Cine e Masaru Emoto?

[RETRAS: Acest articol conține mai multe greșeli și ar trebui rescris. Continui să consider că nu există dovezi suficiente că apa ar avea memorie, dar pentru a explica acest lucru ar trebui să prezint diferit argumentele. Pentru moment îl marchez ca retras.]

1. Despre cine vorbesc?

Masaru Emoto (江本 勝; 江(e) = golf; 本(moto) = carte, origine; 勝(masaru) = a depăși, a excela) este un autor japonez care a devenit cunoscut pentru afirmațiile sale despre influența gândurilor, a intențiilor sau a cuvintelor asupra apei. Dacă nu știți cum arată, îl aveți în poză; iar ceea ce apare pe fundal sunt cristale de gheață, imagine care a devenit într-o anumită măsură asociată cu el. Emoto a devenit mai cunoscut prin 2004, când a apărut în documentarul What the Bleep Do We Know!? (Ce naiba știm noi, de fapt!?), deși prima carte a publicat-o în 1999 (Mesajele ascunse din apă). În 2011 a venit și în România (dacă aveți 4 ore libere, prezentarea sa este pe YouTube).

Emoto susține că intențiile noastre modifică „structura moleculară” a apei astfel încât dacă avem intenții bune o să se formeze cristale de gheață frumoase, iar dacă avem intenții rele, cristalele o să fie urâte. De asemenea, dacă o să căutați pe internet informații despre el (inclusiv pe saitul lui), aproape de fiecare dată o să citiți că este un „om de știință”, că a „revoluționat știința” sau, cum scrie pe un sait care vinde o carte de-a sa:

„«Mesajele ascunse din apă» prezintă munca revoluţionară a omului de ştiinţă de renume internaţional, Masaru Emoto, care a demonstrat ştiinţific că apa are puterea de a reflecta gândurile, cuvintele, rugăciunile, sentimentele şi muzica.”¹

Așadar, afirmații mărețe!

Așa că am fost curios să caut detalii despre el, pentru că dacă într-adevăr a demonstrat ceea ce susține (sau ce susțin alții despre el) ar fi ceva extraordinar. Iar afirmațiile mărețe trebuie să aibă în spate dovezi solide. Să vedem.

2. Ce experimente a făcut?

Din păcate, chiar dacă susține că este un om de știință și a „demonstrat” efectele intenției asupra apei, nu am reușit să găsesc pe saitul său o listă cu experimentele pe care le-a făcut. Am găsit doar o ilustrare a pașilor pe care îi face pentru a obține acele fotografii cu cristale de gheață: se pun câte 0,5 ml de apă în 50 de plăci Petri; se pun plăcile în congelator la -25°C pentru 3 ore; pe urmă se scot pentru observare într-o încăpere cu temperatura de -5°C. Și am mai dat și peste multe lucruri de vânzare.

În continuare o să prezint experimentele pe care le-am găsit eu. Dacă mai știți și altele făcute de Masaru Emoto, aș fi interesat.

2.1.Experimentele cu apa

Am găsit trei experimente făcute de Masaru Emoto et al., legate de cristalele de gheață, deși pe primul nu-l pot numi experiment. Dar înainte de asta, să clarificăm niște lucruri legate de apă.

Există multe stări în care apa poate îngheța. În imaginea de mai jos sunt prezentate toate cele cunoscute până acum. Ne interesează doar cele de la presiune normală (1 bar) și între -25°C și -5°C (pentru că în aceste condiții a făcut Emoto pozele). Din fericire avem doar un tip de gheață, cea numită I_h (h vine de la forma hexagonală pe care o au cristalele). Alte stări au cristale de alte forme (ex.: I_c conține cristale de formă cubică). Dacă vreți mai multe informații despre cum se formează cristalele de gheață, puteți citi, de exemplu, aici.

(Sursă: Wikimedia Commons)

Aș vrea să menționez și fenomenul de suprafuziune (supercooling) care apare când un lichid este răcit sub limita de solidificare, fără să se solidifice. În cazul apei, se poate afla la temperaturi negative fără să înghețe. Asta se întâmplă când apa este foarte pură. Puteți vedea aici o demonstrație, în care este folosită apă Fiji care, întâmplător este folosită și în experimentele lui Emoto, care insistă că apa trebuie să fie cât mai pură pentru a se forma cristale de gheață. Dar formarea cristalelor pleacă de la „nuclee” de impurități.

De asemenea, este promovată ideea că intențiile modifică „structura moleculară a apei”, ceea ce e greșit. În imaginea de mai sus nu este o „moleculă” de apă, ci un cristal, adică mai multe molecule ținute împreună de legături de hidrogen. Moleculele de apă sunt tot H₂O, indiferent cum arată cristalul.

Masaru Emoto: Healing with Water (2004).²

Este un eseu de fotografii! Puteți vedea aici una dintre pagini, iar restul costă. Masaru Emoto a făcut multe poze, le-a ales pe cele mai frumoase și le-a publicat. Asta nu demonstrează nimic (decât eventual că nu știe ce înseamnă o lucrare științifică). E rușinos. Acest eseu de fotografii n-ar trebui să fie niciodată citat ca dovadă. Dacă vreți o comparație, e ca și când ar fi dat cu banul de 100 de ori, ar fi făcut poze și apoi ar fi ales doar fotografii în care ar fi fost monede cu stema în sus, le-ar fi publicat și ar fi susținut că are o metodă de a face monedele să cadă cu stema în sus. Poate că are o metodă, dar modul în care a ales să o demonstreze este complet inutil și irelevant. N-o să mai insist cu eseul de fotografii pentru că deja i-am dat mult prea multă importanță.

Dean Radin, Masaru Emoto et al.: Double-Blind Test of the Effects of Distant Intention on Water Crystal Formation (2006).³

Un experiment pilot făcut împreună cu Dean Radin (un parapsiholog), publicat într-un periodic numit Explore: The Journal of Science and Healing, la care e redactor-șef… ghici cine? – Dean Radin. Cu alte cuvinte, și-a publicat propriul studiu și astfel a evitat verificarea de către un comitet de referenți, proces cunoscut în domeniul științific sub numele de peer-review. De ce e important acest peer-review? Păi, dacă scrii o lucrare științifică și nu te verifică nimeni, e posibil să ai greșeli (ca să nu mai zic de situațiile în care „greșelile” sunt intenționate), însă dacă știi că o să te verifice specialiști în domeniu o să fii mult mai atent.

În ce a constat experimentul:  Unul dintre autori a mers la un magazin și a cumpărat cea mai pură apă pe care a găsit-o (marca Fiji), mai exact patru sticle, le-a pus câte o etichetă la întâmplare (de la A la D) și a ales sticlele A și B pentru a fi „tratate”, iar C și D au folosit pentru control. Apoi a dus sticlele A și B într-o încăpere izolată electromagnetic, iar pe C și D le-a pus într-o altă cameră (unde era aproximativ aceeași temperatură).  O poză cu sticlele A și B a fost trimisă în Japonia, lui Masaru Emoto. De asemenea, locația aproximativă a sticlelor a fost indicată prin Google Earth. Apoi, Masaru Emoto a adunat 2000 de persoane în Tokio și le-a pus să transmită intenții bune către apa din sticle timp de 5 minute, cu voce tare. Pe urmă toate cele patru sticle au fost trimise în Japonia, unde au fost urmați pașii tipici de înghețare și fotografiere (i-am descris mai sus; sau aici). Fotograful a încercat să obțină cât mai multe poze cu cristale. A obținut 40, în felul următor: 12 din sticla A, 12 din B, 7 din C și 9 din D. Apoi un grup de 100 de voluntari a notat pe internet frumusețea cristalelor, pe o scară de la 0 (urât) la 6 (foarte frumos). Rezultatele au fost următoarele: cristalele din apa „tratată” au primit note un pic mai bune (în medie aproape 3) decât cele de control (în medie aproape 2).

