[RETRAS: Acest articol conține mai multe greșeli și ar trebui rescris. Continui să consider că nu există dovezi suficiente că apa ar avea memorie, dar pentru a explica acest lucru ar trebui să prezint diferit argumentele. Pentru moment îl marchez ca retras.]
1. Despre cine vorbesc?
Masaru Emoto (江本 勝; 江(e) = golf; 本(moto) = carte, origine; 勝(masaru) = a depăși, a excela) este un autor japonez care a devenit cunoscut pentru afirmațiile sale despre influența gândurilor, a intențiilor sau a cuvintelor asupra apei. Dacă nu știți cum arată, îl aveți în poză; iar ceea ce apare pe fundal sunt cristale de gheață, imagine care a devenit într-o anumită măsură asociată cu el. Emoto a devenit mai cunoscut prin 2004, când a apărut în documentarul What the Bleep Do We Know!? (Ce naiba știm noi, de fapt!?), deși prima carte a publicat-o în 1999 (Mesajele ascunse din apă). În 2011 a venit și în România (dacă aveți 4 ore libere, prezentarea sa este pe YouTube).
Emoto susține că intențiile noastre modifică „structura moleculară” a apei astfel încât dacă avem intenții bune o să se formeze cristale de gheață frumoase, iar dacă avem intenții rele, cristalele o să fie urâte. De asemenea, dacă o să căutați pe internet informații despre el (inclusiv pe saitul lui), aproape de fiecare dată o să citiți că este un „om de știință”, că a „revoluționat știința” sau, cum scrie pe un sait care vinde o carte de-a sa:
„«Mesajele ascunse din apă» prezintă munca revoluţionară a omului de ştiinţă de renume internaţional, Masaru Emoto, care a demonstrat ştiinţific că apa are puterea de a reflecta gândurile, cuvintele, rugăciunile, sentimentele şi muzica.”1
Așadar, afirmații mărețe!
Așa că am fost curios să caut detalii despre el, pentru că dacă într-adevăr a demonstrat ceea ce susține (sau ce susțin alții despre el) ar fi ceva extraordinar. Iar afirmațiile mărețe trebuie să aibă în spate dovezi solide. Să vedem.
2. Ce experimente a făcut?
Din păcate, chiar dacă susține că este un om de știință și a „demonstrat” efectele intenției asupra apei, nu am reușit să găsesc pe saitul său o listă cu experimentele pe care le-a făcut. Am găsit doar o ilustrare a pașilor pe care îi face pentru a obține acele fotografii cu cristale de gheață: se pun câte 0,5 ml de apă în 50 de plăci Petri; se pun plăcile în congelator la -25°C pentru 3 ore; pe urmă se scot pentru observare într-o încăpere cu temperatura de -5°C. Și am mai dat și peste multe lucruri de vânzare.
În continuare o să prezint experimentele pe care le-am găsit eu. Dacă mai știți și altele făcute de Masaru Emoto, aș fi interesat.
2.1.Experimentele cu apa
Am găsit trei experimente făcute de Masaru Emoto et al., legate de cristalele de gheață, deși pe primul nu-l pot numi experiment. Dar înainte de asta, să clarificăm niște lucruri legate de apă.
Există multe stări în care apa poate îngheța. În imaginea de mai jos sunt prezentate toate cele cunoscute până acum. Ne interesează doar cele de la presiune normală (1 bar) și între -25°C și -5°C (pentru că în aceste condiții a făcut Emoto pozele). Din fericire avem doar un tip de gheață, cea numită Ih (h vine de la forma hexagonală pe care o au cristalele). Alte stări au cristale de alte forme (ex.: Ic conține cristale de formă cubică). Dacă vreți mai multe informații despre cum se formează cristalele de gheață, puteți citi, de exemplu, aici.
(Sursă: Wikimedia Commons)
Aș vrea să menționez și fenomenul de suprafuziune (supercooling) care apare când un lichid este răcit sub limita de solidificare, fără să se solidifice. În cazul apei, se poate afla la temperaturi negative fără să înghețe. Asta se întâmplă când apa este foarte pură. Puteți vedea aici o demonstrație, în care este folosită apă Fiji care, întâmplător este folosită și în experimentele lui Emoto, care insistă că apa trebuie să fie cât mai pură pentru a se forma cristale de gheață. Dar formarea cristalelor pleacă de la „nuclee” de impurități.
De asemenea, este promovată ideea că intențiile modifică „structura moleculară a apei”, ceea ce e greșit. În imaginea de mai sus nu este o „moleculă” de apă, ci un cristal, adică mai multe molecule ținute împreună de legături de hidrogen. Moleculele de apă sunt tot H2O, indiferent cum arată cristalul.
Masaru Emoto: Healing with Water (2004).2
Este un eseu de fotografii! Puteți vedea aici una dintre pagini, iar restul costă. Masaru Emoto a făcut multe poze, le-a ales pe cele mai frumoase și le-a publicat. Asta nu demonstrează nimic (decât eventual că nu știe ce înseamnă o lucrare științifică). E rușinos. Acest eseu de fotografii n-ar trebui să fie niciodată citat ca dovadă. Dacă vreți o comparație, e ca și când ar fi dat cu banul de 100 de ori, ar fi făcut poze și apoi ar fi ales doar fotografii în care ar fi fost monede cu stema în sus, le-ar fi publicat și ar fi susținut că are o metodă de a face monedele să cadă cu stema în sus. Poate că are o metodă, dar modul în care a ales să o demonstreze este complet inutil și irelevant. N-o să mai insist cu eseul de fotografii pentru că deja i-am dat mult prea multă importanță.
Dean Radin, Masaru Emoto et al.: Double-Blind Test of the Effects of Distant Intention on Water Crystal Formation (2006).3
Un experiment pilot făcut împreună cu Dean Radin (un parapsiholog), publicat într-un periodic numit Explore: The Journal of Science and Healing, la care e redactor-șef… ghici cine? – Dean Radin. Cu alte cuvinte, și-a publicat propriul studiu și astfel a evitat verificarea de către un comitet de referenți, proces cunoscut în domeniul științific sub numele de peer-review. De ce e important acest peer-review? Păi, dacă scrii o lucrare științifică și nu te verifică nimeni, e posibil să ai greșeli (ca să nu mai zic de situațiile în care „greșelile” sunt intenționate), însă dacă știi că o să te verifice specialiști în domeniu o să fii mult mai atent.
