Cine e Masaru Emoto?

[RETRAS: Acest articol conține mai multe greșeli și ar trebui rescris. Continui să consider că nu există dovezi suficiente că apa ar avea memorie, dar pentru a explica acest lucru ar trebui să prezint diferit argumentele. Pentru moment îl marchez ca retras.]

1. Despre cine vorbesc?

Masaru Emoto (江本 勝; 江(e) = golf; 本(moto) = carte, origine; 勝(masaru) = a depăși, a excela) este un autor japonez care a devenit cunoscut pentru afirmațiile sale despre influența gândurilor, a intențiilor sau a cuvintelor asupra apei. Dacă nu știți cum arată, îl aveți în poză; iar ceea ce apare pe fundal sunt cristale de gheață, imagine care a devenit într-o anumită măsură asociată cu el. Emoto a devenit mai cunoscut prin 2004, când a apărut în documentarul What the Bleep Do We Know!? (Ce naiba știm noi, de fapt!?), deși prima carte a publicat-o în 1999 (Mesajele ascunse din apă). În 2011 a venit și în România (dacă aveți 4 ore libere, prezentarea sa este pe YouTube).

Emoto susține că intențiile noastre modifică „structura moleculară” a apei astfel încât dacă avem intenții bune o să se formeze cristale de gheață frumoase, iar dacă avem intenții rele, cristalele o să fie urâte. De asemenea, dacă o să căutați pe internet informații despre el (inclusiv pe saitul lui), aproape de fiecare dată o să citiți că este un „om de știință”, că a „revoluționat știința” sau, cum scrie pe un sait care vinde o carte de-a sa:

„«Mesajele ascunse din apă» prezintă munca revoluţionară a omului de ştiinţă de renume internaţional, Masaru Emoto, care a demonstrat ştiinţific că apa are puterea de a reflecta gândurile, cuvintele, rugăciunile, sentimentele şi muzica.”¹

Așadar, afirmații mărețe!

Așa că am fost curios să caut detalii despre el, pentru că dacă într-adevăr a demonstrat ceea ce susține (sau ce susțin alții despre el) ar fi ceva extraordinar. Iar afirmațiile mărețe trebuie să aibă în spate dovezi solide. Să vedem.

2. Ce experimente a făcut?

Din păcate, chiar dacă susține că este un om de știință și a „demonstrat” efectele intenției asupra apei, nu am reușit să găsesc pe saitul său o listă cu experimentele pe care le-a făcut. Am găsit doar o ilustrare a pașilor pe care îi face pentru a obține acele fotografii cu cristale de gheață: se pun câte 0,5 ml de apă în 50 de plăci Petri; se pun plăcile în congelator la -25°C pentru 3 ore; pe urmă se scot pentru observare într-o încăpere cu temperatura de -5°C. Și am mai dat și peste multe lucruri de vânzare.

În continuare o să prezint experimentele pe care le-am găsit eu. Dacă mai știți și altele făcute de Masaru Emoto, aș fi interesat.

2.1.Experimentele cu apa

Am găsit trei experimente făcute de Masaru Emoto et al., legate de cristalele de gheață, deși pe primul nu-l pot numi experiment. Dar înainte de asta, să clarificăm niște lucruri legate de apă.

Există multe stări în care apa poate îngheța. În imaginea de mai jos sunt prezentate toate cele cunoscute până acum. Ne interesează doar cele de la presiune normală (1 bar) și între -25°C și -5°C (pentru că în aceste condiții a făcut Emoto pozele). Din fericire avem doar un tip de gheață, cea numită I_h (h vine de la forma hexagonală pe care o au cristalele). Alte stări au cristale de alte forme (ex.: I_c conține cristale de formă cubică). Dacă vreți mai multe informații despre cum se formează cristalele de gheață, puteți citi, de exemplu, aici.

(Sursă: Wikimedia Commons)

Aș vrea să menționez și fenomenul de suprafuziune (supercooling) care apare când un lichid este răcit sub limita de solidificare, fără să se solidifice. În cazul apei, se poate afla la temperaturi negative fără să înghețe. Asta se întâmplă când apa este foarte pură. Puteți vedea aici o demonstrație, în care este folosită apă Fiji care, întâmplător este folosită și în experimentele lui Emoto, care insistă că apa trebuie să fie cât mai pură pentru a se forma cristale de gheață. Dar formarea cristalelor pleacă de la „nuclee” de impurități.

De asemenea, este promovată ideea că intențiile modifică „structura moleculară a apei”, ceea ce e greșit. În imaginea de mai sus nu este o „moleculă” de apă, ci un cristal, adică mai multe molecule ținute împreună de legături de hidrogen. Moleculele de apă sunt tot H₂O, indiferent cum arată cristalul.

Masaru Emoto: Healing with Water (2004).²

Este un eseu de fotografii! Puteți vedea aici una dintre pagini, iar restul costă. Masaru Emoto a făcut multe poze, le-a ales pe cele mai frumoase și le-a publicat. Asta nu demonstrează nimic (decât eventual că nu știe ce înseamnă o lucrare științifică). E rușinos. Acest eseu de fotografii n-ar trebui să fie niciodată citat ca dovadă. Dacă vreți o comparație, e ca și când ar fi dat cu banul de 100 de ori, ar fi făcut poze și apoi ar fi ales doar fotografii în care ar fi fost monede cu stema în sus, le-ar fi publicat și ar fi susținut că are o metodă de a face monedele să cadă cu stema în sus. Poate că are o metodă, dar modul în care a ales să o demonstreze este complet inutil și irelevant. N-o să mai insist cu eseul de fotografii pentru că deja i-am dat mult prea multă importanță.

Dean Radin, Masaru Emoto et al.: Double-Blind Test of the Effects of Distant Intention on Water Crystal Formation (2006).³

Un experiment pilot făcut împreună cu Dean Radin (un parapsiholog), publicat într-un periodic numit Explore: The Journal of Science and Healing, la care e redactor-șef… ghici cine? – Dean Radin. Cu alte cuvinte, și-a publicat propriul studiu și astfel a evitat verificarea de către un comitet de referenți, proces cunoscut în domeniul științific sub numele de peer-review. De ce e important acest peer-review? Păi, dacă scrii o lucrare științifică și nu te verifică nimeni, e posibil să ai greșeli (ca să nu mai zic de situațiile în care „greșelile” sunt intenționate), însă dacă știi că o să te verifice specialiști în domeniu o să fii mult mai atent.

În ce a constat experimentul:  Unul dintre autori a mers la un magazin și a cumpărat cea mai pură apă pe care a găsit-o (marca Fiji), mai exact patru sticle, le-a pus câte o etichetă la întâmplare (de la A la D) și a ales sticlele A și B pentru a fi „tratate”, iar C și D au folosit pentru control. Apoi a dus sticlele A și B într-o încăpere izolată electromagnetic, iar pe C și D le-a pus într-o altă cameră (unde era aproximativ aceeași temperatură).  O poză cu sticlele A și B a fost trimisă în Japonia, lui Masaru Emoto. De asemenea, locația aproximativă a sticlelor a fost indicată prin Google Earth. Apoi, Masaru Emoto a adunat 2000 de persoane în Tokio și le-a pus să transmită intenții bune către apa din sticle timp de 5 minute, cu voce tare. Pe urmă toate cele patru sticle au fost trimise în Japonia, unde au fost urmați pașii tipici de înghețare și fotografiere (i-am descris mai sus; sau aici). Fotograful a încercat să obțină cât mai multe poze cu cristale. A obținut 40, în felul următor: 12 din sticla A, 12 din B, 7 din C și 9 din D. Apoi un grup de 100 de voluntari a notat pe internet frumusețea cristalelor, pe o scară de la 0 (urât) la 6 (foarte frumos). Rezultatele au fost următoarele: cristalele din apa „tratată” au primit note un pic mai bune (în medie aproape 3) decât cele de control (în medie aproape 2).

Rezultatele ar fi promițătoare dacă ar fi fost niște condiții mai stricte. În primul rând, numărul de eșantioane este prea mic pentru a scoate din calcul întâmplarea. În al doilea rând, pozele au fost făcute într-o ordine stabilită (întâi apa tratată, apoi cea de control, chiar dacă fotograful n-aș știut asta), nu întâmplător (cum ar fi trebuit pentru a elimina erori subconștiente). În al treilea rând, numărul de eșantioane „tratate” (24) a fost mai mare decât numărul eșantioanelor de control (16). Dar cea mai importantă critică e că au fost prea puține eșantioane. Acest lucru este de înțeles dacă luăm în considerare că studiul a fost unul pilot și că a fost urmat de unul mai bine realizat, adică următorul:

Dean Radin, Masaru Emoto et al.: Effects of Distant Intention on Water Crystal Formation, A Triple-Blind Replication (2008).⁴

Este un studiu făcut pentru a verifica mai bine rezultatele studiului anterior. Cum ziceam, studiul anterior a fost doar unul pilot și, prin urmare, nu e suficient de bine realizat, lucru acceptat și de către autori, motiv pentru care au făcut unul mai bun. Acesta a fost publicat în periodicul Journal of Scientific Exploration, un jurnal care publică aproape orice.

În ce a constat experimentul: în mare parte a fost ca studiul pilot, dar cu niște îmbunătățiri. De data asta au fost două categorii de control; două sticle au fost plasate în cameră cu cele „tratate”, iar două în altă cameră. De asemenea, acum au fost trei grupuri care au transmis intenții bune apei (1000 de persoane din Tokio, 450 din Nürnberg și 500 din München). Au fost folosite 50 de eșantioane din fiecare sticlă (de data asta au fost 6 sticle), iar eșantioanele au fost distribuite la întâmplare în congelator și toate cele 300 de fotografii au fost folosite. Evaluarea lor a fost făcută după două criterii (frumusețe și interes), pe o scară de la 0 la 6. Fiecare participant din cei 2679 a notat 50 din cele 300 de poze, alese întâmplător. În plus, a mai fost făcută și o evaluare a contrastului, folosind Matlab.

