că asocierea nu înseamnă întotdeauna cauzalitate, iar alegerea studiilor care ne convin și ignorarea celorlalte nu este știință și nu ne ajută să înțelegem realitatea.
Un alt studiu, din 2017, cu o cohortă de 106 familii gay a investigat aceeași problemă și n-a descoperit nicio legătură între orientarea sexuală a părinților și cea a copiilor.70
Am încercat să prezint studii cu rezultate variate, dar o imagine de ansamblu ne putem face doar uitându-ne la sinteze (dacă se poate, sistematice). O să menționez patru, în ordine cronologică.
În 2001, o sinteză a literaturii științifice a fost făcută pentru a vedea efectele asupra copiilor. În ce privește dezvoltarea emoțională, cognitivă și alte aspecte pe care le-am discutat în secțiunea anterioară, ipoteza că nu sunt diferențe a fost confirmată. Dar când a fost vorba de orientarea sexuală a copiilor, autorii au tras concluzia că aceasta este influențată de orientarea părinților.71 Din acest motiv, acest articol e citat uneori de oponenții căsătoriilor gay, care în mod miraculos reușesc să nu citească și partea cealaltă – că nu există efecte negative în ce privește dezvoltarea și bunăstarea psihologică a copiilor. E important de precizat că autorii sintezei au tras concluziile legate de orientarea sexuală a copiilor folosindu-se de doar două studii. Atât au găsit la momentul respectiv.
Între timp au apărut și altele. O sinteză din 2002 a analizat 9 studii și, pe baza lor, a tras concluzia opusă: că preferința sexuală a copiilor nu este influențată de sexul părinților.44 Nici o meta-analiză din 2008 nu a găsit diferențe după ce a pus toate studiile împreună.45 Iar una din 2015 a confirmat rezultatele: nici orientarea sexuală și nici identitatea de gen a copiilor nu au fost asociate cu orientarea sexuală a părinților.46
Am putea să avem și aici aceeași discuție despre limitări, dar ar fi în mare parte aceeași ca în secțiunea anterioară, cu precizarea că datele nu sunt atât de multe, dar indică spre faptul că orientarea părinților nu îi face pe copii homosexuali.
Sunt copiii molestați mai des în familiile homosexuale?
Una dintre temerile răspândite de cei ce se opun căsătoriilor între persoane de același sex e că dacă aceștia o să ajungă să adopte copii, o să-i abuzeze fizic sau sexual. Pentru a speria oamenii sunt folosite ori date inventate (sau cel puțin imposibil de verificat), ori studii care trag concluzii exagerate și folosesc metode care distorsionează rezultatele. Aproape toate sunt făcute de Paul Cameron, așa că inevitabil…
Ne întâlnim din nou cu Paul Cameron
Un exemplu de date care sunt cel mai probabil inventate avem într-un articol din Republica Moldova care relatează presupusele rezultate ale unui presupus studiu făcut de Paul Cameron și Asociația „Pentru Familie”. Evident că studiul nu e publicat niciunde deși au trecut cinci ani de atunci. Ca să fie credibile, rezultatele cercetării nu se prezintă de către Asociația „Pentru Familie” – se publică într-un jurnal științific.
Să vedem și exemple de studii publicate. Un articol de pe Știri pentru viață citează un studiu de-al lui Cameron spunând următoarele:
În 70% din cazuri, părinții homosexuali și/sau apropiații lor au expus copiii la pericole (lipsă de îngrijire, seducție, stres emoțional, hipersexualizare), spre deosebire de părinții heterosexuali unde astfel de situații se regăsesc doar în proporție de 5%; Conform înregistrărilor din instanță, homosexualii s‑au dovedit responsabili pentru 97% din cazurile de vătămare a copiilor.
Iar un articol de pe Cultura Vieții spune că
Persoanele de orientare homosexuală au fost responsabile de 97% din cazurile de abuz fizic şi molestare asupra copiilor în cazurile de custodie aflate pe rol la Curtea de Apel în SUA.
Sursele acestor afirmații sunt trei articole de-ale lui Cameron. Să ne uităm la ele. O să mă concentrez pe afirmațiile legate de numărul de 97%. Din citatele de mai sus eu înțeleg că în 97% din cazurile în care copiii au fost bătuți sau molestați sexual, un homosexual a fost de vină. Și nu cred că sunt singurul care înțelege asta… pentru că asta scrie.
Numărul de 97% e luat dintr-un articol de-al lui Cameron din 1998 în care scrie același lucru.72 Ar fi totul în regulă dacă articolul nu ne-ar crede proști și nu ar încerca să ne păcălească. Deși este vorba despre 66 de cazuri de „vătămări, ex. molestare, abuz fizic”, în realitate doar vreo 5 se încadrează la molestare sau abuz fizic. Mai exact, au fost două cazuri de „violență ușoară” (nu se explică ce înseamnă asta), unul de „violență” și două de „molestare/seducție” (dar doar într-unul a fost implicat în mod direct copilul). Dacă vă întrebați cum e posibil ca un copil să fie molestat/sedus fără a fi implicat direct, vă împărtășesc confuzia. Doar Cameron știe ce a vrut să zică.
Bun, dar dacă doar maxim 5 cazuri sunt de violență fizică sau molestare, cum ajungem la 66? Cu ajutorul magiei: inventăm „vătămări” și le aplicăm doar la părinții homosexuali. De exemplu, au fost 13 cazuri de „hipersexualizare”, care se pare că înseamnă că „copilul a fost aparent făcut precoce din punct de vedere sexual ori comportamental, ori prin cunoaștere de către o situație parentală”. În traducere, părinții s-au sărutat sau s-au ținut de mână în fața copilului sau i-au spus că nu barza aduce copiii. Iar atunci când părinții heterosexuali au făcut același lucru… atunci nu se pune. Cameron a numărat ca „hipersexualizare” astfel de situații doar în cazul părinților homosexuali. Dacă doi părinți heterosexuali s-au sărutat în fața copilului, Cameron n-a ținut cont, dar dacă doi părinți homosexuali au făcut același lucru, au fost numărați la „hipersexualizare”. Au mai fost și 7 cazuri de „evanghelizare”. Dacă mama unei fete nu i-a impus un anumit traseu sexual în viață și a zis „e viața ei, să decidă ea”, Cameron a considerat-o vinovată de „evanghelizare”. Au mai fost și cazuri de „instabilitate” (care nu mi-e clar ce înseamnă) sau „confuzie sexuală a copilului”. Dacă părinții au fost activiști gay, Cameron i-a trecut direct la vătămări. Practic orice refuz de a impune „viziunea Cameron” asupra copiilor a fost considerat o vătămare.73
Ăsta nu e studiu, e o vânătoare de vrăjitoare în care părinții gay sunt condamnați pentru simplul motiv că sunt gay. În plus, articolul e plin de judecăți morale, de acuzații gratuite, de homofobie,73 lucruri care nu-și au locul în literatura științifică. Un studiu asemănător (cu aceleași greșeli și atitudine homofobă) a fost publicat în 2003.74
Un alt studiu citat în articolele de pe Știri pentru viață și Cultura Vieții este unul pe care Cameron l-a publicat în 1996.75 Aici se afirmă că 75% dintre băieții și 57% dintre fetele cu un părinte homosexual au fost homosexuali. Cred că ar fi mai clar dacă am transforma procentele în numere absolute: 75% înseamnă 3 din 4 băieți, iar 57% înseamnă 4 din 7 fete. Nu, nu glumesc! 3 din 4 și 4 din 7. N-are rost să comentăm mai mult.
