Sănătatea în știri: Păpădia și proprietățile ei curative dovedite? (ViațaVerdeViu)

Cuprins

De unde vin informațiile distorsionate

Ask For Evidence, un proiect de la Sense About Science

HealthNewsReview

Ce spune articolul „O buruiană cu proprietăți curative dovedite”

Cum să interpretăm studiile cu animale

Deci cât de informativ este articolul?

 

De unde vin informațiile distorsionate

Trăim într-o perioadă în care e foarte ușor să dăm de informații despre orice, multe dintre ele false sau înșelătoare. Nu e nevoie să spun că e important să știm să extragem informația utilă și să nu ne lăsăm induși în eroare. Când vine vorba de sănătate, abilitatea de a naviga prin mormanul de știri și articole care ne spun ce ne salvează și ce ne îmbolnăvește e esențială. Există mai multe motive din care un articol prezintă informații inadecvate:

  • Cercetătorii sau instituțiile la care lucrează exagerează comunicatele de presă pentru a atrage atenția;
  • Jurnaliștii nu înțeleg, exagerează sau nu pun în context rezultatele cercetării;
  • Articolele conțin informații parțiale, prezentate neintuitiv, sau trag concluzii care nu sunt susținute de surse care să le justifice;
  • Autorii au o motivație (ideologică sau financiară) pentru a prezenta informații incorecte;

Câteva detalii în plus nu strică.

Continuă să citești Sănătatea în știri: Păpădia și proprietățile ei curative dovedite? (ViațaVerdeViu)

Clarificări despre știrile de tip „chimioterapia omoară 50% dintre pacienți”

Recent a fost publicat un studiu foarte interesant în Lancet Oncology1 în care a fost analizată mortalitatea în primele 30 de zile după începerea tratamentului pentru cancer. Au fost incluse 23.228 de persoane cu cancer la sân și 9.634 cu un anumit tip de cancer pulmonar (cancer bronho-pulmonar non-microcelular). Din păcate, rezultatele acestui studiu au fost raportate foarte distorsionat în presă. De exemplu:

„Patients should be warned about the dangers of chemotherapy after research showed that cancer drugs are killing up to 50 per cent of patients in some hospitals.” (Pacienții ar trebui avertizați despre pericolele chimioterapiei după ce cercetarea a arătat că tratamentul pentru cancer omoară până la 50% dintre pacienți în unele spitale) (conform The Telegraph)

Știrea din The Telegraph a fost preluată și de alții. De exemplu:

„…a new study shows up to 50 percent of patients are killed by the drugs — not the disease, itself.” (un nou studiu arată că până la 50% dintre pacienți sunt omorâți de tratament – nu de boala în sine). (The Free Thought Project)

Bineînțeles că inamicii medicinei s-au grăbit să repete ceea ce spun ei de obicei, și anume că ar trebui să renunțăm la chimioterapie. Așa că e nevoie de niște clarificări.

Prima recomandare: să citim articolul original. Îl puteți găsi în Lancet, dar este în spatele unui pay-wall, așa că vă recomand să folosiți Sci-Hub. Puteți accesa varianta completă aici. E un articol tehnic, cu multe detalii statistice, dar îl puteți înțelege destul de bine și dacă citiți doar secțiunea Discussion.

A doua recomandare: să înțelegem despre ce tip de tratament este vorba. În articol sunt mai multe analize. Unele dintre ele arată care e mortalitatea când se aplică tratament curativ, iar altele pentru tratament paliativ. Tratamentul paliativ este făcut pentru a reduce unele simptome și a îmbunătăți calitatea vieții, nu pentru a vindeca.

Să ne uităm la rezultate. Am extras mai jos două tabele care arată mortalitatea în primele 30 de zile după începerea tratamentului pentru pacienții cu cancer la sân. Primul tabel conține datele pentru tratamentul curativ, iar al doilea conține datele pentru tratamentul paliativ.

lancet-2-bc
Mortalitatea la 30 de zile pentru pacienții cu cancer la sân care apelează la tratament curativ. Cea mai mare valoare e de 2%. Media e de <1%.
lancet-3-bc
Mortalitatea la 30 de zile pentru pacienții cu cancer la sân care apelează la tratament paliativ. Cea mai mare valoare este de 19% pentru cei care erau deja într-o stare proastă de sănătate (PS 2-4). Media e de 7%.

Datele sunt asemănătoare și pentru cei cu cancer pulmonar: o mortalitate maximă de 6% și medie de 3% în cazul tratamentului curativ și cu o maximă de 19% și o medie de 10% în cazul tratamentului paliativ (valorile medii le găsiți în tabelul 2 din articolul original).

Bine, dar atunci de unde a scos The Telegraph valoarea de 50,9%? Că în articolul lor scrie așa:

„In Milton Keynes the death rate for lung cancer treatment was 50.9 per cent, although it was based on a very small number of patients.” (În [spitalul] Milton Keynes rata deceselor pentru tratamentul pentru cancer la plămâni a fost de 50,9%, deși a fost bazată pe un număr foarte mic de pacienți.)

Mi-a luat ceva să găsesc această valoare pentru că nu e scrisă niciunde în articolul din Lancet. Totuși, nu e inventată de Telegraph. Se găsește într-o figură. În aceasta:

lancet-1_1
Grafic care prezintă mortalitatea la 30 de zile după începerea tratamentului pentru cancer pulmonar în scop curativ, împărțită pe spitale. Fiecare punct reprezintă un spital. Cele roșii au rezultate foarte atipice (deviație mai mare de ) și foarte puțini pacienți (<10 fiecare).

Aceasta este sursa știrilor exagerate. Este prezentat cel mai extrem rezultat ca și când ar fi cel mai comun. Având în vedere că acel spital are doar 7-8 pacienți (estimarea mea de pe grafic), s-ar putea să fie un rezultat al întâmplării că are mortalitate așa de mare. Totuși, dacă ne uităm la figura 5 (pe care nu o mai reproduc aici), unde sunt datele despre tratamentul paliativ pentru cancer la plămâni, vedem un spital care are în jur de 100 de pacienți și care se depărtează de celelalte având o mortalitate de aproape 30%. Probabil acolo tratamentul nu este administrat în cele mai bune condiții sau medicii fac erori. Și mai sunt și alte spitale care ies în evidență. Aici se observă importanța acestui studiu. Dacă identificăm spitalele care au performanță proastă putem lua măsuri (investigații, schimbări administrative etc.) pentru a reduce mortalitatea. Autorii spun că după ce au văzut rezultatele le-au trimis notificări tuturor spitalelor pentru a le informa despre rata mortalității din fiecare, iar celor cu rezultate atipice le-au recomandat să-și revizuiască protocoalele, practica clinică și sistemele de administrare a datelor. De asemenea, autorii avertizează că și spitalele care au mortalitate apropiată de medie s-ar putea să nu ofere tratament optim, iar cele care au mortalitate foarte mică s-ar putea să nu tolereze riscurile și să trateze doar pacienții cei mai apți, ceea ce ar putea avea consecințele nedorite ale refuzului tratamentului.

Și dacă tot suntem la importanța studiului, tot autorii menționează că acest studiu arată că mortalitatea la 30 de zile este mai mare decât se estima anterior (3% vs. 0,8% anterior), ceea ce ar putea avea importanță când sunt considerate anumite tratamente paliative cu efecte benefice reduse. Tot autorii scot în evidență și limitările acestui studiu, printre care faptul că pentru unii pacienți au lipsit unele date (de exemplu, pentru 18% dintre femeile cu cancer la sân nu se știe dacă tratamentul a fost curativ sau paliativ; dacă sunteți curioși, mortalitatea pentru acestea a fost de 2%) sau că nu au existat informații despre alte probleme de sănătate (de exemplu, probleme cardiovasculare ce sunt de multe ori asociate cu cancerul pulmonar pentru că au o cauză comună (fumatul) sau funcția renală, care ar putea crește mortalitatea). Dar dincolo de limitări e un studiu foarte interesant.

De reținut rata mortalității din cauza tratamentului:

 Mortalitatea la 30 de zile Cancer la sân Cancer la plămâni
Tratament curativ <1% 3%
Tratament paliativ 7% 10%

 

Refuzul chimioterapiei

Ce se întâmplă dacă refuzăm chimioterapia atunci când este recomandată? Dacă ne luăm după știrile alarmiste s-ar părea că o să trăim mai mult (că doar dacă jumătate dintre pacienți mor din cauza chimioterapiei, e mai bine fără). Dar nu e bine să ne luăm după știri. E bine să ne luăm după ce spun specialiștii și studiile. De fapt, dacă nu ați crede că studiile sunt importante n-ați fi citit până aici pentru că n-am discutat despre nimic altceva decât despre un studiu.

Pe lângă studiile care arată că tratamentul convențional pentru cancer e eficient în multe situații (pentru unele tipuri de cancer e mai eficient decât pentru altele) (puteți citi mai multe pe Skeptic Pengus) există și câteva studii care au comparat oamenii care au făcut tratament cu cei care l-au refuzat. Să ne uităm la ce concluzii au ajuns.

Un studiu din 2012 s-a uitat la 185 de pacienți cu cancer la sân care au refuzat tratamentul standard și a observat că după 5 ani mai trăiau 43,2%. Pentru comparație, dintre cei care au acceptat tratamentul mai trăiau 81,9%. Cu alte cuvinte, tratamentul pare să fi dublat rata de supraviețuire.2

Un alt studiu s-a uitat la 829 de pacienți cu cancer de gât și cap, dintre care 17% au refuzat tratamentul (au apelat la „alternative” sau nu au făcut nimic). După 3 ani, doar 34% mai erau în viață, comparativ cu 70% dintre cei care au făcut tratament.3

Un alt studiu s-a uitat la pacienții bătrâni cu cancer colorectal în stadiul III care au refuzat chimioterapia după operație. Chiar și aici rata de supraviețuire a fost mai mică decât la cei care au făcut chimioterapie (50% vs. 68%).4

Un alt studiu a inclus 2.707 femei care aveau cancer ovarian și au refuzat chimioterapia. Acestea au fost comparate cu 92.212 de femei care nu au refuzat-o. După corectarea unor factori precum vârsta, prezența altor boli sau lipsa asigurării medicale, supraviețuirea medie a fost de 43 luni pentru cele care au făcut chimioterapie și de 4,8 luni pentru cele care nu au făcut.5

Un studiu din Taiwan care a inclus 38.584 de pacienți diagnosticați cu cancer pulmonar a descoperit că riscul de deces a fost dublu pentru pacienții care au refuzat tratamentul.6

Iar un alt studiu care a inclus femei cu cancer de col uterin a descoperit că amânarea tratamentului cu mai mult de 4 luni a fost asociată cu un risc de deces de 2,31 ori mai mare.7

Mai multe informații puteți găsi și într-un articol de pe Science-Based Medicine. Nu sunt studii perfecte, dar sunt în concordanță între ele și cu studiile clinice care arată eficiența tratamentelor. De asemenea, eficiența nu e întotdeauna mare, dar tratamentele convenționale sunt ce avem mai bun în momentul de față și chiar dacă ar omorî 3% dintre pacienți (ceea ce probabil e o exagerare) important e că salvează mai mulți.