Rezultatele ar fi promițătoare dacă ar fi fost niște condiții mai stricte. În primul rând, numărul de eșantioane este prea mic pentru a scoate din calcul întâmplarea. În al doilea rând, pozele au fost făcute într-o ordine stabilită (întâi apa tratată, apoi cea de control, chiar dacă fotograful n-aș știut asta), nu întâmplător (cum ar fi trebuit pentru a elimina erori subconștiente). În al treilea rând, numărul de eșantioane „tratate” (24) a fost mai mare decât numărul eșantioanelor de control (16). Dar cea mai importantă critică e că au fost prea puține eșantioane. Acest lucru este de înțeles dacă luăm în considerare că studiul a fost unul pilot și că a fost urmat de unul mai bine realizat, adică următorul:

Dean Radin, Masaru Emoto et al.: Effects of Distant Intention on Water Crystal Formation, A Triple-Blind Replication (2008).⁴

Este un studiu făcut pentru a verifica mai bine rezultatele studiului anterior. Cum ziceam, studiul anterior a fost doar unul pilot și, prin urmare, nu e suficient de bine realizat, lucru acceptat și de către autori, motiv pentru care au făcut unul mai bun. Acesta a fost publicat în periodicul Journal of Scientific Exploration, un jurnal care publică aproape orice.

În ce a constat experimentul: în mare parte a fost ca studiul pilot, dar cu niște îmbunătățiri. De data asta au fost două categorii de control; două sticle au fost plasate în cameră cu cele „tratate”, iar două în altă cameră. De asemenea, acum au fost trei grupuri care au transmis intenții bune apei (1000 de persoane din Tokio, 450 din Nürnberg și 500 din München). Au fost folosite 50 de eșantioane din fiecare sticlă (de data asta au fost 6 sticle), iar eșantioanele au fost distribuite la întâmplare în congelator și toate cele 300 de fotografii au fost folosite. Evaluarea lor a fost făcută după două criterii (frumusețe și interes), pe o scară de la 0 la 6. Fiecare participant din cei 2679 a notat 50 din cele 300 de poze, alese întâmplător. În plus, a mai fost făcută și o evaluare a contrastului, folosind Matlab.

Rezultatele: în medie, nota pentru frumusețe a fost de 1,77, adică foarte mică. Dacă 0 înseamnă „deloc frumos”, iar 6 „foarte frumos”, scorul obținut e undeva pe la „cam urât”. Dar ce note au avut cristalele „tratate” comparativ cu cele de control? În studiu avem următorul grafic:

Explicații: Coloanele negre prezintă rezultatele (nota medie) pentru frumusețea tuturor cristalelor. Coloanele gri prezintă rezultatele pentru frumusețea cristalelor, ignorându-le pe cele ce au luat note sub 1. Coloanele gri sunt un truc pentru a face datele să indice ceea ce vor autorii, și chiar și așa diferența e nesemnificativă. Coloanele din stânga reprezintă grupul de control ținut într-o cameră diferită, cele din mijloc reprezintă cristalele provenite din apa „tratată”, iar cele din dreapta sunt din celălalt grup de control.

Așadar, observăm că, în medie, cristalele netratate din stânga au fost considerate un pic mai frumoase decât cele tratate (1,9 vs. 1,8). Chiar și dacă luăm în calcul propunerea făcută de autori (să excludem unele cristale), diferența este nesemnificativă. Cu alte cuvinte, acest studiu, făcut de Masaru Emoto și colaboratorii lui, arată că nu există niciun efect.

2.2.Experimentul cu orezul

Căutând pe internet, am văzut că multă lume vorbește despre un așa-zis eperiment cu orezul. O descriere scurtă găsiți în videoclipul următor:

(În caz că a dispărut: se iau trei vase, se pune orez în toate, apoi apă; în următoarea perioadă de câteva săptămâni primului vas i se mulțumește (ありがとう, arigatō), celuilalt i se spune că-i prost (ばかやろう, bakayarō), iar cel de-al treilea este ignorat; în final, în vasele 2 și 3 orezul se strică, iar în primul rămâne bun)

Acum, deși pare interesant (ar fi fain să fie adevărat), nu strică un pic de îndoială. Am văzut cazul experimentelor anterioare: dacă alegem ce  fotografii ne plac, putem să ajungem să credem că într-adevăr există un efect, însă dacă facem verificări bine controlate (cum a făcut și Emoto), efectul dispare. La fel ar trebui să procedăm și cu ipoteza că orezul nu se strică dacă îi spunem lucruri frumoase sau îi lipim pe vas cuvântul „mulțumesc”. O sugestie ar fi următoarea: să se facă un experiment în care multe vase cu orez (50, 100, poate mai multe) să aibă lipite pe ele câte un cuvânt (ori „mulțumesc”, ori „ești prost”, ori nimic), dar etichetele să nu fie vizibile decât când se sfârșește experimentul, să fie lăsate o vreme (stabilită de la început) în aceleași condiții de temperatură, lumină, umezeală (asta-i foarte important!), iar după ce trece această perioadă, să fie evaluate și doar după ce evaluările au fost notate pentru toate vasele, să se dezlipească etichetele pentru a vedea care din ce categorie face parte. Astfel am putea fi mai siguri că nu ne auto-amăgim. Dacă încercăm doar cu două sau trei vase, avem șanse de 50% (respectiv 33%) să obținem un rezultat pozitiv chiar dacă nu există niciun efect al cuvintelor asupra orezului. Dacă 10 oameni încearcă experimentul ăsta acasă, 5 dintre ei o să creadă că funcționează și o să posteze pe YouTube sau pe bloguri. Iar acei 5 o să fie sinceri și o să fie convinși că Masaru Emoto are dreptate. Acestea sunt rezultatele pe care ar trebui să le așteptăm dacă nu există niciun efect.

N-am reușit să găsesc niciun experiment (riguros) în legătură cu orezul. Am găsit încercări cu două sau trei vase, majoritatea încercate de curioși acasă, filmate și puse pe YouTube. Unii au găsit diferențe, alții nu. Unii au deschis în mod repetat cutiile, alții le-au ținut în locuri diferite etc. Condițiile în care au fost făcute aceste încercări nu sunt potrivite. Vă recomand următorul experiment: Partea 1, Partea 2, care arată adevărata cauză din care se strică orezul: bacteriile. Atunci când borcanele sunt sterilizate și izolate, orezul nu se strică, indiferent de cuvintele pe care le spunem sau le lipim de ele. Când nu sunt sterilizate, unele se strică mai mult, altele mai puțin, chiar și fără cuvinte pozitive sau negative.

Nu mai știu alte presupuse experimente pe care le-ar fi făcut Masaru Emoto. Există variații, în care apa înainte de a fi înghețată și fotografiată este expusă la muzică (iar Emoto zice că muzica clasică produce cristale frumoase, iar muzica heavy metal produce cristale urâte), sau sursa apei diferă (apă „poluată” din Tokio vs. apă pură de la un izvor) și altele. Având în vedere experimentele nereușite făcute chiar de el și ținând cont de felul în care alege fotografiile pe care le publică în cărțile sale, concluzia logică este că afirmațiile sale sunt cel mai probabil false.