Hai să mai vedem un pseudo-studiu de-al lui Cameron. În 1998 s-a uitat prin ziare și a căutat știrile care au fost despre molestări sexuale ale minorilor. Când un bărbat a molestat un băiat, Cameron a zis că e homosexual și astfel a ajuns la 40-60% „molestări homosexuale”.76
Tind să cred că Paul Cameron e incapabil să facă un studiu decent. În primul rând, bărbații care abuzează băieți nu sunt automat homosexuali (o să detaliez imediat). În al doilea rând, cele mai multe abuzuri sunt realizate de către bărbați asupra fetelor, deci rata de 60% abuzuri făcute de bărbați pe care a găsit-o Cameron e implauzibilă. În al treilea rând, nu știu cum să zic asta dar… ziarele exagerează!77,78 Bine, vorbim aici despre același om care a cumpărat trei cărți de pe Amazon ca să tragă concluzii despre homosexualii din viața reală, deci nu ar trebui să ne surprindă că acum face generalizări după ce citește în ziar.
Toate afirmațiile nejustificate ale lui Cameron despre cum homosexualii sunt pedofili atârnă de presupunerea greșită că toate molestările făcute de bărbați asupra băieților sunt făcute de homosexuali. Și pe urmă mai e și sofismul procurorului (sau confuzia inversului). Cameron și cei care îl citează par să spună că dacă 40% dintre abuzuri sunt făcute de „homosexuali”, înseamnă că 40% dintre homosexuali ar fi molestatori de copii. Cel mai ușor de văzut de ce e o greșeală să credem asta e folosind tot datele lui Cameron. În studiul de mai sus a descoperit că între 97% și 99% dintre molestări au fost făcute de bărbați, deci conform raționamentelor lui Cameron ar trebui să spunem că 97-99% dintre bărbați molestează copii. Evident o absurditate. De aceea e important să fim atenți la generalizările pe care nu ar trebui să le facem.
Ce știm despre molestare și cei care molestează
Spuneam că nu toți bărbații care abuzează sexual băieții sunt homosexuali. Un studiu a analizat 269 de cazuri și a descoperit că doar două abuzuri au fost săvârșite de persoane gay. Asta înseamnă nici 1% în condițiile în care populația gay e de 3-5%. Iar în 82% dintre cazuri cel care a molestat a fost un partener heterosexual al unei rude a copilului.79 Să ne imaginăm următoarea situație: un unchi căsătorit cu o femeie își abuzează nepotul. E unchiul homosexual? Dacă prin „homosexual” înțelegem „atras (și) de adulți de același sex”, evident că nu e. E pedofil pentru că e atras de copii. Și e heterosexual pentru că e atras de nevasta sa. Pentru a face lucrurile mai clare e nevoie să introducem niște termeni noi.
Atunci când Leonardo DiCaprio e întrebat ce orientare sexuală are și spune că este heterosexual toată lumea înțelege că este atras de femei adulte. La fel, dacă Elton John e întrebat același lucru și spune că e homosexual toată lumea înțelege că e atras de bărbați adulți. Totuși, tehnic vorbind, răspunsurile nu sunt corecte. DiCaprio ar trebui să spună că este heterosexual teleiofil, iar Elton John să spună că e homosexual teleiofil. Acest cuvânt în plus –teleiofil– specifică faptul că atracția e față de adulți. E opusul lui pedofil. Dar bineînțeles că în viața reală nimeni (în afară de Cameron, poate) nu se gândește «Vai, îți plac copiii?!?” când cineva spune că e heterosexual.
Acum că am definit termenii, să ne uităm la niște studii cu un aparat numit pletismograf (e un aparat care măsoară nivelul erecției pentru a determina în mod obiectiv cât de mult se excită un bărbat). Studiile făcute cu pletismograful indică faptul că pedofilia homosexuală e strâns legată de pedofilia heterosexuală. Pedofilii sunt excitați și de băieți și de fete în mod asemănător, în timp ce teleiofilii sunt excitați diferit de femei (dacă sunt heterosexuali) și de bărbați (dacă sunt homosexuali).80,81 Mai simplu spus, e mai probabil ca un pedofil să abuzeze un copil indiferent de sexul copilului decât ca un teleiofil homosexual să fie atras de o femeie sau un teleiofil heterosexual să fie atras de un bărbat. Sau, decât să facă sex cu un copil. Teleiofilii nu sunt atrași de copii, iar pentru pedofili în general nu contează sexul copilului. Asta arată că rata de pedofilie hetero- sau homosexuală nu poate fi comparată cu rata de teleiofilie hetero- sau homosexuală. Sunt două lucruri diferite.
Date avem și din altă direcție. Într-un studiu au fost recrutați adulți teleiofili hetero- și homosexuali și au fost puși să se uite la imagini cu copii. Homosexualii nu au fost mai excitați de băieți decât heterosexualii au fost excitați de fete.82 Așa că homosexualii nu sunt niște pedofili ascunși – cel puțin nu mai mult decât sunt heterosexualii.
Într-un alt studiu, 192 de adulți au fost puși să dea note unor fețe care erau de la 18 la 60 de ani. Bărbații în general au preferat fețele mai tinere, indiferent de orientarea lor sexuală. Adică heterosexualii au preferat fețele de fete tinere, iar homosexualii au preferat fețele de băieți tineri în aceeași măsură. Femeile au preferat fețe un pic mai în vârstă (lesbienele chiar mai în vârstă decât femeile heterosexuale, dar diferența a fost mică).83 Din nou, homosexualii nu sunt pedofili sub acoperire.
Într-un studiu au fost evaluați 175 de pedofili condamnați pentru a se afla care e preferința lor sexuală față de adulți – dacă au una. Au fost descoperite două categorii: cei cu sexualitate „fixată” pe copii (deloc atrași de adulți) și cei care au „regresat” (au avut atracție și față de copii și față de adulți). În această a doua categorie, deși unii preferau băieți și alții fete, toți erau atrași de femei adulte, niciunul de bărbați adulți.84 Probabil cu un eșantion mai mare ar fi fost găsiți și pedofili care să fie atrași și de bărbați adulți, dar aceste date ne arată destul de clar că există bărbați atrași de femei adulte care abuzează copii de sex masculin, deci e greșit să-i considerăm „homosexuali” pe toți cei care abuzează băieți – așa cum îi consideră Cameron.
Aceste studii sugerează că preferințele pentru un anumit sex și preferințele pentru o anumită categorie de vârstă se dezvoltă independent. A fi pedofil e independent de a fi homosexual, iar a fi homosexual e independent de a fi pedofil. Unii pedofili sunt homosexuali, alții heterosexuali. Unii teleiofili sunt homosexuali, alții heterosexuali.
Dar care sunt factorii de risc asociați cu abuzul sexual al copiilor? Lipsa unui părinte, boli ale mamei, alcoolismul, conflictele conjugale, izolarea socială, tendința părinților de a pedepsi, dar nu orientarea sexuală. Iar fetele au un risc de trei ori mai mare de a fi abuzate.85,86
Dacă riscul de abuz ar fi un criteriu pentru a hotărî cine poate adopta, atunci ar trebui să nu lăsăm decât cuplurile de lesbiene să adopte pentru că majoritatea abuzurilor sunt săvârșite de bărbați. Evident că nu există astfel de legi. Ce vreau să scot în evidență e că argumentul abuzului nu poate fi folosit pentru a interzice căsătoriile între persoane de același sex sau pentru a le dezumaniza. În lipsa unor date concrete și robuste care să arate că homosexualii chiar reprezintă un pericol pentru copii, orice acuzație e o vânătoare de vrăjitoare și nu duce decât la dezbinare și ură, la fel cum s-a întâmplat cu legendele care spuneau că evreii răpesc și ucid copiii creștinilor în mod ritualic. Să nu riscăm să fim de partea greșită a istoriei.
Despre critici și tacticile lor
Ce spun criticii și cine sunt ei
Această parte ar trebui să fie cea mai puțin interesantă pentru că ceea ce contează cel mai mult e ce spun dovezile, nu cine le face. Dar ce urmează ne poate da o idee despre cine sunt cei care insistă că părinții de același sex pun în pericol copiii.
Am văzut mai sus că toate organizațiile profesionale de psihologi, psihiatri, medici și alți specialiști spun că părinții de același sex pot să fie părinți la fel de buni ca și cei de sex opus. Atunci cine spune că nu e așa?