 

Referințe:

1: Wallington, M., Saxon, E. B., Bomb, M., Smittenaar, R., Wickenden, M., McPhail, S., … & Peake, M. (2016). 30-day mortality after systemic anticancer treatment for breast and lung cancer in England: a population-based, observational study. The Lancet Oncology, 17(9), 1203-1216. (Abstract) [Complet pe Sci-Hub]

2: Joseph, K., Vrouwe, S., Kamruzzaman, A., Balbaid, A., Fenton, D., Berendt, R., … & Tai, P. (2012). Outcome analysis of breast cancer patients who declined evidence-based treatment. World journal of surgical oncology, 10(1), 1.

3: Dronkers, E. A., Mes, S. W., Wieringa, M. H., van der Schroeff, M. P., & de Jong, R. J. B. (2015). Noncompliance to guidelines in head and neck cancer treatment; associated factors for both patient and physician. BMC cancer, 15(1), 1.

4: Li, P., Li, F., Fang, Y., Wan, D., Pan, Z., Chen, G., & Ma, G. (2013). Efficacy, compliance and reasons for refusal of postoperative chemotherapy for elderly patients with colorectal cancer: a retrospective chart review and telephone patient questionnaire. PloS one, 8(2), e55494.

5: Wallace, S. K., Lin, J. F., Cliby, W. A., Leiserowitz, G. S., Tergas, A. I., & Bristow, R. E. (2016). Refusal of Recommended Chemotherapy for Ovarian Cancer: Risk Factors and Outcomes; a National Cancer Data Base Study. Journal of the National Comprehensive Cancer Network, 14(5), 539-550. (Abstract)

6: Huang, H. L., Kung, P. T., Chiu, C. F., Wang, Y. H., & Tsai, W. C. (2014). Factors associated with lung cancer patients refusing treatment and their survival: a national cohort study under a universal health insurance in Taiwan. PloS one, 9(7), e101731.

7: Shen, S. C., Hung, Y. C., Kung, P. T., Yang, W. H., Wang, Y. H., & Tsai, W. C. (2016). Factors involved in the delay of treatment initiation for cervical cancer patients: A nationwide population-based study. Medicine, 95(33), e4568.

Meta-știință II: Publicarea selectivă

În articolul trecut am discutat despre problemele din cercetare pornind de la un studiu celebru de-al lui John Ioannidis și concentrându-ne pe importanța replicării rezultatelor. O altă problemă la fel de mare sunt și erorile sistematice de publicare –publication bias–, la care o să ne uităm mai în detaliu în acest articol.

Cuprins

Publication bias

Medicină

Psihologie și științe sociale

Neuroștiință

Psihiatrie

Alte domenii

Exemple

Wishful seeing

Ego depletion

Reboxetina

Soluții

Detecție

Prevenție

Concluzii

 

Publication bias

În luna martie în 2006, șase voluntari au ajuns la un spital din Londra ca să participe la un studiu clinic. Era prima dată când un medicament numit TGN1412 era dat oamenilor și fiecare a primit câte 2.000£ pentru a participa. După o oră, cei șase au început să aibă dureri de cap și mușchi, să aibă temperatură ridicată și să uite temporar cine și unde sunt. În scurt timp toți aveau frisoane, pulsuri foarte mari și tensiune foarte scăzută. Apoi unul dintre ei a intrat în insuficiență respiratorie și plămânii i s-au umplut cu lichid. Altul a ajuns să aibă o tensiune foarte mică, n-a mai respirat și a fost dus inconștient la urgențe. N-a trecut nici o zi și toți aveau probleme de acest tip. Până la urmă, cu mari eforturi din partea medicilor, toți au scăpat cu viață.1

Întrebarea pe care și-a pus-o toată lumea a fost: putea fi anticipat acest dezastru? TGN1412 era un tratament experimental ce interacționa cu sistemul imunitar într-un mod puțin înțeles și greu de testat pe animale. Dar în acest caz exista o experiență cu o intervenție similară, doar că n-a fost publicată. Un cercetător a făcut un studiu pe o singură persoană înainte cu 10 ani, studiu în care a folosit un anticorp ce se ataşa de trei receptori, printre care şi CD28, cel de care se ataşa TGN1412. Şi participantului din acest studiu i s-a făcut rău, însă aceste rezultate n-au fost publicate. Cel care a condus experimentul s-a gândit că nu are rost să publice – până la urmă medicamentul testat n-a fost bun, deci cine ar putea fi interesat de el? În plus toată lumea făcea asta, nimeni nu publica toate experimentele. Și chiar dacă ar fi vrut să le publice, ce jurnal le-ar fi acceptat? Un studiu din 2009 a verificat câte dintre aceste experimente în care medicamentele sunt testate prima dată pe oameni sunt publicate. După ce autorii au luat în considerare toate experimentele aprobate de o comisie de etică într-un an, s-au uitat câte erau publicate după 4 ani: 9 din 10 erau nepublicate. După 8 ani? 4 din 5 erau încă nepublicate.1

Continuă să citești Meta-știință II: Publicarea selectivă

Meta-știință I: Majoritatea rezultatelor din cercetare sunt false?

În 2005, un cercetător grec pe nume John Ioannidis a publicat un articol numit Why Most Published Research Findings Are False în care a arătat că doar în jur de 46% dintre studiile publicate în literatura științifică au rezultate adevărate.

So… is science dead?

Meta I. John Ioannidis

John Ioannidis. Sursa: JAMA.

 

Cuprins

Despre studiu și efectele sale

Studiul lui Ioannidis

Reacții la studiul lui Ioannidis

Replicare, replicare, replicare

Medicină

Studii epidemiolgice

Nutriție

Medicina bazată pe dovezi

Psihologie

Psihiatrie

Neuroștiință

Niște exemple concrete din psihologie/neuroștiință

Un studiu retras

Farmecul seducător al neuroștiinței

The God Helmet

Durerea emoțională și durerea fizică

Un psiholog cam nervos

Alte practici nepotrivite

P-hacking

Ce soluții există?

Continuă să citești Meta-știință I: Majoritatea rezultatelor din cercetare sunt false?

Vaccinurile, partea a III-a: Cât de sigure sunt?

În martie am scris un articol în care am criticat argumentele aduse de Piersicuța împotriva vaccinării. Din cauză că au fost foarte multe lucruri de analizat am lăsat pe dinafară câteva, cel mai important fiind legat de siguranța vaccinurilor. Comentariile negative primite la acel articol au venit în special din partea persoanelor care au avut experiențe neplăcute cu vaccinurile, experiențe pe care nu le-am cenzurat (așa cum se întâmplă în tabăra anti-vaccin) și care cred că trebuie privite în context. Care e contextul? O comparație între efectele adverse ale vaccinurilor și cele ale bolii pentru care sunt făcute. Ce riscăm dacă ne vaccinăm și ce riscăm dacă nu ne vaccinăm. O să încerc să fac astfel de comparații în acest articol pentru ca persoanele îngrijorate să poată lua o decizie informată.

Să ne uităm la schema de vaccinare națională din România. Cea pentru anul 2015 am găsit-o aici (se aplică de la 1 aprilie) și conține următorul program:

Vârsta recomandată Tipul de vaccinare Comentarii
Primele 24 ore

2-7 zile

Vaccin hepatitic B (Hep B)

Vaccin de tip Calmette-Guérin (BCG)

În maternitate
2 luni Vaccin hexavalent(DTPa-VPI-Hib-HepB)

Vaccin pneumococic conjugat

Medicul de familie
4 luni Vaccin hexavalent(DTPa-VPI-Hib-HepB)

Vaccin pneumococic conjugat

Medicul de familie
11 luni Vaccin hexavalent(DTPa-VPI-Hib-HepB)

Vaccin pneumococic conjugat

Medicul de familie
12 luni Vaccin rujeolic-rubeolic-oreion(ROR) Medicul de familie
5 ani Vaccin rujeolic-rubeolic-oreion(ROR) Medicul de familie
6 ani Vaccin tetravalent diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic (DTPa-VPI / VPI)

sau Vaccin poliomielitic inactivat (VPI)

Medicul de familie
14 ani Vaccin diftero-tetanic / vaccin diftero-tetano-pertussis acelular (dT/DTPa) Medicul de familie

Varianta care a fost valabilă până în aprilie o puteți vedea la Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj aici. Programul pe 2013-2014 îl puteţi găsi aici. Dacă sunteți din Republica Moldova, puteți vedea programul de vaccinare între anii 2011 și 2015 aici. Diferențele cele mai importante sunt că în Republica Moldova încă se mai foloseşte vaccinul poliomielitic oral (VPO) și este obligatoriu și un vaccin contra infecției cu rotavirus (RV). În România, se folosește vaccinul poliomielitic inactivat (VPI), iar vaccinul RV este doar recomandat.

Propunerea mea este să le analizăm pe fiecare pe rând ca să vedem cât de eficiente sunt, împotriva a ce boli protejează, cât de periculoase sunt acele boli și ce efecte adverse au vaccinurile. Având toate aceste informații ne putem face o imagine mai clară despre riscuri și beneficii și putem lua o decizie mai bună. O să încerc în fiecare caz să mă folosesc de studii de calitate ridicată, adică recenzii sistematice, studii clinice randomizate, studii observaționale cu număr mare de participanți. O să evit studiile de caz, cele pe animale sau cele cu participanți puțini.

Să parcurgem vaccinurile în ordinea în care sunt făcute.

Continuă să citești Vaccinurile, partea a III-a: Cât de sigure sunt?

Mit sau Real? Med: Ginkgo biloba

Poveste:

Ginkgo biloba ajută la îmbunătățirea memoriei.

Ginkgo biloba 4

Ce este?

Ginkgo biloba (銀杏, yínguǒ, ginnan sau în română arborele pagodelor) este un copac ce crește în special în China, iar frunzele sale arată ca în imaginea de mai sus. Simbolurile din denumire înseamnă caisa de argint pentru că fructele arată ca niște caise. Din punct de vedere biologic este o plantă interesantă pentru că este singura din specia, ordinul, clasa și chiar încrengătura sa (ginkgofite) care mai supraviețuiește în prezent.

Dar nu din curiozități taxonomice am ajuns să aud de ginkgo biloba, ci pentru că se spune că ajută memoria. Există mai multe suplimente alimentare ce conțin extract din această plantă și li se face reclamă în special în perioadele dinainte de BAC sau alte examene. De exemplu, această reclamă. În plus, chiar și farmaciștii recomandă câteodată suplimente pe bază de ginkgo biloba și chiar și unii medici. De exemplu, un medic neurolog spune într-un articol pe Adevărul următoarele:

Ginkgo biloba: Capsulele, tinctura sau fiolele cu ginkgo biloba sunt recomandate pentru creşterea randamentului intelectual, dar şi vârstnicilor care se confruntă cu o scădere a capacităţii de atenţie, de memorare şi de concentrare. Planta are un efect vasodilatator la nivelul sistemului nervos central şi periferic, îmbunătăţind funcţiile psihice şi mentale. Specialiştii spun că poţi lua preparate pe bază de Ginkgo biloba în asociere cu alte tonice pentru memorie, precum ginseng, lecitină şi lăptişor de matcă.

Interesul meu este să aflu dacă extractele de ginkgo biloba chiar ajută memoria și cât de mult. Dacă ajută, poate o să iau și eu când o să am nevoie. Dacă nu ajută, aș vrea să știu asta înainte să dau banii degeaba. Dacă ar fi fost un medicament, aș fi știut că a trecut printr-un proces riguros de testare înainte să fie aprobat. În schimb, în cazul suplimentelor alimentare nu e nevoie de niciun test al eficienței, ci trebuie doar să nu fie otrăvitoare – ca orice mâncare obișnuită. Oricine poate să vină cu orice produs, să-l înregistreze ca supliment alimentar și să facă afirmații generale precum „ajută memoria”. Și cred că asta creează confuzie. Să zicem că ești un elev în clasa a XII-a și urmează să dai BACul. Auzi la televizor despre un produs care te ajută să înveți mai bine. Cum știi dacă funcționează sau nu?