Rezultatele: în medie, nota pentru frumusețe a fost de 1,77, adică foarte mică. Dacă 0 înseamnă „deloc frumos”, iar 6 „foarte frumos”, scorul obținut e undeva pe la „cam urât”. Dar ce note au avut cristalele „tratate” comparativ cu cele de control? În studiu avem următorul grafic:

Explicații: Coloanele negre prezintă rezultatele (nota medie) pentru frumusețea tuturor cristalelor. Coloanele gri prezintă rezultatele pentru frumusețea cristalelor, ignorându-le pe cele ce au luat note sub 1. Coloanele gri sunt un truc pentru a face datele să indice ceea ce vor autorii, și chiar și așa diferența e nesemnificativă. Coloanele din stânga reprezintă grupul de control ținut într-o cameră diferită, cele din mijloc reprezintă cristalele provenite din apa „tratată”, iar cele din dreapta sunt din celălalt grup de control.

Așadar, observăm că, în medie, cristalele netratate din stânga au fost considerate un pic mai frumoase decât cele tratate (1,9 vs. 1,8). Chiar și dacă luăm în calcul propunerea făcută de autori (să excludem unele cristale), diferența este nesemnificativă. Cu alte cuvinte, acest studiu, făcut de Masaru Emoto și colaboratorii lui, arată că nu există niciun efect.

2.2.Experimentul cu orezul

Căutând pe internet, am văzut că multă lume vorbește despre un așa-zis eperiment cu orezul. O descriere scurtă găsiți în videoclipul următor:

(În caz că a dispărut: se iau trei vase, se pune orez în toate, apoi apă; în următoarea perioadă de câteva săptămâni primului vas i se mulțumește (ありがとう, arigatō), celuilalt i se spune că-i prost (ばかやろう, bakayarō), iar cel de-al treilea este ignorat; în final, în vasele 2 și 3 orezul se strică, iar în primul rămâne bun)

Acum, deși pare interesant (ar fi fain să fie adevărat), nu strică un pic de îndoială. Am văzut cazul experimentelor anterioare: dacă alegem ce  fotografii ne plac, putem să ajungem să credem că într-adevăr există un efect, însă dacă facem verificări bine controlate (cum a făcut și Emoto), efectul dispare. La fel ar trebui să procedăm și cu ipoteza că orezul nu se strică dacă îi spunem lucruri frumoase sau îi lipim pe vas cuvântul „mulțumesc”. O sugestie ar fi următoarea: să se facă un experiment în care multe vase cu orez (50, 100, poate mai multe) să aibă lipite pe ele câte un cuvânt (ori „mulțumesc”, ori „ești prost”, ori nimic), dar etichetele să nu fie vizibile decât când se sfârșește experimentul, să fie lăsate o vreme (stabilită de la început) în aceleași condiții de temperatură, lumină, umezeală (asta-i foarte important!), iar după ce trece această perioadă, să fie evaluate și doar după ce evaluările au fost notate pentru toate vasele, să se dezlipească etichetele pentru a vedea care din ce categorie face parte. Astfel am putea fi mai siguri că nu ne auto-amăgim. Dacă încercăm doar cu două sau trei vase, avem șanse de 50% (respectiv 33%) să obținem un rezultat pozitiv chiar dacă nu există niciun efect al cuvintelor asupra orezului. Dacă 10 oameni încearcă experimentul ăsta acasă, 5 dintre ei o să creadă că funcționează și o să posteze pe YouTube sau pe bloguri. Iar acei 5 o să fie sinceri și o să fie convinși că Masaru Emoto are dreptate. Acestea sunt rezultatele pe care ar trebui să le așteptăm dacă nu există niciun efect.

N-am reușit să găsesc niciun experiment (riguros) în legătură cu orezul. Am găsit încercări cu două sau trei vase, majoritatea încercate de curioși acasă, filmate și puse pe YouTube. Unii au găsit diferențe, alții nu. Unii au deschis în mod repetat cutiile, alții le-au ținut în locuri diferite etc. Condițiile în care au fost făcute aceste încercări nu sunt potrivite. Vă recomand următorul experiment: Partea 1, Partea 2, care arată adevărata cauză din care se strică orezul: bacteriile. Atunci când borcanele sunt sterilizate și izolate, orezul nu se strică, indiferent de cuvintele pe care le spunem sau le lipim de ele. Când nu sunt sterilizate, unele se strică mai mult, altele mai puțin, chiar și fără cuvinte pozitive sau negative.

Nu mai știu alte presupuse experimente pe care le-ar fi făcut Masaru Emoto. Există variații, în care apa înainte de a fi înghețată și fotografiată este expusă la muzică (iar Emoto zice că muzica clasică produce cristale frumoase, iar muzica heavy metal produce cristale urâte), sau sursa apei diferă (apă „poluată” din Tokio vs. apă pură de la un izvor) și altele. Având în vedere experimentele nereușite făcute chiar de el și ținând cont de felul în care alege fotografiile pe care le publică în cărțile sale, concluzia logică este că afirmațiile sale sunt cel mai probabil false.

Trebuie să repet: Masaru Emoto face zeci sau sute de poze și din ele le alege doar pe cele mai frumoase și le publică. Dacă ar susține că e artă, n-ar fi nicio problemă, însă el susține că e știință. În acest caz, nu pot decât să-l bănuiesc de înșelătorie. Și, în plus, mai și vinde apă la suprapreț, profitând de renumele de om de știință.

3. Emoto și cunoașterea

După ce ați citit despre experimente probabil că unii o să spuneți: „Bine, dar ce contează experimentele, când uite ce imagine frumoase găsim în apa dintr-un izvor curat!”. În acest caz rolul meu se îngreunează, așa că o să încerc să clarific unde apar problemele. Cea mai imprtantă mi se pare faptul că Masaru Emoto este numit „om de știință” care a „demonstrat științific”.

Masaru Emoto NU este om de ştiinţă

Căutând articole şi păreri în limba română despre el am găsit aproape invariabil afirmaţia că a demonstrat diverse efecte miraculoase. Unele dintre texte (prezente pe diverse bloguri) păreau foarte asemănătoare, iar altele erau doar traduceri de pe saiturile lui, dar exprimate într-un stil personal. Mă întristează să văd că o grămadă de oameni preiau texte (uneori destul de lungi) și nu le verifică. Așa se răspândesc bârfele și așa se răspândesc și miturile. Iar după ce un mit devine atât de răspândit încât îl găsești peste tot, e greu să mai renunți la el.

În ce privește educația, conform propiului sait, Emoto a absolvit Universitatea Municipală din Yokohama, specializându-se în Relații Internaționale. Apoi și-a luat doctoratul în medicină alternativă de la Open International University, care bănuiesc că e cea din Calcutta, deși o căutare pe Google îmi returnează mai multe astfel de universități. Nu pare o universitate prea credibilă, iar faptul că o persoană are diplomă de doctor (Ph.D) nu înseamnă neapărat că a primit-o pe merit. În România avem câteva exemple neonorabile (universități neacreditate, lucrări plagiate etc.), iar acest fenomen nu este specific doar țării noastre (de exemplu, realizatorul unei emisiuni din Australia a obținut diplomă de medic pentru câinele său, în 7 zile). Iar o simplă diplomă care nu este urmată de cercetare ulterioară (și articole publicate) nu înseamnă prea multe. Masaru Emoto a publicat doar două studii și un eseu de fotografii, în schimb a scris multe cărți. Așa că l-am putea numi scriitor sau artist, dar nu om de știință. Iar despre partea cu „a demonstrat”, cred că e destul de clar din ce am scris mai sus despre experimentele sale că nu a demonstrat ceea ce predică, ba chiar am putea zice că a demonstrat că greșește.

Pentru comparație cred că ar fi util să îl dau ca exemplu pe Roy Baumeister. Pe saitul său are listate nu doar cărțile, ci și o mulțime de articole științifice. Și el este un om care a susținut ceva care inițial era greu de crezut: puterea voinței este influențată de cantitatea de glucoză din sânge.⁵ Ca să demonstreze asta a făcut experimente bine controlate, le-a publicat, a așteptat critici și le-a infirmat prin alte experimente. Iar dacă în viitor o să apară dovezi puternice că a greșit, o să renunțe la idee pentru că el nu vinde nimic (în afară de cărți). Emoto este opusul său.

De ce sunt importante experimentele?

Pentru că este foarte ușor să facem greșeli, iar un experiment riguros urmărește să reducă aceste greșeli. Pentru că nu înțelegem întâmplarea și statistica. Atunci când punem orez în două vase și după o vreme observăm că într-un vas orezul s-a stricat mai tare decât în celălalt, suntem tentați să credem că am descoperit un nou efect, uitând că de fapt sunt șanse destul de mari să se întâmple asta. Atunci când facem multe fotografii cu cristale de gheață, alegem doar câteva (bune) și le publicăm, cădem pradă confirmării prejudecăților noastre. Pentru a evita asta, trebuie să ne uităm la toate, să le analizăm și să aflăm dacă sunt așa cum ne așteptam.

În fine, dacă ideile lui Emoto ar funcționa, ar accepta provocarea de a câștiga 1.000.000$ demonstrându-le. Fundația James Randi oferă această sumă oricui poate arăta un efect paranormal, în condiții riguroase (stabilite de comun acord, astfel încât dacă într-adevăr există un efect să poată fi demonstrat, iar dacă nu există să nu pară că este). Aștept ca Emoto să câștige banii și, dacă n-are ce face cu ei, să-i doneze. Până atunci rămân doar mituri.