Trebuie să repet: Masaru Emoto face zeci sau sute de poze și din ele le alege doar pe cele mai frumoase și le publică. Dacă ar susține că e artă, n-ar fi nicio problemă, însă el susține că e știință. În acest caz, nu pot decât să-l bănuiesc de înșelătorie. Și, în plus, mai și vinde apă la suprapreț, profitând de renumele de om de știință.

3. Emoto și cunoașterea

După ce ați citit despre experimente probabil că unii o să spuneți: „Bine, dar ce contează experimentele, când uite ce imagine frumoase găsim în apa dintr-un izvor curat!”. În acest caz rolul meu se îngreunează, așa că o să încerc să clarific unde apar problemele. Cea mai imprtantă mi se pare faptul că Masaru Emoto este numit „om de știință” care a „demonstrat științific”.

Masaru Emoto NU este om de ştiinţă

Căutând articole şi păreri în limba română despre el am găsit aproape invariabil afirmaţia că a demonstrat diverse efecte miraculoase. Unele dintre texte (prezente pe diverse bloguri) păreau foarte asemănătoare, iar altele erau doar traduceri de pe saiturile lui, dar exprimate într-un stil personal. Mă întristează să văd că o grămadă de oameni preiau texte (uneori destul de lungi) și nu le verifică. Așa se răspândesc bârfele și așa se răspândesc și miturile. Iar după ce un mit devine atât de răspândit încât îl găsești peste tot, e greu să mai renunți la el.

În ce privește educația, conform propiului sait, Emoto a absolvit Universitatea Municipală din Yokohama, specializându-se în Relații Internaționale. Apoi și-a luat doctoratul în medicină alternativă de la Open International University, care bănuiesc că e cea din Calcutta, deși o căutare pe Google îmi returnează mai multe astfel de universități. Nu pare o universitate prea credibilă, iar faptul că o persoană are diplomă de doctor (Ph.D) nu înseamnă neapărat că a primit-o pe merit. În România avem câteva exemple neonorabile (universități neacreditate, lucrări plagiate etc.), iar acest fenomen nu este specific doar țării noastre (de exemplu, realizatorul unei emisiuni din Australia a obținut diplomă de medic pentru câinele său, în 7 zile). Iar o simplă diplomă care nu este urmată de cercetare ulterioară (și articole publicate) nu înseamnă prea multe. Masaru Emoto a publicat doar două studii și un eseu de fotografii, în schimb a scris multe cărți. Așa că l-am putea numi scriitor sau artist, dar nu om de știință. Iar despre partea cu „a demonstrat”, cred că e destul de clar din ce am scris mai sus despre experimentele sale că nu a demonstrat ceea ce predică, ba chiar am putea zice că a demonstrat că greșește.

Pentru comparație cred că ar fi util să îl dau ca exemplu pe Roy Baumeister. Pe saitul său are listate nu doar cărțile, ci și o mulțime de articole științifice. Și el este un om care a susținut ceva care inițial era greu de crezut: puterea voinței este influențată de cantitatea de glucoză din sânge.⁵ Ca să demonstreze asta a făcut experimente bine controlate, le-a publicat, a așteptat critici și le-a infirmat prin alte experimente. Iar dacă în viitor o să apară dovezi puternice că a greșit, o să renunțe la idee pentru că el nu vinde nimic (în afară de cărți). Emoto este opusul său.

De ce sunt importante experimentele?

Pentru că este foarte ușor să facem greșeli, iar un experiment riguros urmărește să reducă aceste greșeli. Pentru că nu înțelegem întâmplarea și statistica. Atunci când punem orez în două vase și după o vreme observăm că într-un vas orezul s-a stricat mai tare decât în celălalt, suntem tentați să credem că am descoperit un nou efect, uitând că de fapt sunt șanse destul de mari să se întâmple asta. Atunci când facem multe fotografii cu cristale de gheață, alegem doar câteva (bune) și le publicăm, cădem pradă confirmării prejudecăților noastre. Pentru a evita asta, trebuie să ne uităm la toate, să le analizăm și să aflăm dacă sunt așa cum ne așteptam.

În fine, dacă ideile lui Emoto ar funcționa, ar accepta provocarea de a câștiga 1.000.000$ demonstrându-le. Fundația James Randi oferă această sumă oricui poate arăta un efect paranormal, în condiții riguroase (stabilite de comun acord, astfel încât dacă într-adevăr există un efect să poată fi demonstrat, iar dacă nu există să nu pară că este). Aștept ca Emoto să câștige banii și, dacă n-are ce face cu ei, să-i doneze. Până atunci rămân doar mituri.

4. Concluzii

Am plecat de la reputația pe care o are Masaru Emoto, am citit că a făcut experimente și că a demonstrat diverse lucruri și am fost curios să aflu mai multe. Nu m-am mulțumit să citesc aceleași texte copiate dintr-o parte-n alta și am încercat să aflu în ce au constat experimentele sale. Citindu-le, am aflat că nu sunt nicidecum la nivelul la care m-aș fi așteptat din recomandările mult prea entuziaste. Am observat că experimentele lipsesc și că în realitate sunt doar două, dintre care unul este pilot (adică un fel de ciornă pentru a vedea dacă are rost să fie făcut unul mai serios), iar celălalt arată că nu există niciun efect semnificativ al gândurilor asupra cristalelor de apă. Și trebuie să ținem cont că e făcut de Emoto însuși.

Prin urmare, vă rog nu-l mai numiți pe Masaru Emoto om de știință și nu mai spuneți că a demonstrat una și alta. Mulțumesc.

Vezi și:

Informații interesante despre fazele apei;

Informații despre fotografierea artistică a cristalelor de apă;

Masaru Emoto’s Wonderful World of Water, articol de Harriet Hall;

Is Masaru Emoto for Real?

Surse:

1: Mesajele ascunse din apă, pe http://www.divin.ro;
2: Masaru Emoto, Healing with Water. The Journal of Alternative and Complementary Medicine. February 2004, 10(1): 19-21. doi:10.1089/107555304322848913;
3: Radin, Dean; Hayssen, Gail; Emoto, Masaru ; Kizu, Takashige (September 2006). „Double-Blind Test of the Effects of Distant Intention on Water Crystal Formation„. Explore: the Journal of Science and Healing 2 (5): 408–11.;
4: Radin, D. I., Lund, N., Emoto, M. & Kizu, T. (2008). Triple-blind replication of the effects of distant intention on water crystal formation. Journal of Scientific Exploration.;
5: Gailliot, M.T., Baumeister, R.F., DeWall, C.N.,  Maner, J.K., Plant, E.A., Tice, D.M., Brewer, L.E., & Schmeichel, B.J. (2007). Self-control relies on glucose as a limited energy source: Willpower is more than a metaphor. Journal of Personality and Social Psychology, 92, 325-336.;

MythBusters: Folosim doar 10% din creier?