Oponenții acestui consens sunt puțini și sunt aproape de fiecare dată legați într-un fel sau altul de organizații conservatoare sau fundamentaliste. Deja i-am menționat pe Sullins și pe Regnerus când am discutat studiile lor. Pe lângă ei mai sunt câțiva. Cel mai vocal este Walter Schumm, care abuzează de poziția lui de redactor-șef la jurnalul Marriage & Family Review. Cum abuzează? De exemplu, publicând nu doar propriile articole în jurnal,61 ci și pe ale altor critici care sunt de acord cu el.62 Astfel de practici nu sunt acceptabile în știință. În general redactorii nu publică în propriul jurnal altceva decât editoriale sau comentarii. Schumm publică cercetare. Iar atunci când nu publică în propriul jurnal, publică în Psychological Reports,63 un jurnal care publică foarte multe articole (are rată de respingere mică) și are un factor de impact de 0,56. După o altă măsură (SJR), are un scor de 0,299 și se află în jumătatea de jos a jurnalelor (pentru comparație, cel mai bun este Annual Review of Psychology, cu un scor de 12,320). Cu Psychological Review o să ne mai întâlnim pentru că este și jurnalul preferat al lui Paul Cameron.
Ce conțin aceste articole ale oponenților căsătoriilor gay? N-am văzut nicio recenzie sistematică în care concluzia să fie că există efecte negative asupra copiilor crescuți de părinți de același sex. În schimb, aceste articole repetă limitările cercetării (și de multe ori le exagerează) și trag concluzia că există multă incertitudine și nu putem avea încredere în cercetare. Pentru a părea că există o opoziție puternică în comunitatea științifică, acești autori publică mult și se citează între ei. În mod ironic, una dintre acuzațiile pe care le aduc e că există o loialitate a cercetătorilor. Dar asta doar în partea cealaltă, bineînțeles. Și Allen, și Schumm scot în evidență, de exemplu, faptul că Bos este autor al mai multor studii care nu găsesc diferențe în funcție de orientarea părinților. Într-adevăr, este un cercetător care a făcut mai multe studii, dar pe lângă el sunt mulți alții. Studiile sale nu sunt singurele care există.
Paul Cameron e un psiholog care a fondat Family Research Institute, o organizație non-guvernamentală, în ciuda numelui. Cercetarea pe care o face e atât de distorsionată încât cu greu poate fi numită cercetare. Am văzut mai devreme cam cum arată cercetarea lui Paul Cameron. Pe lângă articolele sale originale în care găsește noi și noi motive de a îi dezumaniza pe homosexuali, mai publică din când în când și critici la adresa organizațiilor profesionale.87 E cumva de așteptat pentru că toate organizațiile profesionale s-au delimitat de el și i-au criticat metodele de cercetare. În 1987, Asociația Sociologilor Americani a scris așa:88,89
Asociația Sociologilor Americani afirmă în mod oficial și public că Paul Cameron nu este un sociolog și condamnă denaturările sale constante ale cercetării sociologice.
La fel și Asociația Psihologilor Canadieni consideră că Paul Cameron a denaturat în mod constant cercetarea legată de sexualitate și prin urmare se delimitează de el.
O analiză făcută în 1998 de Gregory Herek a concluzionat că articolele lui Cameron nu au avut impact asupra cercetării științifice din cauza calității lor slabe, dar sunt citate foarte mult de grupuri anti-gay. Nespecialiștii sunt păcăliți ușor pentru că articolele lui Cameron au bibliografii lungi, conțin statistici multe și sunt publicate în jurnale academice.90 Asta e și părerea mea după ce m-am uitat la o parte din articolele lui Cameron. Sunt descrise într-un limbaj destul de greoi, neclar de multe ori, fac presupuneri care merg mult mai departe decât ceea ce spun datele incluse în ele, conțin acuzații și insulte care n-au ce să caute într-un articol științific, iar jurnalele în care sunt publicate sunt din partea de jos, cu standarde scăzute. Mare parte din ce a publicat Cameron, de fapt, e publicat în Psychological Reports.
Cei ce se opun căsătoriilor între persoane de același sex cu siguranță nu sunt de acord nici cu mine, nici cu organizațiile profesionale. De exemplu, Știri pentru viață merge cu laudele atât de departe încât îl prezintă pe Cameron ca un „reviewer la publicația de specialitate British Medical Journal”. Când am citit asta primul meu gând a fost «asta trebuie să fie o eroare!» pentru că BMJ este unul dintre cele mai prestigioase jurnale medicale din lume, în timp ce Paul Cameron nu știe să facă cercetare. Și într-adevăr, nu este reviewer la BMJ. Acela este un alt Paul Cameron, dar atâta timp cât nu se prinde nimeni, ce mai contează adevărul? Și cei din Moldova îl iubesc, el fiind invitat pentru a face propagandă la Moldova Creștină TV.
Cameron e un om care pare să nu fie deranjat de propunerea de a introduce pedeapsa cu moartea pentru homosexualii din Uganda, iar cei din Uganda care au vrut să facă asta s-au folosit bucuroși de studiile lui Cameron. Să recapitulăm: Cameron îi consideră pe homosexuali bolnavi, inferiori, pune semnul egal între homosexuali și pedofili, îi consideră un pericol pentru societatea noastră, scoate în evidență faptul că stau mai rău în ce privește sănătatea și îi acuză pentru asta în loc să încerce să îi ajute și se luptă în mod activ pentru a le limita drepturile și acceptarea în societate. N-am mai zis asta despre niciunul dintre cei pe care i-am criticat de-a lungul timpului, dar de data asta o să fac o excepție: Paul Cameron este un om dezgustător! Nu este doar un producător de pseudoștiință, este un producător de ură și suferință.
O altă organizație critică e Colegiul American de Pediatrie, care publică diverse rapoarte64 în care citează selectiv ce studii îi convin, le ignoră pe celelalte și trage concluzia că părinții homosexuali au efecte negative asupra copiilor. Numele poate induce în eroare. Colegiul American de Pediatrie e un grup de activism conservator, nu o organizație profesională. Are în jur de 500 de membri și o agendă anti-gay. Pentru comparație, organizația profesională American Academy of Pediatrics are 64.000 de membri.
Câteva tactici de distorsionare și cum să ne ferim de ele
Există mai multe tactici de manipulare pe care le-am observat citind despre felul în care e făcută și e prezentată cercetarea de către criticii căsătoriei între persoane de același sex. O să le prezint pe scurt. Unele dintre ele sunt specifice negaționiștilor, altele specifice promotorilor de pseudoștiință.
Precizez că atunci când vorbesc despre „oponenții căsătoriilor gay” mă refer doar la cei care promovează aceste idei pe Facebook, pe bloguri, pe diverse saituri (ex.: Cultura Vieții), la televizor (ex.: reprezentanții CpF) sau în alte moduri publice. Nu mă refer la oamenii care se întâmplă să fie de acord cu ei. Acei oameni e posibil să fi ajuns la aceleași păreri din cu totul alte motive decât cele discutate de mine aici.
- Falși experți: atunci când organizațiile științifice nu spun ce trebuie, pentru a da părea credibili, activiștii îi prezintă pe post de experți pe câțiva care spun ca ei. Aceștia pot să fie într-adevăr experți care nu sunt de acord cu consensul sau pot să nu fie experți. În cazul oponenților căsătoriilor gay, acești „experți” sunt Mark Regnerus, Paul Cameron, Paul Sullins și organizații precum Colegiul American de Pediatrie, Family Research Institute, Institutul Witherspoon și altele. Asemănător, Philip Morris International (firma care produce Marlboro) a înființat Center for Indoor Air Research ca să arate că fumatul pasiv nu e periculos, iar Fred Singer și Heartland Institute au produs Nongovernmental International Panel on Climate Change (NIPCC) ca și când ar fi o alternativă la IPCC. Mișcarea anti-vaccin îi are pe Andrew Wakefield sau Yehuda Shoenfeld.