În ce a constat experimentul: Unul dintre autori a mers la un magazin și a cumpărat cea mai pură apă pe care a găsit-o (marca Fiji), mai exact patru sticle, le-a pus câte o etichetă la întâmplare (de la A la D) și a ales sticlele A și B pentru a fi „tratate”, iar C și D au folosit pentru control. Apoi a dus sticlele A și B într-o încăpere izolată electromagnetic, iar pe C și D le-a pus într-o altă cameră (unde era aproximativ aceeași temperatură). O poză cu sticlele A și B a fost trimisă în Japonia, lui Masaru Emoto. De asemenea, locația aproximativă a sticlelor a fost indicată prin Google Earth. Apoi, Masaru Emoto a adunat 2000 de persoane în Tokio și le-a pus să transmită intenții bune către apa din sticle timp de 5 minute, cu voce tare. Pe urmă toate cele patru sticle au fost trimise în Japonia, unde au fost urmați pașii tipici de înghețare și fotografiere (i-am descris mai sus; sau aici). Fotograful a încercat să obțină cât mai multe poze cu cristale. A obținut 40, în felul următor: 12 din sticla A, 12 din B, 7 din C și 9 din D. Apoi un grup de 100 de voluntari a notat pe internet frumusețea cristalelor, pe o scară de la 0 (urât) la 6 (foarte frumos). Rezultatele au fost următoarele: cristalele din apa „tratată” au primit note un pic mai bune (în medie aproape 3) decât cele de control (în medie aproape 2).
Rezultatele ar fi promițătoare dacă ar fi fost niște condiții mai stricte. În primul rând, numărul de eșantioane este prea mic pentru a scoate din calcul întâmplarea. În al doilea rând, pozele au fost făcute într-o ordine stabilită (întâi apa tratată, apoi cea de control, chiar dacă fotograful n-aș știut asta), nu întâmplător (cum ar fi trebuit pentru a elimina erori subconștiente). În al treilea rând, numărul de eșantioane „tratate” (24) a fost mai mare decât numărul eșantioanelor de control (16). Dar cea mai importantă critică e că au fost prea puține eșantioane. Acest lucru este de înțeles dacă luăm în considerare că studiul a fost unul pilot și că a fost urmat de unul mai bine realizat, adică următorul:
Dean Radin, Masaru Emoto et al.: Effects of Distant Intention on Water Crystal Formation, A Triple-Blind Replication (2008).4
Este un studiu făcut pentru a verifica mai bine rezultatele studiului anterior. Cum ziceam, studiul anterior a fost doar unul pilot și, prin urmare, nu e suficient de bine realizat, lucru acceptat și de către autori, motiv pentru care au făcut unul mai bun. Acesta a fost publicat în periodicul Journal of Scientific Exploration, un jurnal care publică aproape orice.
În ce a constat experimentul: în mare parte a fost ca studiul pilot, dar cu niște îmbunătățiri. De data asta au fost două categorii de control; două sticle au fost plasate în cameră cu cele „tratate”, iar două în altă cameră. De asemenea, acum au fost trei grupuri care au transmis intenții bune apei (1000 de persoane din Tokio, 450 din Nürnberg și 500 din München). Au fost folosite 50 de eșantioane din fiecare sticlă (de data asta au fost 6 sticle), iar eșantioanele au fost distribuite la întâmplare în congelator și toate cele 300 de fotografii au fost folosite. Evaluarea lor a fost făcută după două criterii (frumusețe și interes), pe o scară de la 0 la 6. Fiecare participant din cei 2679 a notat 50 din cele 300 de poze, alese întâmplător. În plus, a mai fost făcută și o evaluare a contrastului, folosind Matlab.
Rezultatele: în medie, nota pentru frumusețe a fost de 1,77, adică foarte mică. Dacă 0 înseamnă „deloc frumos”, iar 6 „foarte frumos”, scorul obținut e undeva pe la „cam urât”. Dar ce note au avut cristalele „tratate” comparativ cu cele de control? În studiu avem următorul grafic:
Explicații: Coloanele negre prezintă rezultatele (nota medie) pentru frumusețea tuturor cristalelor. Coloanele gri prezintă rezultatele pentru frumusețea cristalelor, ignorându-le pe cele ce au luat note sub 1. Coloanele gri sunt un truc pentru a face datele să indice ceea ce vor autorii, și chiar și așa diferența e nesemnificativă. Coloanele din stânga reprezintă grupul de control ținut într-o cameră diferită, cele din mijloc reprezintă cristalele provenite din apa „tratată”, iar cele din dreapta sunt din celălalt grup de control.
Așadar, observăm că, în medie, cristalele netratate din stânga au fost considerate un pic mai frumoase decât cele tratate (1,9 vs. 1,8). Chiar și dacă luăm în calcul propunerea făcută de autori (să excludem unele cristale), diferența este nesemnificativă. Cu alte cuvinte, acest studiu, făcut de Masaru Emoto și colaboratorii lui, arată că nu există niciun efect.