Un mit foarte răspândit  e că folosim doar 10% din creier. Uneori e folosit de ezoteriști pentru a promova ideea că prin nu-știu-ce tehnică putem să ajungem să folosim mai mult de 10% din creier, iar marii maeștri folosesc cu siguranță mai mult. E doar o metodă de a vinde cărți, leacuri sau tehnici celor ce nu știu. Iar folosirea unui procent mai mare din creier nu înseamnă că devenim mai inteligenți sau mai creativi. O parte din creier este activ pentru a ne menține conștienți, alte părți sunt active când facem diverse activități, dar nu putem să compunem o poezie, să rezolvăm o problemă complexă de matematică, să ne gândim la o problemă abstractă, să identificăm un miros,  să ascultăm muzică și să examinăm un puzzle complex, toate în același timp. Asta ar însemna să fie activ creierul la un procent mai mare decât cel obișnuit. Pe de altă parte, creierul este folosit în toate părțile sale (se observă din consumul de oxigen sau glucoză), dar nu este „activ” (așa cum apare pe scanări MRI). În plus, orice accident care are ca efect deteriorarea unei părți din creier are consecințe (dispar unele capacități), deci partea deteriorată este necesară. Iar dacă o parte din creier nu este folosită, se atrofiază.

MythBusters – Brain Drain

Încercați și:
Reviving the 10% Brain Myth (NeuroLogica, de Steven Novella);
The 10% Brain Use Myth (Science-Based Life);

Documentar despre pădurea Hoia-Baciu

Acum câteva zile a apărut un documentar despre presupusele fenomene paranormale din pădurea Hoia-Baciu de lângă Cluj-Napoca, numit „Pădurea Hoia-Baciu, un Triunghi românesc al Bermudelor”. Urmăriți-l aici:

Deși este interesant, nu m-a convins că ar fi ceva supranatural acolo. Tot ce am văzut au fost lucruri neexplicate, cum ar fi cercuri (și alte forme) albe care apar în poze sau filmări și de aici se trece la concluzii exagerate cum că ar fi spirite ale Pământului, extratereștri, manifestări ectoplasmice etc. În poze nu apare niciun spirit, apar doar puncte/forme albe strălucitoare, restul este imaginația fiecăruia.

În minutul 8:50 sunt menționate imaginile surprinse de Emil Barnea în 1968, cum ar fi următoarea:

Eu nu știu ce e obiectul din imagine, dar parcă prea seamănă cu o farfurie zburătoare. La propriu! Pozele sunt explicate foarte bine aici. Deci, cel mai probabil, e un fals!

La 9:35 este arătată o filmare cu un obiect alb care se deplasează în linie dreaptă pe cer – ar putea fi orice, nu este neapărat o navă extraterestră. Apoi altă filmare. Dar înainte să sărim la concluzii exagerate, să urmărim un videoclip ce apare chiar în „Sugestii” la documentarul despre care scriu. Videoclipul prezintă cum un avion poate fi confundat cu o navă extraterestră:

Ca sceptic, eu nu spun că nu există nave extraterestre sau că nu există extratereștri, spun doar că „nu tot ce zboară se mănâncă”, sau cu alte cuvinte, nu orice lumină sau obiect pe care nu-l putem explica este o navă extraterestră. Dacă într-adevăr vă doriți să vedeți extratereștri reali fiți mai atenți, nu mai credeți orice și gândiți-vă și la alte explicații posibile (și mult mai simple). Este prezentată pe urmă în documentar o „piramidă zburătoare”: habar nu am ce este și nu cred că cineva știe, așa că hai să nu mai presupunem dacă nu știm. Apoi mai urmează niște imagini misterioase, dar care ar putea avea explicații naturale. De exemplu poza lui Alexandru Sift ar putea să fie de „același tip” ca și poza lui Barnea. Aeroforme pre-OZN biconcave înconjurate de un halou sferic?!? Recunosc că sună bine, dar… atât.

Și acum să trecem la tema principală a documentarului. Priviți imaginea următoare:

Ce este obiectul acela luminos din centru? Indiciu: nu este vizibil cu ochiul liber, apare doar în poză. Pare a fi un spirit, o manifestație ectoplasmică? Probabil că o să spuneți nu, pentru că v-ați dat seama că vă întind o cursă, dar ignorați pentru un moment lucrul ăsta și gândiți-vă ce impresie v-ar face o astfel de poză. Ca să vedeți ce este de fapt, urmăriți videoclipul următor, care vă arată cât de ușor pot să apară imagini misterioase dacă aproape de aparat sunt praf, apă sau fire de păr:

La 17:00, Adrian Pătruț, președintele Societății Române de Parapsihologie, spune că ipoteza lumilor multiple care se înșiră pe un domeniu de frecvență al câmpului fundamental nu are sens, afirmație cu care sunt de acord. Iar prezentatorul documentarului, Daniel Roxin, răspunde printr-un non sequitur, spunând că deși dl. Pătruț are dreptate și este susținut de știință (în afirmația anterioară), totuși sunt oameni care cred că realitatea este alta, deci realitatea este alta.

Să detaliez:

1). Dacă există „lumi subtile”, atunci există experiențe ieșite din comun, cum ar fi decorporalizări, proiecții astrale etc.
2). Există mii de oamenii care susțin că au avut experiențe ieșite din comun.
3). Rezultă că există lumi subtile.

Raționamentul ar fi greșit chiar dacă experiențele neobișnuite ar fi ceea ce se crede că sunt, dar nu există dovezi că ar fi așa. De exemplu, nu există dovezi că proiecțiile astrale sunt mai mult decât imaginația unora –informațiile obținute sunt banale, vagi și de obicei sunt ceea ce și un copil ar putea să spună („iubiți-vă, nu judecați, protejați natura”).

Urmează apoi o serie de anecdote despre fenomene ciudate din pădure, cum ar fi faptul că din „mii de copaci” curgea un lichid și a doua zi nu se mai vedea nicio urmă (eu dacă aș fi văzut așa ceva cu siguranță aș fi stat să cercetez cel mai mic detaliu, să aflu de unde curge acel lichid misterios) sau că se auzeau sunete ciudate printre care „sunete de ceas cu cuc”… stai un pic! Sunete de ceas cu cuc? Adică sunete de… cuc? În pădure? No way! Ceasurile cu cuc nu trăiesc în pădure.

La min. 27:00 este prezentat un fenomen ciudat care constă în mișcarea unei panglici în timp ce alte panglici apropiate nu se mișcă. Fenomenul este inexplicabil pentru că cei care s-au aflat în momentul acela acolo nu au încercat să găsească o explicație. Dacă vă uitați atent o să vedeți că panglica mișcătoare se află la marginea dealului și în spatele ei este o vale/prăpastie/depresiune. Eu dacă aș fi fost acolo aș fi verificat imediat dacă nu cumva bate vântul din acea vale în sus și din această cauză afectează doar panglica cea mai apropiată. Dacă ați fost prin păduri ați observat că vântul bate în moduri ciudate (neașteptate) unde este relief neregulat. Noi suntem obișnuiți cu vântul din orașe și credem că peste tot adie drept, poate de aceea sărim la concluzii exagerate. În ceea ce privește oprirea panglicii la comandă mi se pare mai mult autosugestie, gândire deziderativă, pentru că din filmare se vede că în momentul în care martorii spun „am luat la cunoștință că ești aici” panglica nu se mai mișcă decât un pic și era de așteptat să se oprească. Un test bun ar fi fost să-i spună panglicii să se miște mai tare sau să convingă panglica din partea opusă să se miște. Dacă erau un pic mai curioși nu strica.