- Cherry picking (ne alegem ce ne convine, ignorăm restul): deși există zeci de studii despre cuplurile gay, oponenții acestora insistă să vorbească doar despre 3-4 care au rezultate ce le convin. Asta înseamnă cherry picking și este o metodă lipsită de onestitate de a prezenta informația. Efectul practic e că persoanele care se informează doar de la susținătorii CpF ajung să creadă că aceste 3-4 studii sunt ori singurele care există, ori singurele care contează (pentru că toate celelalte ar fi greșite). Asemănător, pentru a nega pericolul fumatului pasiv a fost citat des un articol numit „No clear link between passive smoking and lung disease” și au fost ignorate zecile de studii care aratau altceva. Tactica este aceeași. N-ar trebui să ne surprindă că există studii care contrazic consensul. În orice domeniu dacă există suficiente studii, unele o să le contrazică pe celelalte (vezi exemplul ingredientelor care cresc și scad riscul de cancer).
- Așteptări imposibile: știați că nu există studii clinice care să demonstreze că fumatul produce cancer? Știați că nu există studii clinice care să demonstreze că vaccinurile nu produc autism? Știați că nu s-a demonstrat niciodată că virusurile produc boli? Astfel de întrebări sunt comune în rândul celor care neagă sau nu înțeleg știința. În orice domeniu există limitări de care trebuie să ținem cont, dar trebuie să ținem cont și de posibilitățile pentru cercetare. De exemplu, nu se poate face un studiu clinic în care oamenii dintr-un grup să fie puși să fumeze câteva zeci de ani și cei din celălalt grup să nu fumeze deloc (iar alocarea oamenilor în grupuri să fie la întâmplare). Nu ar fi nici practic, nici etic să facem așa ceva. Dovezile din mai multe surse sunt suficiente pentru a cunoaște că fumatul produce cancer. Asemănător, e foarte greu să fie găsite cupluri de același sex care cresc copii, mai ales în contextul în care căsătoriile gay nu sunt legale decât în puține țări (și nici acolo de mult timp), prin urmare cercetarea care există e limitată. Asta nu înseamnă că o putem ignora. Îi recunoaștem limitările și vedem în ce direcție indică.
- Prezentarea denaturată a informației: am văzut câteva exemple în acest articol despre cum e prezentat studiul lui Regnerus, despre cum ni se spune că ar exista o știință pierdută din anii ’90 care i-ar confirma descoperirile, despre cum Paul Cameron ar fi reviewer la BMJ sau despre cum studiile lui Sullins ar fi avut parte de un proces excepțional de peer-review, când de fapt ele au fost publicate în jurnale prădătoare. Genul ăsta de dezinformare este folosit cu succes și de activiștii anti-vaccin, printre alții. O altă tactică e să apeleze la emoții și nu la rațiune. Încearcă să sperie lumea prezentându-i pe homosexualii ca un pericol pentru copii și pentru societate și comparându-i cu peodofilii, zoofilii sau criminalii.
Ca să ne protejăm de astfel de tactici putem face următoarele lucruri: să ignorăm acuzațiile care nu sunt susținute de dovezi suficiente; să ne luăm după consensul științific, nu după studii izolate sau rapoarte făcute de organizații cu interese speciale; să verificăm sursele citate când citim știri sau opinii; dacă ne uităm totuși la studii individuale, să le preferăm pe cele publicate în jurnale mai prestigioase și să le ignorăm complet pe cele publicate în jurnale prădătoare; să analizăm atent și să nu ne lăsăm păcăliți de afirmațiile care încearcă să ne sperie sau să dezumanizeze anumite persoane.
Câteva probleme în partea cealaltă
Asta nu înseamnă că studiile care sunt pe placul celor pro căsătorie gay ar fi perfecte. Am menționat deja mai multe probleme și mai sunt și altele. De exemplu, în 2014 a fost publicat un studiu care arăta că în comunitățile în care există puternice prejudicii anti-gay, persoanele gay au trăit cu 12 ani mai puțin (în medie) decât dacă ar fi locuit în comunități fără astfel de prejudicii.113 O astfel de diferență este foarte mare și implauzibilă. În 2017 a fost publicată o replicare făcută chiar de Regnerus, care nu a confirmat rezultatele.114 Ca urmare, jurnalul a declanșat o investigație care a descoperit o eroare în calculele studiului original. În mod normal ar fi trebuit ca articolul original să fie retras, dar jurnalul a emis doar o corectură115 motivând că autorii au zis că o să facă la rândul lor o replicare. O astfel de decizie e de neînțeles având în vedere calitatea slabă a studiului original, replicarea nereușită și descoperirea unei erori care a invalidat rezultatele. Până în momentul de față, replicarea promisă nu a apărut și am dubii că o să confirme descoperirile inițiale, dar aștept.
Există de asemenea un dezechilibru în științele sociale când vine vorba despre orientarea politică a cercetătorilor (predomină liberalii), iar acest dezechilibru a devenit din ce în ce mai mare.116 Diversitatea de opinie e importantă și pentru buna funcționare și pentru credibilitatea științei. Lipsa diversității crește riscul promovării ideilor greșite. De exemplu, ideea că fetele se descurcă mai rău la matematică dacă li se amintește de stereotipul care spune că fetele se descurcă mai rău la matematică – acesta este așa-numitul stereotype threat și a fost acceptat foarte ușor ca fiind real pentru că se potrivea cu ideea că fetele sunt o categorie dezavantajată, iar categoriile dezavantajate au rezultate mai slabe din cauza oprimării. Cu toate astea, efectul nu pare să fie real. O meta-analiză117 din 2015 a detectat risc de publicare selectivă, a pus la îndoială realitatea fenomenului și a recomandat să fie făcută o replicare pre-înregistrată. O astfel de replicare cu mulți participanți a fost făcută recent (articolul final încă nu este publicat, dar rezultatele au fost prezentate la o conferință) și nu a găsit vreo dovadă că stereotype threat ar fi real.118
O altă problemă apare când activiștii încearcă să suprime ideile din știință care nu le convin, crezând că justiția (așa cum o văd ei) este mai presus de adevăr. Un exemplu de acest tip sunt atacurile împotriva cercetătoarei Alice Dreger pentru că a susținut idei nepopulare legate de transsexualitate.119
Dar dacă există astfel de influențe, de unde știm că nu se aplică și în cazul cercetării legate de copiii crescuți de părinți de același sex? Există mai multe motive pentru care cred că nu se aplică într-un mod semnificativ. Pe de o parte, studiile care au ajung la concluzii în detrimentul persoanelor gay ajung să fie publicate, iar cele mai multe sunt de calitate foarte slabă (e destul să ne gândim la studiile lui Cameron). Dacă oponenții căsătoriilor gay ar vrea să facă știință care să fie publicată în cele mai prestigioase jurnale, indiferent de rezultat, ar fi simplu: ar trebui să producă un studiu de tip registered report, care e acceptat într-un jurnal strict pe baza calității sale, înainte să fie făcut și apoi e publicat automat (bineînțeles, dacă autorii au respectat ceea ce au zis că o să facă). Pe de altă parte, chiar și studiile care arată efecte negative asupra copiilor crescuți de părinți gay, dacă le sunt corectate greșelile, nu mai arată efecte negative (am discutat în detaliu studiul lui Regnerus și studiile lui Sullins). Așa că dacă până și datele colectate de cei cu opinii anti-gay arată că nu sunt efecte negative, e rezonabil să avem încredere în rezultate.
Ce beneficii ar putea avea legalizarea căsătoriei pentru persoanele de același sex
Discuțiile despre căsătoriile între persoane de același sex tind să se concentreze atât de mult pe potențiale efecte negative încât uităm să ne gândim la potențialele efecte pozitive, așa că vreau să închei acest articol vorbind despre câteva dintre ele. Ca toate studiile discutate în acest articol, și cele despre beneficii arată doar asocieri, nu cauze.