4. Concluzii

Am plecat de la reputația pe care o are Masaru Emoto, am citit că a făcut experimente și că a demonstrat diverse lucruri și am fost curios să aflu mai multe. Nu m-am mulțumit să citesc aceleași texte copiate dintr-o parte-n alta și am încercat să aflu în ce au constat experimentele sale. Citindu-le, am aflat că nu sunt nicidecum la nivelul la care m-aș fi așteptat din recomandările mult prea entuziaste. Am observat că experimentele lipsesc și că în realitate sunt doar două, dintre care unul este pilot (adică un fel de ciornă pentru a vedea dacă are rost să fie făcut unul mai serios), iar celălalt arată că nu există niciun efect semnificativ al gândurilor asupra cristalelor de apă. Și trebuie să ținem cont că e făcut de Emoto însuși.

Prin urmare, vă rog nu-l mai numiți pe Masaru Emoto om de știință și nu mai spuneți că a demonstrat una și alta. Mulțumesc.

Vezi și:

Informații interesante despre fazele apei;

Informații despre fotografierea artistică a cristalelor de apă;

Masaru Emoto’s Wonderful World of Water, articol de Harriet Hall;

Is Masaru Emoto for Real?

Surse:

1: Mesajele ascunse din apă, pe http://www.divin.ro;
2: Masaru Emoto, Healing with Water. The Journal of Alternative and Complementary Medicine. February 2004, 10(1): 19-21. doi:10.1089/107555304322848913;
3: Radin, Dean; Hayssen, Gail; Emoto, Masaru ; Kizu, Takashige (September 2006). „Double-Blind Test of the Effects of Distant Intention on Water Crystal Formation„. Explore: the Journal of Science and Healing 2 (5): 408–11.;
4: Radin, D. I., Lund, N., Emoto, M. & Kizu, T. (2008). Triple-blind replication of the effects of distant intention on water crystal formation. Journal of Scientific Exploration.;
5: Gailliot, M.T., Baumeister, R.F., DeWall, C.N.,  Maner, J.K., Plant, E.A., Tice, D.M., Brewer, L.E., & Schmeichel, B.J. (2007). Self-control relies on glucose as a limited energy source: Willpower is more than a metaphor. Journal of Personality and Social Psychology, 92, 325-336.;

Explicația aurelor

”Instead as seing a person as mad, sad, or sick, I see a person who is red, green or black…”

Fenomenul oamenilor care văd aure a ajuns să fie interpretat în multe feluri pseudoștiințifice și s-a renunțat la căutarea unei explicații naturale. Din cele mai vechi timpuri, cei care văd culori în jurul altor persoane sunt atrași de idéea că au o putere supranaturală, că sunt speciali. Cei care le spun asta sunt adepții ezoterismului și ai altor filozofii care se bazează pe explicații supranaturale. Pentru toți cei care văd aure și pentru toți cei care știu pe cineva care vede aure, am scris acest articol în care încerc să fac cunoscută o explicație mult mai simplă și verificată, pe care, sper să aveți o minte destul de deschisă să o acceptați. Aurele există, doar că nu sunt ceea ce se crede că sunt.

Exemplu de „fotografie a aurei”

O să încep prezint mai întâi explicația propusă de ezoterism și apoi explicația științifică cea mai probabilă.

Sunt aurele supranaturale?

Procedura Kirlian

Una dintre metodele propuse pentru a observa „aura” este tehnica de fotografiere Kirlian, descoperită de Semion Kirlian. Palma unui om poate arăta așa:

Pentru că este de multe ori dată ca dovadă în favoarea existenței aurelor, ar fi bine să înțelegem întâi în ce constă. Pe acest sait (RMCybernetics) găsiți două metode prin care puteți face fotografii Kirlian. Prima folosește un electrod transparent pe care este plasat obiectul dorit, iar când electrodul este sub tensiune au loc descărcări electrice între electrod și obiect, ionizări sau efectul de coronă. Electrodul (sub forma unei plăci) este plasat pe un material izolator (se poate folosi plastic) și conectat la o bobină de inducție (se găsesc în electromotorul mașinii) de voltaj înalt, alimentată de un modulator de puls în putere. Modulatorul permite variația frecvenței și a puterii pentru a obține diferite efecte. La frecvențe ridicate, plasma („aura”) devine mai netedă, iar la frecvențe joase este mai zimțată. Electrodul fiind transparent este format din două plăci între care trebuie introdusă o soluție conductoare (apa cu sare e suficient de bună). Obiectul se așează pe electrod și se conectează la masă (pământ). În poza de mai jos obiectul este o frunză:

 După ce este conectată sursa de tensiune la electrodul din metal și este stinsă lumina în cameră se poate obține asta:

adică o fotografie Kirlian. O altă metodă constă în folosirea unei plăci fotografice, dar este mai scumpă și mai delicată. Efectul, însă, este același (descărcări electrice).

Ipoteza că imaginile obținute prin această procedură captează „forța vitală” sau „aura” sunt complet nefondate și superflue. Efectele electrice explică fenomenul suficient de bine fără a fi nevoie de nimic în plus. De asemenea, nu s-a găsit nicio corelație între stări psihologice sau fiziologice și imaginile produse; în schimb, ceea ce a influențat rezultatul au fost umiditatea, presiunea degetelor (subiectului), factori mecanici, fotografici, de mediu etc.⁸ Iar dacă ar fi vorba de forță vitală ar trebui să nu fie observată la obiecte inanimate. După cum puteți vedea, chiar și o cheie are „aură”:

Teste

Să urmărim un test simplu, făcut de James Randi. Cititorul de aure susținea că poate vedea aurele participanților din spatele panourilor. Vedeți cum s-a descurcat:

Desigur, este doar o emisiune la televizor, dar rezultate asemănătoare s-au înregistrat și în alte cazuri. Într-un test, un cititor de aure era plasat într-o cameră întunecată în care se mai aflau una sau două persoane, și era întrebat câte aure vede. Rezultatele obținute n-au fost mai bune decât dacă ghicea.⁸

Camere pentru fotografierea aurei

 Dacă ați fost la vreo expoziție ezoterică, probabil ați întâlnit standuri cu o cameră foto/video care făcea poze asemănătoare cu prima poză din acest articol, adică niște culori suprapuse peste fotografia unei persoane. Cum sunt făcute?

Pentru o astfel de imagine sunt necesare 3 lucruri: un aparat foto obișnuit, un computer (cu software corespunzător) și un galvanometru. Aparatul foto face o poză (normală, fără aure), galvanometrul măsoară curentul electric din piele (de obicei persoana ține un conductor electric în mână), care variază în funcție de umiditatea și temperatura pielii, care la rândul lor variază în funcție de cât de agitată, stresată, nervoasă, fericită, calmă etc. este persoana testată. Galvanometre se folosesc și la detectoarele de minciuni pentru că detectează modificări fiziologice. Așadar, avem o poză obișnuită și rezistența electrică a pielii. Aici intervine computerul care primește cele două informații și le combină printr-un software făcut special pentru asta: transformă niște valori numerice de la galvanometru în culori și le pune peste fotografia de la cameră. Asta-i tot. Nicio legătură cu presupusa forță vitală sau cu procedura Kirlian. În plus, dacă încercați de mai multe ori să vă „fotografiați aura” o să obțineți rezultate diferite. Explicația celor care fac aceste fotografii este că aura variază în funcție de starea emoțională, iar starea emoțională poate varia chiar și în câteva minute, ceea ce face ca toată interpretarea fotografiei să fie inutilă, să n-aibă nicio putere predictivă.

 

O explicație mult mai probabilă: sinestezia

Ce este sinestezia?

Este o condiție neurologică în care două sau mai multe senzații sunt simțite împreună. De exemplu, un sinestezic de tip [grafemă → culoare] poate să vadă acest text așa, adică să vadă literele colorate, fiecare literă are culoarea ei, sau literele dintr-un cuvânt îi dau culoarea generală. Cea mai comună formă de sinestezie este cea de tip [grafemă→culoare], dar există multe tipuri. În tabelul următor¹ sunt cele mai comune. Codificarea unui tip este x→y, unde x este senzația care declanșează senzația y; în cazul de mai sus, grafema (literă sau cifră) declanșează simțirea unei culori.

Tip	Frecvență (%)
Grafeme → culori	66,50
Unități de timp → culori	22,80
Sunete muzicale → culori	18,50
Sunete generale → culori	14,50
Foneme → culori	9,90
Note muzicale → culori	9,60
Mirosuri → culori	6,80
Gusturi → culori	6,60
Sunete → gusturi	6,20
Durere → culori	5,80
Personalități → culori	5,50
Atingere → culori	4,00
Sunete → atingere	4,00
Temperaturi → culori	2,40
Vedere → gusturi	2,10
Sunete → mirosuri	1,80
…	…
Emoții → culori	1,00
Atingere → gusturi	0,60
Sunete → cinetică (mișcări)	0,50
Personalități → mirosuri	0,40

Obs.: Procentele de mai sus însumate depășesc 100% pentru că ele reprezintă ponderea persoanelor cu un anumit tip de sinestezie, dar unele persoane pot avea mai multe tipuri.