IMG_0281

Este un mit sau e real?

Din fericire, eficiența pe care o are ginkgo biloba asupra capacităților cognitive (memorie, concentrare ș.a.) a fost studiată așa că putem să ne formăm o părere bazată pe dovezi, nu doar pe reclame. O să mă concentrez pe două direcții: efectele extractului de ginkgo biloba asupra persoanelor cu demență și apoi asupra persoanelor sănătoase. N-o să discut și alte revendicări precum cât de utilă e ginkgo biloba pentru țiuitul în urechi sau pentru hipertensiune (nu-i utilă, apropo1). Să începem cu demența.

Demența este o categorie de boli neurodegenerative, dintre care cea mai comună este boala Alzheimer, iar cei ce suferă de demență (cei mai mulți sunt în vârstă) își pierd amintirile și capacitatea de a gândi în viața de zi cu zi. Așa că dacă ginkgo biloba este bună pentru memorie și gândire, ar trebui să-i ajute pe cei cu demență. Îi ajută?

Se pare că nu. Una dintre meta-analizele făcute recent (2010) a găsit o eficiență statistică mică, dar care e greu de zis dacă are vreo relevanță clinică.2 Asta înseamnă că deși pare să existe un efect, el e atât de mic încât n-o să se simtă în practică. Și cam ăsta e cel mai bun argument pentru ginkgo biloba. În schimb, alte meta-analize n-au găsit nici măcar un efect mic. Colaborarea Cochrane, una dintre cele mai respectate instituții ce sistematizează rezultatele cercetării în domeniul medical, a făcut de-a lungul timpului trei meta-analize, prima în 2002, a doua în 2007 și a treia în 2009, în care a evaluat efectele pe care le are ginkgo biloba în ameliorarea simptomelor demenței și nu a găsit dovezi convingătoare că ar exista vreun efect benefic. În plus, a descoperit că multe dintre studiile existente sunt fie slabe, fie afetate de erori sistematice de publicare (publication bias).3 Nici alte studii, făcute pe termen lung nu au reușit să găsească beneficii. De exemplu, un studiu început în 2000 a urmărit 3069 de persoane în vârstă, pe o perioadă de opt ani și a observat că o parte dintre acestea au făcut demență indiferent dacă au luat sau nu ginkgo biloba. Mai mult, nici măcar când a fost vorba de deteriorare cognitivă ușoară nu a fost nicio diferență.4 Un alt studiu, din 2012, a inclus 2854 de persoane timp de cinci ani și a urmărit apariția bolii Alzheimer. Nici aici ginkgo biloba nu a oprit sau încetinit deteriorarea memoriei și gândirii.5

Să vedem acum ce efecte are ginkgo biloba pentru persoanele sănătoase care vor să aibă o memorie mai bună și o capacitate de concentrare mai mare. Asta ne interesează, de fapt. Aici lucrurile stau și mai rău. Să detaliez.

Un studiu din 2007 a încercat să afle dacă există beneficii cognitive pentru persoanele de peste 65 ani și n-a găsit niciunele.6 Ce spun meta-analizele? Să le luăm cronologic. În 2004 a fost făcută o meta-analiză pentru a afla cât de bune sunt ginkgo biloba şi gingseng-ul pentru memorie în cazul persoanelor sănătoase. Rezultatul: niciun beneficiu.7 În 2007, o altă meta-analiză a evaluat cât de eficiente sunt suplimentele alimentare cu ginkgo biloba pentru abilitățile mentale în cazul tinerilor. Din nou, eficiența a fost zero.8 Cea mai recentă meta-analiză pe care am găsit-o e din 2012 și spune aceeași poveste: ginkgo biloba nu îmbunătățește memoria sau funcțiile cognitive.9

Așadar, este clar că ginkgo biloba nu este eficientă și mai trebuie să luăm în considerare niște detalii. Planta conține printre altele și acid ginkgolic, o substanță care produce alergii și dermatită,10 iar normele europene cer ca extractele de ginkgo biloba să nu conțină mai mult de 5 ppm din acest acid. Însă o evaluare făcută în 2010 a arătat că în produsele comerciale substanțele variază în cantitate chiar dacă pe etichetă scrie un anumit lucru. Astfel, unele produse nu au suficient extract de ginkgo biloba (standardul e de 24%), în timp ce altele au cantități prea mari de acid ginkgolic. Prin urmare, nu se poate garanta siguranța acestora. Și dacă mai era nevoie, același studiu a analizat literatura din domeniu și a concluzionat că suplimentele ce conțin extract de ginkgo biloba nu sunt nici eficiente.11

Concluzia este simplă: ideea că ginkgo biloba ajută memoria și capacitatea de gândire este un mit.

Ginkgo biloba Mit

Linkuri utile:

Un articol fain despre Ginkgo biloba pe Science-Based Medicine;

Note:

1: pentru țiuit: Hilton et al. (2013); pentru hipertensiune: Xiong et al. (2014);
2: Weinmann et al. (2010);
3: Birks, Grimley, Van Dongen (2002); Birks, Grimley (2007); Birks, Grimley (2009);
4: DeKosky et al. (2008);
5: Velas et al. (2012);
6: Carlson et al. (2007);
7: Persson (2004);
8: Canter & Ernst (2007);
9: Laws, Sweetnam & Kondel (2012);
10: van Beek (2003): pg. 299;
11: Fransen (2010);

Referințe:

Birks J, Grimley EV, Van Dongen M. (2002). Ginkgo biloba for cognitive impairment and dementia. Cochrane Database Syst Rev.;(4):CD003120. (Abstract)

Birks J, Grimley Evans J. (2007). Ginkgo biloba for cognitive impairment and dementia. Cochrane Database Syst Rev. 2007 Apr 18;(2):CD003120. (Abstract)

Birks J, Grimley Evans J. Ginkgo biloba for cognitive impairment and dementia. Cochrane Database of Systematic Reviews 2009, Issue 1. Art. No.: CD003120. DOI: 10.1002/14651858.CD003120.pub3 (Absract)

Canter PH, Ernst E. Ginkgo biloba is not a smart drug: an updated systematic review of randomised clinical trials testing the nootropic effects of G. biloba extracts in healthy people. Hum Psychopharmacol. 2007 Jul;22(5):265-78. (Abstract)

Carlson JJ, Farquhar JW, DiNucci E, Ausserer L, Zehnder J, Miller D, Berra K, Hagerty L, Haskell WL. (2007) Safety and efficacy of a ginkgo biloba-containing dietary supplement on cognitive function, quality of life, and platelet function in healthy, cognitively intact older adults. J Am Diet Assoc., Mar;107(3):422-32. (Abstract)

DeKosky, S. T., J. D. Williamson, A. L. Fitzpatrick, et al., “Ginkgo Biloba for Prevention of Dementia: A Randomized Controlled Trial,” Journal of the American Medical Association 300 (2008): 2253–62;

Fransen HP, Pelgrom SM, Stewart-Knox B, de Kaste D, Verhagen H. Assessment of health claims, content, and safety of herbal supplements containing Ginkgo biloba. Food Nutr Res. 2010 Sep 30; 54. doi: 10.3402/fnr.v54i0.5221. PMCID: PMC2950792

Hilton, MP; Zimmermann, EF; Hunt, WT (Mar 28, 2013). „Ginkgo biloba for tinnitus.”. The Cochrane database of systematic reviews 3: CD003852. PMID 23543524. (Abstract)

Laws, K. R., Sweetnam, H. and Kondel, T. K. (2012), Is Ginkgo biloba a cognitive enhancer in healthy individuals? A meta-analysis. Hum. Psychopharmacol. Clin. Exp., 27: 527–533. doi: 10.1002/hup.2259 (Abstract)

Persson J, Bringlöv E, Nilsson LG, Nyberg L. (2004) The memory-enhancing effects of Ginseng and Ginkgo biloba in healthy volunteers. Psychopharmacology (Berl). Apr;172(4):430-4. Epub 2003 Nov 25. (Abstract)

van Beek, Teris A., Ginkgo Biloba, CRC Press, 2 sept. 2003; (Google Books)

Vellas, B., N. Coley, P.-J. Ousset, et al., “Long-Term Use of Standardised Ginkgo Biloba for the Prevention of Alzheimer’s Disease (GuidAge): A Randomised Placebo-Controlled Trial,” Lancet Neurology 11 (2012): 851–59 (Abstract)

Weinmann S, Roll S, Schwarzbach C, Vauth C, Willich SN. (2010). Effects of Ginkgo biloba in dementia: systematic review and meta-analysis. BMC Geriatr. Mar 17;10:14. doi: 10.1186/1471-2318-10-14. (Abstract)

Xiong XJ, Liu W, Yang XC, et al. (September 2014). „Ginkgo biloba extract for essential hypertension: A systemic review”. Phytomedicine (Systematic review) 21 (10): 1131–1136. doi:10.1016/j.phymed.2014.04.024. PMID 24877716. (Abstract)

Mit sau Real? Psi: Tehnica Rorschach

Poveste:

Felul în care interpretăm petele de cerneală din planșele lui Rorschach dezvăluie detalii despre personalitatea noastră.

Rorschach_blot_04

Planșa nr. 4 din testul Rorschach

Ce este?

Testul Rorschach (citit /ˈʁoːʁʃax/ sau /ˈʁoːɐʃax/, aproximativ rorșah) constă în 10 planșe cu pete de cerneală simetrice, unele colorate, altele alb-negre. Persoanele evaluate sunt puse să spună ce văd în aceste imagini ambigue. Asta, pe scurt. În continuare mai în detaliu.

Cele 10 figuri („pete de cerneală”) au fost date publicului în 1921 de către Hermann Rorschach și în următoarele decenii au devenit foarte populare printre psihoterapeuți pentru a evalua și diagnostica. De-a lungul timpului au existat mai multe variante ale testului, majoritatea fiind de tip proiectiv (cum este și testul desenează-o-persoană, de exemplu), iar începând cu anul 1970 John Exner a dezvoltat „sistemul comprehensiv”. Pentru că sistemul lui Exner este cel mai folosit în prezent și nu este de tip proiectiv, o să încerc să-l tratez separat. Dar, mai întâi, să vedem variantele proiective.