Înainte să ne uităm la ce s-a schimbat, să ne uităm repede la ceva ce nu pare să se fi schimbat, deși e parte din argumentul principal al Coaliției pentru Familie: rata căsătoriilor heterosexuale. Ideea că heterosexualii n-o se se mai căsătorească din cauză că și homosexualii se pot căsători e absurdă. Nu cred că e nevoie de niciun studiu care să verifice acest lucru, dar pentru cei interesați există trei studii care s-au uitat la ce s-a întâmplat în Olanda și în SUA. Deloc surprinzător, rata căsătoriilor heterosexuale n-a fost influențată de legalizarea căsătoriilor homosexuale.107,108,110 De asemenea, legalizarea căsătoriilor gay nu pare să aibă nici alte efecte negative.111,112
Studiile care s-au uitat la schimbările de după recunoașterea legală a cuplurilor de același sex au descoperit că persoanele de același sex au avut costuri reduse cu sistemul de sănătate și mai puține probleme mentale (depresie, anxietate etc.).91,92,97 În țările din Africa, legile anti-gay sunt asociate cu discriminare și stigmatizare socială, cu teama bărbaților homosexuali de a apela la servicii de sănătate și chiar cu o rată mai mare de infecții cu HIV.101,102 Recunoașterea căsătoriilor gay este asociată cu sănătate mai bună a persoanelor gay. Prin urmare, vorbim nu doar de o problemă de drepturi, ci și de o problemă de sănătate publică.93,94,17
Acest beneficiu pare să se transfere și asupra copiilor. Societățile care recunosc căsătoria între persoane de același sex sunt mai tolerante, așa că nu e deloc surprinzător că dacă ne uităm la copiii crescuți de lesbiene, cei din Olanda se dezvoltă mai bine decât cei din America (datele sunt de dinainte de 2008).95 Stigmatizarea și homofobia sunt mai mici în Olanda. De asemenea, copiii crescuți de părinți căsătoriți se dezvoltă mai bine, indiferent de orientarea sexuală a părinților, decât copiii crescuți de părinți care doar locuiesc împreună.60 Când cercetătorii s-au uitat la situația asigurărilor medicale din Statele Unite de dinainte de legalizarea căsătoriei gay, deși 77,5% dintre copiii cu părinți heterosexuali căsătoriți erau acoperiți de asigurare, doar 63,3% dintre copiii cu doi tați și 67,5% dintre cei cu două mame aveau asigurare.96 Iar un efect indirect pare să fie și faptul că în statele care recunosc căsătoria între persoane de același sex sunt mai puține încercări de sinucidere printre adolescenți.98
Toate aceste date sugerează că există unele avantaje ale legalizării căsătoriilor între persoane de același sex – și direct pentru aceste persoane, și indirect pentru copiii lor. Din aceste motive și Asociația Americană de Pediatrie și Colegiul American al Medicilor (ambele organizații profesionale reale, nu ONG-uri care parazitează nume pentru a obține reputație) susțin dreptul la căsătorie al persoanelor gay și consideră că negarea acestui drept poate avea consecințe negative asupra sănătății fizice și mentale a acestor oameni și a familiilor lor.50,99
Aceeași egalitate în drepturi este recomandată și într-un editorial scris de redactorii de la New England Journal of Medicine, jurnalul medical cu cel mai mare impact din lume.100 Nu pot să nu observ diferența enormă între atitudinile medicilor/organizațiilor medicale și cele ale Coaliției pentru Familie. În timp ce primii consideră importante valori precum egalitatea și compasiunea și încearcă să ajute atunci când se observă diferențe în ce privește sănătatea (ex.: rata infecției cu HIV este mai mare la homosexuali), ceilalți preferă să îi dezumanizeze pe cei diferiți de ei și să folosească orice diferențe ca scuză pentru a îi exclude cât mai mult din societate. În România se încearcă blocarea accesului persoanelor gay la căsătorie (acces pe care oricum nu-l au), în țări un pic mai înapoiate se încearcă scoaterea în afara legii a comportamentului homosexual.
Robert Mugabe, președinte în Zimbabwe, a zis că homosexualii sunt „mai răi decât porcii și câinii”.103 Asta nu e foarte diferit de ceea ce se întâmplă în țările dezvoltate. De exemplu, un pastor american a comparat homosexualii cu molestatorii de copii și cu zoofilii,104 Paul Cameron am văzut că face același lucru, iar Coaliția pentru Familie și susținătorii ei sunt la același nivel, comparând în mod repetat homosexualii cu pedofilii, zoofilii, necrofilii sau criminalii.105 Această strategie de a dezumaniza oponenții sau inamicii a fost folosită din plin de-a lungul istoriei106 și ar trebui să o combatem pentru că este periculoasă.
Recomandări:
John Corvino & Maggie Gallagher: Debating Same-Sex Marriage [2012]
Cristi Danileț: Pe șleau despre referendum (I, II, III, IV)
Victor Bohuș: Dezvoltarea psihologică a copiilor crescuți de cupluri de același sex (Choice)
Referințe:
1: Gartrell, N., & Bos, H. (2010). US National Longitudinal Lesbian Family Study: psychological adjustment of 17-year-old adolescents. Pediatrics, 126(1), 28-36.
2: Rosenfeld, M. J. (2010). Nontraditional families and childhood progress through school. Demography, 47(3), 755-775.
3: Potter, D. (2012). Same-sex parent families and children’s academic achievement. Journal of Marriage and Family, 74(3), 556-571.
4: Crouch, S. R., Waters, E., McNair, R., Power, J., & Davis, E. (2014). Parent-reported measures of child health and wellbeing in same-sex parent families: A cross-sectional survey. BMC public health, 14(1), 635.
5: Baiocco, R., Santamaria, F., Ioverno, S., Fontanesi, L., Baumgartner, E., Laghi, F., & Lingiardi, V. (2015). Lesbian mother families and gay father families in Italy: Family functioning, dyadic satisfaction, and child well-being. Sexuality Research and Social Policy, 12(3), 202-212. (Abstract)
6: Bos, H., van Gelderen, L., & Gartrell, N. (2015). Lesbian and heterosexual two-parent families: Adolescent–parent relationship quality and adolescent well-being. Journal of Child and Family Studies, 24(4), 1031-1046.
7: Potter, D., & Potter, E. C. (2016). Psychosocial Well-Being in Children of Same-Sex Parents: A Longitudinal Analysis of Familial Transitions. Journal of Family Issues, 0192513X16646338. (Abstract) [Sci-Hub]
8: Bos, H. M., Knox, J. R., Van Rijn-van Gelderen, L., & Gartrell, N. K. (2016). Same-sex and different-sex parent households and child health outcomes: Findings from the National Survey of Children’s Health. Journal of Developmental & Behavioral Pediatrics, 37(3), 179-187. (Abstract)
9: Bos, H. M., Kuyper, L., & Gartrell, N. K. (2017). A Population-Based Comparison of Female and Male Same-Sex Parent and Different-Sex Parent Households. Family Process. doi: 10.1111/famp.12278.
10: Farr, R. H. (2017). Does parental sexual orientation matter? A longitudinal follow-up of adoptive families with school-age children. Developmental psychology, 53(2), 252.
11: Watkins, C. S. (2018). School Progress Among Children of Same-Sex Couples. Demography, 55(3), 799-821. (Abstract)
12: Regnerus, M. (2012). How different are the adult children of parents who have same-sex relationships? Findings from the New Family Structures Study. Social science research, 41(4), 752-770.
13: Citez din sumarul raportului făcut de Institute of Medicine: „Persoanele LGBT sunt frecvent țintele stigmatizării, discriminării și violenței”. Graham, R., Berkowitz, B., Blum, R., Bockting, W., Bradford, J., de Vries, B., … & Makadon, H. (2011). The health of lesbian, gay, bisexual, and transgender people: Building a foundation for better understanding. Washington, DC: Institute of Medicine.
14: Golombok, S., B. Perry, A. Burston, C. Murray, J. Mooney-Somers, M. Stevens, and J. Golding (2003). Children with lesbian parents: A community study. Developmental Psychology 39(1):20–33. (Abstract)
15: Golombok, S., & Badger, S. (2009). Children raised in mother-headed families from infancy: a follow-up of children of lesbian and single heterosexual mothers, at early adulthood. Human Reproduction, 25(1), 150-157.