Sinestezia a fost confirmată prin mai multe metode. Într-unul dintre teste² consistența culorilor alese este verificată. Puteți face acest test la www.synesthete.org. Participantul stă în fața unui calculator și i se prezintă o literă sau o cifră la întâmplare și i se cere să aleagă culoarea pe care o vede, din 16 milioane de culori. Pe urmă i se prezintă o altă cifră sau literă. Un participant are de parcurs 108 ture de trei ori într-o ordine întâmplătoare. Apoi datele sunt analizate pentru consistență: a ales participantul aceeași culoare pentru, să zicem, litera T de fiecare dată când a văzut-o? Cei care nu sunt sinestezici sunt folosiți ca subiecți de control. Alte metode de control sunt testările repetate pe perioade mai lungi de timp, caz în care sinestezicii obțin o consistență de 90%, în timp ce non-sinestezicii doar 30-40%, chiar și dacă li se spune că vor fi testați din nou peste o lună.³

Sinestezia poate fi experimentată și de non-sinestezici, în condiții mai speciale, cum ar fi epilepsie în lobul temporal, traumă cerebrală, atac cerebral; sau în timpul meditației, concentrării profunde, deprivării senzoriale, folosirii unor substanțe psihedelice (LSD, mescalină, diverse medicamente) etc. Scanări fMRI au arătat diferențe semnificative între creierul cu sinestezie și cel fără. La sinestezicii de tip [grafemă → culoare] s-a observat o conectare mărită între girul fusiform, șanțul intraparietal și cortexul frontal. Gradul de conectare corelează cu intensitatea experienței sinestezice. Mai multe puteți citi în articolul de pe wikipedia Neural basis of synaesthesia. Încă ceva despre meditație: Roger Walsh a studiat trei grupuri de meditatori budiști: sihaștri tibetani, participanți la o meditație de grup Vipassana, și învățători din trei școli budiste (Theravāda, Tibetană, Zen). Walsh afirmă că cele trei grupuri au experimentat sinestezie în proporție de 35%, 63% și 86%, iar cei care au experimentat au fost cei cu mai mult antrenament, cei care practicau meditația de mai mult timp.⁷ Senzațiile experimentate de sinsetezici („unirea” simțurilor) par să fie sursa unor învățături din religiile care promovează practicarea meditației. Mai multă cercetare ar fi necesară pe această temă.

Exemple de persoane cu sinestezie:

–          Daniel Tammet: are sinestezie și o formă de autism (sindromul Asperger), ceea ce îi permite să poată face rapid calcule cu numere mari, să învețe limbi străine etc. Este un savant. A fost făcut și un documentar despre el, în care a fost testat de Vilayanur Ramachandran, un important neurocercetător. Documentarul îl puteți urmări pe Youtube (e foarte interesant). Dacă vreți să aflați mai multe despre cum e să fii savant, puteți urmări prezentarea lui de la TED.

Obs.: Următoarele exemple sunt neverificate riguros sau chiar speculative. 

–          Richard Feynman: e posibil să fi avut o formă de sinestezie, Wikipedia [Synesthesia, ref. 76: Feynman, Richard. 1988. What Do You Care What Other People Think? New York: Norton. P. 59.] spune că și-a descris ecuațiile ca fiind colorate;

–          Cântăreți și compozitori: Duke Ellington, Franz Liszt, Billy Joel, Itzhak Perlman, Ida Maria, Aphex Twin, Hélène Grimaud; probabil și Syd Bartett (Pink Floyd) și Pharell Williams, dar nu există confirmări științifice; [wiki: Synesthesia]

–          Poeți: Charles Baudelaire și Arthur Rimbaud au scris despre experiențe sinestezice. Poezia Correspondances este un exemplu bun (o puteți citi aici) sau Voyelles (o puteți citi aici). Dintre români, Alexandru Macedonski pare să fi fost sinestezic, sau să fi experimentat sinestezia prin folosirea unor substanțe psihotrope. Cartea de aur, publicată în 1902 a fost însoțită de textul: „În ideea autorului fie-ce capitol […] trebuie să dea sensațiunea unei culori prin imaginile întrebuințate și fie-ce capitol va fi tipărit pe hârtie de o nuanță corespondentă”, iar când a retipărit cartea în franceză, Macedonski a folosit cerneluri de culori diferite. În 1944 V.G.Paleolog a scris o lucrare intitulată Visiunea și audiția colorată sinestesică la Al. Macedonski.⁴

Care e legătura cu aurele?

Pe lângă sinestezicii care văd culori când se uită la litere, sunt alții care văd culori când se uită la persoane. Senzația este reală, la fel cum noi, nesinestezicii, vedem iarba verde, ei văd oamenii în culori, sau înconjurați de o culoare.

V.S. Ramachandran descrie⁵ întâlnirea sa cu un student care avea exact acest tip de sinestezie. Pentru Robert, fețele aveau culori, de obicei ca o aură în jurul lor, dar uneori culoarea cuprindea toată fața. Pentru a-l testa, a fost făcut un experiment simplu: i s-a arătat o poză cu un alt student și a fost întrebat ce culoare vede. Aura acelui student era roșie. Pe urmă, Ramachandran a afișat pentru momente foarte scurte puncte verzi și roșii pe fotografie, în zona în care se afla aura. Privirea lui Robert s-a mutat automat pe punctele verzi, dar foarte rar pe cele roșii (pentru că punctele roșii pe fundal roșu sunt aproape imperceptibile). Acest fapt sugerează că studentul chiar este sinestezic. În plus, era și autist, cu sindromul Asperger, motiv pentru care îi era foarte greu să identifice emoțiile oamenilor. Putea face asta doar prin deducție, nu intuitiv cum facem noi. Cu toate acestea, emoțiile evocau culori, de exemplu mânia era albastră, iar mândria roșie. Când i-a fost arătată o imagine cu o expresie facială arogantă, a zis că e violetă (ceea ce înseamnă roșu + albastru).

Unii sinestezici simt emoții când văd culori, nu neapărat persoane. Pentru un sinestezic studiat de Richard Cytowic, Golden Gate are o aură verde, deși este vopsit portocaliu. Și mai straniu, nu este întotdeauna verde, câteodată își schimbă aura. Fenomenul de asociere între senzații precum culorile și emoții este un tip special numit sinestezie mediată emoțional, pentru că este declanșată de semnificația emoțională și de gradul personal de familiaritate. Bruce, un sinestezic cu mediere emoțională, descrie ceea ce a simțit când a văzut o anumită persoană:⁶

Era o senzație ciudată și ea era înconjurată de o aură albastru închis-verde. Nu era din cauză că era atractivă sexual. Nu știu cui se datora această senzație emoțională pentru că nu am mai întâlnit-o decât de două ori. Dar așa era. Cred că a fost un tip de apropiere sau ceva. Nu sunt sigur ce apare mai întâi, câteodată cred că văd culoarea și reacționez emoțional; altădată poate fi invers – simt o emoție și pe urmă văd culoarea.

Cu toții, sinestezici sau nu, avem o teorie a minții, adică înțelegem că alții au mințile lor și încercăm să le ghicim emoțiile, intențiile și în general gândurile. De obicei facem asta în mod inconștient, prin remarcarea limbajului corpului, a expresiei feței, a tonului vocii ș.a., dar nu „citim” corect întotdeauna. Mai mult de atât, câteodată nici nu suntem conștienți că am detectat unele emoții la altcineva (ex.: situații în care (nu) ne place o persoană fără să înțelegem de ce; sau avem un sentiment ciudat față de cineva). Momentul în care începem să citim emoții este cam între 24 și 30 luni, când învățăm și să distingem culorile principale (roșu, verde, albastru). Probabil că atunci se produce și asocierea la sinestezia mediată emoțional. La copiii sinestezici, s-a observat că aurele sunt mai șterse (fade^?dex) și mai variabile și se stabilizează pe la 12-13 ani, când și personalitățile lor încep să se dezvolte. De asemenea, o observație generală e că persoanele necunoscute, de cele mai multe ori, nu au nicio aură, iar intensitatea unei aure variază cu intensitatea emoțională (cei mai apropiați au aure mai puternice). Sau, necunoscuții au aure la fel (ex.: toți sunt portocaliu aprins). După ce o persoană devine cunoscută, sinestezicii văd aura stabilizată, legată de personalitate, nu de starea pe moment a celui privit. De exemplu, cei cu aure rozalii sunt cei pe care sinestezicul îi percepe ca având probleme emoționale din copilărie, încă nerezolvate, cei cu aură galbenă sunt extrovertiți și interesanți etc. Pentru unii sinestezici, și animalele au aure, dar și acestea trebuie cunoscute înainte să aibă o culoare. Persoanele care au probleme cu memoria, cum ar fi cei care suferă de Alzheimer, văd culorile șterse sau nu le mai văd deloc.⁶

Jamie Ward a făcut mai multe experimente pentru a arăta că declanșatorul aurei este conotația emoțională. De exemplu, numele englezești creștine induc aura indivizilor cu sinestezie indusă emoțional. Numele persoanelor pe care sinestezicul le cunoaște în mod personal sunt mult mai eficiente în a induce aure decât numele necunoscute. Cuvintele neutre din punct de vedere emoțional, inclusiv numele culorilor, nu produc culori, pe când cele încărcate emoțional (ex.: iubire, furie) tind să producă. Subiecții testați de Ward au dovedit consistență la re-testare la perioade mai lungi, în comparație cu subiecții de control. A mai fost observată și interferența la testele Stroop.⁶

Puțină lume știe de existența sinesteziei. Să ne gândim cum am reacționa dacă am vedea aure. Eu, dacă aș vedea culori în jurul persoanelor, iar aceste culori ar corespunde cu personalitățile lor (cei cu personalități asemănătoare ar avea culori asemănătoare) și aș spune altora ceea ce văd, aș fi tratat ca un nebun, sau mi s-ar spune că îmi imaginez, că mi se pare. Singurul răspuns satisfăcător ar veni din zona „spirituală”, din partea celor care cred că cei ce văd aure au un har supranatural și pot să vadă emoțiile altora. Bineînțeles că aș fi atras de acest răspuns și aș crede că sunt special, mai ales dacă toți ceilalți mi-ar spune că fabulez.