 Rorschach_blot_09

Planșa nr. 9

Cele 5 variante

Inițial, Herman Rorschach a încercat să găsească corelații între condiții psihologice (cum ar fi depresia, schizofrenia) și felul în care sunt interpretate figurile de cerneală. Din cauză că a murit la un an după ce a publicat cartea în care descria tehnica și pentru că psihanaliza începea să fie populară, evoluția tehnicii Rorschach a fost spre interpretări proiective. Până în 1957 au fost dezvoltate cinci sisteme diferite de interpretare, denumite după autorii lor. Varianta lui S.J. Beck a fost foarte apropiată de principiile inițiale ale lui Rorschach în ce privește codarea și punctarea. În schimb, varianta lui B. Klopfer era foarte apropiată de filozofiile lui Freud și Jung, insistând pe natura simbolică a răspunsului pacientului. Celelalte trei variante, dezvoltate de Piotrowski, Hertz și Rapaport s-au situat undeva între variantele extreme ale lui Beck și Klopfer.1

În ce privește folosirea acestor variante, un sondaj făcut de Exner în 1972 a arătat că aproape 3 din 5 clinicieni aveau specializare în sistemul lui Klopfer, iar 1 din 2 în sistemul lui Beck. Doar 1 din 5 aveau specializare în sistemul lui Piotrowski și doar 1 din 10 în celelalte. De menționat că mulți clinicieni făceau specializări în mai multe variante. Cea mai importantă diferență între aceste variante de Rorschach o reprezintă sistemul de notare. Ceea ce este interesant este că 22% dintre clinicieni au abandonat complet ideea de notare și interpretau doar în mod subiectiv. Mai mult, 75% dintre clinicieni au recunoscut că „personalizează” sistemul de notare, integrând modele de notare dintr-un sistem în altul și adăugând sisteme de notare dezvoltate din experiența personală. De asemenea, cei mai mulți au recunscut că nu folosesc întotdeauna modul de administrare din sistemul în care s-au specializat. Un alt sondaj, făcut de Jackson și Wohl în 1966, a arătat că 12%  dintre universitățile în care se predă o formă de evaluare Rorschach nici măcar nu predau sisteme de notare, iar în celelalte variază foarte mult ceea ce se predă.3 Pe de altă parte, metoda Rorschach era a treia între cele mai folosite metode de către clinicieni în 1969. Iar popularitatea n-a scăzut decât puțin (de la locul trei la locul cinci) în 1982 și 1995.4

 

Interpretarea proiectivă

Persoana care face testul primește câte o planșă cu pete de cerneală și este rugată să spună „cu ce seamănă”. Această întrebare e intenționat vagă pentru a-l lăsa pe participant să răspundă la întreaga figură, la părți mari din ea sau la detalii mărunte și să își bazeze răspunsul pe forma, umbra, textura și/sau culorea părții alese. Participantul este liber să răspundă și la părțile albe din jurul petelor sau din interiorul lor. De asemenea, este liber să rotească sau să întoarcă planșele (dar doar după ce a dat un răspuns inițial). După fiecare răspuns, examinatorul îl roagă să explice răspunsurile, întrebându-l lucruri cum ar fi „De ce arată ca un fluture?” sau, mai simplu, „Spune-mi mai multe”. În plus, participanții sunt încurajați să vadă mai multe lucruri într-o singură pată. În mod ideal, examinatorul nu trebuie să aibă nicio reacție evidentă la răspunsuri.

Teoria din spatele acestui test este că lumea conține situații ambigue, iar oamenii răspund la ambiguități în moduri specifice ce țin de personalitățile lor. Petele de cerneală sunt ambigue, deci răspunsurile participanților ar trebui să dea indicii despre ce gândesc și n-ar recunoaște în mod obișnuit. Preocupările și conflictele psihologice „adânci” ar trebui să fie „proiectate” pe figurile ambigue de cerneală – de aici și denumirea de „test proiectiv”. Participantul interpretează figurile, iar psihologul interpretează răspunsurile participantului, folosindu-se de experiența sa profesională.

Unul dintre lucrurile interpretate este dacă participantul încearcă să integreze toată pata într-o singură imagine sau este atent doar la detalii mărunte. Folosirea întregii imagini este un indicator al nevoii de a forma o „imagine de ansamblu”. Cu excepția cazurilor în care toată pata poate fi în mod rezonabil privită ca o singură imagine, situație în care un astfel de răspuns indică tendințe către grandiozitate și chiar paranoia și tendința de a nu lua în considerare aspectele realității care nu se potrivesc în „imaginea de ansamblu” a acelei persoane. Pe de altă parte, răspunsurile bazate pe detalii mărunte ale petei indică o personalitate obsesivă, o persoană care se ocupă de detalii în detrimentul aspectelor mai importante ale vieții, eventual pentru a le evita. Câteodată, participantul o să formeze o imagine din spațiile goale (albe) din jurul petelor. Pentru că această „inversare” trece dincolo de cerințele de a analiza petele, câteva răspunsuri legate de spațiile goale sunt indicatoare ale creativității, în timp ce prea multe astfel de răspunsuri (și asta ține de interpretarea psihologului) pot indica o personalitate opunătoare, sfidătoare. Integrarea mai multor trăsături ale petelor (ex.: culoare și formă) este semn al unui eu (ego) puternic, dar doar dacă integrarea nu este una ad hoc (cum ar fi „zebră verde”). Dacă participantul nu este în stare să dea un răspuns după ce vede prima planșă colorată înseamnă că e instabil din punct de vedere emoțional sau că are tendința de a reacționa emoțional în situații în care alții nu ar face-o. Rotirea planșei după câteva răspunsuri indică flexibilitate, dar doar dacă e după câteva răspunsuri – dacă, în schimb, participantul rotește planșa imediat, înseamnă că are capacitate redusă de a testa realitatea. Și așa mai departe.­2

Nu doar forma, ci și conținutul imaginilor generate de participant e important. Mulți văd animale, dar prea multe animale indică imaturitate și lipsă de imaginație. Oamenii în mișcare sunt un lucru bun de văzut pentru că indică putere de caracter și creativitate; organele sexuale nu sunt un lucru așa bun. Răspunsurile „anale” (prea rigide sau prea dezordonate) din partea bărbaților indică homosexualitate. Figurile care sunt parțial umane și parțial ne-umane (centauri, vrăjitoare, personaje din desene animate) sunt semne ale alienării și ale începerii retragerii schizofrenice. Cei care văd scene confabulate (care sunt formate din mai multe imagini aruncate împreună, indiferent de coerență; sau cele care conțin ceva ce nu este în pata de cerneală) nu se pricep la testarea realității. Iar cei care văd multe lucruri pe care alte persoane nu le văd sunt posibil schizofrenici (dar cei care nu văd nimic ieșit din comun au nevoi exagerate de control).2

Răspunsurile cele mai comune pot fi găsite uşor pe internet, ceea ce face falsificarea foarte ușoară. Câteva dintre ele sunt chiar în articolul de pe Wikiedia despre testul Rorschach.

Rorschach_blot_03

Planșa nr. 3.

 

Sistemul Comprehensiv al lui Exner

În anii ’60, John Exner a încercat să sistematizeze interpretările, procedurile și variabilele din versiunile existente la acea vreme pentru testul Rorschach, încercând să găsească corelații statistice între răspunsuri și ceea ce ar trebui să indice. Cu alte cuvinte, dacă majoritatea celor testați văd în prima planșă un fluture sau un liliac, acela este răspunsul „popular”. Dacă majoritatea persoanelor cu schizofrenie văd organe umane, atunci acela este răspunsul care indică schizofrenia. Nu contează ce explicații sunt date de psihanaliză sau de alte ramuri ale psihologiei, pentru Exner contează doar corelația statistică. Rezultatul a fost un sistem destul de complicat, cu notații specifice pe care, pentru a-l explica, e nevoie de o carte întreagă. Totuși, cum ar decurge notarea unui răspuns simplu?40

 Să luăm ca exemplu planșa nr. 3 și următorul răspuns:

Participant: Aici e o persoană, probabil un bărbat.
Evaluator: Unde, mai exact?
Participant: (indică spre D9)
Evaluator: Nu reușesc să văd, puteți să-mi detaliați?
Participant: Aici e capul, aici corpul și aici picioarele.

Toate planșele au fost împărțite de către Exner în regiuni. Regiunea D9 este următoarea:

Rorschach_blot_03 (D9)

Regiunea D9 a planșei III, evidențiată.41

Acest răspuns ar fi codat în felul următor:

Locație și DQ Determinant & FQ Conținut Popular
Do Fo H P

Codarea Do Fo H înseamnă că participantul a folosit o regiune comună a petei (D) și a identificat în aceasta un singur obiect unitar (o). Determinantul F arată că doar forma petei din acea regiune a justificat răspunsul. Codul pentru calitatea formei (o din Fo) indică folosirea convențională a formei, iar conținutul răspunului (H) indică un om (human). Iar P arată că este un răspuns dat frecvent (adică popular).40

Pentru răspunsuri mai complicate și codarea se complică pentru a indica sub-regiuni, mișcare, culoare, textură etc. Iar după codare, pentru a ajunge la indecșii relevanți (cum ar fi SCZI) e nevoie de combinarea codurilor obținute. Prin urmare, pregătirea pentru a putea administra un test Rorschach este laborioasă.

 

Este un mit sau e real?

Înainte de toate, trebuie să reamintesc că nu există un test Rorschach, ci există mai multe variante dezvoltate de-a lungul timpului. Acestea pot fi separate în două categorii: sistemele cu interpretare proiectivă și sistemul comprehensiv dezvoltat de John Exner. Prin urmare, o să le evaluez în mod separat. Să începem cu variantele proiective.

Variantele proiective

Versiunile existente înainte ca John Exner să încerce sintetizarea lor în Sistemul Comprehensiv erau foarte puțin studiate în mod științific. Bruno Klopfer, un student de-al lui Carl Jung și proponentul celei mai populare variante a testului Rorschach, chiar considera că nu este important ca testul să aibă norme (adică un set de reguli după care să fie interpretate rezultatele) și nici nu era preocupat de validitatea testului, importantă fiind integrarea intuitivă a informației. Mai mult, considera că testele de validitate sunt inutile și tot ce ar putea să facă ar fi să confirme ceea ce specialiștii în tehnica Rorschach știu deja.7 Cu toate astea, Klopfer, Piotrowski și alți experți au examinat scorurile Rorschach ale unor cadeți ai unei școli de aviație, încercând să-i identifice pe cei cu „tulburări clare de personalitate”. Precizia acestor experți a fost la fel de bună ca și dacă ar fi dat cu banul.8 După câțiva ani în care a fost pus în fața unor rezultate asemănătoare, adresând criticile, Klopfer declara «Poate că nu este necesar să ne preocupăm de validitate în sensul obișnuit; sau poate o nouă tehnică de validare este necesară».9 De asemenea, insista că expertiza este cel mai important lucru. Cercetarea ulterioară a demonstrat că și această noțiune este falsă, experții nefiind mai preciși în evaluări decât alți evaluatori (ex.: studenți care tocmai au învățat să folosească tehnica Rorschach).10 Mai mult, Klopfer recomanda clinicienilor să valideze tehnica pentru ei înșiși.7 Și se pare că psihologii clinicieni care foloseau această tehnică l-au luat în serios pentru că un sondaj făcut de Exner în 1972 a arătat că aproximativ unul din cinci specialiști nu notează scorul răspunsurilor, iar patru din cinci dintre cei care notează scorul, îl „personalizează”. Cei mai mulți au fost antrenați să folosească ori sistemul lui Klopfer, ori cel al lui Beck, însă cei mai mulți le alterează, le combină și adaugă și observații din experiența personală.11