2.2.Experimentul cu orezul
Căutând pe internet, am văzut că multă lume vorbește despre un așa-zis eperiment cu orezul. O descriere scurtă găsiți în videoclipul următor:
(În caz că a dispărut: se iau trei vase, se pune orez în toate, apoi apă; în următoarea perioadă de câteva săptămâni primului vas i se mulțumește (ありがとう, arigatō), celuilalt i se spune că-i prost (ばかやろう, bakayarō), iar cel de-al treilea este ignorat; în final, în vasele 2 și 3 orezul se strică, iar în primul rămâne bun)
Acum, deși pare interesant (ar fi fain să fie adevărat), nu strică un pic de îndoială. Am văzut cazul experimentelor anterioare: dacă alegem ce fotografii ne plac, putem să ajungem să credem că într-adevăr există un efect, însă dacă facem verificări bine controlate (cum a făcut și Emoto), efectul dispare. La fel ar trebui să procedăm și cu ipoteza că orezul nu se strică dacă îi spunem lucruri frumoase sau îi lipim pe vas cuvântul „mulțumesc”. O sugestie ar fi următoarea: să se facă un experiment în care multe vase cu orez (50, 100, poate mai multe) să aibă lipite pe ele câte un cuvânt (ori „mulțumesc”, ori „ești prost”, ori nimic), dar etichetele să nu fie vizibile decât când se sfârșește experimentul, să fie lăsate o vreme (stabilită de la început) în aceleași condiții de temperatură, lumină, umezeală (asta-i foarte important!), iar după ce trece această perioadă, să fie evaluate și doar după ce evaluările au fost notate pentru toate vasele, să se dezlipească etichetele pentru a vedea care din ce categorie face parte. Astfel am putea fi mai siguri că nu ne auto-amăgim. Dacă încercăm doar cu două sau trei vase, avem șanse de 50% (respectiv 33%) să obținem un rezultat pozitiv chiar dacă nu există niciun efect al cuvintelor asupra orezului. Dacă 10 oameni încearcă experimentul ăsta acasă, 5 dintre ei o să creadă că funcționează și o să posteze pe YouTube sau pe bloguri. Iar acei 5 o să fie sinceri și o să fie convinși că Masaru Emoto are dreptate. Acestea sunt rezultatele pe care ar trebui să le așteptăm dacă nu există niciun efect.
N-am reușit să găsesc niciun experiment (riguros) în legătură cu orezul. Am găsit încercări cu două sau trei vase, majoritatea încercate de curioși acasă, filmate și puse pe YouTube. Unii au găsit diferențe, alții nu. Unii au deschis în mod repetat cutiile, alții le-au ținut în locuri diferite etc. Condițiile în care au fost făcute aceste încercări nu sunt potrivite. Vă recomand următorul experiment: Partea 1, Partea 2, care arată adevărata cauză din care se strică orezul: bacteriile. Atunci când borcanele sunt sterilizate și izolate, orezul nu se strică, indiferent de cuvintele pe care le spunem sau le lipim de ele. Când nu sunt sterilizate, unele se strică mai mult, altele mai puțin, chiar și fără cuvinte pozitive sau negative.
Nu mai știu alte presupuse experimente pe care le-ar fi făcut Masaru Emoto. Există variații, în care apa înainte de a fi înghețată și fotografiată este expusă la muzică (iar Emoto zice că muzica clasică produce cristale frumoase, iar muzica heavy metal produce cristale urâte), sau sursa apei diferă (apă „poluată” din Tokio vs. apă pură de la un izvor) și altele. Având în vedere experimentele nereușite făcute chiar de el și ținând cont de felul în care alege fotografiile pe care le publică în cărțile sale, concluzia logică este că afirmațiile sale sunt cel mai probabil false.
Trebuie să repet: Masaru Emoto face zeci sau sute de poze și din ele le alege doar pe cele mai frumoase și le publică. Dacă ar susține că e artă, n-ar fi nicio problemă, însă el susține că e știință. În acest caz, nu pot decât să-l bănuiesc de înșelătorie. Și, în plus, mai și vinde apă la suprapreț, profitând de renumele de om de știință.
3. Emoto și cunoașterea
După ce ați citit despre experimente probabil că unii o să spuneți: „Bine, dar ce contează experimentele, când uite ce imagine frumoase găsim în apa dintr-un izvor curat!”. În acest caz rolul meu se îngreunează, așa că o să încerc să clarific unde apar problemele. Cea mai imprtantă mi se pare faptul că Masaru Emoto este numit „om de știință” care a „demonstrat științific”.
Masaru Emoto NU este om de ştiinţă
Căutând articole şi păreri în limba română despre el am găsit aproape invariabil afirmaţia că a demonstrat diverse efecte miraculoase. Unele dintre texte (prezente pe diverse bloguri) păreau foarte asemănătoare, iar altele erau doar traduceri de pe saiturile lui, dar exprimate într-un stil personal. Mă întristează să văd că o grămadă de oameni preiau texte (uneori destul de lungi) și nu le verifică. Așa se răspândesc bârfele și așa se răspândesc și miturile. Iar după ce un mit devine atât de răspândit încât îl găsești peste tot, e greu să mai renunți la el.
În ce privește educația, conform propiului sait, Emoto a absolvit Universitatea Municipală din Yokohama, specializându-se în Relații Internaționale. Apoi și-a luat doctoratul în medicină alternativă de la Open International University, care bănuiesc că e cea din Calcutta, deși o căutare pe Google îmi returnează mai multe astfel de universități. Nu pare o universitate prea credibilă, iar faptul că o persoană are diplomă de doctor (Ph.D) nu înseamnă neapărat că a primit-o pe merit. În România avem câteva exemple neonorabile (universități neacreditate, lucrări plagiate etc.), iar acest fenomen nu este specific doar țării noastre (de exemplu, realizatorul unei emisiuni din Australia a obținut diplomă de medic pentru câinele său, în 7 zile). Iar o simplă diplomă care nu este urmată de cercetare ulterioară (și articole publicate) nu înseamnă prea multe. Masaru Emoto a publicat doar două studii și un eseu de fotografii, în schimb a scris multe cărți. Așa că l-am putea numi scriitor sau artist, dar nu om de știință. Iar despre partea cu „a demonstrat”, cred că e destul de clar din ce am scris mai sus despre experimentele sale că nu a demonstrat ceea ce predică, ba chiar am putea zice că a demonstrat că greșește.
Pentru comparație cred că ar fi util să îl dau ca exemplu pe Roy Baumeister. Pe saitul său are listate nu doar cărțile, ci și o mulțime de articole științifice. Și el este un om care a susținut ceva care inițial era greu de crezut: puterea voinței este influențată de cantitatea de glucoză din sânge.5 Ca să demonstreze asta a făcut experimente bine controlate, le-a publicat, a așteptat critici și le-a infirmat prin alte experimente. Iar dacă în viitor o să apară dovezi puternice că a greșit, o să renunțe la idee pentru că el nu vinde nimic (în afară de cărți). Emoto este opusul său.
De ce sunt importante experimentele?