Mesajul meu e că a vedea aure e într-adevăr un dar, cine vede aure e într-adevăr special, e ceva ce mi-aș dori și eu. Sinestezia mi se pare foarte interesantă și nu este un handicap, este un avantaj, dar ar fi bine să o recunoaștem ca ceea ce este: sinestezie, nu o abilitate supranaturală. Avem tendința să credem că emoțiile pe care le simțim (prin culori, în cazul sinestezicilor) vin de la persoana privită și nu din propria noastră percepție și interpretare a emoțiilor acelei persoane. În realitate, sunt interpretările noastre personale, făcute în mod inconștient. Sinestezia mediată de emoții este rară, în tabelul de mai sus frecvența tipului [personalitate → culoare] este 5,5% față de 66,5% cât este pentru cea mai comună formă, [grafemă → culoare]. Dintre toți care spun că pot să vadă aure, cred că mulți se prefac sau sunt chiar șarlatani, dar fenomenul este real. Unii chiar le văd, dar sunt sinestezici încă nediagnosticați și probabil de la ei a pornit mitul aurelor, așa cum este el promovat la festivalurile ezoterice, pe saituri new age și de către oameni care nu știu de, sau nu acceptă sinestezia.

Puteți citi în continuare:
Scientific American: Hearing Colors, Tasting Shapes de Ramachandran și Hubbard, mai 2003; Link alternativ 1, Link alternativ 2;
Fotografia Kirlian: Skeptic’s Dictionary: Kirlian Photography;
Scientific American: When Senses Intersect (articol de Richard Cytowic);

Referințe:

1: Richard Cytowic & Daniel Eagleman, Wednesday Is Indigo Blue: Discovering the Brain of Synesthesia [2009], MIT Press, pg. 24;
2: Cytowic [2009], pg. 65;
3: Wikipedia (Synesthesia, Objective Testing), referință către: Baron-Cohen S, Burt L, Smith-Laittan F, Harrison J, Bolton P (1996). „Synaesthesia: prevalence and familiality„. Perception 25 (9): 1073–9.;
4: Andrei Oișteanu, Narcotice în cultura română [2010], Polirom, pg. 298; Ref. alternativă;
5: Vilayanur S. Ramachandran, The Tell-Tale Brain [2011], pg. 118; Vezi pe Scribd (pg. 91); De asemenea, recomand întreg capitolul 3 (începe la pg. 70 pe Scribd);
6: Cytowic [2009], cap. Auras, Orgasms, and Nervous Peaches;
7: Cytowic [2009], pg. 221;
8: Joe Nickell, Aura Photography: A Candid Shot (CSI);

Cum să atragem oamenii spre scepticism (TAM 2011)

O prezentare interesantă despre cum ar trebui să vorbim cu cei care nu sunt sceptici astfel încât să avem șanse ca mesajele noastre să ajungă la ei fără să le declanșăm reacții emoționale care să le blocheze gândirea. O abordare prietenoasă, o încercare de a-i înțelege pe alții și a ne folosi de felul în care gândesc ei. (Alternativa la „Nu gândești!”)

Sadie Crabtree on Winning Hearts and Minds for Skepticism

Brian Dunning despre mituri

Brian Dunning, realizatorul podcastului Skeptoid și al documentarului Here Be Drāgons, vorbește pe scurt despre diverse mituri, în seria inFact, promovată pe canalul său de YouTube. Recomand toate episoadele și vă dau câteva exemple: detoxificarea e o înșelăciune, energia New Age nu înseamnă nimic, vânzările multi-level (de tip Amway) nu aduc câștigurile promise, mâncarea organică nu e chiar așa de bună iar experimentul Philadelphia e un mit cultural.

inFact: Detoxification

inFact: New Age Energy

inFact: Network Marketing

inFact: Organic Food Myths

inFact: The Philadelphia Experiment

Dacă vă place Brian Dunning (sau dacă nu vă place dar vreți să aflați cum gândește un sceptic) vă recomand prezentarea sa de la Google:

„The ocean is now a homeopatic cure for terrorism.”

MythBusters: Folosim doar 10% din creier?

Un mit foarte răspândit  e că folosim doar 10% din creier. Uneori e folosit de ezoteriști pentru a promova ideea că prin nu-știu-ce tehnică putem să ajungem să folosim mai mult de 10% din creier, iar marii maeștri folosesc cu siguranță mai mult. E doar o metodă de a vinde cărți, leacuri sau tehnici celor ce nu știu. Iar folosirea unui procent mai mare din creier nu înseamnă că devenim mai inteligenți sau mai creativi. O parte din creier este activ pentru a ne menține conștienți, alte părți sunt active când facem diverse activități, dar nu putem să compunem o poezie, să rezolvăm o problemă complexă de matematică, să ne gândim la o problemă abstractă, să identificăm un miros,  să ascultăm muzică și să examinăm un puzzle complex, toate în același timp. Asta ar însemna să fie activ creierul la un procent mai mare decât cel obișnuit. Pe de altă parte, creierul este folosit în toate părțile sale (se observă din consumul de oxigen sau glucoză), dar nu este „activ” (așa cum apare pe scanări MRI). În plus, orice accident care are ca efect deteriorarea unei părți din creier are consecințe (dispar unele capacități), deci partea deteriorată este necesară. Iar dacă o parte din creier nu este folosită, se atrofiază.

MythBusters – Brain Drain

Încercați și:
Reviving the 10% Brain Myth (NeuroLogica, de Steven Novella);
The 10% Brain Use Myth (Science-Based Life);

Mic dicționar ezoteric

Pentru că adepții new age-ului și ezoterismului exagerează cu folosirea unor cuvinte fără să le înțeleagă și ajung să creadă că au cu totul alte sensuri, o să încerc să explic câțiva termeni: ce înseamnă în realitate și ce înseamnă în contexte ezoterice.

Energie

– cel mai abuzat cuvânt, poate însemna cam orice; tot ce nu este înțeles este numit „energie” și este confundat cu energia cu sens științific.

Sensul real: abilitatea unui sistem de a efectua lucru mecanic, de obicei prin acțiunea unei forțe pe o distanță. Energia se măsoară în Jouli sau în alte unități de măsură echivalente.

Sensul ezoteric: esență. Energia este văzută ca un fel de nor magic care se plimbă dintr-un loc în altul (de ex. o casă bântuită se spune că este încărcată cu „energie negativă”) sau un spirit, o dublură a unui om (de fapt „esența” unui om), uneori numită qi sau chi sau ki, élan vital, life-force, spirit, lumină etc. Toate acestea sunt înțelese ca „energia” qi (citit [tɕʰî]) care „curge” prin corp. Aici apare o problemă: qi nu înseamnă „energie”, qi este un concept care a fost tradus așa din lipsă de alte cuvinte. Nu știu chineză, dar știu un pic de japoneză, iar în japoneză qi este numit ki, scris prin simbolul 気 (sau în chineza tradițională 氣) și tradus de obicei prin „minte, spirit, aer”. Ca să aveți o idée ce înseamnă vă dau câteva exemple de cuvinte formate cu acest simbol:

· 元気 genki = vitalitate, sănătate, rezistență fizică, vigoare etc. Primul simbol înseamnă origine, deci originea „spiritului” înseamnă sănătate.
· 冷気 reiki = aer rece; diferit de tehnica tradițională reiki, scrisă 靈氣. Primul simbol din „aer rece” este 冷 simbolul pentru frig/răcoare (tsumetai);
· 靈氣 reiki = tehnică de vindecare (care nu funcționează). Primul simbol înseamnă spirit sau putere mistică;
· 霊気 reiki = aură. Primul simbol înseamnă tot spirit sau putere mistică;
· 気圧 kiatsu = presiune atmosferică. Al doilea simbol înseamnă presiune/apăsare;
· 気違い kichigai = nebunie. Al doilea și al treilea simbol înseamnă greșit sau diferit, deci o minte greșită înseamnă nebunie.
· 気持ち kimochi = sentiment, senzație, stare. Al doilea și al treilea simbol înseamnă a avea, a poseda, deci a avea spirit înseamnă a simți emoție.

Așadar ki este înțeles ca aer sau „esență” și de aici s-a extins sensul la alte lucruri nevăzute cum ar fi „spiritul” sau vitalitatea, inițial ca o metaforă. Ki este practic „ceva bun care plutește în jurul cuiva” (poate fi sănătate, stare de bine, entuziasm etc.), nu este energie. Pentru termenul științific „energie” se folosește cuvântul エネルギー (enerugī), preluat din germanul Energie. În japoneză nu este nicio legătură între ki și enerugī, doar în occident se face confuzia.

De asemenea, am observat că de multe ori ezoteriștii pun în opoziție termenii „energie” și „materie” și vorbesc de parcă oamenii de știință au descoperit ieri cu mare uimire că materia și energia sunt echivalente și asta ar fi distrus toată știința și ar fi confirmat „soluțiile spirituale”. Aproape de fiecare dată când citesc texte scrise de cei ce se auto-declară „spirituali” dau peste impresia asta și îmi vine să le spun „da, știm asta, de pe vremea lui Einstein”, doar „marii maeștrii spirituali” mai insistă pe separarea artificială materie-energie pentru că sunt în urmă cu cunoașterea lumii și pentru că fac confuzie între energie și ki.

Dimensiune

– folosit mai mult cu sensul greșit decât cu cel corect.

Sensul științific: o posibilitate de deplasare; și este înțeleasă mai bine prin modelări matematice decât prin intuiție.