Pentru a verifica dacă rezultatele metodei Rorschach sunt utile în realitate (și nu doar în declarațiile lui Klopfer), soții Chapman s-au gândit la un test. Unul dintre lucrurile pe care proponenții Rorschach le afirmau era că metoda Rorschach poate identifica persoanele homosexuale. Pentru a verifica acest lucru au urmat mai mulți pași. Prima dată au trimis chestionare mai multor psihologi clinicieni, cerându-le să spună care cred că sunt cele mai des asociate semne cu homosexualitatea. Rezultatele au corespuns cu cele mai frecvente semne convenționale folosite în testele Rorschach (referințe la anus, îmbrăcăminte feminină, organe sexuale, persoane de sex neclar sau persoane hermafrodite). Deși niciunul dintre aceste răspunsuri nu este dat de persoanele homosexuale mai des decât cele heterosexuale, psihologii erau convinși că au ajuns la aceste răspunsuri prin experiență clinică. Observând acest lucru, soții Chapman au formulat o ipoteză: aceste semne sunt doar ceea ce ne așteptăm în mod naiv să vadă homosexualii în petele de cerneală, nu sunt descoperite în urma „experienței clinice”. Așa că au întrebat niște studenți fără experiență clinică să aleagă ce simboluri sunt –pentru ei– asociate cel mai mult cu homosexualitatea. Deloc surprinzător, au făcut aproape aceleași asocieri ca și psihologii cu experiență. Mai mult decât atât, un alt set de studenți a primit 30 de planșe conținând o pată de cerneală, o descriere făcută de un pacient imaginar și două tulburări emoționale de care acesta suferea și după ce au examinat mai multe astfel de planșe, li s-a cerut să spună dacă au observat vreun răspuns dat mai des de homosexuali. Studenții au crezut în mod greșit că semnele false (îmbrăcăminte feminină și toate cele amintite mai sus) indică homosexualitate, dând astfel dovadă de corelație iluzorie. Acest test a fost făcut și „invers”, alți participanți primind semne valide, dar nereușind să facă evaluări corecte.12

Bun, ăsta e doar un test (cu mai multe variații). Există și evaluări mai cuprinzătoare? Există. Una dintre cele mai vechi este cea a lui Lee Cronbach, care concluzionează că eficiența evaluării prin metoda Rorschach nu este susținută în mod empiric.13 În anii care au urmat, au fost făcute evaluări ale metodei Rorschach de către Mental Measurements Yearbok, o carte standard publicată din 6 în 6 ani ce conține evaluări și recenzii ale principalelor metode de evaluare psihologică. Metoda Rorschach a fost evaluată în 1949, 1953, 1959, 1965, 1972 și 1978. În edițiile următoare nici nu a mai fost evaluată pentru că a fost considerată discreditată. În anii în care a fost evaluată, însă, obiceiul era să fie prezentate cel puțin două evaluări, una pro și una contra. Surprinzătoare sunt evaluările pro și „argumentele” aduse, ca de exemplu încercarea lui Morris Krugman în 1949 de a substitui dovezile cu retorica: „Tehnica Rorschach a rezistat testelor clinice de-a lungul anilor și a devenit mai puternică; pe de altă parte, încercările de validare atomistică au eșuat și probabil vor continua să eșueze” (italicele mele). Cu alte cuvinte, știm noi că funționează, așa că de ce să ne mai batem capul cu teste? În ediția următoare, din 1953, povestea se repetă, evaluarea pozitivă oferind doar retorică: „testul Rorschach este o tehnică clinică, nu o metodă psihometrică”. În 1959, Hans Eysenck reafirmă ceea ce a spus Lee Cronbach, iar Raymond J. McCall adaugă că majoritatea ipotezelor n-au fost niciodată validate empiric, deși au fost publicate peste 2000 de studii.6 În 1965, A. Jensen concluzionează că „testul Rorschach este un test foarte slab și nu are nicio valoare practică pentru vreunul dintre scopurile pentru care este recomandat de proponenții săi”.14 În 1978, Richard Davis concluzionează că lipsa validării empirice ridică mari semne de întrebare legate de folosirea în continuare a testului.6

Așa că în ceea ce privește interpretarea proiectivă a testului Rorschach, concluzia este simplă.

Rorschach Mit

 

Sistemul comprehensiv

Dacă în cazul interpretărilor proiective lucrurile sunt mai clare, când vine vorba de sistemul comprehensiv există o controversă. Funcționează sau nu? La o primă vedere răspunsul ar fi: depinde pe cine citești. Irving Weiner scrie că testul Rorschach este foarte bun, iar criticii nu au argumente de luat în seamă.15 Robert Kaplan scrie că testul nu este suficient de bine susținut de studii și că are probleme care trebuie rezolvate înainte să poată fi folosit.16 Iar acestea sunt doar două exemple. Prin urmare, e nevoie să urmărim controversa, așa că această secțiune va avea următoarea structură: prezentarea dezbaterii din anii 1998-2003 când a avut loc așa-numitul Rorschach Wars în Psychological Assessment, apoi prezentarea unor articole din anii de după dezbatere.

 

Pentru că la sfârșitul anilor ’90 au început să apară mai multe articole critice față de sistemul comprehensiv și a apărut o controversă, jurnalul științific Psychological Assessment, specializat în tehnici de evaluare psihologică, a propus o dezbatere structurată între critici și proponenți. La vremea respectivă, Gregory Meyer era redactor șef la acest jurnal, așa că a moderat dezbaterea. Au fost publicate mai multe articole, dintre care primul detaliază și structura dezbaterii:17

  • Partea I cuprinde 5 articole publicate în Secțiunea Specială. Autorii acestor articole au primit 445 de articole despre tehnica Rorschach, publicate în ultimii 20 ani (1977-1997) în cinci dintre cele mai importante jurnale științifice. Folosind aceste articole (și eventual și altele), au trebuit să analizeze starea curentă a sistemului comprehensiv. Cele cinci articole din prima parte sunt următoarele:
    • Dawes, R.M. (1999). Two methods for studying the incremental validity of a Rorschach variable, Psychological Assessment, 11, 297-302. Afirmă că variabila numită Ego Impairment Index din sistemul comprehensiv are validitate incrementală scăzută (validitatea incrementală se referă la puterea de predicție a unei variabile atunci când este adăugată unor informații deja cunoscute);
    • Hiller, J.B., Rosenthal, R., Bornstein, R.F., Berry, D.T.R., & Brunell-Neuleib, S. (1999). A comparative meta-analysis of Rorschach and MMPI validity, Psychological Assessment, 11, 278-296. Afirmă că sistemul comprehensiv și MMPI (Minesota Multiphasic Personality Inventory) sunt la fel de valide;
    • Hunsley, J. & Bailey, J.M. (1999). The clinical utility of the Rorschach: Unfulfilled promises and an uncertain future, Psychological Assessment, 11, 266-277. Afirmă că sistemul integrat are utilitate clinică foarte scăzută și nu există suficiente dovezi care să justifice folosirea acestuia în continuare;
    • Stricker, G., Gold, J.R. (1999). The Rorschach: Toward a nomothetically based, idiographically applicable configurational model, Psychological Assessment, 11, 240-250. Afirmă că sistemul comprehensiv poate fi folosit pentru evaluarea personalității;
    • Viglione, D.J. (1999). A review of recent research addressing the utility of the Rorschach, Psychological Assessment, 11, 251-265. Afirmă că multe dintre variabilele Rorschach sunt utile în contexte clinice, judiciare și educaționale;
  • Partea a II-a cuprinde câte un articol din fiecare tabără (critici și susținători), care au rolul de a analiza, dezbate și disputa concluziile articolelor din partea I. Cele două articole sunt următoarele:
    • Garb, H.N., Wood, J.M., Nezworski, M.T., Grove, W.M., Stejskal, W.J. (2001). Toward aresolution of the Rorschach controversy, Psychological Assessment, 13, 433-448;
    • Weiner, I.B. (2001). Advancing the science of psychological assessment: The Rorschach Inkblot Method as exemplar, Pychological Assessment, 13, 423-432;
  • Partea a III-a. Articolele din partea a II-a au fost trimise către autorii principali ai articolelor din partea I pentru a răspunde criticilor aduse meta-analizelor. De asemenea, Hunsley & Bailey și Viglione & Hilsenroth au avut oportunitatea de a răspunde și articolelor din partea I, fiind principalii critici și susținători ai dezbaterii. Au fost publicate trei articole:
    • Rosenthal, R., Hiller, J.B., Bornstein, R.F., Berry, D.T.R., & Brunell-Neuleib, S. (2001). Meta-analytic methods, the Rorschach and the MMPI, Psychological Assessment, 13, 449-451;
    • Viglione, D.J., & Hilsenroth, M.J. (2001). The Rorschach: Facts, fictions and future, Psychological Assessment, 13, 452-471;
    • Hunsley, J., & Bailey, J.M. (2001). Whither the Rorschach? An analysis of the evidence, Psychological Assessment, 13, 472-485;
  • Partea a IV-a. Toate articolele precedente au fost analizate de ultima serie de autori, care au scris și un sumar al dezbaterii:
    • Meyer, G.J., & Archer, R.P. (2001). The hard science of Rorschach research: What do we know and where do we go? Psychological Assessment, 13, 486-502;

Rorschach_blot_07

Planșa nr. 7

Pentru a înțelege mai bine dezbaterea, o să prezint și rezumatele articolelor din partea a II-a și partea a III-a (cu excepția celui al lui Rosenthal et al. care conține doar niște calcule refăcute ca urmare a criticilor primite).

A fost greu să mă decid dacă să includ rezumatele în acest articol, așa că m-am gândit la următorul compromis: le-am inclus, dar știu că este mult de citit, așa că puteți sări direct la partea a IV-a (articolul lui Meyer și Archer, după planșa nr. 5) dacă nu vă interesează detaliile dezbaterii.

Așadar, partea a II-a. Să începem cu articolul lui Howard Garb și să continuăm cu cel al lui Irving Weiner.

Garb et al. (2001)

  • Despre articolul lui Striecker & Gold (1999): prezintă afirmații exagerate în timp ce rezultatele studiilor sunt modeste. Variabila S-Con (Suicide Constellation) nu reușește să diferențieze pacienții cu tendințe de sinucidere de cei fără. Deși este adevărat că utilitatea variabilei RPRS (Rorschach Prognostic Rating Scale) este susținută de o meta-analiză recentă,18 este la fel de adevărat că majoritatea studiilor despre RPRS sunt mai vechi de 20 ani și nu au folosit sistemul comprehensiv. Garb și colaboratorii mai remarcă și că Striecker & Gold înceracă să găsească raționalizări în cazurile în care nu le convin rezultatele.
  • Despre articolul lui Viglione (1999): deși Viglione afirmă că majoritatea variabilelor au fost testate pentru fiabilitate, în realitate doar 51 au fost testate, iar când analizele au fost făcute de alte persoane, nu de John Exner (autorul sistemului comprehensiv), rezultatele au fost mai slabe.19 În ce privește fiabilitatea concordanței la notare, Viglione citează o meta-analiză (pe care Garb o consideră „forțată”), dar uită să citeze critica acelei meta-analize.20 De asemenea, Garb et al. prezintă singurul studiu bine realizat pe acest subiect și arată că rezultatele a 50% dintre variabile sunt sub ceea ce chiar Exner sau Groth-Marnat consideră acceptabil.21 În ce privește diversitatea culturală, există riscul ca în cazul non-americanilor să existe o supra-patologizare și prezintă mai multe studii care au observat acest fenomen.37 În ceea ce privește judecățile clinice, Garb et al. afirmă că majoritatea studiilor citate de Viglione sunt din anii ’60 și 70’ și nu folosesc sistemul comprehensiv și că, de asemenea, Viglione ignoră în mod consecvent descoperirile negative. În ce privește variabila DEPI (Depression Index), studiile prezentate sunt neconvingătoare, iar pentru SCZI (Schizophrenia Index) rezultatele sunt moderate.
  • Despre articolul lui Dawes (1999): Garb et al. sunt de acord că există validitate incrementală modestă când se folosește sistemul comprehensiv împreună cu MMPI.
  • Despre articolul lui Hiller et al. (1999): meta-analiza făcută de Hiller are erori statistice importante și folosește datele dintr-o altă meta-analiză22 ce a fost la rândul ei criticată pentru erori statistice,23 iar după corectarea acestora, rezultatele au fost că MMPI este superior testului Rorschach. Hiller a fost de acord cu critica acestei meta-analize, dar a descoperit alte erori statistice în meta-analiza originală, ceea ce face rezultatele ambelor meta-analize greu de evaluat. O altă problemă a meta-analizei lui Hiller este că evaluatorii nu au fost orbiți.
  • În concluzie, Garb susține că studiile individuale incluse în meta-analize au erori care nu au fost corectate, multe descoperiri nu au fost replicate (iar Viglione neglijează acest fapt). Variabila SCZI corelează puternic cu schizfrenia, iar R (numărul de răspunsuri) în mod invers cu dizabilitățile intelectuale. O listare a fiecărei variabile din sistemul comprehensiv, cu datele aferente (validitate, fiabilitate etc.) ar clarifica lucrurile. În meta-analize ar trebui incluse si studii nepublicate (ex.: disertații), iar o parte dintre studiile făcute de Rorschach Workshops sunt citate în favoarea testului, dar nu sunt disponibile pentru a fi verificate și ar trebui să fie făcute publice.