16: Wainright, J. L., Russell, S. T., & Patterson, C. J. (2004). Psychosocial adjustment, school outcomes, and romantic relationships of adolescents with same-sex parents. Child development, 75(6), 1886-1898.
17: Graham, R., Berkowitz, B., Blum, R., Bockting, W., Bradford, J., de Vries, B., … & Makadon, H. (2011). The health of lesbian, gay, bisexual, and transgender people: Building a foundation for better understanding. Washington, DC: Institute of Medicine, pg. 230.
18: Regnerus, M. (2012). Parental same-sex relationships, family instability, and subsequent life outcomes for adult children: Answering critics of the new family structures study with additional analyses. Social Science Research, 41(6), 1367-1377.
19: Ioannidis, J. P. (2005). Why most published research findings are false. PLoS medicine, 2(8), e124.
20: Amato, P. R., & Sobolewski, J. M. (2001). The effects of divorce and marital discord on adult children’s psychological well-being. American Sociological Review, 900-921.
21: Amato, P. R., & Keith, B. (1991). Parental divorce and adult well-being: A meta-analysis. Journal of Marriage and the Family, 43-58.
22: Wallerstein, J. S. (1991). The long-term effects of divorce on children: A review. Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry, 30(3), 349-360. (Abstract)
23: Størksen, I., Røysamb, E., Holmen, T. L., & Tambs, K. (2006). Adolescent adjustment and well-being: effects of parental divorce and distress. Scandinavian journal of psychology, 47(1), 75-84.
24: Amato, P. R., & Cheadle, J. E. (2008). Parental divorce, marital conflict and children’s behavior problems: A comparison of adopted and biological children. Social Forces, 86(3), 1139-1161.
25: Rosenfeld, M. J. (2015). Revisiting the data from the New Family Structure Study: Taking family instability into account. Sociological Science, 2, 478-501.
26: Marks, L. (2012). Same-sex parenting and children’s outcomes: A closer examination of the American psychological association’s brief on lesbian and gay parenting. Social Science Research, 41(4), 735-751.
27: Sherkat, D. E. (2012). The editorial process and politicized scholarship: Monday morning editorial quarterbacking and a call for scientific vigilance. Social Science Research, 41(6), 1346-1349.
28: Osborne, C. (2012). Further comments on the papers by Marks and Regnerus. Social Science Research, 41(4), 779-783. [Sci-Hub]
29: Eggebeen, D. J. (2012). What can we learn from studies of children raised by gay or lesbian parents?. Social science research, 41(4), 775.
30: Amato, P. R. (2012). The well-being of children with gay and lesbian parents. Social Science Research, 41(4), 771-774. (Abstract)
31: Schumm, W. R. (2012). Methodological decisions and the evaluation of possible effects of different family structures on children: The new family structures survey (NFSS). Social Science Research, 41(6), 1357-1366. (Abstract)
32: Perrin, A. J., Cohen, P. N., & Caren, N. (2013). Are children of parents who had same-sex relationships disadvantaged? A scientific evaluation of the no-differences hypothesis. Journal of Gay & Lesbian Mental Health, 17(3), 327-336.
33: Sullins, D. P. (2016). Invisible victims: delayed onset depression among adults with same-sex parents. Depression research and treatment, 2016.
34: Sullins, D. P. (2015). Emotional problems among children with same-sex parents: Difference by definition. British Journal of Education, Society and Behavioural Science 7(2):99-120.
35: Beall, J. (2012). Five Scholarly Open Access Publishers. The Charleston Advisor, 13(4), 5-10.
36: Grey, A., Bolland, M. J., Dalbeth, N., Gamble, G., & Sadler, L. (2016). We read spam a lot: prospective cohort study of unsolicited and unwanted academic invitations. BMJ, 355, i5383.
37: Sullins, D. P. (2015). Child Attention-Deficit Hyperactivity Disorderv (ADHD) in Same-Sex Parent Families in the United States: Prevalence and Comorbidities. British Journal of Medicine & Medical Research 6(10): 987-998, 2015, Article no. BJMMR.2015.275, ISSN: 2231-061 (Abstract)
38: Sarantakos, S. (1996). Children in three contexts: family, education and social development. Children Australia, 21(3), 23-31. (Abstract)
39: Herek, G. M. (2014). Evaluating the methodology of social science research on sexual orientation and parenting: A tale of three studies. UCDL Rev., 48, 583.
40: Allen, D. W. (2013). High school graduation rates among children of same-sex households. Review of Economics of the Household, 11(4), 635-658.
41: Allen, D. W., Pakaluk, C., & Price, J. (2013). Nontraditional families and childhood progress through school: A comment on Rosenfeld. Demography, 50(3), 955-961.
42: Rosenfeld, M. J. (2013). Reply to Allen et al. Demography, 50(3), 963-969.
43: Cheng, S., & Powell, B. (2015). Measurement, methods, and divergent patterns: Reassessing the effects of same-sex parents. Social Science Research, 52, 615-626. (Abstract)
44: Anderssen, N., Amlie, C., & Ytterøy, E. A. (2002). Outcomes for children with lesbian or gay parents. A review of studies from 1978 to 2000. Scandinavian journal of psychology, 43(4), 335-351.
45: Crowl, A., Ahn, S., & Baker, J. (2008). A meta-analysis of developmental outcomes for children of same-sex and heterosexual parents. Journal of GLBT Family Studies, 4(3), 385-407.
46: Fedewa, A. L., Black, W. W., & Ahn, S. (2015). Children and adolescents with same-gender parents: A meta-analytic approach in assessing outcomes. Journal of GLBT Family Studies, 11(1), 1-34. (Abstract) [Sci-Hub]
47: Miller, B. G., Kors, S., & Macfie, J. (2017). No differences? Meta-analytic comparisons of psychological adjustment in children of gay fathers and heterosexual parents. Psychology of Sexual Orientation and Gender Diversity, 4(1), 14-22. (Abstract)
48: Short, E., Riggs, D. W., Perlesz, A., Brown, R., & Kane, G. (2007). Lesbian, gay, bisexual and transgender (LGBT) parented families. Melbourne: The Australian Psychological Society.
49: Goldberg, A. E. (2010). Lesbian and gay parents and their children: Research on the family life cycle. American Psychological Association. (Abstract)
50: Perrin, E. C., Siegel, B. S., & Committee on Psychosocial Aspects of Child and Family Health. (2013). Promoting the well-being of children whose parents are gay or lesbian. Pediatrics, 131(4), e1374-e1383.
51: Manning, W. D., Fettro, M. N., & Lamidi, E. (2014). Child Well-Being in Same-Sex Parent Families: Review of Research Prepared for American Sociological Association Amicus Brief. Population Research and Policy Review, 33(4), 485–502.
52: Gilfoyle, N. F., & Smith, P. M. (2014). Brief of the American Psychological Association, American Psychiatric Association, and National Association of Social Workers as Amici Curiae in Support of Plaintiffs-Appellees.
54: Cummings, K. M., Brown, A., & O’Connor, R. (2007). The cigarette controversy. Cancer Epidemiology and Prevention Biomarkers, 16(6), 1070-1076.
55: Ong, E. K., & Glantz, S. A. (2001). Constructing “sound science” and “good epidemiology”: tobacco, lawyers, and public relations firms. American journal of public health, 91(11), 1749-1757.
56: Oreskes, N., & Conway, E. M. (2011). Merchants of doubt: How a handful of scientists obscured the truth on issues from tobacco smoke to global warming. Bloomsbury Publishing USA. (Google Books)
57: Am ales t tests → Means: Difference between two dependend means (matched pairs) (pentru că în studiul original e vorba despre matched pairs) → Post hoc: Compute achieved power – given α, sample size and effect size → am selectat Two tails, d=0.3, α=0.05 (valoare standard), Sample size=95. Puterea rezultată a fost de 82%. Despre G*Power mai multe aici: Faul, F., Erdfelder, E., Lang, A. G., & Buchner, A. (2007). G*Power 3: A flexible statistical power analysis program for the social, behavioral, and biomedical sciences. Behavior research methods, 39(2), 175-191. În ce privește valoarea d=0,3 cred că este o valoare suficient de mică pentru a avea relevanță pentru politicile publice. Puteți vedea pe R Psychologist că pentru această valoare suprapunerea între cele două grupuri este de 88%. Nu cred că la o suprapunere atât de mare ar fi justificată o lege care să interzică unui grup să adopte. O soluție mai bună ar fi ca fiecare adopție să fie analizată separat.