Sensul ezoteric: o altă lume. Când ezoteriștii vorbesc despre „dimensiuni înalte” ei le înțeleg de obicei ca pe o lume spirituală, sau un univers alternativ, au impresia că lumea fizică are 3 dimensiuni și că orice dimensiune în plus înseamnă ceva „magic”; a patra dimensiune e lumea spiritelor, a cincea dimensiune e lumea altor spirite mai avansate etc. De asemenea, în ezoterism, pentru a ajunge într-o dimensiune superioară trebuie să ne „desprindem”, să „ieșim” din cele 3 dimensiuni fizice. Aici este făcută o confuzie asemănătoare cu cea energie-materie, tot din cauză că nu înțeleg știința.

Ar fi util, ca să ne putem înțelege unii cu alții, să se facă distincția între dimensiune și lume.

Frecvență

– termen folosit fără niciun sens.

Sensul științific: numărul de apariții ale unui eveniment într-o unitate de timp. Se măsoară în Hertzi, iar în cazul undelor este raportul dintre viteza de deplasare și lungimea de undă. Inversul frecvenței este perioada.

Sensul ezoteric: bunătate/răutate. De obicei, se folosește împreună cu „energia”: energie de frecvență înaltă/joasă înseamnă ceva bun sau ceva rău. Frecvența ridicată este felul complicat (și confuzant) prin care o persoană se referă la ceea ce ar vrea fără să știe ce vrea în mod concret. Termenul nu are absolut nicio legătură cu sensul științific, este doar un mod cool de a vorbi despre necunoscut.

Ar fi util să încercăm să înlocuim termenul frecvență cu perioadă sau cu lungime de undă și să vedem dacă „energia de frecvență mare” mai înseamnă ceva dacă îi spunem „energia de lungime de undă scurtă”. Câți micrometri are lungimea de undă?

Vibrație

– termen asemănător cu frecvență, adică folosit fără niciun sens real.

Sensul științific: oscilație mecanică în jurul unui punct de echilibru. Poate fi constantă, atenuată, neregulată etc.

Sensul ezoteric: bunătate/răutate, adică același sens ca frecvență. De obicei, se folosește expresia „vibrație de frecvență înaltă” care nu înseamnă altceva decât „e de bine”, ca în cazul „energie de frecvență înaltă”. Vibrația este percepută ca un fel de super-energie ca în desenele animate, care poate fi folosită pentru a face bine sau rău. Dacă energia este văzută ca un nor, atunci vibrația este văzută ca undele sonore și uneori se crééază confuzie când este asociată cu undele sonore care sparg pahare, uitând că de fapt mai mult nu înseamnă mai bine, pentru că paharele se sparg doar la anumite frecvențe (cele de rezonanță)… și am ajuns la rezonanță.

Rezonanță

– termen asociat cu frecvența și cu vibrația.

Sensul științific: tendința unui sistem de a oscila cu amplitudine mai mare la anumite frecvențe.

Sensul ezoteric: perfecțiune. În ezoterism când se vorbește de frecvența de rezonanță se înțelege de fapt cel mai bun lucru dintre toate. De exemplu, cea mai bună stare de sănătate poate fi exprimată ca rezonanța dintre energiile corpului, plantele care cresc mai mari se spune că au crescut pentru că au atins frecvența de rezonanță cu mediul etc.

Lumină

– un alt termen pentru energie.

Sensul științific: radiație electromagnetică cu lungimea de undă între anumite valori; fotoni.

Sensul ezoteric: la fel ca energie. Termenul este folosit pentru a vorbi despre lucruri necunoscute care sună bine, cum ar fi lucrătorii în lumină (care nu sunt orice fel de oameni care lucrează pe lumină și nu pe întuneric). Uneori se ajunge la situații absurde când se combină lumina cu frecvența și se vorbește despre „lumină de frecvență înaltă” care în mod normal ar trebui să fie la capătul spectrului sau să fie lumină ultravioletă, dar dacă exagerăm cu frecvența, atunci nu mai vorbim despre lumină, vorbim despre radiații γ, care sunt letale.

Mecanică cuantică

– explicația preferată pentru orice.

Sensul științific: o parte a fizicii, validată foarte precis prin experimente, înțeleasă cel mai bine prin modele matematice și contraintuitivă.

Sensul ezoteric: magie. Ezoteriștii abuzează de mecanica cuantică și nu o înțeleg. De fapt, când auziți „mecanica cuantică” nu are rost să vă gândiți la știință, pentru că în astfel de contexte înseamnă magie, sau că e posibil orice („Orice zic eu e bine!”).

Ar fi util să se folosească termenul mai vechi de „magie”.

Energii subtile, corpuri subtile

– versiunea modernă a spiritului (corp subtil) sau justificarea modernă a revelației –eu știu ceva ce tu nu știi– (energie subtilă).

Sensul științific: ?!? îîî… niciunul.

Sensul ezoteric:

· corp subtil: o parte nevăzută dintr-un om, care poate fi înțeleasă prin termenul mai vechi de suflet sau spirit, deși în ezoterism există mai multe tipuri de corpuri subtile (corp eteric, corp astral, corp mental etc.). De exemplu, fantomele sunt considerate corpuri astrale; spiritele naturii, zânele, nimfele sunt considerate corpuri eterice; puterea gândului din The Secret este probabil cel mai bun exemplu de corp mental; iar adevăratul suflet, sau spiritul cosmic este considerat corp cauzal, deși nimeni nu înțelege ce este cu adevărat (chiar dacă sunt unii care susțin că înțeleg).

· energie subtilă: „mi s-a părut”. Este explicația care sună bine (și științific) pentru situațiile când cineva nu poate să-și susțină o părere și în loc să spună „mi se pare”, spune „am simțit o energie subtilă”. Imediat îi crește credibilitatea în fața unui necunoscător.

Conștiință

– cuvânt care sună mai științific decât suflet.

Sensul științific: starea trează a unui om (sau posibil a altor animale), sinele, dar este încă un mister. vezi Wikipedia (pt. o definiție mai lungă).

Sensul ezoteric: spirit, minte și cam orice esență. Spiritul/sufletul unui om este uneori referit prin acest cuvânt, iar Dumnezeu este numit Supraconștiință. Popularitatea termenului se datorează probabil și faptului că oamenii superstițioși își imaginează agenți intenționali peste tot și, cum conștiința este încă un mister, cred că totul trebuie să fie rezultatul unei minți.

Ar fi util să i se spună în continuare suflet (ca în religiile tradiționale) ca să înțeleagă toată lumea despre ce e vorba și să nu confunde cu termenul științific conștiință.

 

Exemple traduse:

1.

Nu permiteti puternicelor forme de gand si energie sa se mute in tiparele vibrationale joase, care adauga si mai multa energie negativa norului intunericului.^sursa

Prin înlocuirea cuvintelor fără sens obținem:

Nu permiteți puternicelor idei și spiritului să se mute în tiparele de răutate, care adaugă și mai multă răutate răutății.

2.

Potentialele sunt perle de constiinta. Ele pot fi activate prin realizare, constientizare.^sursa

Traducerea și adaptarea:

Ce puteți face este ce vă vine în minte. Puteți realiza acest lucru dacă vă dați seama de acest lucru și sunteți conștienți de asta.

3.

Restul a fost inlaturat din liniile magnetice. La sfarsitul zilei, 389 de planete s-au format cu propria lor energie, dar acestea sant toate conectate. De fapt, acestea formeaza un urias camp. […] Toate cele 389 de planete ascensioneaza din nou…^sursa

Traducerea și adaptarea:

Restul a fost înlăturat din dungile magice. La sfârșitul zilei, 389 de planete s-au format din ceea ce sunt formate, dar acestea sunt toate conectate. De fapt, acestea formează o uriașă adunătură. […] Toate cele 389 de planete se mișcă în sus din nou…

4.

…facand asta, veti crea o coloana de frecvente ale luminii inalt dimensionale ale sigurantei in jurul vostru, a casei voastre si a celor iubiti.Asa cum castigati abilitatea de a magnetiza catre voi a unor cantitati din ce in ce mai mari ale substantei Luminii Divine…^sursa

Traducerea și adaptarea:

…făcând asta, veți crea o să apară un nor magic strălucitor în jurul vostru, a[l] casei voastre și a celor iubiți. Așa cum câștigați abilitatea de a … ok, I give up!

5.

astfel incat sa puteti impartasi la [maxim] cantitatea de Lumina, speranta si armonia din CENTRUL PUTERII VOASTRE SOLARE inafara, in planurile astrale haotice ale constiintei si in jos, in miezul inimii mamei voastre Pamant. Voi, Semintele Stelare, santeti capabile in asistarea pamantului de se elibera dintr-o inchisoare a negativitatii, asa cum acesta se straduieste sa Ilumineze incarcatura sa si sa-si armonizeze campul auric, pentru a-si revendica noua pozitie destinata in sistemul solar.^sursa

Traducerea și adaptarea:

astfel încât să faceți cât mai mult bine, de la voi către ceilalți, în mintea voastră, pe planeta Pământ. Voi, care sunteți făcuți din substanțe produse în stele prin fuziune nucleară, puteți face bine, să nu fie rău, ca să fie bine pe Pământ, chiar dacă acum e rău, pentru a se mișca așa cum trebuie planeta Pământ în sistemul solar.