Weiner (2001)

  • Încă din abstract, Weiner adoptă o atitudine puternic în favoarea metodei Rorschach, afirmând că articolele pro au prezentat dovezi extensive, tehnica a fost standardizată, validată și a devenit fiabilă, fiind un exemplu robust de aplicare a principiilor științifice. În același timp, caracterizează articolele anti-Rorschach ca fiind superficiale, incomplete și neechilibrate și prezintă un scepticism care nu trebuie luat prea mult în serios.
  • În ce privește standardizarea, Weiner afirmă că Exner a făcut eforturi mari pentru a produce un set de reguli, iar în prezent sistemul comprehensiv este folosit de foarte multă lume. Criticii însă –susține Weiner– au ales exemple care nu folosesc sistemul lui Exner sau situații în care cei care au administrat testul nu l-au administrat bine și de aici rezultatele negative (țin să repet cu alte cuvinte: când sunt observate rezultate pozitive e pentru că testul e bun, iar când sunt rezultate negative e pentru că n-a fost administrat cum trebuie).
  • Concordanța la notare este în general mare (Meyer a obținut K = 0,88, iar Hunsley & Bailey n-au abordat problema pentru că orice sistem cu o consistență internă e de așteptat să aibă o concordanță mare). Fiabilitatea la retestare este relativ mare pentru multe dintre variabilele din sistemul comprehensiv (Weiner citează meta-analiza lui Viglione, 1999), chiar și Hunsley & Bailey fiind de acord cu asta.
  • Problema datelor normative de referință nu a fost abordată de celelalte articole, iar Weiner amintește faptul că Exner a folosit un grup de 700 de persoane pentru a obține aceste date.
  • În ce privește validitatea, Weiner amintește articolele lui Striecker & Gold (1999) și Viglione (1999), care susțin că sistemul comprehensiv are o validitate mare, amintește și de articolul lui Hiller (1999) care susține că validitatea SC este la fel de mare ca pentru MMPI, apoi prezintă dezbaterea dintre Hunsley & Bailey și Garb et al. pe de o parte și Parker et al. și Atkinson pe de altă parte. De asemenea, critică articolul lui Hunsley & Bailey din partea I, concentrându-se doar pe meta-analiza lui Hiller et al. (1999), tot din partea I.
  • În ce privește validitatea incrementală, Weiner critică articolul lui Hunsley & Bailey (1999) pe motiv că studiile citate nu foloseau sistemul comprehensiv. Referitor la celălalt studiu citat,24 Weiner se concentrează pe SCZI (care are validitate incrementală mare) și ignoră celelalte variabile (menționând, totuși, DEPI). Citându-l pe Dawes (1999), Weiner îi exagerează concluziile și menționează doar trei variabile care, întâmplător sau nu, au validitate incrementală mare.

Rorschach_blot_10

Planșa nr. 10

Și articolele din partea a III-a.

Viglione & Hilsenroth (2001)

  • Afirmă că există concordanță mare la notare pentru 95% dintre variabilele din sistemul comprehensiv. Fiabilitatea la retestare este, în general, bună, lucru cu care sunt de acord și Wood sau Lilienfeld. De asemenea, autorii critică două studii prezentate de Garb în articolul din partea a II-a.25
  • În ce privește datele normative și diversitatea culturală, autorii recunosc că există probleme (datele sunt învechite, nu există suficienți participanți non-caucazieni), iar unele unele game de interpretare ar trebui modificate (de exemplu pentru variabilele X-% și X+%).
  • Autorii susțin că meta-analizele oferă în general susținere pentru validitatea sistemului comprehensiv. Și validitatea incrementală este bună, iar motivul pentru care în meta-analiza lui Hunsley & Bailey (1999) nu au fost obținute valori ridicate este pentru că n-au luat în considerare toate studiile. Și Garb, și Weiner confirmă validitatea incrementală a variabilelor EII, Rorschach Oral Dependency Scale și RPRS. În plus, autorii prezintă și alte studii care au găsit validitate incrementală pentru mai multe variabile din sistemul comprehensiv, atunci când au fost folosite împreună cu MMPI. Chiar și studiul lui Dawes (1999) din prima parte, afirmă Viglione și Hilsenroth, susține validitatea incrementală, deși concluzile lui Dawes sunt mai rezervate.
  • Thought Disorder Index este strâns legat de psihoză, schizofrenie și tulburări de gândire (autorii citează mai multe studii care susțin acest lucru), iar S-Con (Suicide Constellation) poate indica risc de sinucidere, dar nu poate fi folosit pentru a-l exclude (are problema erorilor fals-pozitive).
  • Concluzia este că sistemul comprehensiv are limitările sale și este nevoie de mai multe studii care să evidențieze punctele slabe și punctele forte, însă scepticii (în special Hunsley & Bailey) cer standarde mult prea ridicate.

Hunsley & Bailey (2001)

  • Consideră că studiile existente sunt insuficiente pentru a justifica folosirea tehnicii Rorschach în domeniul clinic, remarcă neclaritatea din jurul acesteia (de exemplu, Exner îl consideră test psihometric, în timp ce Weiner nu) și critică studiile prezentate în favoarea folosirii sale.
  • Autorii consideră că meta-analiza lui Viglione (1999) a exclus în general datele self-reported, dar le-a inclus atunci când au avut rezultate pozitive, deși proponenții Rorschach susțin aceste date nu trebuie incluse în evaluare (ex: Weiner, Striecker, Gold). Cu toate acestea, Viglione nu este singurul care le-a folosit; Bornstein, Meyer și Hiller le-au folosit în meta-analizele lor.26
  • În urma concluziilor negative ale unor meta-analize27 care au analizat capacitatea testelor Rorschach de a identifica tulburările mentale, unii proponenți afirmă că scopul testului nu a fost niciodată diagnosticarea (ex.: Hiller, Weiner), ceea ce nu pare decât o raționalizare post-hoc (mai ales că până în 1997, Weiner susținea opusul). De asemenea, Weiner ignoră și alte critici și răspunde prin retorică.
  • Hunsley și Bailey ridică problema felului în care sunt administrate testele Rorschach, iar Weiner susține că aceasta nu este o problemă pentru că nici în cazul altor teste nu a fost analizat acest lucru. Hunsley și Bailey oferă un contraexemplu, WAIS (Wechsler Adult Intelligence Scale), și arată că s-a studiat problema felului în care este administrat. O altă problemă, descoperită de Wood et al., e tendința testului Rorschach de a supra-patologiza, lucru care ar putea explica opinia susținătorilor că testul Rorschach e atât de bun încât descoperă tulburările mentale chiar și atunci când alte teste nu pot face asta. Susținătorii mai afirmă și că eficiența testului este mai mare atunci când se fac interpretări „individualizate”, ceea ce nu este susținut de dovezi empirice și sună asemănător cu afirmațiile astrologilor.
  • În concluzie, autorii consideră că nu există suficiente dovezi obținute din studii de calitate pentru a stabili că sistemul comprehensiv este util în condiții clinice, legale sau de altă natură.

Rorschach_blot_05

Planșa nr. 5

În partea a IV-a a fost publicat un singur articol care a reanalizat niște date contestate în părțile anterioare și a tras concluziile. Articolul este scris de Meyer & Archer (2001):

  • Meyer, Archer și Parker au reanalizat datele lui Parker et al. (1988), folosind și date excluse inițial și au corectat greșelile statistice, iar rezultatele sunt asemănătoare cu cele originale, adică au arătat că există validitate asemănătoare între sistemul comprehensiv și MMPI. Autorii remarcă, totuși, compararea acestor metode este problematică pentru că acestea nu conțin predictori echivalenți și nu au fost evaluate relativ la un set comun de variabile. De asemenea, studiile folosite în meta-analiză nu au fost corectate de anumite aspecte de proiectare cunoscute ca având impact asupra rezultatelor și nu au fost aduse la același nivel de rigoare metodologică. Meta-analiza globală arată, însă, că și testul Rorschach (Sistemul Comprehensiv) și MMPI și WAIS (Wechsler Adult Intelligence Scale) au aspecte positive asemănătoare în ce privește validitatea.
  • Printre concluzii: indexul SCZI este util pentru identificarea schizofreniei, indexul DEPI nu este util pentru a identifica depresia. De asemenea, autorii menționează că nu există suficiente dovezi sistematice legate de virtuțiile și limitările răspunsurilor Rorschach, dar cu toatea astea testul e suficient de bun pentru a fi folosit.

Cred că e important să menționez că Gregory Meyer este unul dintre principalii proponenți ai testului Rorschach (și în prezent continuatorul muncii lui John Exner), iar Robert Archer s-a specializat în alte tehnici psihometrice (în special MMPI). Nu pare o practică foarte bună acordarea ultimului cuvânt unei părți dintr-o dezbatere. Ar fi fost mult mai potrivit ca în locul lui Meyer să fie ales un cercetător neutru. Tocmai de aceea am ales să prezint pe scurt dezbaterea pentru că nu cred că concluziile ultimului articol oferă o imagine echilibrată. De exemplu, articolul nu scoate în evidență principala critică a taberei „contra”, și anume că pentru variabilele (indecșii, scorurile) sistemului comprehensiv nu există suficiente studii care să arate în ce măsură funcționează (sau nu funcționează) fiecare. Există studii care arată că SCZI este foarte bun și că DEPI nu este bun, dar pentru foarte multe dintre variabile aceste date lipsesc. Și sunt în jur de 150 de astfel de variabile.