58: Button, K. S., Ioannidis, J. P., Mokrysz, C., Nosek, B. A., Flint, J., Robinson, E. S., & Munafò, M. R. (2013). Power failure: why small sample size undermines the reliability of neuroscience. Nature Reviews Neuroscience, 14(5), 365-376.
59: Juffer, F., & van IJzendoorn, M. H. (2005). Behavior problems and mental health referrals of international adoptees: A meta-analysis. JAMA, 293(20), 2501-2515.
60: Reczek, C., Spiker, R., Liu, H., & Crosnoe, R. (2016). Family Structure and Child Health: Does the Sex Composition of Parents Matter?. Demography, 53(5), 1605-1630. (Abstract) [Sci-Hub]
61: Schumm, W. R. (2010). Comparative relationship stability of lesbian mother and heterosexual mother families: A review of evidence. Marriage & Family Review, 46(8), 499-509.
62: Allen, D. (2015). More heat than light: A critical assessment of the same-sex parenting literature, 1995–2013. Marriage & Family Review, 51(2), 154-182. (Abstract)
63: Schumm, W. R. (2016). A review and critique of research on same-sex parenting and adoption. Psychological reports, 119(3), 641-760.
64: American College of Pediatricians (2017). Homosexual Parenting: Is it Time for Change?
65: Cameron, P. (2006). Children of homosexuals and transsexuals more apt to be homosexual. Journal of Biosocial Science, 38(3), 413-418.
66: Morrison, T. G. (2007). Children of homosexuals and transsexuals more apt to be homosexual: a reply to Cameron. Journal of biosocial science, 39(1), 153-154.
67: Schumm, W. R. (2010). Children of homosexuals more apt to be homosexuals? A reply to Morrison and to Cameron based on an examination of multiple sources of data. Journal of biosocial science, 42(6), 721-742.
68: Golombok, S., & Tasker, F. (1996). Do parents influence the sexual orientation of their children? Findings from a longitudinal study of lesbian families. Developmental psychology, 32(1), 3.
69: Gartrell, N. K., Bos, H. M., & Goldberg, N. G. (2011). Adolescents of the US National Longitudinal Lesbian Family Study: Sexual orientation, sexual behavior, and sexual risk exposure. Archives of Sexual Behavior, 40(6), 1199-1209.
70: Farr, R. H., Bruun, S. T., Doss, K. M., & Patterson, C. J. (2017). Children’s Gender-Typed Behavior from Early to Middle Childhood in Adoptive Families with Lesbian, Gay, and Heterosexual Parents. Sex Roles, 1-14. (Abstract)
71: Stacey, J., & Biblarz, T. J. (2001). (How) does the sexual orientation of parents matter?. American Sociological Review, 159-183.
72: Cameron, P., & Cameron, K. (1998). Homosexual parents: A comparative forensic study of character and harms to children. Psychological Reports, 82(3_suppl), 1155-1191.
73: Duncan, D. F. (1999). Homosexual parents and questions of character: A response to Cameron and Cameron. Psychological reports, 84(3), 791-792. (Abstract) [Sci-Hub]
74: Cameron, P., & Harris, D. W. (2003). Homosexual parents in custody disputes: A thousand child-years exposure. Psychological reports, 93(3_suppl), 1173-1194. (Abstract) [Sci-Hub]
75: Cameron, P., & Cameron, K. (1996). Homosexual parents. Adolescence, 31(124), 757.
76: Cameron, P., & Cameron, K. (1998). What proportion of newspaper stories about child molestation involves homosexuality?. Psychological reports, 82(3), 863-871. (Abstract) [Sci-Hub]
77: Cromer, L. D., & Goldsmith, R. E. (2010). Child sexual abuse myths: Attitudes, beliefs, and individual differences. Journal of child sexual abuse, 19(6), 618-647.
78: Cheit, R. E. (2003). What hysteria? A systematic study of newspaper coverage of accused child molesters. Child abuse & neglect, 27(6), 607-623. (Abstract)
79: Jenny, C., Roesler, T. A., & Poyer, K. L. (1994). Are children at risk for sexual abuse by homosexuals?. Pediatrics, 94(1), 41-44. (Abstract)
80: Freund, K., & Langevin, R. (1976). Bisexuality in homosexual pedophilia. Archives of Sexual Behavior, 5(5), 415-423. [Sci-Hub]
81: Freund, K., Watson, R., Dickey, R., & Rienzo, D. (1991). Erotic gender differentiation in pedophilia. Archives of Sexual Behavior, 20(6), 555-566. (Abstract)
82: Freund, K., Watson, R., & Rienzo, D. (1989). Heterosexuality, homosexuality, and erotic age preference. Journal of Sex Research, 26(1), 107-117. (Abstract)
83: Silverthorne, Z. A., & Quinsey, V. L. (2000). Sexual partner age preferences of homosexual and heterosexual men and women. Archives of sexual behavior, 29(1), 67-76.
84: Groth, A. N., & Birnbaum, H. J. (1978). Adult sexual orientation and attraction to underage persons. Archives of sexual behavior, 7(3), 175-181. (Abstract)
85: Putnam, F. W. (2003). Ten-year research update review: Child sexual abuse. Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry, 42(3), 269-278.
86: Bailey, J. M., Vasey, P. L., Diamond, L. M., Breedlove, S. M., Vilain, E., & Epprecht, M. (2016). Sexual orientation, controversy, and science. Psychological Science in the Public Interest, 17(2), 45-101.
87: Cameron, P., Cameron, K., & Landess, T. (1996). Errors by the American Psychiatric Association, the American Psychological Association, and the National Educational Association in representing homosexuality in amicus briefs about Amendment 2 to the US Supreme Court. Psychological Reports, 79(2), 383-404. (Abstract)
88: American Sociological Association (1987). „Official Reports and Proceedings„. Footnotes. 15 (2): 13–16, p. 14.
89: Committee on the Status of Homosexuals in Sociology (January 1987). „The Cameron Case„. Footnotes. 15 (1): 4, 6.
90: Herek, G. M. (1998). Bad science in the service of stigma: A critique of the Cameron group’s survey studies. Psychological perspectives on lesbian and gay issues, 4, 223-255. [HTML]
91: Wight, R. G., LeBlanc, A. J., & Lee Badgett, M. V. (2013). Same-sex legal marriage and psychological well-being: findings from the California Health Interview Survey. American journal of public health, 103(2), 339-346.
92: Hatzenbuehler, M. L., O’cleirigh, C., Grasso, C., Mayer, K., Safren, S., & Bradford, J. (2012). Effect of same-sex marriage laws on health care use and expenditures in sexual minority men: a quasi-natural experiment. American journal of public health, 102(2), 285-291.
93: Gonzales, G. (2014). Same-sex marriage—a prescription for better health. New England Journal of Medicine, 370(15), 1373-1376.
94: Gonzales, G., & Blewett, L. A. (2014). National and state-specific health insurance disparities for adults in same-sex relationships. American journal of public health, 104(2), e95-e104.
95: Bos, H. M., Gartrell, N. K., Balen, F., Peyser, H., & Sandfort, T. G. (2008). Children in Planned Lesbian Families: A Cross-Cultural Comparison Between the United States and the Netherlands. American Journal of Orthopsychiatry, 78(2), 211-219.
96: Gonzales, G., & Blewett, L. A. (2013). Disparities in health insurance among children with same-sex parents. Pediatrics, 132 (4) 703-711; DOI: 10.1542/peds.2013-0988.