Am încercat să dau câteva exemple de exprimări ezoterice și să spun ce înseamnă, dar n-am reușit pentru că, pe lângă cuvintele folosite cu alte sensuri, frazele sunt în cea mai mare parte fără niciun înțeles chiar dacă înlocuim cuvintele cu sensul lor real. Exprimările ezoterice sunt vorbe fără sens, la fel ca poeziile scrise alegând cuvinte la întâmplare, din care fiecare înțelege ce vrea și care nu au nicio legătură cu realitatea. În artă sunt interesante astfel de tehnici, dar când vrem să cunoaștem realitatea nu reușesc altceva decât să ne confuzeze.

Știu că adepții ezoterismului se simt mai „iluminați” când citesc fraze fără sens pentru că au impresia că fac parte dintr-un grup restrâns de oameni speciali care înțeleg, în timp ce alții (categorie din care fac parte și eu) nu înțeleg. Am un mesaj: fiți sinceri cu voi și deschiși la minte încât să aveți curajul să recunoașteți că NU înțelegeți nici voi și doar aveți impresia că înțelegeți.

Am fost la Εzοteric Fest

Da, am fost ieri (13 Oct) la ΕzοtericFest (are loc în Timișoara) și probabil am fost singurul sceptic de pe-acolo. M-am dus din curiozitate și pentru a fi la curent cu gândirea ezoterică și a-i înțelege pe cei care cred că lucrurile expuse/prezentate acolo funcționează.

Despre vizitatori

Vizitatorii au fost diversificați, așa cum te-ai aștepta cam la orice festival. Au fost predominant de vârstă peste 40 ani, mai multe femei decât bărbați; dar au fost și tineri (inclusiv elevi), și bătrâni ce mergeau cu bâta. N-au fost (doar) „femei de 40 ani care cresc multe pisici” (evident, n-am de unde să știu dacă cresc pisici).

Despre expozanți

Aici e cum m-am așteptat. Prima dată când am intrat am observat că toată lumea vindea ceva, ce pe scurt poate fi împărțit în trei lucruri: povești, pietre și mâncare. A, și mai erau cei care vindeau mâncare (și o și numeau mâncare (sandvișuri etc.)).  Să le luăm pe rând.

Pietre: multe și strălucitoare, de diferite culori, șlefuite sau neșlefuite, mărgele, brățări și alte accesorii, piramide de piatră, oase, „fosile din Pliocen” și alte obiecte de decor. Atâta timp cât sunt doar obiecte de decor sau accesorii este bine, dar cred că oamenii care le cumpărau credeau mai mult de atât. De exemplu era un stand cu produse chinezești, pentru feng shui. A, și mai era shungitul, „un mineral natural cu rezultate deosebite în tratarea și prevenirea afecțiunilor: [listă de afecțiuni]”, după cum scrie pe pliant (m-am umplut de pliante). Și dacă mă uit prin pliante dau și de „bijuteriile ENERGETIX” (majuscule în original) care promit să vindece niște boli prin puterea magnetică pe care o au. Mai precis, trebuie să porți un magnet cu tine ca să ai „energie”.

Mâncare: Cred că aproape jumătate dintre expozanți ofereau ceva legat de medicina alternativă. Excluzându-i pe cei cu cititul aurei și iridologia, ceilalți ofereau produse naturiste, adică mâncare foarte scumpă. De la 50 lei în sus pentru un flacon/o cutie mică de suplimente alimentare, care erau vândute pe post de medicamente. Iar cum oamenii au diverse afecțiuni, trebuie mulțumiți toți, așa că suplimentele alimentare erau de tip „vindecă-tot” sau, în cazul ceaiurilor, existau variante pentru liste întregi de boli, ca de exemplu:

Produsele naturiste erau și din categoria celor care nu vindecă neapărat ceva, dar „vindecă în general” sau „dau energie corpului”, cum ar fi miere de albine sau tot felul de preparate „100% naturale”. Am mai remarcat niște produse de formă dreptunghiulară, ca niște jeleuri și chiar am vrut să cumpăr unul că eram curios ce gust are. Am trecut de vreo trei ori prin fața acelui stand și când m-am uitat mai atent am văzut că erau săpunuri 😐 . Eu le-aș fi mâncat.

Povești: O altă parte dintre expozanți ofereau consultații diverse (citire astrologică 100lei; citire Tarot 30lei; și mai era ceva cu bio.. ?!? chiar nu mai știu cum, costa 200lei) sau vindeau cărți, CD-uri cu muzică sau DVD-uri cu material video (dintre cele care se găsesc gratis pe net: Gregg Braden, Osho, legenda Atlantidei etc.). Am vrut să încerc la cititorii cărților de Tarot (că era cel mai ieftin; n-aș fi dat 100lei pe o citire astrologică), dar am lăsat către sfârșit când s-a aglomerat; poate încerc data viitoare (sunt curios dacă pot bloca lectura rece fără să „blochez energia”). Unul dintre expozanți (astro-psiho-terapeut) avea un afiș cu o reprezentare greșită a sistemului solar și am vrut să-l întreb de ce crede că e corectă acea reprezentare, dar n-am apucat pentru că m-a luat din prima cu „dacă vrei să afli adevăruri, contactează-mă; adevăruri despre vremurile în care trăim și ghidare spirituală să nu fim învinși de [Elite, cred], să nu fim mințiți…”. Eu credeam că e „moderat”, dar se pare că am greșit (am subestimat poza cu Arsenie Boca). După ce mi-a ținut discursul, nu mi-a mai venit să întreb nimic. Poate sunteți curioși ce cărți vindeau expozanții… N-o să ghiciți niciodată! 🙂

Despre conferințe/prezentări

Au fost și prezentări și demonstrații pe diferite teme și am asistat la câteva. Prima dată am văzut un dans de (stați să mă uit pe program) Qigong Taijiquan (am găsit pe youtube o filmare din mai 2010, dacă vreți să vă faceți o idée). Ok, dans, trecem peste. A urmat apoi un domn care a povestit ceva despre „nenorocitul de Codex Alimentarius prin care vor să ne ucidă pe toți” și despre cum cianura este pusă în mâncare, medicamente și apă; a dat, de asemenea, niște numere (probabil inventate) care ar descrie potabilitatea apei de la robinet sau îmbuteliate (potabilitate ≤50%) și ne-a spus că are 22000 clienți în toată țara, deci este serios și tratamentele lui funcționează. Abia când a menționat de „tratamentele” lui am înțeles de ce demonizează medicina reală: concurența. A combinat bine atacarea unui „dușman” cu apetitul publicului pentru natural și cu poveștile despre cum a vindecat el bolnavi de cancer în metastază și a uimit doctori de renume. La sfârșit, a oferit o demonstrație cam așa: a chemat pe cineva din sală care are o durere (orice durere) și i-a pus mâinile pe spate (inițial am crezut că-i desface sutienul), a mai făcut niște scheme și pe urmă a întrebat dacă o mai doare. Răspunsul a fost, evident, că nu (sub presiunea publicului nu poți face omul de râs). Apoi, la următorul spectator, a scos niște magneți și l-a frecat pe spate. Cu greu m-am abținut să nu râd.

A urmat apoi o demonstrație de dans pe „picioroange moderne” [exemplu – sunt chiar cei de la festival] cu niște fete care păreau de 10 ani (da’ cică aveau 12 și 14) și se cam tăvăleau pe jos, una a făcut și un dans din buric încât m-au făcut să-mi fie dor de ăla de dinainte cu cianura din apă. Dar, surprinzător, am făcut o poză „energetică”:

După dansuri (plus ceva jūdō și kick-box) a urmat altă prezentare despre pseudomedicină (terapii holistice, mai exact), din care am remarcat atacul asupra științei pe motiv că ar fi „închisă la minte”. Am aflat astfel cum Einstein „s-a luptat din greu” cu oamenii de știință ai vremii sale pentru a-i convinge că are dreptate deoarece ei pur-și-simplu nu voiau să accepte. Bineînțeles, n-a zis nimic de faptul că Einstein (sau alții) a adus dovezi pentru teoriile sale, n-a așteptat să spună ceilalți „Da, bă, ai dreptate!”. Se pare că așa este privită știința de către ezoteriști. Iar exemplul cu Einstein a fost folosit (greșit, evident) pentru a explica de ce oamenii nu cred  în chakre – pentru că au mintea închisă (ce este o minte deschisă: Open mindness, de la QualiaSoup). A insistat, de asemenea, pe numărul trei, spunând de exemplu că omul este format o treime din corpul material, vizibil; o treime din suflet, invizibil; și o treime din duh/spirit, invizibil; deci suntem mult mai mult decât suntem și avem un potențial nelimitat. A mai spus și că avem un subconștient, un conștient și un supraconștient și trebuie să ne regăsim supraconștientul.. Astfel de promisiuni conving ușor oamenii care nu sunt informați și preferă gândirea deziderativă. Mi-a părut rău, pentru că le sunt vândute iluzii. Și nu cred  că sunt participanții de vină. Sunt unii dintre ei mai creduli, dar prezentările erau destul de convingătoare. De exemplu, folosirea cuvântului „medicină” sau a gradelor universitare (Lector DGH) sau spunând că ECHO (European Confederation of Healing Organisations) –din care făcea parte prezentatorul– este „agreată” de Uniunea Europeană și că are rol consultativ. Nu știu ce înseamnă „agreată” sau „rol consultativ”, dar a sunat foarte bine și probabil i-a impresionat pe mulți de acolo. Dacă vreți să vedeți un om cu multe diplome pe peretele din spate, vedeți aici.