Pentru că este foarte ușor să facem greșeli, iar un experiment riguros urmărește să reducă aceste greșeli. Pentru că nu înțelegem întâmplarea și statistica. Atunci când punem orez în două vase și după o vreme observăm că într-un vas orezul s-a stricat mai tare decât în celălalt, suntem tentați să credem că am descoperit un nou efect, uitând că de fapt sunt șanse destul de mari să se întâmple asta. Atunci când facem multe fotografii cu cristale de gheață, alegem doar câteva (bune) și le publicăm, cădem pradă confirmării prejudecăților noastre. Pentru a evita asta, trebuie să ne uităm la toate, să le analizăm și să aflăm dacă sunt așa cum ne așteptam.
În fine, dacă ideile lui Emoto ar funcționa, ar accepta provocarea de a câștiga 1.000.000$ demonstrându-le. Fundația James Randi oferă această sumă oricui poate arăta un efect paranormal, în condiții riguroase (stabilite de comun acord, astfel încât dacă într-adevăr există un efect să poată fi demonstrat, iar dacă nu există să nu pară că este). Aștept ca Emoto să câștige banii și, dacă n-are ce face cu ei, să-i doneze. Până atunci rămân doar mituri.
4. Concluzii
Am plecat de la reputația pe care o are Masaru Emoto, am citit că a făcut experimente și că a demonstrat diverse lucruri și am fost curios să aflu mai multe. Nu m-am mulțumit să citesc aceleași texte copiate dintr-o parte-n alta și am încercat să aflu în ce au constat experimentele sale. Citindu-le, am aflat că nu sunt nicidecum la nivelul la care m-aș fi așteptat din recomandările mult prea entuziaste. Am observat că experimentele lipsesc și că în realitate sunt doar două, dintre care unul este pilot (adică un fel de ciornă pentru a vedea dacă are rost să fie făcut unul mai serios), iar celălalt arată că nu există niciun efect semnificativ al gândurilor asupra cristalelor de apă. Și trebuie să ținem cont că e făcut de Emoto însuși.
Prin urmare, vă rog nu-l mai numiți pe Masaru Emoto om de știință și nu mai spuneți că a demonstrat una și alta. Mulțumesc.
Vezi și:
Informații interesante despre fazele apei;
Informații despre fotografierea artistică a cristalelor de apă;
Masaru Emoto’s Wonderful World of Water, articol de Harriet Hall;
O Privire Sceptică 
Foarte bun articolul. Felicitari !
E un sentiment placut cand vezi ca cineva acorda timp sa-i lumineze pe cei de langa el, mai ales ca nici nu-ti cere bani. 🙂
Foarte bun articolul si bine argumentat! Insa nu inteleg de ce ai spus ca ar trebui experimentat cu borcane sigilate de orez cu etichetele cu scrisul nevizibil, cand tipul sustine ca emotiile persoanelor care rostesc cuvintele de multumire / nemultumire influenteaza cum creste orezul (adica etichete vs. cuvinte / emotii). Nu ar fi mai bun un experiment cu 50, 100, 200 de borcane sterilizate (sau sa indeplineasca aceleasi conditii pentru a putea creste orezul din ele), iar persoanele care rostesc cuvintele sa fie diferite si sa nu cunoasca persoanele care fac verificarea experimentului (si nici sa nu stie ce cuvinte au fost spuse fiecarui borcan)?
PS: nu-ti imagina ca-i dau dreptate tipului, pentru ca si mie mi se par niste afirmatii destul de pompoase, care ar necesita niste argumente mult mai puternice decat ce a prezentat el.
Există mai multe variații ale experimentului cu orezul. Una este cea în care cuvintele influențează creșterea. Alta, cea la care m-am referit eu, e cea în care se pun boabe de orez și se așteaptă să vadă dacă se strică. Sugestia ta e bună. Există multe feluri în care ideile lui pot fi testate. Cel mai important e să fie multe borcane.
Ideea mea cu etichetele nevizibile era să nu fie manipulate borcanele în feluri diferite (în mod subconștient). Cum ziceam, există multe variații. Una este că dacă pui etichete, cuvintele au propria lor influență (adică dacă scrii „mulțumesc” pe borcan nu mai e nevoie să îi spui asta în fiecare zi). Asta am avut în minte când sugerat acel experiment.
Pentru a verifica felul în care cresc plantele e bună sugestia ta.
Te limitezi doar la teorie fără a pune în practică tu însuţi spre verificare.
Pe mine m-a interesat mai mult ideea pe care a sugerat-o el prin experimentele pe care le-a făcut iar dacă îi pomenesc numele o fac din respect! E un om ca oricare altul, deci are mai puţină importanţă PENTRU MINE diplomele pe care le are. Sunt ale lui şi să le poarte sănătos!
Apa este doar un element din această lume fizică. Tot ceea ce ne înconjoară poate (şi este) fi influenţat de către noi:
Într-adevăr nu pentru toată lumea e important ce diplome are. De fapt, am insistat mai mult pe studiile pe care le-a făcut, decât pe diplome. Am ales să mă concentrez pe partea de cercetare pentru că de multe ori am auzit că este prezentat ca un om de știință și multe persoane cred că este un om de știință și a făcut cercetare și a „demonstrat” ceea ce susține despre apă. Nu cred că am întâlnit o persoană căreia să-i placă Masaru Emoto și în același timp să îl privească doar ca pe un filozof și nu ca pe un cercetător. De aceea am vrut să clarific un pic lucrurile: nu este cercetător și n-a demonstrat că apa are efecte magice. Doar susține asta.
Bineînțeles că poți să crezi ce vrei, toți putem asta. Însă atunci când o persoană susține că are dovezi (așa cum susține Emoto), mă aștept să le și aibă, iar el nu le are (după cum am încercat să arăt în articol).
Iar în legătură cu mecanica cuantică, Dr. Quantum nu e chiar cea mai bună sursă de informare (deși modul de prezentare e atrăgător). Poate Richard Feynman.ar fi mai potrivit.
Îţi propun să faci un experiment. Îţi spun şi de ce se-l faci… Îţi ia mai puţin timp realizarea lui, a experimentului, decât răsolirea netului pentru a aduna dovezi „contra”.
Pasul 1. Umpli un recipient cu apă de la robinet.
Pasul 2. Te aşezi la o masă, prinzi recipientul în mâini, închizi ochii şi te gândeşti la o persoană care îţi este dragă, pe care o iubeşti necondiţionat.