După cum era de așteptat, controversa nu s-a terminat după această dezbatere din revista Psychological Assessment, iar părerile au continuat să fie împărțite. Unii dintre proponenți (de exemplu, Weiner) au considerat disputa încheiată, dar din fericire alții au continuat să facă studii despre eficiența sistemului comprehensiv (Meyer, Exner, Mihura) și au contribuit la îmbunătățirea lui. Criticii au continuat să indice punctele slabe ale testului. A existat și o controversă legată de folosirea testului în justiție,28 au existat și cărți pentru publicul nespecialist.29

Rorschach_blot_02

Planșa nr. 2

În 2005, Garb și asociații30 au prezentat situația din punctul lor de vedere, rezumată în continuare (acesta fiind doar unul dintre articolele apărute după Rorschach Wars):

  • Mai multe studii arată că testele Rorschach au tendința de a supra-patologiza, dar proponenții testului vin doar cu explicații post-hoc (de exemplu, Weiner afirmă că persoanele evaluate inițial de Exner pentru stabilirea normelor sistemului comprehensiv erau mai sănătoase decât populația generală, ceea ce este fals, chiar Exner confirmând că între 15 și 20% au apelat la ajutor psihologic pentru diverse probleme).
  • Și criticii, și proponenții sunt de acord că unele scoruri din sistemul comprehensiv sunt valide, cum ar fi cele legate de detectarea tuburărilor de gândire, a dependenței sau a rezultatului tratamentului. Există de asemenea consens că unele scoruri nu au fost studiate suficient (ex.: Coping Deficit Index, Obsessive Style Index, Hypervigilance Index, raportul dintre mișcarea activă și cea pasivă, D-score, conținutul de mâncare, elemente anatomice și de raze X, Intellectualization Index, Isolation Index).
  • Rezultatele pozitive ale unor meta-analize arată că cel puțin unele scoruri sunt valide, dar nu nu spun care. Pe de altă parte, relevanța unor meta-analize este exagerată uneori de proponenți (ex.: Weiner, referindu-se la meta-analiza făcută de Parker, Hanson & Hunsley (1998), a susținut că coeficienții de validitate de 0,41 pentru Rorschach și 0,46 pentru MMPI sunt obținuți în urma a 411 studii, dar în realitate aceștia au fost obținuți în urma a doar 5 studii (pentru Rorschach), respectiv 30 (pentru MMPI).
  • Criteriile folosite de autori (Garb et al.) pentru a evalua validitatea sunt: studiile trebuie să fie calitative din punct de vedere metodologic, rezultatele semnificative să fie replicate independent, iar rezultatele trebuie să fie consecvente. Conform acestor criterii, următoarele scoruri au fost găsite a fi valide: Thought Disorder Index pentru evaluarea tulburărilor de gândire; Rorschach Prognostic Rating Scale pentru predicția rezultatului tratamentului; Rorschach Oral Dependency Scale pentru comportamente legate de dependență; și verbalizările deviante și calitatea slabă a formelor (precum și SCZI și alți indcși derivați din acestea) pentru detectarea schizofreniei. La acestea, autorii mai adaugă semnele lui Piotrowski pentru leziuni cerebrale și scalele de ostilitate și anxietate a lui Elizur.

Din păcate, John Exner a murit în 2006, iar ultima carte pe care a publicat-o despre sistemul comprehensiv a fost în 2005,31 dar ultima revizuire a sistemului a fost în 2003. Prin urmare, toate descoperirile făcute de atunci înainte nu sunt reflectate în metodologia sistemului comprehensiv, iar de atunci au fost făcute mai multe studii. Unele au întărit validitatea unor variabile (ex.: Perceptual Thinking Index pentru diagnosticarea schizofreniei32), altele au sugerat includerea unor variabile care nu sunt în sistemul comprehensiv (ex.: scala de ostilitate a lui Elizur sau variabilele de agresivitate ale lui Holt33), iar altele excluderea unor predicții ineficiente (ex.: analiza mai multor variabile pentru detectarea psihopatiei34). De asemenea, au fost propuse și modificări ale metodologiei pentru a repara unele probleme legate de administrare35 și a fost recomandat să nu se facă diagnosticări pentru copii și adolescenți din societăţi diferite de America pentru că datele sunt neclare.36

Având în vedere problemele existente, nu pot să pun eticheta „real” pe sistemul comprehensiv, dar nici „mit” nu pot să spun că este, pentru că unele părți funcționează, iar unele meta-analize (chiar dacă disputate) arată că are validitate asemănătoare cu alte teste din psihologie. Așadar, sistemul este bun, dar mai trebuie îmbunătățit, trebuie separate variabilele bune de cele inutile. Până n-o să se facă acest lucru, o să existe dubii în legătură cu precizia predicțiilor. Prin urmare, o să spun că este plauzibil.

Rorschach Plauzibil

 

A New Hope: Rorschach Performance Assessment System® (R-PAS®)

Înainte de a încheia, trebuie să scriu ceva și despre viitorul testului Rorschach. Cum am scris mai sus, John Exner a murit în 2006 și nu a desemnat în mod oficial pe nimeni să îi continue cercetarea. Deși inițial familia sa a fost de acord cu modificarea sistemului comprehensiv de către Consiliul de Cercetare Rorschach, pe urmă a decis ca sistemul comprehensiv să rămână așa cum l-a lăsat Exner, în semn de omagiu. Prin urmare, cei din consiliul de cercetare au decis să creeze un nou sistem, bazat în mare parte pe sistemul comprehensiv și l-au numit Rorschach Performance Assessment System® (R-PAS®). R-PAS își propune să își adapteze variabilele și criteriile de evaluare în funcție de cercetare și astfel să devină un instrument psihologic bazat pe dovezi. Un exemplu de astfel de modificare este renunțarea la unele variabile (ex.: Hx, PSV), reconfigurarea altora (ex.: umbrele nu mai indică dominanță) sau adăugarea unora noi (ex.: SR, SI, AGC). De asemenea, au fost colectate date noi pentru populații ne-americane.38 Din grupul de cercetare fac parte, printre alții, Gregory Meyer, Joni Mihura, Donald Viglione sau Robert Bornstein.

În 2013 a fost publicată o meta-analiză care –în sfârșit– prezintă informații despre relevanța fiecărei variabile în parte (așa cum încă din 1999 criticii indicau că este necesar).39 Pe lângă tabelele cu informații despre variabile, articolul discută pe larg unele aspecte. Sunt aduse critici la meta-analiza lui Hiller et al. (1999) și la re-analiza lui Meyer & Archer (2001) din care rezulta că sistemul comprehensiv are validitate asemănătoare cu MMPI, concluzionând că există prea multe erori și prea multe necunoscute pentru a considera rezultatele valide. Este scos în evidență și faptul că pentru unele variabile din sistemul comprehensiv nu există cercetare solidă sau rezultatele sunt negative, iar datele lui Exner sunt cel mai probabil exagerate. Sunt prezentate și alte studii (Jørgensen, Andersen, & Dam, 2000; 2001) care confirmă rezultatele lui Wood et al. (2010) conform cărora psihopații nu pot fi descoperiți folosind testul Rorschach. Așa că în viitorul apropiat s-ar putea să avem un test Rorschach care să funcționeze suficient de bine.

Rorschach_blot_06

Planșa nr. 6

 

Linkuri utile:

Giving up cherished ideas: The Rorschach Inkblot Test (Robyn Dawes despre interpretarea proiectivă);
Rorschach Comprehensive System: Current Issues;
Listă cu articole despre Rorschach;
Invisible ink? What the Rorschach really tells us (Association for Psychological Science);
An Introduction to Rorschach Assessment (Capitol scris de Meyer și Viglione în 2008);
What’s Right with the Rorschach? (la ce este folositor testul Rorschach);
Introducing Key Features of the Rorschach Performance Assessment System (R-PAS);
Articole despre R-PAS.

 

 

Note:

1: Gary Groth-Marnat (2003), pg. 409;
2: Robyn Dawes (1994), pg. 147-148;
3:John Exner (2003), pg. 22-26;
4: Lubin, Wallis, & Paine (1971); Lubin, Larsen, & Matarazzo (1984); Watkins, Campbell, Nieberding, & Hallmark (1995);
5: John Exner (2003), cap. 3 „Controversy, Criticism and Decisions”;
6: Robyn Dawes (1994, pg. 150-152; sau Extract din carte;
7: Garb, Wood, Lilienfeld, Nezworski (2005);
8: Holtzman & Sells (1954);
9: „Perhaps it is not necessary to be concerned with validity in the usual sense; or perhaps a new technique of validation is necessary” (Klopfer & Davidson, 1962, p. 24): citat în Garb, Wood, Lilienfeld, Nezworski (2005);
10: Garb (1989), Whitehead (1985): citate în Garb, Wood, Lilienfeld, Nezworski (2005);
11:Exner & Exner (1972);
12: Chapman & Chapman (1969);
13: Cronbach (1949), citat în Dawes (1994), pg. 151: „The test has repeatedly failed as a prediction of practical criteria. There is nothing in the literature to encourage reliance on Rorschach interpretation.„;
14: Jensen (1965), citat în Meyer (1999a);
15: Weiner & Roger (2008),  Cap. 11: Rorschach Inkblot Method; sau Weiner & Freedheim (2003), pg. 304;
16: Kaplan & Saccuzzo (2008), Cap. 14: Projective Personality Tests;
17: Meyer (1999b);
18: Meyer & Handler (1997);
19: Garb et al. citează disertația lui Erstad (1996) și studiul lui Adair & Wagner (1992);
20: Garb et al. citează pe Wood, Nezworski, & Stejskal (1997);
21: Garb et al. citează pe Acklin, McDowell, Verschell, & Chan (2000);
22: Garb et al. citează pe Parker, Hanson, & Hunsley (1988);
23: Garb et al. citează pe Garb, Florio, Grove (1998);
24: Archer & Krishnamurthy (1997);
25: articolele criticate sunt Erstad (1996) și Adair & Wagner (1992);
26: Bornstein (1996); Meyer (1999b); Hiller et al. (1999);
27: Hiller et al. (1999); Wood & Lilienfeld (1999); Wood, Lilienfeld, Garb, Nezworski (2000);
28: de exemplu, în favoarea folosirii: Ritzler, Erard, & Pettigrew (2002) și contra folosirii: Grove, Barden, Garb, Lilienfeld (2002);
29: Wood, Nezworski, Lilienfeld, & Garb (2003): What’s Wrong With The Rorschach?;
30: Garb, Wood, Lilienfeld, Nezworski (2005); alt articol asemănător: Wood (2006);
31: John Exner, Philip Erdberg (2005);
32: Dao, Prevatt (2006);
33: Katko, Meyer, Mihura, & Bombel (2009);
34: Wood, Lilienfeld, Nezworski, Garb, Allen, Wildermuth (2010);
35: Dean, Viglione, Perry, & Meyer (2007);
36: Meyer, Erdberg, & Shaffer (2007);
37: vezi și Wood, Nezworski, Garb, Lilienfeld (2001); și răspunsul ulterior la critici: Wood, Teresa, Garb, & Lilienfeld (2001);
38: Meyer & Viglione (2011);
39: Mihura, Meyer, Dumitrascu, Bombel (2013);
40: John Exner (2003), pg. 71-72;
41: John Exner (2003), pg. 598;

 

 

Referințe:

Acklin, M. W., McDowell, C. J., Verschell, M. S., & Chan, D. (2000). Interobserver agreement, intraobserver reliability, and the Rorschach Comprehensive System. Journal of Personality Assessment, 74, 15-47. (Abstract);

Adair, H. E., & Wagner, E. E. (1992). Stability of unusual verbalizations on the Rorschach for outpatients with schizophrenia. Journal of Clinical Psychology, 48, 250-256. (Abstract);

Archer, R. P., & Krishnamurthy, R. (1997). MMPI-A and Rorschach indices related to depression and conduct disorder. Journal of Personality Assessment, 69, 517-533. (Abstract);

Bornstein, R.F. (1996). Construct validity of the Rorschach Oral Dependency Scale: 1967-1995. Psychological Assessment, 8, 200-205. (Abstract);

Chapman, L. J., and Chapman. J. P. (1969). Illusory correlation as an obstacle to the use of valid psychodiagnostic signs, Journal of Abnormal Psychology, 74, 271-280. (Abstract);

Cronbach, L. J. (1949). Statistical methods applied to Rorschach scores: A review. Psychological Bulletin, 46, 393–429. doi:10.1037/h0059467. (Abstract);

Dao T.K., Prevatt F. (2006). A psychometric evaluation of the Rorschach comprehensive system’s perceptual thinking index. J Pers Assess.;86(2):180-9. (Abstract);

Dawes, Robyn. House of Cards: Psychology and Psychotherapy Built on Myth [1994], Free Press;

Dawes, R.M. (1999). Two methods for studying the incremental validity of a Rorschach variable, Psychological Assessment, 11, 297-302. (Abstract);

Dean, K. L., Viglione, D. J., Perry, W., & Meyer, G. J. (2007). A method to optimize the response range while maintaining Rorschach comprehensive system validity. Journal of Personality Assessment, 89(2), 149-161. (Abstract);

Erstad, D. (1996). An investigation of older adults’ less frequent human movement and color responses on the Rorschach (Doctoral dissertation, Marquette University, 1995). Dissertation Abstracts International, 57, 4084B.