În final, am ascultat o parte din prezentarea făcută de Cezar Culda, maestru (sau ceva) qigong. Mi s-a părut mai moderat decât ceilalți și am încercat să extrag niște lucruri bune pe care le-a zis, printre poveștile cu chi-ul. A zis, de exemplu, că ar trebui să înțelegem că dacă unii oameni au alte păreri decât noi asta nu înseamnă că sunt împotriva noastră. Dacă cineva produce o teorie și alții spun că este o prostie nu înseamnă că aceia sunt împotriva primului, ci că trebuie convinși, iar autorul teoriei n-ar trebui să se supere sau să-i considere dușmani. Auzind asta mă gândesc de ce nu aplică nimeni idéea. Oare fanii ezoterismului uită ce-au auzit? Spun asta pentru că de multe ori văd reacții agresive din partea celor care cred ceva, atunci când aud un sceptic. Imediat scepticul este plasat în categoria celor prostiți de „elite” sau a celor care „au ceva” cu spiritualitatea. Desigur, sunt și sceptici mai agresivi, dar cu atât mai mult ezoteriștii ar trebui să reacționeze calm pentru că sunt mai „iluminați” și au mai mult control de sine, nu? Se pare că nu.

Nu știu ce să scriu în loc de concluzie… Poate..  că mi-am dat seama că „lumea” new age este mai departe decât credeam și mă face să mă gândesc la moduri noi în care aș putea să conving un adept al new age-ului să-și schimbe părerea. E mai greu decât credeam (și credeam că-i greu). În primul rând trebuie calm și răbdare și abia apoi argumente și dovezi, pentru că, după părerea mea, sunt două tipuri de ezoteriști: cei care au impresia că lucrurile în care cred sunt susținute de dovezi (cum eram și eu mai demult) și cei care consideră dovezile irelevante. Tind totuși să cred că sunt mai mulți în prima categorie, ceea ce, într-un fel, mă bucură.

The End.

P.S.: Era să nu văd standul lui Messia că era chiar la intrare/ieșire. Pe el, în schimb, nu l-am văzut. Probabil și-a trimis doar adepții.

P.P.S.: N-a fost Lorin Fortuna (probabil pentru că este un „rebel”). Ar fi fost foarte amuzant să-l aud vorbind despre șerpilieni și gorilieni. Detoxifiere 25 lei, consultație astrologică 100 lei, Lorin Fortuna… priceless!

Energie și cuvinte aiuritoare

Vreau să dau un exemplu de discurs tipic celor ce nu știu despre ce vorbesc (ei). Limbajul care sună științific îi atrage pe mulți și-i face să creadă că aud (citesc) vorbele unui geniu sau ale unui înțelept. De cele mai multe ori însă, cei ce scriu nu prea cunosc cuvintele pe care le folosesc.

Exemplu de articol: http://eulinterior.blogspot.com/2010/10/vindecati-trupul-cu-ajutorul-fotonului.html

Aici este vorba despre un mesaj al lui Kirael, membru (și probabil lider) al Bisericii de Lumină din Honolulu. Apropo, dacă vreți să cumpărați ceva de la el, aveți noroc, că vinde câteva lucruri. Revenind la articol, subiectul este „energia fotonică” și n-are nicio legătură cu asta. De la început ne cere să nu gândim și să așteptăm până vom înțelege (un mod foarte simplu de a evita criticile).

Prima întrebare este: „Ce culoare are fotonul?”; iar răspunsul este că fotonul este auriu, dar foarte strălucitor încât pare alb. Avem aici prima indicație că habar n-are ce e fotonul. Un foton nu are culoare, culoarea este felul cum înțelegem noi o anumită frecvență a luminii (fotonilor). Nu toți fotonii sunt de frecvență ≈500THz. Apoi ni se spune că „unda fotonică” înconjoară toate planetele și curge prin realitățile dimensionale către soarele central (al galaxiei). Galaxia nu are un soare central, are cel mai probabil o gaură neagră centrală.

Pe urmă se trece la „vindecare”:

Atunci cand practicati Vindecarea Celulei Semnatura / celulei stem, voi folositi energia fotonica. Vedeti cu ochii mintii cum o inhalati prin chakra coroana, dandu-i mai multa densitate, ceea ce inseamna ca fotonul se intareste si devine mai puternic .

Din nou cuvinte fără sens. Celula stem e altceva, energia fotonică poate fi și energia recepționată când stați la soare sau vorbiți la telefon, chakrele nu au o definiție clară („centre energetice” nu clarifică deloc), iar „densitate”, „se întărește” și „devine mai puternic” chiar n-au niciun sens în contextul ăsta. E ca și când ar spune Ideile incolore verzi dorm furios.

Ni se mai spune și cum să folosim energia fotonică: inspirăm unda, o ducem în hipofiză, apoi în timus; o „vizualizăm” până se sparge în particule, le adunăm; unim trei degete și ne atingem corpul, iar din degete ne vor ieși fotonii. Desigur, din degete ies fotoni, dar asta se întâmplă tot timpul (lumina, lumina infra-roșie, undele electromagnetice, sunt toate formate din fotoni), nu e nimic special, chiar dacă sună științific.

KIRAEL: Pretindeti ca intelegeti despre ce vorbesc.

Exact! Autosugestia. Toate sună frumos și ar fi interesant să fie adevărate, așa că imaginați-vă că sunt, și după un timp chiar o să credeți că sunt.

Ni se mai spune să plantăm o celulă stem în corp (cu puterea minții, nu chirurgical) și să o „învelim” în „foton” și după multă vreme o să simțim schimbarea. Afirmațiile astea sunt nonsensuri nefalsificabile, pentru că n-avem cum să verificăm dacă am „plantat” o celulă stem în corp (mai ales că există déjà alte celule stem în corp), și în plus, în corp e plin de fotoni (orice corp cald emite radiație infra-roșie). Impresia mea este că fotonul este văzut de Kirael ca un fel de entitate „energetică” spirituală care poate face orice și n-are legătură cu fotonul real decât atunci când trebuie impresionați oamenii. „Fotonul” reprezintă probabil esența omului (la fel ca toate spiritele cu intenție).

Pe scurt, ni se mai spune că „fotonul” se poate aprinde, că ne ajută să comunicăm cu „conștiința celulară”, că vorbește cu alți fotoni, că va face tot ce vrem noi, că trebuie să facem băi de fotoni (adică exprimarea complicată pentru „stați la soare”) sau că cei care nu simt „energia fotonică” își folosesc mai puțin de 22% din creier.  Acest lucru pornește de la mitul că ne folosim doar 10% din creier și are o proprietate interesantă, cred eu: induce gândul că dacă nu simți energia fotonică ești prost, iar dacă o simți ești special, ceea ce întărește dorința subconștientă de a crede că e adevărat.

Despre a 4-a dimensiune: Folosirea cuvântului dimensiune creează confuzie. Există dimensiunea cu sens științific (înseamnă că există o posibilitate de deplasare) și dimensiunea cu sens ezoteric (însemnă de fapt o altă lume, nu o altă dimensiune). D.p.d.v. științific a 4-a dimensiune este timpul, dar Kirael ignoră acest fapt, considerând 3 dimensiuni spațiale și o a 4-a dimensiune în afara celor 3. Face o eroare de polisemie, de același tip cu următorul exemplu: „Am cumpărat trei ziare. Și o televiziune.”; Dacă n-aș fi spus „și o televiziune” v-ați fi gândit la ziare cu sensul de „hârtie cu informații”, dar adăugând „televiziune”, vă gândiți la ziare cu sensul de companii. Cam asta e diferența și în felul cum sunt înțelese „dimensiunile”.

În continuare, se vorbește despre „omni-creier”, „a patra lumină”, tehnici de împiedicare a fotonilor să iasă din corp, sărutul lemurian, despre Iisus care, bineînțeles, a lucrat tot cu energia fotonică (dar îi spunea „iubire” sau „Eu”) și vorbea cu particulele, ni se dă un sfat la care nu ne-am fi gândit niciodată („Tineti minte, ramaneti cat mai relaxati, continuati sa respirati…”), ni se spune despre Imhotep (care a lucrat tot cu fotonul, dar l-a numit „parfecțiune”), maiașii tot cu fotonul lucrau, deversarea de petrol din Golful Méxic ar putea fi rezolvată de foton, da’ nu vrea; energii alternative, interese ascunse ale companiilor, etc.

Mediumul meu intra in stare de somn, iese si strange particolele de energie fotonica, pe care apoi le foloseste ca pe un snowboard. El se suie pe acesta ”placa de surf” si pleaca. Intra in valul de fotoni si…

Dacă locuiește în Honolulu era de așteptat să „gândească local”, să spună ceva și de surf.

Alt indiciu că nu înțelege despre ce vorbește: ne spune că fotonul poate fi magnetizat. O prostie! Fotonul este o particulă electromagnetică! Nu poate fi „magnetizat” sau „demagnetizat”. Este la fel de logic ca afirmația „Negrul poate fi înnegrit sau nu”. De asemenea, ne spune că fotonul „explodează” (alte cuvinte fără sens), sau că fotonul poate duce viteza luminii (și a sunetului) la un alt nivel. Îîî….? Fotonul e lumină!

Și încheie spunând că Steve Jobs déjà folosește „fotonul” în tehnologiile Apple.

Ca de obicei, spiritele ghidate (channeled) nu ne aduc nicio informație utilă și ne spun doar lucruri ce nu pot fi testate și folosesc cuvintele total aiurea, de parcă ar vrea să ne încurce. Hmm…  Dacă au ceva de spus, să spună clar, că doar sunt mai „evoluate”, deci ar trebui să fie în stare să explice și pentru noi, ăștia mai proști. Și, de ce lasă întotdeauna impresia că e doar imaginația mediumului?!

 

Relaționat:

Geoffrey Hoppe ne-a zis că păsările vor părăsi Pământul în 2007 (evident, a avut dreptate)
O călătoare pe alte planete, la OTV;
Mesaj din partea Mamei Pământ;
Michael Shermer la TED: Patternicitate și agenticitate;