La 28:50 sunt prezentate mai multe imagini în care se spune că apar bioforme, adică fețe umane (sau corpuri). Dintre toate, prima imagine este cea mai interesantă, dar și aceasta poate fi un caz de pareidolia, adică vedem fețe chiar și acolo unde nu sunt. Sigur v-ați uitat măcar o dată la nori și ați văzut tot felul de forme în ei – aceea este pareidolia. Priviți imaginea următoare, îl vedeți pe Lenin?

Dacă nu, atunci dați un clic aici (BadAstronomy).

Printre imaginile din documentar mai apare și una cu o persoană care pare să nu aibă o mână, despre care se spune că a fost surprins în timp ce se „dematerializa parțial”. Poza este neclară, iar interpretarea mea ar fi următoarea:

În primul rând, suntem induși în eroare de umbra ciudată, care cred că este formată din două părți –umbra de pe corpul omului și o umbră din fundal. Iar dacă vă uitați la mâna din stânga (mâna dreaptă a omului) vedeți că este puțin vizibilă. Ceea ce o face totuși vizibilă este umbra dintre braț și corp și fundalul un pic mai întunecat. Aceste elemente nu sunt prezente în dreapta, ceea ce face mâna aproape invizibilă. Așadar, cred că este doar o iluzie optică și nu o dematerializare. Extraordinary claims require extraordinary evidence.

În min. 32 se afirmă că pădurea răspunde intențiilor și convingerilor celor care o vizitează și dacă un sceptic merge acolo n-o să vadă nimic tocmai pentru că este sceptic. Fiecare vede ce se așteaptă să vadă, cei interesați de OZN-uri văd OZN-uri, cei cu materializările văd materializări, cei cu ezoterismul văd simboluri ezoterice, cei ce caută anomalii găsesc anomalii. Păi, bineînțeles că fiecare vede ce vrea să vadă, dar ăsta nu e un punct în favoarea interpretărilor paranormale ale fenomenelor. Un sceptic nu vede nimic misterios pentru că un sceptic s-ar fi dus lângă panglica mișcătoare să o studieze, s-ar fi apropiat de locuri care seamănă cu un cap de om, ar fi verificat dacă este mult praf prin pădure, ar fi verificat constatările în mod repetat etc. Atunci când verifici, multe dintre lucrurile misterioase nu mai sunt așa de misterioase, dar desigur, e mai interesant să spui „Spiritule, știm că ești aici” decât să fii mai atent și să vezi ce se întâmplă de fapt. Fiecare găsește ce caută, nu ce este în realitate.

La 36:40 sunt prezentate fotografii cu sfere albe în ele. Priviți imaginea următoare (nu este din documentar):

Să fie un spirit al naturii, sau o iluzie optică?

Sferele albe sunt cel mai probabil aberații optice cauzate de particule de praf sau apă aflate între zona de focalizare și aparat. Urmăriți o exemplificare în videoclipul următor (dați pe la 3:10):

De asemenea, particulele se pot mișca ciudat încât să dea impresia că au sisteme de propulsie necunoscute. Puteți vedea aici cât de ciudat se mișcă. Puteți citi câte ceva despre fenomenul sferelor luminoase aici sau aici. Înainte de a ne gândi că sferele sunt gândografii sau spirite ale naturii cred că ar trebui să eliminăm posibilitatea unei iluzii optice. O metodă bună ar fi să fie făcute poze concomitent din unghiuri diferite și dacă sfera luminoasă apare în toate fotografiile, în același loc fizic, atunci este un fenomen de luat în seamă. De exemplu, alegem un copac și presupunând că avem 5 aparate foto, ne plasăm în jurul copacului (nu neapărat aproape) și facem fiecare câte o poză (concomitent). Pe urmă alegem alt loc. Să zicem că fotografiem 100 locuri în care în cel puțin o fotografie apare un obiect luminos ciudat. Rezultatele să fie semnificative și din punct de vedere statistic, adică dacă de exemplu din 100 sfere luminoase doar 3 apar în același loc în toate pozele făcute la momentul acela, atunci s-ar putea să fie o coincidență. În schimb, dacă un număr mare de sfere apar pe toate fotografiile concomitente, atunci ar trebui investigată zona. Cel ce e interesat să afle adevărul încearcă nu doar să-și confirme părerile, ci și să le infirme.

În concluzie, un documentar tipic documentarelor paranormale, în care nu este prezentată decât părerea celor care déjà cred că este ceva misterios (și mai mult decât misterios), în care nu se oferă explicații, doar se insistă pe „totul e misterios” sau „este inexplicabil”, ignorând că dacă un fenomen este inexplicabil nu înseamnă neapărat că este supranatural. Iar întrebarea de la sfârșit („Putem privi această zonă ca pe o poartă de trecere către alte lumi?”) cred că are un răspuns simplu: nu avem niciun motiv să o privim așa (decât că este mai cool, dar acesta nu este un motiv serios). Aștept următorul documentar, poate o să fie mai convingător.

Articole asemănătoare:
Derren Brown Investigates 3 – Un vânător de fantome încearcă să prezinte dovezi convingătoare, dar nu prea reușește;
OZN-uri – alte poze cu nave extraterestre care nu sunt nave extraterestre;
Neil deGrasse Tyson vorbește despre OZN-uri;

Ziua lui Carl Sagan

Carl Sagan s-a născut pe 9 noiembrie 1934 (ar fi avut acum 76 ani). Întotdeauna inspiră cu vorbele lui, așa că merită să-l ascultăm (încă o dată).

Carl Sagan: Consider Again That Pale Blue Dot

Relaționat: Un univers ce nu a fost făcut pentru noi.

Energie și cuvinte aiuritoare

Vreau să dau un exemplu de discurs tipic celor ce nu știu despre ce vorbesc (ei). Limbajul care sună științific îi atrage pe mulți și-i face să creadă că aud (citesc) vorbele unui geniu sau ale unui înțelept. De cele mai multe ori însă, cei ce scriu nu prea cunosc cuvintele pe care le folosesc.

Exemplu de articol: http://eulinterior.blogspot.com/2010/10/vindecati-trupul-cu-ajutorul-fotonului.html

Aici este vorba despre un mesaj al lui Kirael, membru (și probabil lider) al Bisericii de Lumină din Honolulu. Apropo, dacă vreți să cumpărați ceva de la el, aveți noroc, că vinde câteva lucruri. Revenind la articol, subiectul este „energia fotonică” și n-are nicio legătură cu asta. De la început ne cere să nu gândim și să așteptăm până vom înțelege (un mod foarte simplu de a evita criticile).

Prima întrebare este: „Ce culoare are fotonul?”; iar răspunsul este că fotonul este auriu, dar foarte strălucitor încât pare alb. Avem aici prima indicație că habar n-are ce e fotonul. Un foton nu are culoare, culoarea este felul cum înțelegem noi o anumită frecvență a luminii (fotonilor). Nu toți fotonii sunt de frecvență ≈500THz. Apoi ni se spune că „unda fotonică” înconjoară toate planetele și curge prin realitățile dimensionale către soarele central (al galaxiei). Galaxia nu are un soare central, are cel mai probabil o gaură neagră centrală.

Pe urmă se trece la „vindecare”:

Atunci cand practicati Vindecarea Celulei Semnatura / celulei stem, voi folositi energia fotonica. Vedeti cu ochii mintii cum o inhalati prin chakra coroana, dandu-i mai multa densitate, ceea ce inseamna ca fotonul se intareste si devine mai puternic .