Exner, John. The Rorschach, A Comprehensive System: Volume 1. Basic Foundations and Principles of Interpretation, 4th Edition (2003), John Wiley & Sons, Inc.;

Exner, John E., Erdberg, Philip. The Rorschach, A Comprehensive System: Volume 2. Advanced Interpretation, 3rd Edition (2005). Wiley;

Exner, J.E., Exner, D.E. (1972). How clinicians use the Rorschach. Journal of Personality Assessment (Impact Factor: 1.29). 11/1972; 36(5):403-8. DOI:10.1080/00223891.1972.10119784. (Abstract);

Garb, H. N., Florio, C. M., & Grove, W. M. (1998). The validity of the Rorschach and the Minnesota Multiphasic Personality Inventory: Results from meta-analyses, Psychological Science, 9, 402-404.

Garb, H.N., Wood, J.M., Nezworski, M.T., Grove, W.M., Stejskal, W.J. (2001). Toward aresolution of the Rorschach controversy, Psychological Assessment, 13, 433-448. (Abstract);

Garb H.N., Wood J.M., Lilienfeld S.O., Nezworski M.T. (2005). Roots of the Rorschach controversy. Clin Psychol Rev. 2005 Jan; 25(1):97-118. (Abstract);

Groth-Marnat, Gary. Handbook of Psychological Assessment, 4th Ed. (2003), John Wiley & Sons;

Grove, William M.; Barden, R. Christopher; Garb, Howard N.; Lilienfeld, Scott O. (2002). Failure of Rorschach-Comprehensive-System-based testimony to be admissible under the Daubert-Joiner-Kumho standard. Psychology, Public Policy, and Law, Vol 8(2), Jun 2002, 216-234. doi: 10.1037/1076-8971.8.2.216. (Abstract);

Hiller, J.B., Rosenthal, R., Bornstein, R.F., Berry, D.T.R., & Brunell-Neuleib, S. (1999). A comparative meta-analysis of Rorschach and MMPI validity, Psychological Assessment, 11, 278-296. (Abstract);

Holtzman, W. H.; Sells, S. B. (1954). Prediction of flying success by clinical analysis of test protocols. The Journal of Abnormal and Social Psychology, Vol 49(4, Pt.1), Oct 1954, 485-490. doi: 10.1037/h0059895. (Abstract);

Hunsley, J. & Bailey, J.M. (1999). The clinical utility of the Rorschach: Unfulfilled promises and an uncertain future, Psychological Assessment, 11, 266-277. (Abstract);

Hunsley, J., & Bailey, J.M. (2001). Whither the Rorschach? An analysis of the evidence, Psychological Assessment, 13, 472-485. (Abstract);

Jensen, A. R. (1965). Review of the Rorschach Inkblot Test. In O. K. Buros (Ed.), The sixth mental measurements yearbook (pp. 501–509). Highland Park, NJ: Gryphon;

Jørgensen, K., Andersen, T. J., & Dam, H. (2000). The diagnostic efficiency of the Rorschach Depression Index and the Schizophrenia Index: A review. Assessment, 7, 259 –280. doi:10.1177/107319110000700306. (Abstract);

Jørgensen, K., Andersen, T. J., & Dam, H. (2001). „The diagnostic efficiency of the Rorschach Depression Index and the Schizophrenia Index: A review”: Erratum. Assessment, 8, 355. doi:10.1177/107319110100800311;

Kaplan, Robert M., & Saccuzzo, Dennis P., Psychological Testing: Principles, Applications and Issues, 7th Edition (2008),  Wadsworth Cengage Learning;

Katko, N. J., Meyer, G. J., Mihura, J. L., & Bombel, G. (2009). The interrater reliability of Elizur’s hostility systems and Holt’s aggression variables: A meta-analytical review. Journal of Personality Assessment, 91, 357-364. doi: 10.1080/00223890902936116 (Abstract);

Lubin, B., Larsen, R.M., & Matarazzo, J.D. (1984). „Patterns of psychological test usage in the United States 1935-1982”. American Psychologist, 39, 451-454. (Abstract);

Lubin, B., Wallis, R.R., & Paine, C. (1971). „Psychometric instruments in psychological clinics”. Journal of Consulting Psychology, 11, 49-54. (Abstract);

Meyer, G.J. (1999a). Introduction to the Special Series on the Utility of the Rorschach for Clinical Assessment. Psychological Assessment, Vol 11(3), Sep 1999, 235-239. doi: 10.1037/1040-3590.11.3.235. Special Section: I. The Utility of the Rorschach in Clinical Assessment. (Abstract);

Meyer, G.J. (1999b). The convergent validity of the MMPI and Rorschach scales: An extension using profile scores to define response and character styles on both methods and a re-examination of simple Rorschach response frequency. Journal of Personality Assessment, 72, 1-35. (Abstract);

Meyer, G.J. (2001). Introduction to the final Special Section in the Special Series on the utility of the Rorschach for clinical assessment, Psychological Assessment, 13(4), 419-422. (Abstract);

Meyer, G.J., & Archer, R.P. (2001). The hard science of Rorschach research: What do we know and where do we go? Psychological Assessment, 13, 486-502. (Abstract);

Meyer, G. J., Erdberg, P., & Shaffer, T. W. (2007). Towards international normative reference data for the Comprehensive System. Journal of Personality Assessment, 89, S201-S216. (Abstract);

Meyer, G.J., & Handler, L. (1997). The ability of the Rorschach to predict subsequent outcome: A meta-analysis of the Rorschach Prognostic Rating Scale. Journal of Personality Assessment, 69, 1-38. (Abstract);

Meyer, Gregory J. & Viglione, Donald J. (2011). New Developments in Rorschach-Based Behavioral Assessment. (prezentare);

Mihura J.L., Meyer G.J., Dumitrascu N., Bombel G. (2013). The validity of individual Rorschach variables: systematic reviews and meta-analyses of the comprehensive system. Psychol Bull. 2013 May;139(3):548-605. doi: 10.1037/a0029406. (Abstract);

Parker, K. C. H., Hanson, R., & Hunsley, J. (1988). MMPI, Rorschach, and WAIS: A meta-analytic comparison of reliability, stability, and validity. Psychological Bulletin, 103, 367-373. (Abstract);

Ritzler, B., Erard, R., & Pettigrew, G. (2002). Protecting the integrity of Rorschach expert witnesses: A reply to Grove and Barden (1999) re: The admissibility of testimony under Daubert/Kumho analyses, Psychology, Public Policy and Law, 8, 201-215. (Abstract);

Rosenthal, R., Hiller, J.B., Bornstein, R.F., Berry, D.T.R., & Brunell-Neuleib, S. (2001). Meta-analytic methods, the Rorschach and the MMPI, Psychological Assessment, 13, 449-451. (Abstract);

Stricker, G., Gold, J.R. (1999). The Rorschach: Toward a nomothetically based, idiographically applicable configurational model, Psychological Assessment, 11, 240-250. (Abstract);

Viglione, D.J. (1999). A review of recent research addressing the utility of the Rorschach, Psychological Assessment, 11, 251-265. (Abstract);

Viglione, D.J., & Hilsenroth, M.J. (2001). The Rorschach: Facts, fictions and future, Psychological Assessment, 13, 452-471. (Abstract);

Watkins, C.E., Jr., Campbell, V.L., Nieberding, R., & Hallmark, R. (1995). „Contemporary practice of psychological assessment by clinical psychologists”. Professional Psychology: Research and Practice, 26, 54-60. (Abstract);

Weiner, I.B. (2001). Advancing the science of psychological assessment: The Rorschach Inkblot Method as exemplar, Pychological Assessment, 13, 423-432. (Abstract);

Weiner, Irving B., Freedheim, Donald K. Handbook of Psychology, Volume 1: History of Psychology(2003), John Wiley & Sons;

Weiner, Irving B. & Greene, Roger L., Handbook of Personality Assessment (2008), John Wiley & Sons;

James M. Wood. „The Controversy Over Exner’s Comprehensive System for the Rorschach: The Critics Speak” Independent Practitioner (2006). (Abstract);

Wood, J.M., & Lilienfeld, S.O. (1999). The Rorschach inkblot test: A case of overstatement? Assessment, 6, 341-349. (Abstract);

Wood, J.M., Lilienfeld, S.O., Garb, H.N., & Nezworski, M.T. (2000). The Rorschach test in clinical diagnosis: A critical review, with a backward look at Garfield (1947). Journal of Clinical Psychology, 56, 395-430. (Abstract);

Wood, James M.; Lilienfeld, Scott O.; Nezworski, M. Teresa; Garb, Howard N.; Allen, Keli Holloway; Wildermuth, Jessica L. (2010). Validity of Rorschach Inkblot scores for discriminating psychopaths from nonpsychopaths in forensic populations: A meta-analysis. Psychological Assessment, Vol 22(2), Jun 2010, 336-349. (Abstract);

James M. Wood, M. Teresa Nezworski, Howard N. Garb, and Scott O. Lilienfeld. „The Misperception of Psychopathology: Problems With the Norms of the Comprehensive System for the Rorschach” Clinical Psychology: Science and Practice (2001). (Abstract);

Wood, J., Nezworski, M., Lilienfeld, S., & Garb, H. (2003). What’s Wrong with the Rorschach? Science Confronts the Controversial Inkblot Test. San Francisco, CA: Jossey-Bass.

Wood, J. M., Nezworski, M. T., & Stejskal, W. J. (1997). The reliability of the Comprehensive System for the Rorschach: A comment on Meyer (1997). Psychological Assessment, 9, 490-494. (Abstract);

Wood, J. M., Teresa, M., Garb, H. N. and Lilienfeld, S. O. (2001), Problems With the Norms of the Comprehensive System for the Rorschach: Methodological and Conceptual Considerations. Clinical Psychology: Science and Practice, 8: 397–402. doi: 10.1093/clipsy.8.3.397. (Abstract);