Pasul 3. Dai cuiva să guste din „apa ta”, fără a anunţa despre experimentul pe care îl faci. Întreabă apoi, după ce a băut, dacă a simţit cumva că apa are un gust şi dacă da, atunci să îţi spună şi ce fel de gust.
Dacă eşti singur, atunci udă florile din locuinţă şi după câteva ore uită-te la ele (o prietenă de pe Fb a apelat la soluţia asta).
Dacă îţi lipsesc şi astea… atunci gustă tu însuţi din „apa ta”.
Concluziile le poţi trage doar tu… Şi asta doar după ce faci experimentul!
@monicas10
Da, am facut eu experimentul cu mai multe persoane si mai multe marci de apa plata (+ apa de robinet). Concluzia a fost ca fiecare prefera un anumit „gust” al apei, deci prefera o anumita marca… Tie iti suna mizeria asta a experiment stiintific?
Nu mi s-a părut că am răscolit netul pentru a găsi dovezi contra. Am fost doar curios în legătură cu experimentele de care zicea prin prezentările sale. Le-am căutat, le-am citit și le-am expus în articol. Concluziile experimetelor făcute de Emoto sunt că efectele sunt inexistente.
În legătură cu experimentul propus de tine, nu-l consider un experiment și o să încerc să explic de ce cred asta.
În primul rând, are o singură încercare. Întotdeauna când încercăm o singură dată sau de puține ori putem da de rezultate întîmplătoare și nu aflăm nimic nou. De exemplu, dacă eu aș fi crezut că oricine poate știi rezultatul unei aruncări cu banul și aș fi propus următorul experiment: iei un ban, te gândești intens la cum vrei să pice, îl arunci și te uiți la rezultat. În cazul ăsta încercând de puține ori aș putea avea impresia că am ghicit de mai multe ori decât dacă nu m-aș fi concentrat. E un mod foarte simplu în care m-ar păcăli întâmplarea. O soluție ar fi să încerc de multe ori și să văd care e rata de succes. E un pic mai complicat, dar doar așa pot avea o siguranță mai mare.
În al doilea rând, gustul e foarte subiectiv și poate fi influențat de așteptările noastre. Menționez doar două exemple. 1. Sunt oameni care preferă Pepsi și alții care preferă Coca-Cola și uneori au păreri foarte puternice în legătură cu diferențele de gust („Nu-mi place Coca-Cola, Pepsi clar mai bun”). În realitate, ceea ce contează e eticheta, nu gustul (dacă le dai Pepsi în sticle de Coca-Cola, fanii Pepsi o să spună că e rău la gust, iar fani Coca-Cola o să spună că e foarte bun. Un astfel de experiment: http://www.amsciepub.com/doi/abs/10.2466/pr0.1983.52.1.185?journalCode=pr0 . Alt experiment e legat de soia: dacă scrie pe eticheta unui produs că e cu soia, oamenii o să perceapă gustul diferit (chiar dacă nu e cu soia): https://www.ifama.org/publications/journal/vol3/cmsdocs/85-94.pdf . Te poți gândi cum ar putea influența gustul experimentul propus de tine? O sugestie din partea mea, pentru a diminua erorile, ar fi să prezinți mai multe recipiente cu apă, unul asupra căruia te-ai gândit la lucruri bune, altul asupra căruia te-ai gândit la lucruri rele și altul asupra căruia nu te-ai gândit la nimic. Astfel ai putea să elimini o sursă de eroare.
Astea ar fi primele lucruri care îmi vin în minte. E-adevărat, îngreunează experimentul, dar sunt necesare. Ești de acord?
@johnye2e. 😆 Dacă stau să mă gândesc la câte afirmaţii au fost declarate „mizerii”… Am să pomenesc aici doar unul care a făcut o asemenea declaraţie „eretică”: Giordano Bruno.
Recunosc! M-ai făcut să râd cu lacrimi!!!
Orice experiment sau teoremă are minim trei etape: ipoteză, demonstraţie şi concluzie.
După cele afirmate de tine am ajuns la concluzia că ai schimbat doar apa, fără a lucra asupra ei. Ai omis să faci pasul 2. Sau poate că îţi este greu să găseşti o persoană pe care o iubeşti! Şi asta este posibil! Dar poţi apela la o melodie care îţi place. În cazul acesta ţi-aş recomanda să guşti tu mai întâi din apă…
@ monicas10
Tu realizezi ca eu nu am facut niciun experiment, pentru ca eram sigur ca ORICE spuneam si-ti contrazicea concluzia, tu veneai cu replica (cu care ai venit, de altfel) ca „nu am inteles despre ce e vorba”? 🙂
Mai citeste o data ultimul raspuns al lui alexthyme.
@alexthyme. Alex, aici era vorba despre un experiment legat de apă şi de făcut cu apa. Niciun fel de Pepsi sau Coca-Cola!.
Am lăsat un comentariu pentru doar pentru că sunt genul de om care chiar face sau a făcut ceea ce zice. Repet: am preluat ideea lui Emoto, mi s-a părut interesantă (şi primul gând care mi-a trecut prin cap când am citit despre experienţele lui a fost… aghiazma) şi am făcut paşii pe care i-am scris deja.
Există cel puţin o posibilitate pentru care refuzi să faci acel experiment: de frică. S-ar putea să descoperi că a avut dreptate. Nu eu, ci Masaru Emoto…
Fă-l şi scapi! Simplu! Păi tu crezi că mie mi-a fost uşor să accept unele lucruri?!? 😉
Baftă! 🙂
Mi se părea mie că n-am fost destul de clar, dar aici n-am posibilitatea să editez comentariul (sau n-am căutat destul).
Ce vroiam să zic în legătură cu Pepsi și Coca-Cola e că gustul poate fi influențat foarte ușor. Inclusiv gustul apei. Așa cum unui fan Pepsi i se pare mai bun un suc pentru că are eticheta Pepsi, la fel se poate întâmpla cu multe lucruri, inclusiv cu apa. De-aia am sugerat că ar trebui să găsim o soluție de a evita eroarea.