Din nou cuvinte fără sens. Celula stem e altceva, energia fotonică poate fi și energia recepționată când stați la soare sau vorbiți la telefon, chakrele nu au o definiție clară („centre energetice” nu clarifică deloc), iar „densitate”, „se întărește” și „devine mai puternic” chiar n-au niciun sens în contextul ăsta. E ca și când ar spune Ideile incolore verzi dorm furios.

Ni se mai spune și cum să folosim energia fotonică: inspirăm unda, o ducem în hipofiză, apoi în timus; o „vizualizăm” până se sparge în particule, le adunăm; unim trei degete și ne atingem corpul, iar din degete ne vor ieși fotonii. Desigur, din degete ies fotoni, dar asta se întâmplă tot timpul (lumina, lumina infra-roșie, undele electromagnetice, sunt toate formate din fotoni), nu e nimic special, chiar dacă sună științific.

KIRAEL: Pretindeti ca intelegeti despre ce vorbesc.

Exact! Autosugestia. Toate sună frumos și ar fi interesant să fie adevărate, așa că imaginați-vă că sunt, și după un timp chiar o să credeți că sunt.

Ni se mai spune să plantăm o celulă stem în corp (cu puterea minții, nu chirurgical) și să o „învelim” în „foton” și după multă vreme o să simțim schimbarea. Afirmațiile astea sunt nonsensuri nefalsificabile, pentru că n-avem cum să verificăm dacă am „plantat” o celulă stem în corp (mai ales că există déjà alte celule stem în corp), și în plus, în corp e plin de fotoni (orice corp cald emite radiație infra-roșie). Impresia mea este că fotonul este văzut de Kirael ca un fel de entitate „energetică” spirituală care poate face orice și n-are legătură cu fotonul real decât atunci când trebuie impresionați oamenii. „Fotonul” reprezintă probabil esența omului (la fel ca toate spiritele cu intenție).

Pe scurt, ni se mai spune că „fotonul” se poate aprinde, că ne ajută să comunicăm cu „conștiința celulară”, că vorbește cu alți fotoni, că va face tot ce vrem noi, că trebuie să facem băi de fotoni (adică exprimarea complicată pentru „stați la soare”) sau că cei care nu simt „energia fotonică” își folosesc mai puțin de 22% din creier.  Acest lucru pornește de la mitul că ne folosim doar 10% din creier și are o proprietate interesantă, cred eu: induce gândul că dacă nu simți energia fotonică ești prost, iar dacă o simți ești special, ceea ce întărește dorința subconștientă de a crede că e adevărat.

Despre a 4-a dimensiune: Folosirea cuvântului dimensiune creează confuzie. Există dimensiunea cu sens științific (înseamnă că există o posibilitate de deplasare) și dimensiunea cu sens ezoteric (însemnă de fapt o altă lume, nu o altă dimensiune). D.p.d.v. științific a 4-a dimensiune este timpul, dar Kirael ignoră acest fapt, considerând 3 dimensiuni spațiale și o a 4-a dimensiune în afara celor 3. Face o eroare de polisemie, de același tip cu următorul exemplu: „Am cumpărat trei ziare. Și o televiziune.”; Dacă n-aș fi spus „și o televiziune” v-ați fi gândit la ziare cu sensul de „hârtie cu informații”, dar adăugând „televiziune”, vă gândiți la ziare cu sensul de companii. Cam asta e diferența și în felul cum sunt înțelese „dimensiunile”.

În continuare, se vorbește despre „omni-creier”, „a patra lumină”, tehnici de împiedicare a fotonilor să iasă din corp, sărutul lemurian, despre Iisus care, bineînțeles, a lucrat tot cu energia fotonică (dar îi spunea „iubire” sau „Eu”) și vorbea cu particulele, ni se dă un sfat la care nu ne-am fi gândit niciodată („Tineti minte, ramaneti cat mai relaxati, continuati sa respirati…”), ni se spune despre Imhotep (care a lucrat tot cu fotonul, dar l-a numit „parfecțiune”), maiașii tot cu fotonul lucrau, deversarea de petrol din Golful Méxic ar putea fi rezolvată de foton, da’ nu vrea; energii alternative, interese ascunse ale companiilor, etc.

Mediumul meu intra in stare de somn, iese si strange particolele de energie fotonica, pe care apoi le foloseste ca pe un snowboard. El se suie pe acesta ”placa de surf” si pleaca. Intra in valul de fotoni si…

Dacă locuiește în Honolulu era de așteptat să „gândească local”, să spună ceva și de surf.

Alt indiciu că nu înțelege despre ce vorbește: ne spune că fotonul poate fi magnetizat. O prostie! Fotonul este o particulă electromagnetică! Nu poate fi „magnetizat” sau „demagnetizat”. Este la fel de logic ca afirmația „Negrul poate fi înnegrit sau nu”. De asemenea, ne spune că fotonul „explodează” (alte cuvinte fără sens), sau că fotonul poate duce viteza luminii (și a sunetului) la un alt nivel. Îîî….? Fotonul e lumină!

Și încheie spunând că Steve Jobs déjà folosește „fotonul” în tehnologiile Apple.

Ca de obicei, spiritele ghidate (channeled) nu ne aduc nicio informație utilă și ne spun doar lucruri ce nu pot fi testate și folosesc cuvintele total aiurea, de parcă ar vrea să ne încurce. Hmm…  Dacă au ceva de spus, să spună clar, că doar sunt mai „evoluate”, deci ar trebui să fie în stare să explice și pentru noi, ăștia mai proști. Și, de ce lasă întotdeauna impresia că e doar imaginația mediumului?!

 

Relaționat:

Geoffrey Hoppe ne-a zis că păsările vor părăsi Pământul în 2007 (evident, a avut dreptate)
O călătoare pe alte planete, la OTV;
Mesaj din partea Mamei Pământ;
Michael Shermer la TED: Patternicitate și agenticitate;

OZN-uri?

Acum câteva săptămâni eram acasă și m-am gândit să încerc să mă uit la Codul lui Oreste. Pe vremea când nu eram sceptic îmi plăcea să mă uit, apoi m-a cam plictisit și nu m-am mai uitat. În general am observat că sunt chemați niște invitați care ascultă și din când în când mai zic și ei câte un început de propoziție. Dar, în emisiunea despre care vreau să vorbesc [10-Sep-2010, o găsiți aici pe youtube] a fost ceva mai mult decât vorbe. Au fost așa-zise dovezi, ceea ce a făcut emisiunea suportabilă (neplictisitoare) pentru mine. Subiectul a fost legat de aparițiile OZN-urilor, mai exact de aparițiile de la noi din țară.

Au fost prezentate multe poze cu OZN-uri, pe care le-am așteptat cu nerăbdare, însă am fost dezamăgit. Aproape toate pozele erau poze normale cu niște puncte negre, despre care se spunea că sunt „nave extraterestre”. Da, erau PUNCTE NEGRE!

Într-una din poze lângă punctul negru („nava extraterestră”) era o gaură în nori de formă pătrată. Invitații (autorii pozelor) spuneau că acea gaură este urma unde „nava” a deschis un portal interdimensional ca să intre în lumea noastră. Total neconvingător pentru că era doar un punct negru și un nor cu multe forme și cu toții știm că dacă te uiți destul de mult la nori poți să vezi orice vrei. Este din cauza paternicității (tendința de a vedea modele peste tot).