97: Bariola, E., Lyons, A., & Leonard, W. (2015). The mental health benefits of relationship formalisation among lesbians and gay men in same-sex relationships. Australian and New Zealand journal of public health, 39(6), 530-535.
98: Raifman, J., Moscoe, E., Austin, S. B., & McConnell, M. (2017). Difference-in-differences analysis of the association between state same-sex marriage policies and adolescent suicide attempts. JAMA Pediatrics, 171(4), 350-356.
99: Daniel, H., & Butkus, R. (2015). Lesbian, Gay, Bisexual, and Transgender Health Disparities: Executive Summary of a Policy Position Paper From the American College of Physicians LGBT Health Disparities. Annals of internal medicine, 163(2), 135-137.
100: Campion, E. W., Morrissey, S., & Drazen, J. M. (2015). In support of same-sex marriage. N Engl J Med; 372:1852-1853.
101: Schwartz, S. R., Nowak, R. G., Orazulike, I., Keshinro, B., Ake, J., Kennedy, S., … & TRUST Study Group. (2015). The immediate effect of the Same-Sex Marriage Prohibition Act on stigma, discrimination, and engagement on HIV prevention and treatment services in men who have sex with men in Nigeria: analysis of prospective data from the TRUST cohort. The Lancet HIV, 2(7), e299-e306.
102: Hagopian, A., Rao, D., Katz, A., Sanford, S., & Barnhart, S. (2017). Anti-homosexual legislation and HIV-related stigma in African nations: what has been the role of PEPFAR?. Global Health Action, 10(1), 1306391.
103: Semugoma, P., Nemande, S., & Baral, S. D. (2012). The irony of homophobia in Africa. The Lancet, 380(9839), 312-314. (Abstract). Jeffrey Moyo (2017). Worse than dogs and pigs: life as a gay man in Zimbabwe. Reuters.
104: Roehr, B. (2010). How homophobia is fuelling Africa’s HIV epidemic. BMJ: British Medical Journal, 340.
105: Câteva exemple video: Ioana Picoș face analogii între homosexuali și criminali (aici), pedofili sau incestuoși (aici). Florian Bichir îi compară pe homosexuali cu necrofilii și zoofilii (aici), iar Adina Portaru compară căsătoria între homosexuali cu căsătoria între „oameni și animale [sau] oameni și lucruri” (aici, min. 7:16). Exemplele scrise sunt abundente și pot fi găsite foarte ușor cu Google.
106: Zimbardo, P. (2007). The Lucifer Effect: Understanding How Good People Turn Evil. Random House. Cap. 13: Investigating Social Dynamics: Deindividuation, Dehumanization and the Evil of Inaction.
107: Dinno, A., & Whitney, C. (2013). Same sex marriage and the perceived assault on opposite sex marriage. PLOS One, 8(6), e65730.
108: Trandafir, M. (2014). The effect of same-sex marriage laws on different-sex marriage: Evidence from the Netherlands. Demography, 51(1), 317-340.
109: Calzo, J. P., Mays, V. M., Björkenstam, C., Björkenstam, E., Kosidou, K., & Cochran, S. D. (2017). Parental Sexual Orientation and Children’s Psychological Well-Being: 2013–2015 National Health Interview Survey. Child Development. DOI: 10.1111/cdev.12989.
110: Dillender, M. (2014). The death of marriage? The effects of new forms of legal recognition on marriage rates in the United States. Demography, 51(2), 563-585. (Abstract)
111: Langbein, L., & Yost Jr, M. A. (2009). Same-sex marriage and negative externalities. Social Science Quarterly, 90(2), 292-308.
112: Manning, W. D., Brown, S. L., & Stykes, J. B. (2016). Same-sex and different-sex cohabiting couple relationship stability. Demography, 53(4), 937-953.
113: Hatzenbuehler, M. L., Bellatorre, A., Lee, Y., Finch, B. K., Muennig, P., & Fiscella, K. (2014). Structural stigma and all-cause mortality in sexual minority populations. Social Science & Medicine, 103, 33-41.
114: Regnerus, M. (2017). Is structural stigma’s effect on the mortality of sexual minorities robust? A failure to replicate the results of a published study. Social Science & Medicine, 188, 157-165.
115: Hatzenbuehler, M. L., Bellatorre, A., Lee, Y., Finch, B. K., Muennig, P., & Fiscella, K. (2018). Corrigendum to “Structural stigma and all-cause mortality in sexual minority populations”[Soc. Sci. Med. 103 (2014) 33–41]. Social science & medicine (1982), 200, 271.
116: Duarte, J. L., Crawford, J. T., Stern, C., Haidt, J., Jussim, L., & Tetlock, P. E. (2015). Political diversity will improve social psychological science. Behavioral and Brain Sciences, 38, e130.
117: Flore, P. C., & Wicherts, J. M. (2015). Does stereotype threat influence performance of girls in stereotyped domains? A meta-analysis. Journal of school psychology, 53(1), 25-44.
118: Flore, P.C., Mulder, J., Stoevenbelt, A. & Wicherts, J. M. (2018). Improving stereotype threat experiments: pre-registration, psychometrics and a registered replication effort. 19th Annual Meeting of ISIR: Edinburgh 2018. (Abstract) (Date)
119: Dreger, A. (2016). Galileo’s middle finger: Heretics, activists, and one scholar’s search for justice. Penguin Books. (Google Books)
O Privire Sceptică 
„Spre deosebire de cei care au scris articolul de pe Cultura Vieții eu chiar am citit studiul lui Mark Regnerus12 și știu că nu citează absolut niciun studiu din anii ’90 care să fi descoperit efecte negative asupra copiilor crescuți de părinți homosexuali.” Or fi exagerând cei de la Cultura Vieţii, dar nici tu nu te-ai omorât să citeşti studiul lui Regnerus cu mai multă atenţie. Regnerus chiar face referire la un studiu din 1990: Collins şi Read „Adult attachment, working models, and relationship quality in dating couples”, unde este adevărat că nu tratează în mod direct chestiunea relațiilor homosexuale, dar arată influenţa avută de părinţi asupra copiilor, în special influenţa părintelui de sex opus asupra copilului. Există destule studii care detaliază ce rol are fiecare părinte în căsătoriile heterosexuale. Deşi nu sunt foarte multe studii legate strict de comparaţia cu familiile în care părinţii sunt gay, nu e greu de ghicit ce se întâmplă în aceste cazuri: copiii sunt privaţi de un „role-model”. Deşi studiile pot arăta că dezvoltarea copiilor este „normală” în cazul copiilor crescuţi în familii gay, nu vor putea arăta niciodată că acei copii nu s-ar fi putut dezvolta mai bine într-o familie cu părinţi heterosexuali. Atunci când s-au făcut studii asupra influenţei divorțurilor asupra copiilor, s-a subliniat de fiecare dată şi influenţa negativă a absenţei unui „role-model”. Este adevărat că în cazul părinţilor gay lipsesc traumele divorțului propriu-zis, ceea ce-i permite copilului să se dezvolte să zicem „normal”, dar influenţa negativă a absenţei unui „role-model” nu poate fi contestată. Ca atare, chiar există destule studii din anii ’90 care demonstrează indirect influenţa negativă asupra unui copil crescut într-o familie cu părinţi gay.
Mulțumesc pentru comentariu, dar consider că acuzația e nefondată. Studiul făcut de Collins & Read nu contrazice deloc ceea ce am spus eu, și anume că Regnerus nu citează niciun studiu din anii ’90 care să fi descoperit efecte negative asupra copiilor crescuți de părinți homosexuali (Collins & Read nu a studiat copii crescuți de părinți homosexuali). Iar afirmația mea era făcută ca reacție la afirmațiile greșite de la Cultura Vieții. Mai exact ei spun că studiul lui Regnerus conține date despre efectul nefast al căsătoriilor homosexuale și „face referinta la o multitudine de studii publicate in anii 90 privind copiii crescuti de cupluri homosexuale”.
Rămân la concluzia că afirmația mea e corectă, iar ceea ce a scris Cultura Vieții e greșit.