Chiar dacă îți dau impresia că nu vreau să încerc, și eu sunt un om care încearcă lucruri, doar că în cazul de față mi se pare că e foarte ușor să ajung la concluzii greșite dintr-o simplă încercare. Asta e nemulțumirea mea, că un astfel de experiment nu e destul de sigur.
P.S.: poți să lași comentarii, nu te lăsa intimidată de johnye2e.:)
@monicas10 Masaru Emoto a facut niste poze unor molecule de apa, dintre care le-a ales pe cele mai interesante si le-a publicat. Concluzia pe care o trage el are fundamente gresite, dupa cum a explicat bine alexthyme.
Asta e, nu stii sa citesti un articol cap coada. Pacat ca te-ai gandit sa mai si comentezi.
Ai dreptate. Ar trebui să fiu mai atentă cu timpul meu, unde şi mai ales cui las comentarii.
@alexthyme. Eşti (încă) nesigur pe tine, atâta tot. Încercarea mea a avut loc acum aproape cinci ani şi de atunci acord 1 minut zilnic apei pe care o consum. De atunci şi până acum şi-a păstrat gustul.
Şi tot de acum 5 ani am încetat să mai beau orice fel de sucuri cumpărate. Cola mi-a mirosit a benzină iar când am încercat să schimb Cola cu Fanta am crezut că beau detergent de vase! 😦
Abia atunci am început să gugălesc după informaţii despre cum şi din ce sunt făcute băuturile răcoritoare iar ceea ce am aflat mi-a confirmat ceea ce am simţit. Marea majoritate sunt făcute din derivaţi petrolieri…
Alex, când suntem ceva mai mici, avem curiozitatea ceva mai mare şi mult mai puternică decât doza de scepticism pe care o adoptăm la maturitate. Îţi reamintesc celebra formulă a lui Einstein: e=mc2. Spus ceva mai direct: cu cât ne mărim ne „prostim”. Excepţia de la această regulă o poate face doar un singur lucru: curiozitatea. Iar din asta am destulă!
Da, putem fi influenţaţi. E şi normal! Corpul nostru are peste 70% apă! Dar la fel putem şi noi influenţa tot ceea ce ne înconjoară… în primul rând apa şi apoi toate elementele (obiectele) care conţin apă. Cei născuţi într-o zodiile de apă şi de aer simt asta fără a conştientiza şi discerne despre ceea ce simt, dacă le aparţine lor (sentimentul) sau îl preiau de la cei din jur. Aici ţine mai mult de autocunoaştere…
Gata. Mă opresc aici. Deja am scris prea mult şi prea pe lângă subiectul articolului..
Ok, de acord, mai bine să nu ieșim prea mult din subiectul articolului, că ar fi prea mult de discutat 🙂 Dar mulțumesc pentru opiniile expuse în legătură cu Masaru Emoto, chiar dacă nu ne putem pune de acord.
De acord „Cei născuţi într-o zodie de apă şi de aer simt asta fără a conştientiza şi discerne despre ceea ce simt” deoarece sunt zodii complementare. Tot de aici rezulta si greutatea cu care convingi zodiile de pamant de anumite fenomene asa zis ezoterice pentru ca ei sunt strict legati de lumea fizica.
Gandurile noastre bune ne dau in primul rand noua personal o stare de bine, de liniste si impaciuire cu tot Universul. De aceea , orice fel de apa potabila am bea , avand o stare psihica buna, vom gasi ca are gust bun. Cand ai ganduri negre si esti suparat, tot ce inghiti ti se pare amar , fie el si ceai de musetel cu miere.
Nu apa se schimba , ci felul nostru de a percepe realitatea se schimba in bine, cand suntem fericiti sau doar bucurosi.
Există persoane care se îndoiesc de tot ceea ce este spiritual şi care se cantonează în prea mult în partea materială a vieţii, asupra cărora prevalează raţiunea şi care le pietrifică din păcate conştiinţa, nu pot să spun decât că-mi pare rău pentru cei ce caută mereu nod în papură şi care şi-au pierdut al şaselea simţ…
Referitor la celebra formulă a lui Albert Einstein: E = MC2.
În general, formula este interpretată astfel: Energia este egală cu produsul masei şi pătratului luminii (reprezentată prin litera C). Juan Van Duc, un medic vietnamez consideră că, C-ul se referă de fapt la conştiinţă, nu la viteza luminii.
Într-adevăr, conştiinţa noastră călătoreşte la fel de rapid ca lumina. Dacă înlocuim şi masa cu numărul de oameni, obţinem o nouă interpretare a celebrei formule: Energia = Numărul de oameni înmulţit cu pătratul Conştiinţei. Ceea ce dorea să spună de fapt Einstein era următorul lucru: conştiinţa oamenilor poate crea energie. Cu cât numărul celor care îşi trezesc conştiinţa este mai mare, cu atât mai multă energie produc ei.
Mulțumesc pentru comentariu.
Intenția mea nu este să caut nod în papură. Articolul ăsta l-am scris pentru că am văzut multă lume care afirma că Masaru Emoto este om de știință și asta m-a făcut curios. Eu sunt o persoană foarte curioasă. Nu știu dacă asta se încadrează la lucruri materiale sau spirituale, dar eu simt curiozitatea ca parte a spiritualității. Și îmi place ca, acolo unde se poate, să fie lucrurile cât mai limpezi, să nu fie nevoie să mă ghidez după lucruri auzite. De aceea am încercat să clarific un pic faptul că Emoto n-a făcut experimente care să demonstreze ceea ce el afirmă prin cărți. Doar atât am vrut: să nu-l mai numim pe Emoto om de știință. Putem să-l numim altfel, să nu creeze confuzie.