De aici: http://www.youtube.com/watch?v=swlO46WiKbs#t=5m30s

În altă poză erau trei figuri negre (puncte mai alungite), iar autorii spuneau despre două că sunt păsări, iar al treilea este o navă. Era într-adevăr o diferență între cele trei figuri, dar cel deosebit putea foarte simplu să fie compus din două figuri suprapuse, despre care s-a spus că sunt păsări. Sau pot fi alte explicații, nu trebuie să sărim direct la varianta cu „extratereștrii intradimensionali”. De asemenea, cele două puncte recunoscute a fi păsări nu erau cu nimic mai deosebite față de punctele din alte poze, ceea ce mă face să am mari îndoieli că ar fi nave extraterestre.

Încercați, de ex. să comparați cele două puncte din stânga din imaginea asta, cu punctul din prima imagine. Vi se pare clar că astea sunt păsări pe când cel din prima poză nu poate fi decât navă extraterestră? Sau e doar ceea ce vor unii să vadă? Poza de mai sus este mărită și mai mult (aici), dar tot nu se elucidează misterul.

În altă poză apărea un obiect mai mare (nu doar un punct negru), despre care se specula că ar fi o navă extraterestră (din nou), dar care semăna mai mult cu un balon (în care zboară oameni). Iar acea poză era făcută în apropierea mării, spre deosebire de celelalte, făcute în munți, așa că este destul de posibil să fie un balon. Aici cred că autorii au fost conduși de confirmarea prejudecăților (confirmation bias); dacă vrei să vezi ceva anume, o să vezi dacă te uiți la o imagine destul de neclară destul de mult.

Gândiți-vă ce e mai probabil: să fie un simplu balon interpretat greșit, sau să fie o navă extraterestră care nu are „scut de invizibilitate”?

Într-o altă poză, au zis că se vede o navă care are în jurul ei „aer ionizat”, care în poză apărea ca o zonă un pic mai deschisă (albă). Astfel de efecte apar foarte des în pozele de slabă calitate sau în pozele de mare calitate dar care au fost mărite foarte mult. Uneori sunt artefacte JPG (uitați cum strălucește asta), alteori sunt aberații vizuale din cauza limitărilor aparatului foto sau a condițiilor atmosferice. Și având în vedere că au declarat că au făcut sute de poze, nu e ieșit din comun ca în unele să apară astfel de efecte, trebuie doar căutate cu atenție. Aici este de vină selecția observațională (eroarea de selecție), mai ales că autorii declară că de multe ori nici nu vedeau „obiectele” fotografiate, care apăreau doar la analiza atentă a pozelor.

În concluzie, dovezile au fost neconvingătoare. Nu au fost imagini clare care să excludă alte explicații posibile și, mai important, nu ne dau motive să credem că ar fi nave extraterestre. Pentru că și dacă nu putem explica un obiect, nu înseamnă că este automat o „navă”, este doar un O.Z.N., adică un Obiect Zburător Neidentificat. După părerea mea în majoritatea pozelor punctele negre pot fi păsări sau alte obiecte „pământești” și nu susțin ipotezele propuse de autori. Trebuie să precizez și că nu cred că imaginile ar fi falsuri. Am încercat să fiu atent și la urme de trucaj (și nu par să apară), dar oricum este puțin probabil să fie trucate.

Cel mai important, însă, e că în poze nu apar nave extraterestre; apar doar păsări, baloane și, în cel mai bun caz, obiecte neidentificate, iar un obiect neidentificat nu e neapărat o navă extraterestră.

Pe aceeași temă:
Michael Shermer la TED 2010 (despre patternicitate și agenticitate);
Confirmarea prejudecăților;
Neil deGrasse Tyson despre OZN-uri;
Penn & Teller: Bullshit! – Răpiri extraterestre;

«Voi credeți că știți tot!»

De multe ori cei ce cred în fenomene paranormale îi acuză pe sceptici că se cred atotștiutori: „Voi credeți că știți tot, că nu e nimic necunoscut, că nu există mister. Sunteți așa închiși la minte!”. O să încerc să combat astfel de afirmații.

În primul rând, dacă s-ar ști tot n-ar mai exista știința. Știința există tocmai pentru că sunt o mulțime de lucruri pe care nu le cunoaștem/înțelegem, și încearcă să le descopere. Nu este o metodă perfectă, dar e cea mai bună pe care o avem. Vedem asta din rezultatele științei. Deci un sceptic știe că nu știe TOT și mai știe și că nici alții nu știu TOT, tocmai de-aia e sceptic când i se propun ipoteze sau teorii care dacă ar fi adevărate ar încălca niște reguli verificate și reverificate. E vorba despre legile naturii. E nepractic și naïv să creadă pe oricine care vine cu o idée fără dovezi –și care contrazice știința cunoscută, ce a dat rezultate–. Asta nu înseamnă că e imposibil ca acea idée să fie adevărată, dar e necesar ca ea să fie demonstrată.

În al doilea rând, e ciudat cum nu se observă ironia. Tocmai susținătorii paranormalului se comportă de parcă ar ști tot (sau cel puțin mai mult decât restul lumii), dar îi acuză pe sceptici de asta. Să exemplific.

Într-o noapte un om observă o lumină pe cer. Lumina se mișcă ciudat astfel că nu e o stea, nu e nici o „stea căzătoare” și nu pare a fi nici un avion.

Situația 1: omul este unul care crede că extratereștrii ne vizitează. El automat va presupune că acea lumină este o navă extraterestră, nu un OZN (reamintesc ce înseamnă: Obiect Zburător NEIDENTIFICAT). El va ști că e o navă extraterestră și oricine va avea altă părere va fi contrazis cu pseudo-argumentul „Dacă nu e navă extraterestră atunci ce e?”. Iar dacă răspunsul va fi de tipul „Poate e un avion, că nu le cunoști tu pe toate, sau poate e unul secret, sau poate e o iluzie optică, sau poate altceva…” va fi ignorat, pentru că „e imposibil să fie altceva!”.

Situația 2: omul este sceptic. El va reacționa în felul următor: „Uite o lumină pe cer. Nu pare să fie stea, nici «stea căzătoare» și nici nu seamănă cu avioanele obișnuite, deci e un OZN (Obiect Zburător Neidentificat, da!). Hai să văd dacă nu îl pot observa mai bine să aflu ce e.”. Bineînțeles, nu se exclude varianta să fie o navă extraterestră, doar că e puțin probabilă. Dacă e într-adevăr o navă și putem determina asta în mod sigur, atunci foarte bine. Și eu aș vrea să văd nave extraterestre și consider foarte probabil ca extratereștrii să existe, dar ca să transformăm probabilitatea în siguranță e nevoie de dovezi.

Care dintre cele 2 abordări asupra fenomenului necunoscut vi se pare mai corectă? Cine e mai deschis la minte și cine e mai închis? Cine are idéi fixe și cine e flexibil? etc.