În legătură cu Einstein, spui că „ceea ce dorea de fapt să spună” e că energia este egală cu numărul de oameni înmulțit cu pătratul conștiinței pentru că un om din vietnam a redefinit literele din formula E=MC². Îmi pare rău, dar asta nu arată decât ce acel medic vietnamez „dorea de fapt să spună”. Hai să nu îi atribuim lui Einstein lucruri pe care nu le-a spus. Sunt deja destule care îi sunt atribuite în mod eronat. Din nou, dorința mea este de claritate: să știm clar ce a zis și ce nu a zis Einstein, ca mai apoi să putem să tragem niște concluzii mai aproape de adevăr.
mi se face greata de argumentele woo-woo. am practicat yoga multi ani si am dezvoltat acest tip de gandire, bazat pe ezoterism, religie, puterea mintii etc. cand am inceput sa citesc si versiunea rational stiintifica asupra acestui domeniu, credintele mele superstitioase s-au dus dracului, si nu mai vin inapoi.
de cate ori citesc o dezbatere intre sectanti cu creierele spalate si adepti ai stiintei, oameni rationali care analizeaza, gandesc critic, se bazeaza pe dovezi , deci , de fiecare data argumentele stiintei moderne mi se par mult mai convingatoare.
si in discutia de mai sus, cei care iau apararea lui Emoto mi se par…ridicoli, ca sa nu spun altfel.
Alex a fost extrem de clar si explicit cand a spus ca Emoto poate fi considerat artist, scriitor etc insa nu se supune rigorilor pe care le impune stiinta.
Respectiv Emoto nu poate fi numit om de stiinta.
Nu vad absolut nici un motiv pentru care Alex sa faca acest experiment din moment ce au incercat atat de multi (chiar cu un numar foarte mare de oameni) si nimeni nu a demonstrat nimic.
„Ador cărțile cu subiecte care, la o lectură de suprafață, par incredibile, pentru că știu că fiecare carte de acest gen îmi va lărgi mintea, deșteptându-mi conștiința și dezvăluindu-mi lucruri care, desigur, vor fi apărut cu un anume scop în viața mea. O astfel de carte este și „Viața secretă a apei”, unde lucruri complexe sunt prezentate la modul simplu – și unde lucrurile simple au strălucirea măreață a fenomenelor complexe. Opera autorului Masaru Emoto este de o eleganță aparte și absolut șocantă prin implicațiile subiectului prezentat. Pur și simplu nu am putut lăsa cartea din mână.”
Neale Donald Walsch, autorul cărții „Conversații cu Dumnezeu”
„Într-adevăr, după cum ne arată frumoasele cristale de apă ale lui Masaru Emoto, gândurile și cuvintele noastre au, fără îndoială, consecințe imediate și directe asupra lumii ce ne înconjoară. Nu e greu să îi aducem apei dovezi ale iubirii și recunoștinței noastre, iar efectele unei astfel de atitudini sunt vaste, atât pentru sănătatea apei și a planetei, cât și pentru noi înșine.”
John Gray, Ph. D., autorul cărții „Bărbații sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus”
„Prin mesajul său simplu, dar răsunător, dr. Masaru Emoto a contribuit imens la eforturile mondiale pentru o lume a păcii și armoniei. La fel cum apa se transformă când oamenii își îndreaptă gândurile asupra ei, noi înșine putem aduce schimbări în orice domeniu dacă ne unim gândurile, conduși de o conștiință comună. Ce memento puternic pentru fiecare dintre noi, ca individ și cetățean al acestei lumi!”
Anthony Robbins, autorul cărților „Descoperă forța din tine” și „Putere nemărginită”
„Ca și în cazul lui Galilei și al lui Einstein, viziunea clară a dr. Masaru Emoto ne ajută să dobândim o perspectivă inedită asupra universului și chiar asupra noastră.”
Marcus Laux, N. D., redactor al revistei Naturally Weli Today
„Contribuția dr. Masaru Emoto la cercetarea conștiinței spirituale este una constructivă și plină de măiestrie.”
” Un scepticism intelept este primul atribut al unui critic bun.” – James Russell Lowell
PS: Daca acesti ”granzi” ai dezvoltarii personale au avut cuvinte de apreciere la adresa muncii lui Masaru Emoto, atunci inclin sa cred ca eforturile lui nu au fost in zadar.Ca sa intelegi cu adevarat cum reuseste apa sa-si modifice structura ei moleculara si cum este ea capabila sa manifeste o gama larga de expresii, este imperios necesar sa citesti o serie de carti de specialitate.Sa fii iubit, Andrei !!!
Oricine poate greși, inclusiv niște „granzi”.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Apelul_la_autoritate
Aș prefera niște experimente bine făcute în locul unor cărți. Ar fi mai scurt și mai la obiect.
În rest, urări de bine și ție!
* Alex ( Imi cer scuze ca te-am botezat! ) 😀
Nu stiu de ce va certati pe experimentele sau nonexperimentele japonezului!!! Mai bine ascultati muzica de Bach, Ceaikovski etc. beti apa cu formula ei obisnuita H2O, traiti in liniste si bucurati-va de viata !!!
„Chiar și dacă luăm în calcul propunerea făcută de autori (să excludem unele cristale), diferența este nesemnificativă. Cu alte cuvinte, acest studiu, făcut de Masaru Emoto și colaboratorii lui, arată că nu există niciun efect.
De la „Diferenta nesemnificativa” si pana la „nu exista niciun efect” e cale lunga. Eu cred ca de fapt ignorantul aici esti tu. Citeam cu interes pana am dat de aceste cuvinte care mi-au relevat cine este in spatele acestei analize a lui Masaru Emoto. M-am oprit instant, am crezut ca mai e destul de mult de citit insa se pare ca peste trei sferturi din pagina o ocupa comentariile.
Lasa-te de analize , pentru ca din dorinta de a iesi in evidenta dai in ridicol.
Ai dreptate că nu putem trece de la „diferență nesemnificativă” la „niciun efect”. Ipoteza nulă nu poate fi confirmată niciodată, poate fi doar respinsă sau nu. Acum știu asta, acum trei ani când am scris articolul nu știam. Cred că ar trebui să-l rescriu pe tot.
Parerea mea este ca, realitatea subiectiva formeaza realitatea obiectiva. Am confirmarile din viata reala ca gandurile, cuvintele influenteaza materia. Sant multi cercetatori care sustin acest aspect. Unul dintre ei este Profesor Doctor Constantin Dumitru Dulcan. Eu m-am folosit de aceste aspecte, ce fac obiect de studiu in fizica cuantica, pentru a supravietui. Cred ca un experiment mai bun ca acesta e greu de gasit. Am fost nascut cu tumora cerebrala. Am folosit intens autosugestia, programarea mentala(Silva Method). Traiesc. Am colegi care au fost nascuti sanatosi si au murit cu mult timp in urma. Eu am fost nascut bolnav, si traiesc in continuare, tocmai datorita faptului ca am tinut cont ca gandurile,sentimentele, cuvintele influenteaza materia, realitatea.
Parerea mea este ca, realitatea subiectiva formeaza realitatea obiectiva. Am confirmarile din viata reala ca gandurile, cuvintele influenteaza materia. Sant multi cercetatori care sustin acest aspect. Unul dintre ei este Profesor Doctor Constantin Dumitru Dulcan. Eu m-am folosit de aceste aspecte, ce fac obiect de studiu in fizica cuantica, pentru a supravietui. Cred ca un experiment mai bun ca acesta e greu de gasit. Am fost nascut cu tumora cerebrala. Am folosit intens autosugestia, programarea mentala(Silva Method). Traiesc. Am colegi care au fost nascuti sanatosi si au murit cu mult timp in urma. Eu am fost nascut bolnav, si traiesc in continuare, tocmai datorita faptului ca am tinut cont ca gandurile,sentimentele, cuvintele influenteaza materia, realitatea.
Viata bate filmul. Cand ajungi la aceasta concluzie, afli ca „stiinta” asa cum este inteleasa de majoritate, este plina de lacune intretinute voit, asa cum istoria oficiala este o caricatura de prost gust. Drumul pe care fiecare dintre noi il bate in viata si experienta acumulata in urma „pragurilor” depasite, ne poate deschide (ne va deschide) usa/usile intelepciunii. In fond toti trebuie sa dam cu capul de toc pentru a invata sa ne aplecam. Domnule Alex iti doresc drum bun.
Felicitari pt coloana vertebrala de a retrage acest articol. Daca scapi de rusine si ne comunici si identitatea ta reala, poate iti va creste credibilitatea. Pana atunci, nu.
Sunt terapeut spiritual – absolvent de Stiinte Economice, Psihologie si Teologie, deci insumez si stiinta si misticism, cum consider ca ar fi bine s-o faca fiecare pentru un bun echilibru, ca sa traiasca in adevar, nu in fals existential. Pot vedea in clar-viziune cum arata apa in structura ei, confirm ca apa pe care se aduce rugaciune arata ca niste scantei de lumina, usoare, iar inainte de rugaciune e grea, innodata, maloasa, adesea greu de neinghitit. Intotdeauna am avut probleme cu bautul apei, o puteam inghiti cu greu, dar nu am aceeasi problema cu cea pe care ma rog. Acest lucru m-a facut sa caut dovezi stiintifice despre apa sfintita, pentru ca traim intr-o lume in care doar cuvantul meu nu conteaza. Asa am ajuns la Masaru Emoto, am vrut sa vad CUM a demonstrat el ca arata apa inainte si dupa, nu DACA este adevarat.
Confirm experimentul cu apa de la robinet al lui Monicas 10, cu deosebire ca eu le-am spus oamenilor ce ii fac si absolut toti au constatat ca apa era mult mai usor de baut, si ii era schimbat gustul. Cand am incercat prima data mi-a venit termenul de „apa vie” despre care nu auzisem prea multe. Mi-am spalat piciorul rupt cu apa pe care am adus rugaciune si s-a ameliorat mult durerea, am adormit instantaneu asa de mult linisteste. Mi-am tamponat aseara mana zgariata de catel si in cateva minute nu mai simteam nici o durere, iar azi dimineata abia se mai vede ceva din ditamai zgarietura. Continui sa fac probe indiferent ca metode stiintifice imi confirma sau nu rezultatele – ele nu vor disparea din simturile mele doar pentru ca niste metode umane nu au INCA, capacitatea de a le demonstra.
„Wikipedia: Istoric religios
Sfințirea apei s-a practicat de la început, din prima zi[necesită citare] a existenței Bisericii, susținând curățirea de toate păcatele, prin botez, a unui mare număr de creștini (Fapte, 2, 41 ; 4, 4). Căci așa citim la sfințirea apei la botez : „și-i dă ei (apei) darul izbăvirii, binecuvântarea Iordanului, fă-o (Doamne) izvor de nestricăciune, dar de sfințenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, dracilor pierire, plină de putere îngerească…”. Apostolul Pavel vorbește de moartea și învierea tainică cu Hristos, de înnoirea vieții și de înfiere prin apa botezului (Romani, 6, 3-11), cum a amintit Domnul în convorbirea Lui cu Nicodim (Ioan, 3, 4, 5).”
Si pe Sfinti ii contestam?
Marin cu yoga: asta nu dovedeste decat ceea ce vehiculeaza zona religioasa, yoga nu apropie de Dumnezeu/adevar. Aveam un prieten care face yoga, devenise instructor, pe masura ce avansa in yoga, se indeparta de adevar in discutiile noastre, rastalmacea tot ce spuneam, am crezut ca a facut ceva la cap, tot ce e posibil… Nu vorbim despre lucruri greu demonstrabile, ci de ceva de genul: eu ii arat un creion rosu si el incepe sa conteste ba ca e negru, ba ca e pix, relatia noastra devenise atat de greoaie ca nu puteam avea o discutie normala fara sa o intoarca pe dos, ii scazuse discernamantul si ii crescuse aroganta. Incepusem sa imi pun serioase probleme daca yoga nu il indeparteaza pe om de Dumnezeu, lumina si adevar. Trebuie vazut ce tip de yoga, ce se aduce in meditatie, pentru ca meditatie am practicat si eu ani de zile, si asa mi s-au rafinat simturile, pe langa rugaciune si terapii.
Citisem undeva ca cercetatorii credinciosi au alte rezultate decat cei atei. Oare ce inseamna asta? Oare nu tine de capacitatea omului de a purifica sau contamina un experiment?
Alexthyme hai sa facem alt experiment: incepe sa te rogi etc. dar asa pana simti ca te faci una cu lumina, si apoi revino pe studiile lui Masaru Emoto. Ce zici, te bagi? Daca nu te poti ruga sau n-ai rezultate in rugaciuni este posibil sa fii …”contaminata”, aici nu e momentul sa deschid acest subiect, dar spre binele tau rezolva asta. Iti doresc sa gasesti pe cineva competent sa te ajute.