Am observat, de asemenea, că oamenilor de tipul celui din „Situația 1” le e frică de necunoscut, simt nevoia să aibe o explicație chiar și când nu o pot ști [încă]. Întotdeauna dacă ceva nu e cunoscut, ei presupun (și ajung să susțină cu tărie, pe urmă) că e ceva supranatural, exact cum pe vremuri se credea că fulgerele sunt aruncate de Zeus/Þōrr(Thor)/Gebeleisis când e supărat, sau că mișcarea corpurilor de pe cer influențează viața personală a oamenilor. A, de fapt, corecție! Nu „pe vremuri”, că și azi e la fel. Pentru ei nu există „nu știu” (decât „nu știu cum funcționează, dar sigur funcționează”) și dacă nimeni nu găsește o explicație pentru un anumit fenomen, consideră că implicit e adevărată idéa lor, oricât de proastă și nefondată ar fi; „Nu știi? Aha! Atunci eu am dreptate!”, iar dacă li se cere să demonstreze ce susțin, imediat schimbă în „Nu poți să demonstrezi că nu-i cum zic eu! Deci e cum zic eu și dacă nu mă crezi ești închis la minte!”. Despre ce e cu adevărat o minte deschisă am postat un video aici. Îl recomand din nou.

NU ȘTIU ȘI NICI TU NU ȘTII!

Acum o să spuneți: „Bine, dar tu de ce zici că știi că astrologia [și alte lucruri] nu sunt adevărate?”

Astrologia [și alte lucruri] este o propunere de explicație pentru niște fenomene pe care nu le cunoaștem (viața, norocul, întâmplările). Aceste ipoteze se pot testa, sunt falsificabile, și au fost supuse testelor. Dacă au picat mai multe teste înseamnă că, cel mai probabil, sunt false, nu funcționează, deci cei care le-au propus nu știau. Desigur, ar putea fi adevărate, dar până când nu sunt dovezi suficiente, în mod teoretic o să le consider extrem de improbabile și în mod practic o să le consider nefuncționale, iar când o să apară dovezi o să-mi schimb părerea (dar atâta timp cât sunt dovezi împotriva lor, ar trebui ca dovezile pro să fie foarte puternice). Iar dacă o afirmație nu este demonstrată (este doar propusă), nu e însoțită de dovezi, pot să o resping fără dovezi. Este cel mai cinstit lucru, până când apar dovezi; rămân la stadiul de „nu știu”, mai bine decât să cred ceva fals, în special dacă iau în considerare că există și șarlatani care abia așteaptă să profite.

Pe aceeași temă:
Open-mindness
Balaurul din garaj
Și, apropo de cât de ușor pot profita șarlatanii: Farsa Carlos.

Michael Shermer la TED!

O prezentare excelentă despre superstiție. De toate felurile! I just love this!

Michael Shermer – The Pattern behind self-deception

(are și traducere în română → View Subtitles)

În continuare, un rezumat al prezentării, rezumat făcut chiar de M.Shermer pe Skepticblog:

Duhuri, spirite, fantome, zei, demoni, îngeri, extratereștri, designeri inteligenți, conspirații guvernamentale, tot felul de agenți invizibili cu putere și intenție se crede că ne bântuie lumea și ne controlează viețile. De ce?

Răspunsul are două părți, începând cu conceptul de patternicity, pe care o definesc ca tendința umană de a găsi modele cu semnificație, în zgomot fără semnificație. Fața de pe Marte, Fecioara Maria într-un sandviș cu cașcaval, mesaje satanice în muzica rock. Bineînțeles, unele modele sunt reale: găsirea modelelor predictive în vremea schimbătoare, în pomii fructiferi, în migrația animalelor de vânat și a prădătorilor flămânzi a fost crucială pentru supraviețuirea hominizilor din Paleolitic.

Problema e că nouă nu ne-a evoluat în creier un instrument de detecție a aiurelilor pentru a putea face diferența între modele adevărate și false. Așa că facem două tipuri de erori: erori de Tip I, sau pozitiv-false, apar când credem că un model este real și de fapt nu este; o eroare de Tip II, sau negativ-falsă, este a crede că un model nu este real când de fapt este. De credeți că foșnetul din iarbă este un prădător periculos când de fapt e doar vântul (o eroare de Tip I), aveți o probabilitate mai mare de supraviețuire decât dacă credeți că foșnetul din iarbă este doar vântul când de fapt este un prădător periculos (o eroare de Tip II). Deoarece costul unei greșeli de Tip I este mai mic decât costul unei greșeli de Tip II, și deoarece nu este timp pentru o analiză atentă între modele în acea lume de o clipă a interacțiunii prădător-pradă, selecția naturală va fi favorizat acele animale care au cea mai mare probabilitate în a presupune că toate modelele sunt reale.

Dar noi facem ceva ce nu fac celelalte animale. Ca hominizi cu creierul mare și un cortex dezvoltat și o „teorie a minții” –capacitatea de a fi conștienți de astfel de stări mentale precum dorințe și intenții în noi și în alții– noi practicăm ceea ce eu numesc agenticitate: tendința de a crede că lumea e controlată de agenți intenționali invizibili. Asta înseamnă că noi deseori impregnăm modelele pe care le găsim, cu agenți, și credem că acești agenți intenționali controlează lumea, câteodată în mod invizibil de sus în jos (în opoziție cu cauzalitatea la întâmplare de jos în sus). Împreună, patternicitatea și agenticitatea formează baza cognitivă pentru șamanism, păgânism, animism, politeism, monoteism și toate felurile de spiritualism old și new age.

Agenticitatea ne duce mult dincolo de lumea spiritelor. Designerul Inteligent se spune că este un agent invizibil care a creat viața de sus în jos. Extratereștrii sunt de multe ori înfățișați ca ființe puternice care coboară de undeva de sus pentru a ne avertiza în legătură cu iminenta noastră auto-distrugere. Teoriile conspirației, în mod previzibil, includ agenți ascunși care lucrează în spatele scenei, maeștri păpușari care trag sforile politice și economice în timp ce dansăm pe muzica Bilderberg, Rothchild, Rockefeller sau Illuminati.

Există în prezent dovezi substanțiale din știintele neurocognitive că oamenii găsesc modele și le asociază agenticitate, bine documentate în noua carte SuperSimț (HarperOne, 2009) a psihologului Bruce Hood de la Universitatea din Bristol. Exemple: copiii cred că Soarele poate gândi și îi urmărește pe cer și ei deseori adaugă fețe zâmbitoare pe Soarele pe care îl desenează. Adulții de obicei refuză să poarte puloverul unui criminal în serie, crezând că „răul” este o forță supranaturală care își transmite agenticitatea sa purtătorului (și, alternativ, că îmbrăcând vesta dl. Rogers te face o persoană mai bună). O treime dintre pacienții ce au avut o operație de transplant cred că personalitatea donorului este transplantată odată cu organul. Mâncărurile de forme genitale (banane, scoici) se crede de multe ori că îmbunătățesc potența sexuală. Subiecți puși să urmărească figuri geometrice cu „ochi” interacționând pe un monitor de computer, au inferat că ele sunt „agenți” cu intenții morale.

„Mulți indivizi cu educație înaltă și inteligenți simt puternic că există modele, forțe, energii și entități care acționează în lume”, explică Hood. ”Mai important, aceste experiențe nu sunt susținute de o masă de dovezi de încredere, motiv pentru care sunt supranaturale și neștiințifice. Înclinația sau simțul că ele ar putea fi reale este supersimțul nostru.”

Suntem din naștere supranaturaliști.

În legătură cu acest articol:

Michael Shermer la TED 2006
Michael Shermer despre superstiție
Michael Shermer despre detectarea fraudelor
Carl Sagan despre pretinderile paranormale
James Randi la TED 2007 (tot despre paranormal)
Despre Confirmation Bias (tendința de a vedea doar dovezile ce confirmă ceea ce credem déjà)